Cireșarii zilelor noastre

ciresarii expozitie oradea

cronica plastica liber sa spunAm descoperit, absolut întâmplător, o expoziție plină de sensibilitate, dar și provocatoare, având în vedere mesajele transmise prin desenele lor, de către copiii de la mai multe școli și licee din Bihor. Lucrările sunt reunite în expoziția intitulată Cireșarii și se află, încă, la Galeria de artă din Oradea – Shopping City. Organizatorul este Societatea Culturală Zenit-Nadir, iar desenele aparțin elevilor din clasele V–X, care au participat la faza finală a Concursului Județean de Educație Plastică 2014, inițiat de către Inspectoratul Școlar Județean Bihor. Invitați speciali în expoziție au fost elevii claselor I–IV de la Transylvania College, Cluj-Napoca, iar vernisajul a avut loc în data de 10 iunie 2014. A prezentat inspectorul școlar de arte Mircea Boțog, care a acordat și distincții celor mai bune lucrări. Evenimentul s-a bucurat și de prezența Andreei Marin, aflată în Oradea împreună cu Caravana fundației „Prețuiește viața”.

ani bradea cronica expozitie

Ceea ce m-a frapat însă pe mine analizând desenele, în special pe unele dintre ele, a fost mesajul evident, care răzbate dincolo de imagine și culoare. Unul psihanalitic, psihologic, care-i permite privitorului să descopere, cu surpriză, trăiri interioare de mare intensitate. Asta dacă ne gândim la faptul că toți autorii sunt copii! Fără să vreau, m-am gândit la mine copil, la ceea ce aș fi desenat eu în respectiva perioadă, dacă aș fi avut dramul de talent necesar. Probabil Feți-Frumoși și Ilene Cosânzene, fluturi și scene din basme, acele basme despre care copiii de azi nici nu au auzit. În schimb violența poveștilor de care sunt înconjurați, desenele animate cu monștri și alte ființe îngrozitoare, imaginile pline de teroare din jocurile pe computer sădesc în mințile tinere, creatoare și deschise spre informație, o percepție deformată asupra realității. Veți spune, poate, că e firesc, că societatea s-a schimbat foarte mult din perioada la care m-am raportat comparativ, iar frumosul, ca noțiune în artă și nu numai, presupune o accepțiune mult mai largă și o înțelegere mai profundă. E adevărat, dar, tocmai de aceea, cred că n-ar fi rău să devenim mult mai atenți la semnalele pe care ni le transmit copiii noștri talentați, la percepția lor asupra lumii pe care le-o dăruim și care este văzută, uneori, prin ochii lor, într-un mod tulburător.

pictura elevi

Expoziția poate fi vizitată în continuare, zilnic între orele 10 și 22, la Galeria de artă din Oradea – Shopping City, Calea Aradului, nr. 87.

Ani Bradea

ciresarii de azi

desene copii

foto expozitie ciresarii

povestile mastilor expozitie

Fotografii de Ani Bradea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *