Anotimpuri și iubiri

esarfe de senin coperta

cronica literara liber sa spunAura Popa, un nume relativ nou în peisajul poetic actual, atrage atenția prin creația sa cititorilor, iubitorilor de poezie de dragoste. Cum s-a spus de multe ori, poezia este esența sentimentelor omenești, este coarda cea mai sensibilă a trăirilor noastre lumești și spirituale. Pornind de la acest adevăr, Aura Popa creează o poezie sub simbolul iubirii, de aici derivând toate celelalte sentimente, ca într-o simfonie în ton major.

A ales versul clasic, cu rimă împerecheată sau încrucișată, rimă eufonică, vers, evident, cantabil, dar cu profunzimi poetice ce se înlănțuie în cascade de epitete și metafore, așezate cu rafinament, fără să distoneze. Poezia iubirii este poate cea mai vulnerabilă, pentru că oricând poate aluneca în desuet, dar autoarea a dozat bine sentimentele, exprimarea, creând o poezie sensibilă, cu efecte stilistice uneori remarcabile. Iubirea cu toate sentimentele ei, de la fericire la disperare, este definită puternic în poezia Aurei Popa. Poezia Credeam, cu verbul folosit la imperfect, nu întâmplător, definește relația bărbat-femeie, relație fragilă, pentru că sentimentele omenești au fragilitatea florilor de câmp: ,,Credeam în noi şi-n tine-atât de tare/ C-aş fi putut să merg la nesfârşit,/ Cu ochii-nchişi prin colbul de-ntâmplare/ Al drumului pe care te-am găsit/ Pliind nămeţi şi-mbrăţişând copacii/ Cu-ngreunate ramuri de cuvânt./ Ai dispărut şi nu mi-ai văzut macii/ striviţi sub tălpi de ploaie şi de vânt…”. Titlul acestui volum, Eșarfe de senin, înnodate cu ploi, este expresia vulnerabilității iubirii, a suprapunerii visului cu realitatea, idee preluată și în poezia Spre tine, însă la altă dimensiune a sentimentului, acela al stingerii sale: „Nu mai înnod eşarfele de ploi/ cu flori de nori pe gleznele de spuneri/ şi nici cuvintele-mi de presupuneri/dar încă-ntorc privirile-nspre «noi»…”. Trăind în ținuturile Vâlcii, într-o gură de rai, poeta este sensibilă la frumusețea naturii înconjurătoare, parcă în simbioză cu anotimpurile, împletite cu cel de-al cincilea, anotimpul iubirii. Plină de înțelesuri și de profunzimi lirice, Rătăcire este definitorie în relația poetei cu natura, împărtășindu-i sentimentele, remodelând imagistic și imaginativ peisaje în concordanță cu stările sufletești: „….Ascult/ Cum vâjâie prin ramuri de poveste/ Un vânticel confuz şi iritat/Iar pasul de cuvânt mi se opreşte/ Pe malul unui râu cu sens schimbat/Ce curge în amonte de-nţelesuri./ Mă-nvolburez a temere mereu/ Înveşmântată-n haina de eresuri/ Îngenunchez şi-l strig pe Dumnezeu….”.

Pierre Auguste Renoir La cules de flori

Pierre-Auguste Renoir, La cules de flori

Despre ultimul volum, Eșarfe de senin, înnodate cu ploi, apărut la Editura „Armonii culturale” (Adjud, Vrancea, 2016), prof. dr. Mihaela Rădulescu scrie în prefață: ,,Aura Popa este o poetă vizionară, universul imaginar complex dezarmând omul rațional. Cine are curajul să se aventureze în infinit are prilejul să o facă aici, prin lectura acestei cărți. Autoarea nu ține cont de canoane sau de algoritmi logici, ci se lasă condusă de trăiri, de simțuri intuitive, de stări care sfidează realitatea. Poemele sunt avataruri ale eului creator, versurile devenind pelerinaje ale sufletului căutător de fericire. Autoarea ne propune astfel, o călătorie în abisul sufletesc, în centrul nostru spiritual, în noi înșine.”

Folosind adverbul ca definiție circumstanțială a sentimentelor, a acțiunilor și a stărilor, versul și verbul devin tot mai bogate în sentimente. Visul, valul, vântul, gerul, toate contrabalansează, prin puterea sentimentelor, cu  povestea izvorului nesecat de speranțe, iar ele se înscriu ca un tot unitar într-un zbor de lumină și întuneric. Am ales spre exemplificare poezia Încă: ,,Te privesc dintr-un vis pe sub pleoape de cer/ Și cu valul promis şterg de vânt şi de ger/Iarna ta de rostiri ce încet a venit/ Și pe geam de priviri flori de gheaţă-a brodit./ Te privesc şi mângâi un obraz de tăceri/ Și aș vrea să-mi rămâi azi mai mult decât ieri/ Înc-un cânt, înc-un zbor, înc-un drum, înc-un veac/ În povestea-izvor… Am să-nvăţ ca să tac/ Când se deapănă gri dintr-un ghem de apus/ Şi să număr în gând transparenţe de spus/ Între noapte şi zi, între bine şi rău/ S-adun vreascuri de rai şi cu zâmbetul tău/ Să aprind vâlvătăi de speranţă… Să-ţi scriu/ Cu aldin de curaj îndrăznind ca să-ţi fiu…”.

van gogh verger en fleurs aprilie 1888

Vincent van Gogh, Livadă înflorită, aprilie 1888

O poetică aparte a rostirii sentimentelor, un tumult de iubire, o speranță cu aripi de dor și-un alt adverb ce definește continuitatea sentimentelor profunde: oricând. Oricând, ultima poezie din volumul Eșarfe de senin, înnodate cu ploi, este definitorie pentru starea de spirit a autoarei, pentru tema ei predilectă, iubirea, pentru perenitatea acestui sentiment, cel care stă la temelia existenței noastre. Căci ce am fi fără iubire? Sigur, am fi umbre! Eșarfe de senin, înnodate cu ploi este cel de-al patrulea volum al Aurei Popa după Cuvinte șlefuite-n firesc, 2013; Vâltori, 2014; Pas de Ștrengar pe Strada Copilăriei, 2015, toate apărute la Editura ,,Armonii Culturale”.

Pușa Roth 

logo liber sa spunVezi: Arhiva rubricii Cronica literară   

6 comentarii la „Anotimpuri și iubiri”

  1. Sensibilitatea,perceptia pulsatorie pentru tot ce se intampla-n jur, precum si detasarea in astral a propriei fiinte,o definesc ca fiind o poeta atemporala !

    1. Da, aveți dreptate, domnule Iofciu! Din punct de vedere estetic, poezia Aurei Popa are personalitate distinctă, iar detașarea în astral îi conferă , printre altele, nota de prezent continuu, așa cum bine ați remarcat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *