Anotimpurile durerii

vasilica ghita ene 31 03 cronica literara pusa roth

cronica literara liber sa spunVolumul acesta cu titlul unei zile din calendar, 31.03, poate fi considerat unul al poeziei durerii. Poezii de lacrimă, de dor, de neputinţă, de jale, de tristeţe se recompun la o simplă lectură în anotimpurile durerii. Vasilica Ghiţă Ene este poetă, dar mai presus de toate este mamă, mama ce-şi plânge copilul plecat prea repede printre îngeri, desprins ca o frunză din copacul vieţii. Lacrimile ei au devenit cuvinte, durerile ei au devenit metafore şi poate aşa, doar aşa, se poate spune că merge mai departe sprijinită de poeziile sale, ce sunt în esenţă doine de jale, de dor şi de nesperanţă:

„Mă sting lumină din lumină

Mă rup din Dumnezeu adevărat

Nu pot să cred că EL mi te-a luat

Doar pentru că sunt om şi am o vină.”

Lumea pământeană a copilului s-a sfârşit, iar mama, suflet de poezie şi de dor, are nevoie de repere, de certitudini, de semne pământeşti pentru a-şi amăgi ziua de ieri, de azi şi de mâine:

„Dintr-un sipet deschis de durere

Mătase de stele prin mâinile mele

Păr de copil botezat… fire rebele;

Mi-au rămas mie, le lipesc de obraz

Retezate mângâieri ce m-ascund de necaz!”

vasilica ghita ene

Vasilica Ghiţă Ene

Poezia aceasta născută din prea multă durere, aşezată pe altarul credinţei, este poezia aşteptării, poezia rugii de seară, a celei de dimineaţă, este poezia destinului frânt în ultima zi a lui martie (aşa cum este şi titlul: 31.03). Poezia nu este strigăt, ci este suspin, poezia nu este întrebare, este destrămare de identitate, este, aşa cum am mai spus, nesfârşitul anotimp al durerii:

„Nu ştiu ce sunt dar sigur sunt visul care doare

Atunci când se destramă şi simte cum se moare!”

Volumul de poezie 31.03 de Vasilica Ghiţă Ene a apărut recent la Editura Ars Longa din Iaşi, cu o prefaţă semnată de Ştefan Mitroi și postfaţă de Anamaria Ionescu.

 Pușa Roth

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *