Campania Globală pentru Educaţie

Campania Globala pentru Educatie

Campania Globală pentru Educaţie este un eveniment desfăşurat anual, la nivel mondial, de o alianță de organizaţii neguvernamentale, sindicate şi grupuri de cetăţeni din întreaga lume iar, începând cu anul 2001, este coordonat în România de Organizaţia Salvaţi Copiii.

În acest an, sub sloganul „Drepturi egale, şanse egale!”, Campania Globală pentru Educaţie are ca temă de interes accesul la o educaţie de calitate pentru copiii cu dizabilităţi. Pe durata „Săptămânii de Acţiune” (5–11 mai 2014), în mii de şcoli, din aproape 100 de ţări ale lumii, se desfăşoară activităţi prin care elevii, profesorii şi invitaţii lor încearcă să atragă atenția asupra faptului că fiecare copil, sănătos sau cu dizabilități, are dreptul de a beneficia de educație. Se estimează că, în lume, aproximativ 93 de milioane de copii sub 14 ani (1 din 20) suferă de dizabilităţi moderate sau severe, iar în România sunt peste 72.000 de copii cu dizabilităţi. Doar puţin peste o treime dintre ei frecventează învăţământul de masă. Printre alte activități, elevii „Colegiului Național Spiru Haret” s-au implicat și ei în Campania Globală pentru Educație, ediția 2014. Miercuri, 7 mai, aceștia au dezbătut mai multe subiecte, printre care și decizia care poate fi luată în cazul unui copil cu cerințe educative speciale (CES), de a urma cursurile învățământului de masă sau cel special, care este impactul neparticipării la educație asupra copiilor și, de asemenea, cum ar putea opri marginalizarea copiilor cu dizabilități.

campanie educatie copii dizabilitati

După aceste dezbateri elevii au ocazia de a conștientiza faptul că ignorarea cerințelor speciale a avut de-a lungul timpului consecințe precum inadaptarea școlară, sau chiar mai rău, abandonul școlar. În concluzie, scopul activității a fost acela de a accentua că fiecare copil are dreptul la o educație de calitate, iar dizabilitatea nu trebuie să reprezinte o barieră.

Iulia Zorzoliu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *