Calendar: Radu Şerban

calendarPe 1 ianuarie 1927, s-a născut, la Caracal, Radu Şerban, „compozitorul cu cele mai durabile şlagăre din muzica uşoară românească din a doua jumătate a secolului al XX-lea” (Viorel Cosma). După absolvirea Conservatorului din Bucureşti (1952), unde i-a avut ca profesori pe Ion Dumitrescu (teorie–solfegiu, armonie), Paul Constanlinescu (armonie), Nicolae Buicliu (contrapunct), Zeno Vancea (contrapunct), Theodor Rogalski (orchestraţie), Vasile Popovici şi George Breazul (istoria muzicii), Tiberiu Alexandru (folclor), a lucrat ca inspector în Direcţia de învăţământ al muzicii din Ministerul Culturii (1954–1955), pentru a deveni, în 1955, şeful redacţiei de muzică uşoară din Radiodifuziunea Română. După numai trei ani, în 1958, avea însă să fie dat afară din Radio. Era anul în care lansa unul dintre primele sale şlagăre, Un minut, pe versuri de Constantin Cârjan, interpretat de Roxana Matei, urmat de Un trecător, Pe strune de chitară, Pomul cu vrăbii (1959), A fost de-ajuns o melodie, Un cântec de dragoste (1960), Pe litoral (1961), Oraşul meu natal (1962), Tu nu-mi ceri luna (1963). La un pas de fericire (versuri de Eugen Mirea) era unul dintre marile succese ale anului 1964, când lansa, la Festivalul de la Mamaia, Două rândunici (versuri de Constantin Cârjan), triumf de public (pentru că nu a obţinut decât o menţiune) deopotrivă al compozitorului şi al interpretei, Margareta Pâslaru. După doi ani, în 1966, Prieten drag (versuri de Constantin Cârjan), lansat de Pompilia Stoian, era pe buzele tuturor, ca şi Strada şi Uitarea, pe versurile aceluiaşi textier, şlagăre cântate ani la rând cu succes extraordinar (primul de Ion Dichiseanu, celălalt de Margareta Pâslaru). Capacitatea sa de a inventa melodii era într-adevăr  excepţională. Un cântec liric de rară sensibilitate este La un cuvânt al tău (1968). În 1978, Radu Şerban compunea, în stil folk, Oltule, pe versuri de Adrian Păunescu.

„Radu Şerban devenise – la 50 de ani – un «clasic în viaţă» al genului muzical cel mai perisabil din literatura muzicală. Din păcate, în scurtă vreme (la numai 57 de ani) avea să ne părăsească, exact atunci când devenise liderul celei de-a doua generaţii (după Ion Vasilescu) de creatori români de anvergură naţională. Într-o anchetă sociologică de la începutul mileniului al treilea (100 de cîntece româneşti pentru veacul XX), melodia Prieten drag (1966) se afla pe primul loc, popularitatea lui Radu Şerban aducându-i-o însă o serie de şlagăre greu de egalat: La un pas de fericire, Dacă iubeşti cu-adevărat, La un cuvânt al tău, Parfumul străzilor, O ramură spre cer, Strada, Te chem, Iubire absurdă, Spune-mi şi te cred. Secretul impactului imediat şi de durată al pieselor sale a fost originalitatea discursului melodic, «haina» armonico-orchestrală de o rară transparenţă sonoră. Cântecele lui Radu Şerban dispun de o tentă lirică/meditativă, uneori apăsătoare, alteori luminoasă, cu uşor idilic popular, fără însă a evita nici ritmurile jocurilor româneşti (Un minut, Două rândunici).” (Viorel Cosma, Muzicieni din România, lexicon, vol. IX, Ş–Z, Bucureşti, Editura Muzicală, 2006).

Excelent orchestrator, Radu Şerban a compus muzică de teatru (Groapa după Eugen Barbu, musical, 1960, Aceşti îngeri trişti de D. R. Popescu, 1970) şi mai ales de film: Un surâs în plină vară (regia Geo Saizescu, 1963), Casa neterminată (regia Andrei Blaier, 1964), Dimineţile unui băiat cuminte (regia Andrei Blaier, 1966), Pădurea pierdută (regia Andrei Blaier, 1971), Bariera (regia Mircea Mureşan, 1972), Păcală (regia Geo Saizescu, 1973), Ilustrate cu flori de câmp (regia Andrei Blaier, 1974), Prin cenuşa imperiului (regia Andrei Blaier, 1975), Iarba verde de acasă (regia Stere Gulea, 1977) ş.a.

A murit în 6 februarie 1984, la Bucureşti.

Costin Tuchilă

Ascultă:

Un minut – Roxana Matei

Două rândunici – Margareta Pâslaru

Prieten drag – Pompilia Stoian

Uitarea – Margareta Pâslaru

Strada – Ion Dichiseanu

Parfumul străzilor – Corina Chiriac

Iubire, iubire – Margareta Pâslaru

La un cuvânt al tău – Dorina Drăghici

La un cuvânt al tău – Ioana Negriloiu

La un pas de fericire – Margareta Pâslaru

Nu mai imita – Anda Călugăreanu

Baladă – Margareta Pâslaru şi Marina Voica

logo liber sa spun

Vezi: Arhiva rubricii Calendar

Arhiva categoriei  Muzica

9 comentarii la „Calendar: Radu Şerban”

  1. multumesc pentru reamintire!
    asa cum ati spus,a fost un compozitor daruit,compozitiile sale au o deosebita melodicitate,sunt slagare!
    o mentiune pentru cantecul ”la un cuvant al tau”(”de o rara sensibilitate” asa cum spuneti).
    vi-l recomand si in varianta putin cunoscuta a ioanei negriloiu,varianta care se pare, a fost preferata de insusi radu serban,celorlalte (aurelian andreescu sau dorina draghici,etc),amanunt relatat de doamna sanda valeria dan, redactor muzical la radio romania).
    din fericire a fost editat la eletrecord un prim cd cu melodiile sale.
    http://www.libris.ro/selectii/cd-radu-serban—parfumul-strazilor-vol-1-28554CDELE–c7719–p329664.html

  2. Salut

    Cunoaste cineva cum se numeste melodia din filmul Padurea pierduta Coloana sonora a filmului apare ca fiind facuta de Radu Serban Va multumesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *