Ana Vidović în recital alături de Orchestra de Cameră Radio

Festivalul Internaţional de Chitară se încheie miercuri 23 martie 2011, ora 19.00, la sala Radio, cu un concert de excepţie al Orchestrei de Cameră Radio, sub bagheta maestrului Dan Ratiu, care beneficiază de interpretarea celebrei soliste croate Ana Vidović. Din program fac parte Impresii pentru ansamblu de cameră de Adrian Raţiu, Concertul din Aranjuez pentru chitară şi orchestră de Joaquin Rodrigo şi Simfonia a II-a în Re major, D. 200 de Franz Schubert.

Născuta în Karlovac, Croaţia, Ana Vidović a devenit, la doar 13 ani, cea mai tânără studentă a prestigioasei Academii Naţionale de Muzică din Zagreb, unde a studiat sub îndrumarea profesorului Istvan Romer. Reputaţia sa europeană a dus la invitaţia de a studia la Conservatorul Peabody din Baltimore, Statele Unite, cu Manuel Barrueco. A susţinut mai mult de o mie de concerte şi recitaluri de la debutul sau, în 1988. Între acestea, marcante au fost recitalurile de la New York, Londra, Paris, Viena, Salzburg, Roma, Budapesta, Varşovia, Tel Aviv, Oslo, Copenhaga, Toronto, San Francisco.

De asemenea, Ana Vidović a obţinut un număr impresionant de premii la competiţii internationale. Acestea includ Premiiile I la Competiţia Internaţională Albert Augustine din Bath (Anglia), la Competiţia Fernando Sor de la Roma şi la Competiţia Francisco Tarrega din Benicasim (Spania).

Dirijorul român stabilit la Hanovra, Dan Raţiu, a studiat dirijatul, compoziţia şi pianul la Academia de Muzică din Bucureşti. Ca pianist şi dirijor, a participat la numeroase competiţii în Romania, Cehia, Franţa şi Italia. Între 1991 şi 1995 a fost dirijorul Operei din Braşov, după care a fost invitat ca dirijor şi director coral la Opera din Graz. Aici a studiat partituri precum Moise şi Aron, Cavalleria Rusticana, Pagliacci, Macbeth, Rigoletto, Carmen şi Turandot. A dirijat premiere ale Operei din Graz cu lucrări de Rossini, Donizetti, Verdi, Puccini, Mozart şi Bizet. În paralel, a predat la Universitatea de Muzică din Graz. Din 2007, Dan Raţiu este directorul corului şi dirijorul Operei de Stat din Hanovra, unde a dirijat opere ca Les Contes d’Hoffmann, L’Italiana in Algeri şi opereta The White Horse Inn.

Biletele se găsesc la Casa de Bilete a Sălii Radio (Str. G-ral Berthelot nr. 60–64) şi prin reţeaua Eventim, magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărtureşti, Humanitas şi online pe eventim.ro.

Antonio Lauro, „Valsuri venezuelene” nr. 2 şi 3 – Ana Vidović

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *