București. O lume

Bucuresti. O lume de Ion Barladeanu si Carmen Lidia Vidu  3

Colajele fabuloase ale lui Ion Bârlădeanu se mută vara aceasta în Centrul Vechi al Capitalei, într-o expoziție stradală vizibilă pentru toți cei care se vor plimba pe Lipscani. Ion Bârlădeanu, artist plastic care a cucerit lumea cu lucrările sale și Carmen Lidia Vidu, cel mai spectaculos regizor de teatru din România din punct de vedere vizual, își dau mâna într-un proiect în care vor mixa imaginile și personajele cu care ei identifică Bucureștiul urban, cultural, emoțional și fantastic: case, blocuri, parcuri, personaje de film, politică, lume reală sau personaje comerciale, imaginare, actuale. București. O lume de Ion Bârlădeanu si Carmen Lidia Vidu își așteaptă vizitatorii în perioada 3-15 iulie 2015, zilnic între orele 10.00–22.00, la Hanul Gabroveni din Centrul Vechi al Capitalei, accesul fiind gratuit. Vernisajul va avea loc vineri, 3 iulie 2015, la ora 19.00.

Bucuresti. O lume de Ion Barladeanu si Carmen Lidia Vidu  1

Un colaj stradal de mari dimensiuni, conceput de Ion Bârlădeanu și Carmen Lidia Vidu, o selecție de 30 de colaje pe tematică urbana ale lui Ion Bârlădeanu și un scurtmetraj regizat de Carmen Lidia Vidu despre Bucureștiul lui Nea Ion alcătuiesc expoziția „București. O lume ” de Ion Bârlădeanu și Carmen Lidia Vidu.

Expoziția face parte din proiectul „București. Memoria. Explorarea. Imaginea Orașului” ce lansează candidatura Bucureștiului la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021.

Bucuresti. O lume de Ion Barladeanu si Carmen Lidia Vidu  2

București. O lume de Ion Bârlădeanu și Carmen Lidia Vidu – o lume de colaj, film și animație. Realizatori: Carmen Lidia Vidu și Ion Bârlădeanu. Consultant: Dan Popescu, Coordonare: Cristian Cojanu. Montaj film: Cristina Baciu. Muzică film: Ovidiu Chihaia. Imagine film: Adi Bulboaca. Asistentă: Alina Neagu. Un proiect ArCuB, spaţiul din Centrul Vechi (Hanul Gabroveni).

Pentru informații suplimentare, materiale și interviuri pe această temă: Alina Neagu, PR Manager, tel.  0757.018.248; prdeteatru@gmail.com.

Vezi: arhiva categoriei București

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *