Ajutaţi-l pe artistul Bogdan Nicula!

bogdan nicula

Bogdan George Nicula este absolvent al Liceului de Coregrafie ,,Floria Capsali” din Bucureşti şi a urmat cursurile Universităţii Naţionale de Teatru şi Film ,,I.L. Caragiale”, secţia Coregrafie.

După terminarea liceului, a fost angajat la Teatrul de Balet „Oleg Danovski” din Constanţa unde a interpretat roluri solistice în balete precum Lacul lebedelor sau Spărgătorul de nuci, dar şi în producţii de dans contemporan precum Metropolis, în coregrafia lui Sergiu Anghel şi Requiem, în coregrafia lui Gigi Căciuleanu.

În anul 2001 şi-a început cariera pe scenele din străinătate ca solist principal al Ballet Mainz, apoi al Ballet am Rhein din Düsseldorf, Germania (director artistic: Martin Schläpfer) şi a participat la producţii pentru televiziune ale companiei din Mainz, la Arte, ZDF şi 3sat. În anul 2009, a dansat în cadrul evenimentului 1000 Years Dome Mainz, desfăşurat în Domul din Mainz, spectacolul fiind transmis de televiziunea germană naţională ZDF.

donatii pentru bogdan nicula

În anul 2008 a avut ocazia extraordinară de a dansa pe celebra scenă a Teatrului Balşoi din Moscova în cadrul Galei Premiilor „Prix de Benois”. Acolo, Bogdan Nicula a prezentat un solo din baletul Streichquartett, în coregrafia lui Martin Schläpfer, care a reuşit performanţa de a obţine Premiul pentru cea mai bună coregrafie a anului.

În luna iulie 2014, cu sprijinul colegilor din Mişcarea pentru Balet şi Artele Spectacolului, Bogdan Nicula a realizat coregrafia şi regia spectacolului Noi origini, desfăşurat la Bucureşti.

Patru luni mai târziu, adică în luna decembrie 2014, el a descoperit că suferă de scleroză laterală amiotrofică (ASL), o boală de tip neurologic care afectează funcţiile vitale. ALS atacă celulele nervoase care controlează mişcarea voluntară, ceea ce, în timp, face ca mişcarea mâinilor, picioarelor şi a muşchilor să fie extrem de dificilă. Starea lui este destul de gravă, boala avansând de patru ori mai repede decât în mod normal, iar în acest moment este imobilizat, mişcarea membrelor este aproape imperceptibilă, dar este lucid şi pozitiv.

Pentru Bogdan exista o şansă minimă, printr-un tratament adecvat şi dacă va putea face faţă drumului către Thailanda, există posibilitatea unui transplant de celule stem. Documentaţia medicală a fost trimisă în Thailanda, iar doctorii, după ce au studiat evoluţia bolii lui Bogdan Nicula, au comunicat că pot realiza acest transplant de celule stem. Costul deplasării cu o aeronavă special echipată pentru această situaţie şi al intervenţiei este de cel puţin 50.000 de euro.

Bogdan Nicula are nevoie de sprijinul nostru pentru a trăi. Conturile deschise pe numele mamei lui Bogdan, Stela Nicula, sunt următoarele:

BRD Groupe Societe Generale
Titular Stela Nicula
Cont în lei: RO27BRDE441SV25065844410
Cont in euro: RO55BRDE441SV25286444410
Swiftcode: BRDEROBU
Bic code: BRDE

Asociaţia ,,Mişcarea pentru Balet şi Artele Spectacolului” cu sprijinul Operei Naţionale Bucureşti organizează luni, 23 februarie 2015, începând cu ora 19.00, la Opera Națională București, o Gală Extraordinară de balet şi dans contemporan dedicată lui Bogdan Nicula, un artist român de valoare şi un om minunat, care a fost diagnosticat la vârsta de 35 de ani cu o boală necruţătoare. Gala are ca scop strângerea de fonduri pentru tratamentul de care are nevoie Bogdan.

Sumele obţinute din vânzarea biletelor cât şi donaţiile obţinute vor fi direcţionate către contul deschis pentru Bogdan.

Comunicat al Asociaţieo „Mişcarea pentru Balet şi Artele Spectacolului”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *