Amos Oz în România

Scriitorul israelian Amos Oz va susţine o conferinţă de presă luni, 27 februarie 2012, ora 12.00, la Hotelul Intercontinental, Sala Fortuna Est, etajul 21. În aceeaşi zi, la ora 18.30, la Ateneul Român, va avea loc conferinţa „Amos Oz în dialog cu Gabriel Liiceanu”.

Marţi, 28 februarie, ora 11.00, Amos Oz va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti, festivitatea de decernare desfăşurându-se în Sala „Constantin Stoicescu” a Palatului Facultăţii de Drept (Bd. Mihail Kogălniceanu nr. 36-46).

Amos Oz vine în România la invitaţia Editurii Humanitas Fiction. Luni, 27 februarie, de la ora 17.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu (Calea Victoriei nr. 45) va fi lansată seria de autor „Amos Oz” a Editurii Humanitas Fiction, cu volumele Odihnă desăvârşită, Cutia neagră, Cum să lecuieşti un fanatic, Rime despre viaţă şi moarte, Poveste despre dragoste şi întuneric şi Scene de viaţă campestră. La eveniment vor vorbi: Amos Oz, Marlena Braester, Ioana Pârvulescu şi Denisa Comănescu.

Seria de autor „Amos Oz” a fost inaugurată de Denisa Comănescu, directorul editorial al Editurii Humanitas Fiction, în mai 2011, cu publicarea romanului Rime despre viaţă şi moarte (apărut iniţial în 2009, în colecţia „Raftul Denisei”, în traducerea Ioanei Petridean), urmată de volumele Scene de viaţă campestră (Humanitas Fiction, 2011; traducere de Ioana Petridean), Poveste despre dragoste şi întuneric (Humanitas Fiction, 2008, 2009, 2011; traducere de Dana-Ligia Ilin), Cum să lecuieşti un fanatic (Humanitas, 2007; Humanitas Fiction, 2011; traducere de Dana-Ligia Ilin), Odihnă desăvârşită (Humanitas Fiction, 2011; traducere de Marlena Braester) şi Cutia neagră (Humanitas Fiction, 2012; traducere de Marlena Braester).

De acelaşi autor au mai apărut: Să nu pronunţi: noapte (Humanitas Fiction, 2010; traducere de Marlena Braester) şi Deodată în adâncul pădurii (Humanitas, 2010; traducere de Dana-Ligia Ilin).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *