Aerul pe care îl respiri

aerul care santos

Marţi, 30 septembrie 2014, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu va avea loc o întâlnire cu scriitoarea catalană Care Santos, prilejuită de apariţia la Humanitas Fiction a noului său roman Aerul pe care îl respiri.

La mai puţin de şase luni de la debutul său în limba română cu bestsellerul Încăperi ferecate, prezentat publicului împreună cu Mircea Cărtărescu, Care Santos revine la Bucureşti cu un nou roman ambiţios, admirabil scris, ce pendulează între prezent şi trecut. Deţinătoare a celui mai important premiu literar catalan Premio Ramon Llull, Care Santos, autoare a zece romane, şase volume de proză scurtă, două volume de poezii, precum şi a numeroase cărţi pentru copii şi adolescenţi, se bucură de o spectaculoasă carieră internaţională, cărţile sale fiind traduse în peste 20 de ţări.

Evenimentul din seara de 30 septembrie se bucură de prezenţa doamnei Rosa María Moro de Andrés, director al Institutului Cervantes din Bucureşti, al criticilor literari Tania Radu, Elisabeta Lăsconi, Simona Vasilache, Marina Constantinescu, Andreea Răsuceanu, a traducătoarei Cornelia Rădulescu şi a editorului Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *