Adrian Silvan Ionescu, „Războiul cel Mare. Fotografia pe frontul românesc 1916–1919”

adrian silvan ionescu razboiul cel mare

eveniment liber sa spunLucrarea apărută la Editura Institutului Cultural Român este dedicată aniversării a 100 de ani de la declanșarea Primului Război Mondial (1914), război în care România, după doi ani de neutralitate, a intrat să lupte alături de Antantă.

Volumul este prefațat de un studiu despre Serviciul Fotografic al Armatei Române, aflat la dispoziția Marelui Cartier General din anul 1916, care includea fotografi și operatori celebri în epocă, a căror misiune era aceea de a însoți trupele pe front, realizând jurnalul iconografic al diverselor unități în timpul manevrelor.

Bogatul material iconografic a fost conservat, în perioada interbelică și postbelică, în fototeci ale unor muzee și biblioteci: Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Militar Național, Biblioteca Academiei Române, Arhivele Naționale, Biblioteca Națională, Arhivele Militare Pitești etc. Pentru o reconstituire adecvată, imaginile au fost grupate tematic pentru a reda cele mai importante evenimente derulate până la finalul războiului, în 1919: Familia regală pe front, Artileria, Aviația, Marina, Misiunea Militară franceză, Serviciul religios, Prizonieri germani și capturi de război, Ambulanța, Masa ostășească, Repausul, Perioada de ocupație etc. În aceste imagini se regăsesc figuri emblematice pentru istoria României: Regina Maria, Regele Ferdinand, Principele Carol, principesele Elisabeta Maria, Ileana, principele Nicolae, veniți pe front să-i încurajeze pe soldații români. Generali români și francezi – Eremia Grigorescu, Arthur Văitoianu, generalul Henri Berthelot, șeful Misiunii Militare Franceze  ș. a.,  alături de miile de combatanți anonimi care și-au jertfit viețile pentru salvarea României vor rămâne, prin aceste imagini, în memoria timpului.

Acești eroi ai imaginii expresive, ai cadrajului impecabil realizat sub focul vrăjmaș, ai subiectului palpitant și, uneori, chiar hazliu – operatorii de fotografie sau de film – nu au nume și nici chip, chiar mai puțin decât modelele lor, soldatul de rând, mitraliorul, tunarul, pontonierul, pilotul de avion, marinarul sau pușcașul din prima linie, rezemat de parapetul tranșeei și privind, vigilent, spre inamic: doar o tunică sau o manta neutră, aplecate asupra aparatului așezat pe trepied. Ei rămân anonimii care și-au periclitat viața, la fel ca simplii combatanți pe care i-au imortalizat, pentru a realiza o operă colectivă perenă, de mare valoare documentară și istorică. Fotograf și fotografiat și-au adus, în egală măsură, obolul la crearea României Mari.

Concepție grafică și grafică de Bogdan Iorga.

Cuprins

Precuvântare
I. Serviciul Fotografic al Armatei Române sau istoria în imagini a războiului nostru
II. Fotografia în timpul ocupației – cuceritori și prizonieri
III. Fotografi amatori pe front
IV. Parada Victoriei
1916–1919: Frontul, Posturile de comandă, Artileria, Transmisiunile, Aviația, Marina, Misiunea militară franceză, Ambulanța, Serviciul religios, Masa ostășească, Repausul, Familia regală pe front, Prizonieri germani și capturi de război, Ocupația, Fotografi amatori pe front, Parada Victoriei, 1919, Serviciul fotografic
Anexe
Bibliografie selectivă
Index

25 de ani de frământări, întrebări şi speranţe deşarte?

conferintele-tnb1

eveniment liber sa spunDuminică, 7 decembrie 2014, de la ora 11.00, la Sala Atelier a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București, în cadrul programului Conferințele Teatrului Național, prof. Mihail M. Andreescu va prezenta conferinţa cu tema 25 de ani de frământări, întrebări şi speranţe deşarte? 

mihail m andreescu

Mihail M. Andreescu

„Conferința va prezenta premisele și mai ales urmările Revoluției din 22 decembrie 1989, cu implicarea vârfurilor puterii politice de atunci în comandarea crimelor săvârșite după 22 decembrie și ascunderea adevărului. Deși, până în 1994, procuraturile militare și Procuratura Militară Generală au reușit să instrumenteze majoritatea cauzelor Revoluției și să pedepsească vinovații direcți (executanții), nu au putut instrumenta implicarea și vinovățiile celor care au dat ordin să se tragă și ale celor care au împărțit arme și muniție gărzilor patriotice și populației.” – prof. Mihail M. Andreescu.

Cu ocazia conferinței se va lansa volumul Cine a tras în noi în decembrie 1989? (Editura Mega, Cluj-Napoca) de Mihail M. Andreescu, care încearcă să lămurească afirmațiile de mai sus. Prețul unui volum este de 25 lei.

cine a tras in noi in decembrie 1989

Despre prof. Mihail M. Andreescu

Născut la 29 ianuarie 1950. Între 1990-1997: Profesor asociat și asistent al Universității București, Facultatea de Istorie. 1997–2013: Asistent, lector universitar și conferențiar universitar dr. la Facultatea de Istorie, Muzeologie și Arhivistică a Universității „Spiru Haret”; Visiting Professor la Russicon–Colegio Papale, Vatican. Din octombrie 2009 participă la grantul NERIES-SHARE finanțat de Banca Europeană, privind reactualizarea datelor istorice asupra cutremurelor, în cadrul proiectului inițiat și condus de Massimiliano Stucchi de la Institutul de Geofizică și Vulcanologie de la Milano și de Gheorghe Mărmureanu de la Institutul de Fizică a Pământului de la Măgurele. Secretar-trezorier al Societății de Științe Istorice din România și apoi vicepreședinte al aceleiași societăți, până în 2011. Membru al Comisiei de Cenzori a Ligii Culturale Româno-Macedonene. Professeur agrégé la Université de Sud, Nice. Din 2011 este membru al Diviziei de Istoria Științelor a Academiei Române.

Lucrări publicate (selectiv): Puterea domniei în Țara Românească și Moldova în secolele XIV–XVI (1999);Adevărata securitate din România (Încercare de analiză asupra societății românești înainte și după 1989), 1999; Istoricul mănăstirii Trivale de la fundare până la 1800. Domeniul funciar și fondul de documente (2001); Din istoria Bucureștilor. Complexul Slobozia Domnească (2003); Instituții medievale în spațiul românesc (2003); Documente muntene referitoare la Mitropolia Țării Românești, Mănăstirea Argeș și Episcopia Argeșului. Anii 1492–1823 (2004); Introducere în studiul istoriei și al științelor auxiliare (2007);Instituții medievale în statele românești: voievodatul și principatul (2008); Civilizația românească medievală. Țara Românească în secolele XIV-XVIII (2008); The Evolution of the Voivodate and the Principality in the Romanian Area, translated by Coralia Crișan, Mariana Egri (2008); Facultatea de Drept a Universității din București 1859–2009. File de istorie (2009); Coordonator și coautor la Revoluția română din decembrie 1989 în București (21 decembrie 1989–8 februarie 1990), 2009; Coautor la Revoluția Română din Decembrie 1989 – Locuri, date, fapte – mic dicționar (2009); Editor text, studiu introductiv și note la lucrarea Alexandru Geanoglu Lesviodax (2011).

Pentru mai multe informaţii legate de bilete:  tel. 314. 71. 71 (Agenţia de bilete)

Povești din spatele uniformei. Despre țara mea. Povestea Kandaharului sau despre despre o „armată de ambasadori”

militari romani in teatru de operatii asia

În exclusivitate pentru Radio 3Net „Florian Pittiș”

armata romana afganistan liber sa spunPovestea militarilor români desantaţi în colbul Kandaharului începe abrupt, în jurul prânzului, într-o zi de 11 septembrie 2001. Ca urmare a atacului mega-terorist, România a decis să participe, alături de alte state ale lumii, la Coaliţia internaţională de combatere a terorismului, condusă de Statele Unite ale Americii.

La 24 ianuarie 2002, conducerea Operaţiunii „Enduring Freedom” (OEF), expresia armată a Coaliţiei în teatrul de operaţii din Afganistan, a solicitat oficial autorităţilor române să contribuie la această misiune.

La numai câteva zile de la această solicitare, militarii români au debarcat pe Aeroportul Internaţional din Kabul. Contribuţia efectivă (46 de militari) a constat, iniţial, într-un pluton de poliţie militară, o aeronavă C-130 B Hercules şi personal de stat major. Ei au participat la Operaţiunea NATO „Fingal”, care se desfăşura la acea dată sub egida ONU.

După numai cîteva luni, Parlamentul României a hotărît, la 30 aprilie 2002, creşterea nivelului participării cu trupe la OEF, aprobând dislocarea unui batalion de infanterie cu un efectiv de 405 militari.

2002. Aventura afgană a Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab” din Craiova, condus de lt. col. Nicolae Ciucă, a început la 30 iunie 2002.

Până la 22 august, s-a executat transportul aerian al efectivelor în teatrul de operaţii, la Kandahar şi Kabul şi s-a realizat joncţiunea cu tehnica transportată anterior, între 30 iunie şi 14 iulie, pe ruta Doha-Kandahar.

A fost o aventură epuizantă, soldată cu peripeţii. „Scorpionii roşii”, nume dat de cineva în misiunea din Angola, acolo unde „adunau scorpionii cu lopata” nu aveau echipament adecvat condiţiilor de deşert, echipamentul de comunicaţii funcţiona greu, din cauza reliefului, ca urmare a căldurii excesive, agregatele aproape că nu funcţionau, mai ales cele electrice, computerele se înecau de praf şi, una peste alta, nici un oltean nu cunoştea dialectul pashtun din regiune.

istoric misiuni de lupta irak afganistan

Batalionul românesc era format din cinci companii: două de luptă, una de artilerie, una logistică şi una de stat major, adică, în total, 405 militari – 63 de ofiţeri, 9 maiştri militari, 114 subofiţeri, 154 de gradaţi şi 62 de soldaţi. „Scorpionii” au în dotare: 12 TAB 77, 15 TABCc., 5 TAB cu aruncătoare de 82 mm, 1 TAB Cc NBC, 1 TAB CcGe, 1 PMC, 4 autostaţii Phanter, 5 ARO, un complet de comunicaţii prin satelit şi… o tabără „boboc”, îngrijită şi bine pusă la punct.

Corturile au televizoare, frigidere, aer condiţionat şi alte aparate electrice. În această formulă, militarii români asigură securitatea aeroportului şi a bazei, a operaţiunilor de descărcare, acţiuni de patrulare şi recunoaştere. Misiunea Pelendava, desfăşurată în apropierea graniţei cu Pakistanul, a fost un real succes, recunoscut chiar de conducerea operaţiunilor, la Tampa, în SUA.

Ora 8.00, Zulu. Primele misiuni în teatrul de operaţii din Afganistan ale Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, unitatea căreia i-a revenit responsabilitatea începerii acestui anevoios drum către crearea unui mediu de securitate stabil în această ţară, s-au executat începând cu 14 iulie 2002, împreună cu militarii americani. Misiunile generale ale militarilor români au inclus:

– consolidarea securităţii pentru desfăşurarea proiectelor de reconstrucţie şi dezvoltare în zonele de responsabilitate;

– securizarea şi controlul liniilor de comunicaţii de-a lungul autostrăzii A1 (Kabul–Kandahar) şi în vecinătatea rutelor cheie;

– instruirea unităţilor Armatei Naţionale Afgane pentru a putea desfăşura acţiuni de luptă în mod independent (în vederea preluării responsabilităţilor privind asigurarea stabilităţii şi securităţii, de la forţele Coaliţiei);

– participarea la acţiuni militare de stabilizare şi securizare împreună cu partenerii din Coaliţie şi Forţele de Securitate Afgane;

– menţinerea progreselor obţinute prin interzicerea contactului forţelor insurgente cu populaţia;

– sprijinirea extinderii autorităţii guvernului afgan şi dezvoltarea capacităţii instituţiilor guvernamentale, în paralel cu coordonarea eforturilor de reconstrucţie.

soldat roman misiune speciala

Poveştile încep să curgă. Oltenii sunt vorbăreţi şi fericiţi să vadă feţe noi.

„Au vrut să ne şi încerce. Eu aşa cred… Primim carburant din Pakistan, cu cisternele. Cîte 10 odată. 100 de tone. Cisternele trec de controlul american. Cu specialişti şi câini dresaţi. Un pakistanez, şofer, mesteca gumă şi asculta muzică la un post de radio. Ajunge camionul la noi. Surpriză! Pakistanezul ducea sub cisternă o bombă! Spulbera jumătate din tabără. L-am arestat până a scos o legitimaţie. Ne-a dat la o parte şi s-a întors spre punctul american de control. A scuipat în faţa lor, aşa cum fac afganii. Pe noi, ne-au lăudat a doua zi. Pe americani, nu i-am mai văzut de atunci la Punct Control.”

Cum au ajuns românii să capete respectul trupelor speciale din cea mai teribilă armată din lume?

În urmă cu 12 ani, România şi-a început participarea în Afganistan cu: 3 ofiţeri de legătură la USCENTCOM – Tampa, pentru ISAF: 2 ofiţeri de legătură la Comandamentul Ankara, 5 ofiţeri de legătură Cmd. ISAF, 4 ofiţeri de legătură la Cmd. Kabul, 28 de militari în Plutonul de Poliţie Militară la Kabul (Operaţiunea Fingal, sub mandat ONU), 20 de militari în echipa C-130, la Karachi, în Pakistan. Enduring Freedom: 4 ofiţeri de stat major CJTF – 180 Bgram, 20 de ofiţeri de legătură, 405 militari în BI Kandahar. Alături de ei, din ianuarie 2002, Radu Dobriţoiu, primul corespondent de război român în Afganistan. Ulterior, semnatarul acestor rânduri!

aeronava c 130 hercules armata romana

Aeronava C-130 Hercules 

La 28 ianuarie 2002, primii militari români care au plecat în misiune în Afganistan au fost cei din plutonul de poliţie militară, comandaţi de locotenent-colonelul Gheorghiţă Teodorescu şi cei din echipajul aeronavei C-130 Hercules. Transportul personalului, tehnicii şi materialelor s-a executat cu aeronava C-130 B, din dotarea Forţelor Aeriene Române. La misiunea ISAF, partea română a angajat forţe încă de la începutul misiunii (februarie 2002), constând într-o aeronavă de transport C-130 B Hercules, un pluton de poliţie militară, personal de stat major şi ulterior un detaşament de informaţii militare, o echipă de control trafic aerian şi militari în două echipe de reconstrucţie a provinciilor (P.R.T./Provincial Reconstruction Team).

Începînd cu luna septembrie 2006 Batalionul de manevră care executa misiuni în cadrul „Enduring Freedom” a trecut în subordinea Regional Command South/ISAF şi a fost redislocat de la Kandahar la Qalat, iar datorită cerinţelor operaţionale, în perioada 2006–2008, efectivele acestuia au fost dublate. Misiunea Batalionului de Manevră au fost: executarea de acţiuni militare în cadrul Operaţiei ISAF pentru sprijinul forţelor de securitate afgane (ANSF), în cooperare cu Forţele Coaliţiei (OPERAȚIA ENDURING FREEDOM – OEF), în scopul de a asista Guvernul Republicii Islamice Afganistan pentru extinderea influenţei, exercitarea autorităţii şi menţinerea acesteia. Batalioanele de manevră au forţele dispuse în diferite FOB-uri (Forward Operating Base) şi execută următoarele sarcini:

• consolidarea securităţii şi reconstrucţia în zonele din vecinătatea oraşului Qalat;

• conducerea acţiunilor militare pentru securizarea şi controlul liniilor de comunicaţii din lungul autostrăzii A1, în vecinătatea rutelor cheie;

• menţinerea iniţiativei militare prin planificarea şi conducerea acţiunilor din cadrul operaţiilor de stabilitate şi securizare în care sunt implicate forţele NATO şi Forţele de Securitate Afgane din provincie;

• menţinerea pe o perioadă îndelungată a efectelor obţinute, prin interzicerea contactului forţelor insurgente cu populaţia;

• sprijinirea extinderii autorităţii guvernului afgan şi dezvoltarea capacităţii instituţiilor guvernamentale, în paralel cu coordonarea eforturilor de reconstrucţie.

Efectivele româneşti au fost suplimentate în anul 2010 cu aproximativ 600 de militari, prin introducerea a încă unui batalion de manevră. Batalioanele de manevră, cu un efectiv de aproximativ 610 militari fiecare, execută misiuni în cooperare cu Forţele NATO şi ANA/ANSF în scopul eliminării influenţei insurgenţilor şi menţinerii controlului operaţional şi a libertăţii de mişcare din zona de responsabilitate (provincia Zabul), precum şi pentru sprijinirea autorităţilor afgane în consolidarea securităţii.

militari romani

România participă, de asemenea, la efortul de mentorizare a Armatei Naţionale Afgane, începând din luna octombrie 2008, când a fost introdusă în teatrul de operaţii prima Echipa Operaţională de Consiliere şi Legătură (OMLT) de tip garnizoană, care a participat la îndrumarea, instruirea şi consilierea militarilor din cadrul unei brigăzi afgane. Ulterior, au fost dislocate încă trei echipe operaţionale de consiliere şi legătură, două tip batalion şi una de sprijin (CS), începând cu iunie 2009, aprilie şi septembrie 2010. Eforturile depuse de militarii români pentru instruirea militarilor afgani, au fost încununate de succes iar prima unitate consiliată a fost declarată operaţională în august 2010. În contextul actual al eforturilor de tranziţie şi al noului concept ISAF, Echipele de consiliere se vor transforma în Echipe de asistenţă militară iar prima echipă de asistenţă va fi dislocată în Afganistan începând cu luna august a acestui an.

România a sprijinit şi sprijină eforturile de operaţionalizare ale armatei afgane în cadrul programului de instruire a Armatei Naţionale Afgane „ANA Training”, începând cu luna iunie 2003, în cadrul operaţiei „Enduring Freedom”, iar din luna mai 2010, în cadrul misiunii ISAF. Efectivele iniţiale de 46 de militari au suferit modificări, funcţie de cerinţele operaţionale ale structurii, în luna ianuarie 2011 acestea fiind de 27 de militari. Începând cu anul 2011, efectivele detaşamentului ANA Training au fost suplimentate cu 20 de instructori, prin introducerea în organizarea pentru misiune a unor echipe de instructori pentru Şcoala de Tancuri, Şcoala de Subofiţeri şi Batalionul de instruire funcţii specializate.

utilaj militar

Suplimentarea efectivelor româneşti din Afganistan a condus şi la creşterea nevoilor de sprijin logistic, cu impact asupra responsabilităţilor şi structurii Elementului Naţional de Sprijin, care a participat în teatrul de operaţii Afganistan începând cu ianuarie 2004, având ca misiuni: asigurarea sprijinului logistic prin aprovizionarea contingentelor naţionale cu materiale trimise din ţară sau prin contractarea acestora pe plan local şi stabilirea legăturilor cu celelalte structuri militare sau civile care acţionează în teatru, în vederea integrării în sistemul de sprijin multinaţional.

Structura de sprijin naţional din teatrul de operaţii cuprinde un element naţional de comandă care are în subordine elementul dispuse pe aeroporturile din Kandahar şi Kabul.

În data de 30 martie 2006, Forţele Aeriene Române au preluat comanda Aeroportului Internaţional Kabul (KAIA), de la Forţele Aeriene Elene. Ceremonia a fost prezidată de locţiitorul comandantului Forţei de Asistenţă de Securitate Internaţională în Afganistan (ISAF), generalul maior Hans-Werner Ahrens. Cei 39 de militari români au preluat funcţii în structura administrativă şi în cea de comandă a aeroportului, desfăşurându-şi activitatea în cadrul Forţei de Asistenţă de Securitate din Afganistan, ISAF, aflată sub comanda operaţională NATO.

Îmi amintesc de o vizită în Kuweit, întorcîndu-ne din Irak, împreună cu fostul secretar de stat în Ministerul Apărării Naţionale, dr. George Cristian Maior, responsabilul de atunci cu politicile de integrare a armatei în structurile NATO. Domnia sa, un interlocutor fascinant (!), mi-a spus atunci, plimbându-ne, într-o seară, prin secţiunea de „electronice” a Bazarului din Kuweit City, că „succesul extraordinar şi profesionalismul exemplar al militarilor români în Afganistan au convins partenerul nostru strategic, Statele Unite ale Americii, că armata română, dacă va fi primită în NATO, va fi un furnizor important de securitate pentru colegii din Alianţă.” George Maior prefigura atunci, în acea seară caldă de vară, pe malul Golfului, următorul pas al României, integrarea în Uniunea Europeană. „Dacă acest lucru se va întâmpla, îţi spun să ştii, Armata Română va avea un rol determinant: este prima instituţie reformată a ţării şi, în acest context, este un exemplu pentru celelalte instituţii ale statului, că se poate. Militarii români sînt cei mai buni ambasadori pro-integrare a României în Lumea Occidentală!”

Prin sacrificiu, performanţă şi profesionalism, dedicaţie şi determinare, Armata României se prezintă astăzi, la 12 ani de la prima participare în misiunea din Afganistan, ca o instituţie reformată şi solidă, interoperabilă şi compatibilă cu armatele statelor membre NATO şi UE, fiind un factor activ de securitate, un contributor major la îndeplinirea angajamentelor internaţionale ale statului român.

Armata României este un ambasador veritabil al imaginii României în lume!

Mario Balint

Corespondent Radio România Actualități

Foto: Radio România Actualități

Vezi și: „Luptătorii din umbră ai Armatei României” de Radu Dobrițoiu

 „Poveste din Afganistan” de Ilie Pintea

Luptătorii din umbră ai Armatei României

luptatorii din umbra radu dobritoiu

În exclusivitate pentru Radio 3Net „Florian Pittiș”

armata romana afganistan liber sa spunI-am cunoscut prima dată în Afganistan, în vara anului 2002. Erau începuturile, primii paşi în formarea acestor structuri de elită ale Armatei României de astăzi: Brigada de Informaţii şi Brigada de forţe pentru operaţii speciale.

Astăzi voi fi din nou alături de ei, pe timp de pace, în Piaţa Constituţiei din Capitală. Unde militari din cele două structuri vor defila de Ziua Naţională, în blocul Forţelor Terestre şi eu, la fel ca în 2002, voi transmite pentru Radio România.

Nu este uşor să le câştigi prietenia acestor oameni. Pentru ei anonimatul reprezintă o condiţie esenţială şi, din acest motiv, apropierea de un jurnalist este aproape interzisă. Am trăit însă, alături de ei, am mers în misiuni cu ei, am împărţit aceleaşi condiţii dificile în Irak şi în Afganistan. Am fost singurul jurnalist care a reuşit să-i aducă în studio, la Radio România Actualităţi, pe comandanţii celor două brigăzi: generalul Lucian Foca şi generalul Adrian Ciolponea. Devin însă prea oficial şi intenţia acestui articol nu este asta…

Iată ce declara generalul Foca, la Euroatlantica, emisiune realizată de mine la Radio România Actualităţi:

„Domnule Dobriţoiu, nu vreau să vă fac un compliment, dar sunt aici alături de dumneavoastră pentru că şi dumneavoastră aţi fost alături de noi în primele misiuni pe care le-am executat în Afganistan, după aceea în Irak, alături de militarii din cadrul primului detaşament de informaţii militare înfiinţat în anul 2001, la Buzău, alături de Batalionul 26 Infanterie comandat la acea vreme de maiorul Ciucă Nicolae şi alături de dumneavoastră am trăit momente deosebite, dificile, evident, la început, dar ele ne-au marcat într-un fel existenţa şi sigur că au lăsat urme adânci şi prietenia care s-a stabilit atunci între noi, între dumneavoastră şi structurile româneşti militare de informaţii sau de infanterie nu pot fi şterse şi nu pot fi uitate uşor.”

Primele întâlniri cu forţele speciale nu au fost dintre cele mai prietenoase. În 2002, în Afganistan, Batalionul 26 Infanterie era însoţit de o celulă naţională de informaţii, formată din 3 ofiţeri, susţinută în teren de un pluton de forţe speciale. Doar după săptămâni în care am trăit alături de ei, în aceeaşi tabără, am aflat cu ce se ocupau. Şi asta pentru că eu luam la rând toate companiile pentru a face interviuri cu militarii. Şi într-o seară „am dat peste ei”. Am intrat în zona corturilor lor… Eu tot insistam cu interviurile. Ei mă luau peste picior. La plecare le-am zis că îi voi spune comandantului batalionului cum s-au purtat cu mine. I-a pufnit râsul. Comandantul, diplomat, mi-a spus să am mare răbdare cu ei. Atunci nu ştiam de ce. Aflam însă peste ceva vreme.

liber sa spun armata romana irak

A trecut însă ceva vreme şi abia în Irak, în 2003–2004, mă reîntâlneam cu militarii din Brigada de Informaţii. Structură din ce în ce mai complicată şi mai complexă, de această dată de sine stătătoare, în cadrul Diviziei multinaţionale comandate de Polonia, un detaşament special având comanda la Babil (la mică distanţă de antica cetate a Babilonului) şi cu trupele cartiruite la Al-Hillah. Un mecanism complex de culegere a informaţiilor „din spatele liniilor”, din spectrul radio dar şi cu ajutorul avioanelor de cercetare fără pilot de tip Shadow (drone de recunoaştere).

Am participat la o şedinţă de informare la comandamentul Diviziei de la Babil, unde am auzit doar cuvinte de laudă la adresa detaşamentului special românesc. Şeful de la S2, un american, a prezentat pe larg contribuţia românilor şi importanţa informaţiilor furnizate pentru succesul misiunilor coaliţiei, dar şi pentru salvarea unor vieţi de militari.

Practic, prin ascultare, scanarea şi intervenţia în spectrul radio (SigInt), detaşamentul aducea informaţii preţioase. Şi la asta, o contribuţie importantă o aveau – cum aveam să aflu mai târziu – cetăţenii români nativi arabi, înrolaţi în detaşamentul românesc. Pentru amuzamentul cititorului: pe toţi îi chema Vasilescu şi, deşi purtau uniforme, doar a militari nu arătau (bărbi, plete, adidaşi). Iar toţi luptătorii români din detaşamentul special purtau în piept nume de fotbalişti: Gâlcă, Iordănescu, Radu Doi ş.a.

O altă subunitate a detaşamentului culegea informaţii din surse umane. De la populaţia irakiană. Acţionând pe teren sau cooptând informatori irakieni de partea coaliţiei.

În fine, a treia componentă este cea care utiliza, la începutul misiunii, trei avioane de cercetare fără pilot de tip Shadow. Cu ajutorul cărora se obţineau imagini în timp real din teren, din zonele ce urmau să fie străbătute de patrule sau convoaie militare.

Sunt misiuni îndeplinite cu succes de militarii români în Irak, unităţi de elită considerate forţe din umbră: misiunile lor nu se fac publice, cu atât mai puţin identitatea luptătorilor. Tocmai de aceea numele lor afişate pe veston nu sunt cele reale…

Acesta era începutul unei structuri militare de elită ce a fost modernizată şi operaţionalizată de generalii Sergiu Medar şi Lucian Foca. În timp, aceste forţe s-au impus ca valoare în NATO dar şi ca importanţă în parteneriatul strategic cu Statele Unite. S-a conturat ulterior Centrul de Pregătire NATO de la Oradea – Humint (human intelligence – informaţii obţinute din teren de la surse umane).

În paralel cu structura de la Babil, în sud. La Nassiriyah s-a întărit o celulă naţională de informaţii, care avea să devină esenţială pentru protecţia militarilor din coaliţie ce acţionau în sudul Irakului.

imagine luptatori din umbra irak

Dacă Afganistanul, în 2002, a reprezentat perioada de liceu a „luptătorilor din umbră”, Irakul s-a dovedit a fi examenul de maturitate. Pentru ca, tot în Afganistan, să se impună structura complexă reprezentată de binomul de forţe pentru operaţii speciale şi specialiştii în culegerea de informaţii.

În Afganistan de ceva vreme „vulturii”, luptătorii din umbră care săptămânal ies în misiuni speciale. Cu operaţii specifice pentru eliminarea celulelor insurgente, a talibanlor şi luptătorilor din Al Qaeda. Sunt militarii din Brigada de la Târgu Mureş (cu trei batalioane de forţe speciale în compunere). Susţinuţi în teren de subunităţile Brigăzii de informaţii de la Buzău, ce culeg în Afganistan informaţii din Humint dar au în dotare şi aproximativ 10 avioane de cercetare fără pilot.

Despre „vulturi”, generalul Ciolponea îmi declara:

„În primul rând, plecând de la misiunile care sunt definite de NATO, pentru forţele speciale, şi anume acţiuni directe, cercetare specială, asistenţă militară şi contraterorism, aceste misiuni, dacă plecăm de la definirea acestor misiuni, înţelegem faptul că forţele speciale pot juca un rol extrem de important în toată gama de operaţii militare, dar ca şi în cazul ocupării Bagdadului, forţele speciale ştiu să eficientizeze şi să lucreze foarte bine cu acoperirea aeriană, mă refer la Close Air Support, sprijinul aerian care este foarte important într-o luptă modernă. De aceea, nu putem exclude importanţa celorlalte categorii, fiecare are de îndeplinit un rol. Forţele speciale sunt modulare, sunt de dimensiuni mici, aş putea spune, faţă de celelalte forţe convenţionale, dar au marea capacitate de a fi dislocate rapid, foarte flexibile, cu misiuni rapid, de planificat şi de îndeplinit şi prin asta se caracterizează: viteză şi eficienţă.”

„Consider că forţele speciale asigură segmentul pentru proiecţia forţei, în primul rând. Această caracteristică este foarte importantă pentru că o ţară care dispune de o forţă gata oricând să fie dislocată rapid într-un teatru de acţiune şi să aibă o pregătire particulară, echipamente speciale moderne şi misiuni cu caracter strategic, poate asigura îndeplinirea unor interese naţionale, în timp scurt şi cu eficienţă maximă – cam la asta se reduce utilizarea forţelor speciale: eficienţă maximă, pierderi minime sau cât mai apropiate de zero şi atingerea unor obiective strategice în timp cât mai scurt.”

luptatori forte speciale

Profilul luptătorilor din forţele speciale:

„Tenacitate, perseverenţă, rezistenţă, atât fizică, dar şi mentală. Însă policalificarea şi polispecializarea reprezintă trăsăturile definitorii. După atingerea standardelor la pregătire fizică, cunoaşterea unei limbi străine, urmează specializarea pe mai multe domenii. Luptătorul de operaţii speciale este un luptător complex. Pe lângă o pregătire fizică de excepţie, un nivel de inteligenţă ridicat, este nevoie ca potenţialul candidat la un post de luptător să fie perseverent şi animat de dorinţa de a-şi depăşi propriile limite. Trebuie să fie rezistent la stres şi să poată acţiona în medii ostile. Trebuie să devină un bun cunoscător al mediului socio-cultural în care acţionează. Totodată, luptătorul de operaţii speciale trebuie să fie disponibil pentru munca în echipă, el reprezintă doar o parte din angrenajul detaşamentului de operaţii speciale, de randamentul lui depind în mod vital rezultatele grupului din care face parte. Un detaşament de forţe speciale trebuie să fie în măsură să execute o mare gamă de misiuni, care cer specializarea oamenilor în domenii precum: comunicaţii, armament, operaţii-informaţii, asistenţă medicală. Toate acestea trebuie să depăşească nivelul standard, pe care îl găsim în unităţile convenţionale. Interacţiunea şi relaţionarea cu populaţia şi liderii locali, militarii din alte armate, constituie un alt element definitoriu pentru forţele speciale, considerate multiplicatori de forţă pentru celelalte armate.” 

radu dobritoiu

Ar fi multe de povestit despre luptătorii din umbră ai Armatei României. Multe nu se pot spune însă… pentru că ei trebuie să rămână în umbră. Nu uitaţi însă că astăzi, la Parada din Bucureşti, puteţi să vedeţi în cadrul defilării militari din cele două unităţi luptătoare de elită din Armata României.

Radu Dobrițoiu

Redactor Radio România Actualități

http://www.romania-actualitati.ro/fortele_speciale_ale_armatei_in_misiuni_internationale-51591 

http://www.romania-actualitati.ro/operatiiunile_armatei_romaniei_pentru_2010-10348

Fotografii: Radio România Actualități

Vezi și: „Poveste din Afganistan” de Ilie Pintea

Poveste din Afganistan

poveste din afganistan ilie pintea

În exclusivitate pentru Radio 3Net „Florian Pittiș”

armata romana afganistan liber sa spunNu știu alții cum sunt, dar eu mi-am dorit de când m-am apucat de meseria asta să ajung în locuri interesante și să cunosc oameni adevărați, pentru că acesta e cel mai mare – și poate singurul – privilegiu al reporterului. Am avut noroc. Din ținutul momârlanilor și de la Valea minerilor, m-am trezit, după o mulțime de drumuri și locuri ce au însemnat tot atâtea reportaje, într-un avion zgomotos, în drum spre Kandahar, unde aveam să trăiesc, pentru câteva săptămâni, experiențe extraordinare.

Credeam că poveștile lui Mario și discuțiile lungi cu Radu mă pregătiseră pentru ce aveam să găsesc în linia întâi a războiului din Afganistan, dar nimic nu se compară cu saltul pe pista fierbinte a aeroportului militar din Kandahar, într-un miez de noapte plin de zgomote, de praf și de luminile avioanelor care își luau zborul. Aerul mirosea altfel, căldura parcă radia din beton, iar oameni grăbiți alergau pe lângă noi spre paleții descărcați din bătrânul Hercules care ne adusese până aici, cale de aproape 5000 de kilometri.

afganistan avion hercules armata romana

O să vi se pară ciudat, dar m-am simțit acasă de cum am pus piciorul în Afganistan; părea că mă întorceam printre cei pe care abia atunci i-am cunoscut și am ținut ochii și urechile deschise ca să păstrez în minte fiecare senzație, fiecare clipă, fiecare om căruia îi strângeam mâna. A fost un privilegiu să pot să îi cunosc la lucru pe militarii români aflați în misiune aici, după ce cu puțină vreme în urmă aflasem faptele de arme ale generalului Nicolae Ciucă și ale oamenilor conduși de el în celebra bătălie de la Nassirya, în Irak. Am avut șansa să le aflu poveștile și să le spun mai departe celor de acasă, și credeți-mă că fiecare dintre cei pe care i-am cunoscut acolo este un personaj de reportaj. I-am însoțit în misiuni, prin praful și căldura Afganistanului, i-am văzut în avanposturile din munți și m-am simțit mândru să îi aud pe partenerii de coaliție vorbind la superlativ despre Armata Română, și asta nu din politețe, ci pentru că felul în care își îndeplinesc misiunea băieții noștri e unul care ne face cinste.

kandahar biserica romaneaca

Biserica românească din Kandahar

Sunt multe poveștile cu care am plecat din Afganistan, dar câteva merită spuse și o fac ori de câte ori am ocazia. Chiar dacă nu sunt un om religios, m-a impresionat slujba la care am asistat în biserica românească din Kandahar, o biserică pe care militarii noștri au construit-o aici cu mari eforturi, și nu aveai cum să rămâi indiferent văzând peretele plin de portretele celor căzuți la datorie, care ne aminteau că războiul e la câțiva pași distanță. Am aflat ce preț plătește fiecare militar când îi lasă în urmă pe cei dragi ascultându-l pe colonelul Vasile Godeanu, un tanchist cu suflet de poet, care ne-a lăsat cu ochii în lacrimi vorbindu-ne despre băiețelul său, care l-a întâmpinat la întoarcerea dintr-o misiune, și am fost martor la camaraderia profundă dintre acești oameni, a căror viață depinde în fiecare clipă de cel de lângă el.

colonelul vasile godeanu

Colonelul Vasile Godeanu. Foto: Ilie Pintea

Din Afganistan am plecat cu multe amintiri, cu o mulțime de imagini – pentru că la Radio România puteți vedea ceea ce ascultați – și cu o emblemă de care nu mă despart niciodată de atunci: scrie pe ea ROMÂNIA și are culorile drapelului nostru. Am primit-o de la unul dintre militarii români din Afganistan și e, pentru mine, simbolul mândriei de a fi român, pentru că a fost purtată acolo unde România stă cu fruntea sus printre marile armate ale lumii.

Ilie Pintea

Corespondent Radio România Actualități

Fotografii: Radio România Actualități

Vezi și: „Povești din spatele uniformei. Despre țara mea. Povestea Kandaharului sau despre despre o «armată de ambasadori»” de Mario Balint

„Luptătorii din umbră ai Armatei României” de Radu Dobrițoiu