Cand taraba e mare dregator, trebuie sa o mutam

„Banul fals e usor. Cat despre mine….cel care ma masoara din ochi, o sa ma cumpere fara sa ma cantareasca. Si totusi, in unele privinte, marturisesc ca nu pot fi in circulatie. Virtutea are atat de putina cautare intr-o vreme ca aceasta cand taraba e mare dregator, incat adevarata vitejie seamana cu vitejia ursarului. Agerimea s-a prefacut intr-o carciumareasa care-si iroseste creierii facand socoteli, iar toate celelalte inzestrari ale omului, din pricina rautatii vremurilor care le daltuiesc, nu fac o ceapa degerata. Voi, cei care sunteti batrani, nu va ganditi la ceea ce suntem in stare noi, tinerii, masurand caldura ficatului nostru cu amaraciunea fierii voastre; iar noi, cei aflatori in pragul tineretii suntem, de asemenea, niste mascarici – da, da, recunosc acestea”
(Henric al IV-lea, actul I, partea a II-a, scena 2), Shakespeare

Un text foarte actual, retinut in treacat, cu ochii pe cartea la a carei lansare am fost azi: „Clasicii dramaturgiei universale” (volumul I)- un lingou cultural, dupa cum spunea Marina Roman – critic si profesor universitar.

Mai multe texte, care te trimit de la umor la muzica, la istoria dramaturgiei, la scene mondene, documentari selectate, pentru ca randurile sa se „topeasca” in paginile pretiosului volum. Asa spunea Ioan Adam – critic literar si un foarte respectat coleg pe care l-am avut in Radio Romania.

Iar daca actorul Dorel Visan spunea ca suntem datori ca macar din 30 in 30 de ani, vorba pildei, sa ne lasam mostenire macar o parte din experiente, intalnindu-ne intr-o poiana, fie ea si imaginara, academicianul D.R.Popescu spunea ca lucrarea este geniala, insa anacronica. Pentru ca niciun actor, niciun director de teatru, niciun responsabil de starea culturii nu se arata tentat sa sprijine ca pe scenele din Bucuresti si din tara, sa se joace piesele-bijuterii invocate, descrise, interpretate in acest roman. Iar actorii par mai degraba interesati de roluri simple, aducatoare de faima imediata.

Da, asa e, cum se vorbea azi: volumul „Clasicii dramaturgiei universale” se poate aseza langa „Istoria literaturii romane”, a lui Calinescu. Atat pentru similitutidinea demersului (organizare cronologica si trimiteri in alte domenii), cat si pentru atractivitatea exprimarii, care a parasit cadrul elitist, pentru a se adapta necesitatii noastre ca din lectura sa capatam mai multe senzatii, in afara de informare.
Nu vreau sa fac pe criticul, nici nu pot, au fost acolo pentru asta personalitati in fata carora ma inclin. Doresc doar sa impartasesc din impresiile mele de astazi: a fost un eveniment la care mi-a batut inima cu putere, pentru ca autorii, Pusa Roth si Costin Tuchila sunt colegii mei din Radio, de fapt acea categorie de intelectuali datorita careia mai am zilnic, cate o nadejde.
Mi-a batut inima cu putere pentru ca profesorul de limba romana si dirigintele Pusei Roth au venit la aceasta lansare, mandri ca harul lor pedagogic a folosit cuiva cu o cariera stralucita.
M-am simtit mandra pentru ca aceasta carte este urmare a unor emisiuni realizate de cei doi autori si difuzate la Radio Romania Cultural din 1997. Si nu pot sa nu recunosc ca pentru mine, apartenenta la Radio Romania a ramas o mandrie.
M-a durut inima putin pentru ca aceasta festivitate nu a fost organizata la Radio Romania, asa cum cei doi, pe care nu ii simtim decat cand au emisiunile sau comentariile gata, meritau. Sunt doi dintre oamenii de cultura pe care Radio Romania ii mai are, fara a fi niciodata prea vocali, prea insinuanti, prea in fata. Mereu au stat intre carti, intre piese de teatru, intre emisiuni culturale.
Iar noi avem datoria sa ii protejam si sa le facilitam creatia. Aceasta lansare, asumarea si organizarea ei de catre Radio Romania, trebuiau sa ne apartina.
Cine stie? Poate data viitoare.

4 comentarii la „Cand taraba e mare dregator, trebuie sa o mutam”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *