Roman Ráž: „Aș fi iubit România şi dacă romanele mele nu ar fi fost traduse în limba română”

Roman Ráž

interviu liber sa spunÎn curând va apărea în limba română romanul Faust moare de două ori al scriitorului ceh Roman Ráž. Cartea, tradusă de Lidia Našincová, se află sub tipar la Editura Cartier din Chișinău.

Născut în 1935 la Praga, Roman Ráž a studiat istoria artei şi estetica la Facultatea de Litere a Universităţii Masaryk din Brno, apoi la Facultatea de Arte Cinematografice din Praga. Îşi dă doctoratul în arta teatrală şi cinematografică la Universitatea Carolină din Praga. Debutează cu volumul de povestiri Singura noapte, în 1962, urmat de Profesorul de cântec păsăresc (1966), Cine l-a făcut pe Matyáš să tacă (1968), Odată să priveşti înapoi (1968), Moartea în casa castanie (1976), Vânzătorul de umor (1979), ultima tradusă în mai multe limbi şi ecranizată. Autor a peste douăzeci de piese radiofonice şi pentru televiziune, dintre care multe au fost prezentate în Canada, Irlanda, Elveţia, RFG ş.a. Romanele sale – Pietre rătăcitoare (1981), Cuibul de vrăbii (1983), Maestrul şocului (1985), Casa cu narcise (1988), In flagranti (1989), Tentaţie la sfârşitul verii (1989), Drumul pe genunchi (1992), Apărătorii singurătăţii (1999), Faust moare de două ori (2003), Să nu mă crezi deloc (2007), În sufragerie nu se ucide (2011) – îl impun drept unul dintre cei mai importanţi prozatori cehi contemporani.

roman raz faust moare de doua ori lidia nasincova

Lidia Našincová: Ne-aţi putea spune, stimate Domnule Ráž, când aţi început să-l scrieţi romanul Faust moare de două ori?

Roman Ráž: Faust este o proză-model tipică, bazată pe situaţii verosimile şi pe detalii realiste,vanzatorul de umor roman raz iar datorită aspectului său psihologic şi politic este unul din romanele mele preferate. Tema lui Faust am prelucrat-o iniţial în anul 1967 ca piesă radiofonică. Era o perioadă când scriam mult pentru radio, piesele mele de teatru se difuzau din Canada, Irlanda, Elveţia până în Germania, unde au fost transmise practic pe toate posturile germane. Şi cum Faust s-a bucurat de un asemenea succes, şi cum era o temă deosebit de actuală, m-am decis s-o prelucrez şi ca proză. Romanul l-am terminat tot în 1967, editura pragheză Mladá Fronta se pregătea să-l publice, dar cum între timp sovieticii au ocupat Cehoslovacia, a fost interzis, ca şi alte trei cărţi ale mele.

Cu mult mai târziu, în anii ´90, mi-a venit ideea să-l ofer editurii pragheze Akropolis, ca să nu rămână să zacă pe vecie în sertarul biroului meu. Romanul a ajuns astfel să vadă lumina tiparului. iar acum, spre marea mea bucurie, apare şi în limba română, în Republica Moldova.

L. N.: Dar în română v-au mai apărut cărţi şi anterior.

R. R.: Da, în România mi-a apărut, ba chiar de două ori, unul dintre romanele mele de mare succes, Vânzătorul de umor, care a fost bine ecranizat în anul 1986 de renumitul nostru regizor romane de roman raz in limba romanaJiří Krejčík. Romanul a fost tradus de bohemistul român Jean Grosu, care mai tradusese şi înainte din cehă în română multe titluri celebre, printre care şi pe Bravul soldat Švejk. A fost un traducător excelent, care a redat în română, pe lângă două piese de teatru ale mele, şi romanul meu psihologic In flagranti. La televiziunea cehă această istorie contemporană a fost abordată şi ca o piesă de cameră, de succes.

L. N.: Au influenţat cumva, domnule Roman Ráž, aceste traduceri relaţia dvs. cu România?

R. R.: Eu aș fi iubit România şi dacă romanele mele nu ar fi fost traduse în limba română. Ştiţi, România era marea iubire a părinţilor mei, care mergeau cu regularitate pe litoralul românesc, în staţiunea Carmen Sylva şi-mi povesteau multe despre ea. De aceea m-am îndreptat şi eu spre Marea Neagră spre sfârşitul anilor ´50, când a fost posibil. Acolo am făcut cunoştinţă cu marea! Am fost la Eforie, m-am îndrăgostit de Constanţa, unde Ovidius aştepta cu atâta dor corabia de la Roma, am admirat Bucureştiul, acel Paris al Estului, am cunoscut Braşovul, Alpii Transilvăneni. Mai mult decât atât, am mers chiar cu vaporul românesc „Transilvania” în Egipt, Liban şi Grecia. Ce splendoare!!

statiunea carmen sylva

Stațiunea Carmen Sylva

Cu românii mă întâlnisem mult mai demult, când eram copil. Era spre sfârşitul războiului, în localitatea balneară din Moravia, Luhačovice, pe care a eliberat-o armata română. Parcă văd şi acum cum îi întâmpinam pe soldaţii eliberatori şi-i îmbrăţişam cu recunoştinţă.

L. N.: V-aţi amintit de băile unde v-aţi petecut o parte a copilăriei. Iar eu ştiu bine că ultimele două cărţi ale dumneavoastră sunt dedicate staţiunilor balneare. Povestiţi despre timpul petrecut la băi.

R. R.: Prima din aceste cărţi se intitulează Aventuri la băi şi este despre bunica mea, care a ajuns în Moravia venind de la Viena, în 1903, a trăit la băi aventura Primului Război Mondial, dezmembrarea Imperiului Austro-Ungar şi bineînţeles şi o dramă de familie. Bunica a rămas în staţiune până la sfârşitul vieţii, aşa că noi, nepoţii ei, mergeam la ea şi respiram atmosfera de staţiune încă din copilărie. Acolo m-a prins şi sfârşitul războiului. A doua carte, intitulată Speranţe la băi, reprezintă continuarea destinului bunicii mele în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, deci într-o perioadă la fel de dramatică. Cartea sper să apară în mai 2015, cu prilejul aniversării a şaptezeci de ani de la sfârşitul acestui război groaznic. Bineînţeles că în ambele cărţi apar evenimente concrete, unele dintre ele le-am trăit chiar pe pielea mea.

Luhačovice Moravia

Luhačovice Moravia

L. N.: Aţi dori să le transmiteţi ceva cititorilor romanului dumneavoastră Faust moare de două ori?

R. R.: În primul rând aş dori să le mulţumesc pentru interesul pe care-l au pentru cărţile mele. Mă încurajează în convingerea că lumea e într-adevăr una singură iar oamenii, şi în alte colţuri ale ei, au griji şi bucurii asemănătoare şi se pot înţelege bine. Nu depinde decât ca ei să-şi dorească acest lucru. Fiecare carte tradusă este o pietricică în mozaicul lumii prietenoase în care oamenii se vor respecta reciproc sau chiar se vor iubi unii pe alţii.

Interviu realizat de Lidia Našincová

Praga

Yul Brynner

yul brynner annie musca rubrica calendar liber sa spun

calendarVi-l mai amintiți pe actorul care renunțase la podoaba capilară pentru rolul din The King and I (1951), un musical de succes pe Broadway, transpus pe marele ecran în 1956, alături de Deborah Kerr, pentru care este răsplătit cu un Oscar?

Look-ul actorului american al anilor ’50-’60, cu rădăcini elvețiene după tată și rusești după mamă, născut la Vladivostok, în 11 iulie 1920, a fost de bun augur.

În 1934 Yul Brynner se instalează alături de părinți la Paris. Pentru a se întreține, cântă la chitară în cluburile de noapte. Astfel, îl întâlnește pe Jean Cocteau și prin el devine ucenic la Théâtre des Mathurins. Apoi muncește ca trapezist la Cirque d’Hiver, dar un accident cu multiple fracturi îl determină să renunțe la circ. Ajunge mașinist în trupa lui Georges Pitoëff, apoi, în 1941, pleacă în SUA pentru a studia teatrul cu Michael Tchekhov.

yul brynner in filmul Cele zece porunci 1956

Yul Brynner în filmul Cele zece porunci (1956)

Anastasia (1956), cu Ingrid Bergman, sau Cele zece porunci (1956), Frații Karamazov (1958) sau Vă place Brahms? (1961) și Taras Bulba (1962), alături de Toni Curtis, iată câteve dintre filmele actorului care murea la New York la 10 octombrie 1985.

yul brynner

Yul Brynner

Figură emblematică a filmului american, Yul Brynner a iubit muzica și fost un pasionat fotograf.

Cu câteva luni înainte de a muri, conștient fiind de nocivitatea tutunului asupra sănătății sale, acordă un interviu în „Good Morning America” în care își exprima dorința de a se realiza filme publicitare care să prezinte riscul fumatului: „Now that I’m gone, I tell you, don’t smoke. Whatever you do, just don’t smoke. If I could take back that smoking, we wouldn’t be talking about any cancer. I’m convinced of that.”

monumentul lui yul brynner la vladivostock

Monumentul lui Yul Brynner la Vladivostock

Despre înaintașii actorului de posteritatea cărora se îngrijește fiul său, Rock Brynner, aflați mai multe amănunte aici: http://www.rockbrynner.com/

Annie Muscă

biografie yul brynner capua liber sa spun

Remember: Adrian Pintea, portret de Annie Muscă

adrian pintea biografie artistica de annie musca

eterne reveniri in luna octombrie annie musca rtrAstăzi, 9 octombrie 2014, ne amintim de actorul Adrian Pintea (9 octombrie 1954–8 iunie 2007). 

Enigmatic și visător.

Frenetic.

Cel care în ultima vreme purta la gât crucea cu Iisus răstignit, recita dumnezeiește, cânta la chitară și compunea…

Se mistuia cu fiecare rol și renăștea în iubirea pentru semeni.rubrica remember annie musca revista teatrala radio

Citise multă literatură și scria enorm de frumos, fără să facă prea mult știut lucrul acesta.

Cu studenții își punea în practică spiritul ludic, și nu lucra după tiparul școlilor de teatru. Dezgustat îndelung de umanul-neuman din realitatea românească, el voia totuși să scrie teatru, voia să facă film…

N-a mai apucat…

Adrian Pintea

Anii ’50. Octombrie, 9 

S-a născut în 1954 la Beiuș, sub poalele Apusenilor și sub semnul lui Octombrie, ziua 9. De la trei luni, rămas fără tatăl natural, Adrian, care purta și numele Virgil, a rămas în brațele ocrotitoare ale mamei, Maria, și ale soțului acesteia, George Pintea. Ambii părinți l-au ocrotit și l-au iubit, dăruindu-i dreapta îndrumare. A crescut la Oradea, orașul care răspândea aer vienez, după spusele lui. Acolo se îndrăgostise de literatură și arte; acolo își făcuse prieteni ai unei lumi aparte. Și din acel capăt de țară păstrase primăverile adolescentine. Citește integral în Revista Teatrală Radio. Amplu portret monografic, detalii biografice, rolurile lui Adrian Pintea în teatru, film, la teatrul radiofonic, pe micul ecran, activitatea regizorală, filme și fragmente de filme cu Adrian Pintea, fragmente audio-video din memorabile spectacole radiofonice care îl au ca protagonist, fotografii de familie, fotografii rare.

Annie Muscă

Revista Teatrală Radio a dedicat luna octombrie 2014 actorului ADRIAN PINTEA (9 octombrie 1954–8 iunie 2007)

Vasilica Tastaman

evocari vasilica tastaman anne musca

Vasilica Tastaman (6 octombrie 1933–30 martie 2003)

calendarCunoscuta actriță de teatru și film s-a născut pe strada Sabinelor, în cosmopolita Brăilă. Crescută fără tată, cârmaci de șlep, care murise în timpul războiului, și rămasă orfană de mamă la vârsta adolescenței, Vasilica este remarcată la Teatrul din Brăila, unde era angajată, de la vârsta de 16 ani, de Elena Deleanu, directoarea Teatrului Giulești, care o va aduce în Capitală.

vasilica tastaman  evocare de annie musca

„Un an de zile am dormit la Teatrul Giulești pe patru scaune de lemn… și aveam un reșou. Când se jucau spectacole clasice, o duceam mai bine; în decor apărea câte o sofa și mașiniștii mă întrebau dacă vreau să o lase pe scenă ca să dorm pe ea. Și la Teatrul Municipal a fost la fel. O vreme, am dormit în cabina de coafură. Când a aflat, doamna Bulandra m-a dus la primul secretar și, ajungând în fața lui, a căzut în genunchi: «E cea mai talentată actriță a mea, ultimul meu copil. N-are casă».” (Monica Patriciu, Portrete paralele, București, Editura Curtea Veche, 2000). Citește integral în Revista Teatrală Radio.

Annie Muscă

 

Florian Pittiș la rubrica „Remember” de Annie Muscă

florian pittis foto arhiva anda pittis

Revista Teatrală Radio

eterne reveniri in luna octombrie annie musca rtrAstăzi, 4 octombrie 2014, ne amintim de actorul Florian Pittiș  (4 octombrie 1943–5 august 2007).

Seducător, spontan și generos, nu cunoștea sensurile ranchiunei, iar numele Domnului suna nemuritor de tandru în graiul lui. Perfecționist, exersa totul, citea, studia. Făcea gimnastică, iar alimentația îi era echilibrată înaintea fiecărui spectacol. A adus pe scenă zeci și zeci de eterne ipostaze, chiar dacă lumea teatrului pare o lume efemeră, de-o seară.

Trăia clipa, iar pasul îi era iute. Mereu în ritm cu noul. Te cântărea din ochi, fuma Carpați, iar luxul nu era targetul lui, așa cum nu-i păsa de raiting. Rebel, dar profund în sensul real al cuvântului, Florian Pittiș a iubit enorm teatrul, muzica și poezia. Prin ele, a rămas în noi.  

remember florian pittis

Parfumul copilăriei rubrica remember annie musca revista teatrala radio

Florian s-a născut la 4 octombrie 1943, în București, într-o familie aleasă, cu adorație și respect pentru cultură, muzică și literatură. Mama, pe nume Ana, era secretară de școală, iar tatăl, Nicolae Pitiș, născut la 1900 era aviator, şef de școală de pilotaj, comandant de escadrilă. Un străbun de-al lui Florian era preotul Bonifachie Pitiș din Șcheii Brașovului, figură istorică interesantă. Pentru cel care a purtat numele unei sărbători creștinești de bucurie, anii de maturitate păstraseră amprenta educației primite în familie.

Numele „Moțu” s-a născut din alintul bunicii paterne, iar dublul „t” din numele de familie, care a făcut furori în mintea noastră, ca nume de scenă, se „datorează” unei greșeli de înregistrare la starea civilă.

A urmat cursurile Liceului „Gheorghe Lazăr” din București, fiind coleg de clasă cu viitoarea actriță Jeanine Stavarache, alături de care intrase în cercul de teatru coordonat de actorul Petre Gheorghiu, și tot lângă ea își va susține lecția de absolvire. Citește integral în Revista Teatrală Radio. Amplu portret monografic, rolurile lui Florian Pittiș în teatru, în filme, pe micul ecran, în teatrul radiofonic, muzică interpretată de Florian Pititș, Moment poetic cu Florian Pittiș, fragment audio-video din „Nunta lui Figaro”, fotografii rare, imagini-document.

Annie Muscă

Moment poetic cu Florian Pittiş la Sala Radio

Florian Pittis - Moment poetic

eveniment liber sa spunEditura Casa Radio vă invită vineri, 3 octombrie 2014,ora 12.00, în foaierul Sălii de concerte Radio România, la un Moment poetic în interpretarea lui Florian Pittiş. Audiobookul, realizat în colaborare cu Serviciul Patrimoniu Cultural şi Arhive, a apărut în colecţia „Fonoteca de Aur”Seria „Spectacolul poeziei”,  prezentat de Titus Vîjeu, cu o evocare de Andrei Şerban.

poster moment poetic pitits

Născut pe 4 octombrie 1943, Moţu Pittiş a ieşit mult prea devreme din scenă, pe 5 august 2007. Datorită înregistrărilor din Fonoteca Radio România, realizate în perioada 1989–2004, avem privilegiul de a-l asculta interpretând versurile marilor poeţi Mihai Eminescu, Alexandru Macedonski, Ion Barbu, Gherasim Luca, Nicolae Labiş, Ştefan Aug. Doinaş, Mircea Cărtărescu.

Peste un secol de poezie românească, o extraordinară voce dăruită teatrului şi radioului public, o pictură sonoră complicată: romantică, impresionistă, cubistă, suprarealistă, postmodernă. Vocile dramatice, reci, ludice ale poeţilor sunt orchestrate de vocea unică a artistului, într-un spectacol de poezie atemporal.

florian pittis teatru si poezie casa radio

Florian Pittiș

Lansarea CD-ului Moment poetic cu Florian Pittiş va fi onorată de prezenţa îndrăgitei artiste Mariana Mihuţ, a lui Ovidiu Miculescu – Preşedinte Director General al Societăţii Române de Radiodifuziune, a Oltei Şerban-Pârâu – directorul Centrului Cultural Media Radio România, precum şi a cunoscuţilor oameni de Radio Ruxandra Săraru, Camelia Stănescu şi Titus Vîjeu. 

„Ascultând aceste înregistrări îl recunosc neschimbat: Moţu, tânărul neastâmpărat etern. Fie că declamă versurile lui Eminescu sau Gherasim Luca, ale lui Labiş, Macedonski sau Ion Barbu, e tot timpul el, îi aduce pe poeţi la el, cu spiritul lui ghiduş, Puck sau Ariel făcând giumbuşlucuri, uneori melancolic şi sentimental, alteori descoperind subtexte hazlii unde nu te aştepţi, alteori identificându-se cu un stil de declamaţie retoric, ce arată respectul lui faţă de marii recitatori ai trecutului”, exclama regizorul Andrei Şerban, prietenul bun şi colegul de generaţie al lui Florian Pittiş, imediat după ce a ascultat acest spectacol radiofonic, în vara lui 2014.

Mai multe detalii: www.edituracasaradio.ro

logo_casa-radioFlorian Pittiş, Moment poetic

Versuri de Mihai Eminescu, Alexandru Macedonski, Ion Barbu, Gherasim Luca, Nicolae Labiş, Ştefan Aug. Doinaş, Mircea Cărtărescu rostite la Radio între 1989–2004

Ediţie prezentată de Titus Vîjeu, cu o evocare de Andrei Şerban

Colecţia „Fonoteca de Aur”/Seria „Spectacolul poeziei”

Durată CD: 56’08”
Preţ de vânzare directă (Librăria Casa Radio, comenzi on-line la www.edituracasaradio.ro): 15.00 lei.

Sâmbătă, 4 octombrie 2014, în Revista Teatrală Radio, la rubrica Remember de Annie Muscă veți citi un amplu portret monografic dedicat lui Florian Pittiș, ilustrat cu numeroase fragmente audio-video.

remember florian pititș annie musca

Lansare de discuri

AFIS LIANA SERBESCU

eveniment liber sa spunMarți, 30 septembrie 2014, la ora 18.00, la Biblioteca Metropolitană București va avea loc lansarea albumelor discografice: Compozitoare de-a lungul secolelor prezentate de Liana Şerbescu • Silvia şi Liana Şerbescu în concert, apărute la Casa de discuri „Electrecord”. Invitați: Dr. Ilinca Dumitrescu, prof. dr. Lavinia Coman, prof. dr. Viorel Cosma, Valeriu Râpeanu, Olga Grigorescu, muzicolog, realizator emisiuni radio. Evenimentul va avea loc la Sediul Central al BMB, Sala „Auditorium” (str. Tache Ionescu nr. 4, lângă Piața Amzei).

cd  liana serbescu

Fiică a pianistei Silvia Șerbescu şi a inginerului de CFR Florian Şerbescu, Liana Șerbescu a absolvit Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București la clasa mamei sale, în 1957. A studiat pianul și cu maeştrii Constanţa Erbiceanu, Cella Delavrancea și Guido Agosti.

Este laureată a trei Concursuri Naţionale de Tineret, din 1953, 1955 şi 1957.

După absolvire apare în multe recitaluri, emisiuni de Radio și concerte simfonice în ţară, iar, mai târziu, şi peste hotare. Între anii 1960 şi 1964 e numită Solistă de Stat a Filarmonicii „Oltenia” din Craiova şi a Filarmonicii de Stat din Bacău.

În 1964 reuşeşte să intre prin concurs asistentă la clasa de pian complementar din Conservatorul „Ciprian Porumbescu”.

În decembrie 1974 emigrează din ţară şi, după două scurte peregrinări în Norvegia şi Suedia, se stabileşte cu soţul ei, prof. Mihai Gavrilă, la Amsterdam. După doi ani de luptă, soţii Gavrilă obţin reunificarea familiei, adică tatăl Lianei şi cei doi copii. Ioa-Silva şi Dariu Mihai Gavrilă primesc viza să părăsească România şi să se stabilească în Olanda la părinţii lor.

cd silvia si liana serbescu

Liana îşi continuă activitatea concertistică în Olanda şi în alte ţări şi prezintă şi multe prime audiţii de muzică românească (cum ar fi „Jeux” pentru pian şi orchestră cu Orchestre des Concerts Lamoureux la Paris, în 1975) sau din muzica altor ţări (Concertul pentru pian și orchestră de compozitorul Alfred Boeckmann din Weimar etc.) Face cunoscută creaţia compozitorilor români în recitaluri live sau prin înregistrări şi emisiuni la radio (Sveriges Radio, Paris, Radio Hilversum în Olanda, Suedwestfunk Baden-Baden etc.) Din 1975, „Anul Internaţional al Femeii”, începe să alcătuiască programe speciale cu muzică de compozitoare. Îmbină activitatea solistică cu cercetări muzicologice efectuate în biblioteci şi arhive, care duc la descoperirea unui număr impresionant de nume de compozitoare din secolele trecute.

Propagă această muzică prin articole în diverse publicaţii de specialitate, înregistrări la radio şi pe disc, conferinţe şi concerte simfonice.

Clara_Schumann_1878

Clara Schumann, portret de Franz von Lenbach, 1878

În 1980 prezintă în cadrul primului Festival Internaţional de Muzică Feminină de la Bonn, Concertul pentru pian şi orchestră, în la minor, op. 7 de Clara Schumann. În calitate de membră a organizaţiilor „Frau und Musik” din Germania şi „Vrouw en Muziek” din Olanda, îşi îmbogăţeşte repertoriul cu noi nume de compozitoare din trecut sau contemporane. Unele compozitoare, ca Barbara Heller, Caroline Ansinck și Joanna Bruzdowicz etc., îi dedică Lianei compoziţii de-ale lor (Sonate d’octobre de Joanna Bruzdowicz etc.)

Cu orchestra de femei „Clara Schumann Frauenorchester”, întreprinde turnee în Germania şi Olanda cu Concertul Clarei.

În 1986–87 înregistrează pe 2 CD-uri Suita pentru pian „Anul”(Das Jahr) şi 3 Sonate pentru pian de Fanny Mendelssohn Hensel.

În 1990 înregistrează pe CD cu „Frauenmusikorchester Clara Schumann”, dirijoare Elke Mascha Blankenburg, Concertul Clarei. În acelaşi an începe cercetări asidue la British Library din Londra, despre compozitoarea britanică Dame Ethel Smyth (1858–1944). Copiază cu mâna în secţia de manuscrise a muzeului toată creaţia pentru pian a acestei compozitoare. În 1992–93, înregistrează la Baden-Baden pe 2 CD-uri, opera ei completă pentru pian.

De asemenea editează în 4 volume critice muzica de Fanny Mendelssohn Hensel la Furore Verlag şi opera completă pentru pian a lui Ethel Smyth la Editura Breitkopf.

Pierre Auguste Renoir Femeie la pian

Pierre-Auguste Renoir, Femeie la pian

Participă la conferinţe şi festivaluri dedicate compozitoarelor, ultimul fiind în 2008 la Oxford, cu ocazia împlinirii a 150 ani de la naşterea compozitoarei Ethel Smyth. Cu acest prilej încheie Festivalul (concertul final), cu un recital-conferinţă dedicat compozitoarei britanice Ethel Smyth şi poetei române Anna de Noailles.

După 1989 revine în România cu diverse concerte cu orchestra şi recitaluri. Ultimul recital la Ateneu, în 2001, a fost un istoric succint al muzicii compozitoarelor din secolul al XVII-lea până în prezent, cu scurte prezentări ale pieselor executate.

Copiii 

Ioa-Silva Gavrilă a studiat vioara cu Davina van Wely, la Sweelinck Conservatorium din Amsterdam. La Concursul Naţional de Vioară „Oskar Back” din 1982 obţine un premiu. A susţinut diverse recitaluri şi concerte cu orchestra în Olanda, Suedia şi Germania.

A absolvit Facultatea de Informatică a Universităţii din Amsterdam, obţinând şi un doctorat în chimie. Este stabilită în Elveţia.

Dariu Mihai Gavrilă a studiat violoncelul la Conservatorul din Amsterdam (doar un an), în paralel cu studii de fizică şi informatică, la Universitatea din Amsterdam. Se specializează la University of Maryland din Washington, unde îşi ia şi doctoratul. Lucrează la Ulm (Germania) la compania Daimler-BENZ, iar din 2007 este şi Profesor la Universitatea din Amsterdam, la disciplina „Intelligent Perception Systems”.

ICR New York sărbătorește 25 de ani de la căderea comunismului

ICR expozitie corneliu coposu

Memoria anticomunismului în România

Expoziție de documente, fotografii, cărți și CD-uri

eveniment liber sa spunLa sediul Institutul Cultural Român din New York se va deschide pe 26 septembrie 2014 expoziția Corneliu Coposu (1914–2014): An Uncommon Fighter Against Communism. Durata expoziției va fi de șase săptămâni, urmând să fie itinerată apoi în alte spații din New York și din Washington DC, în luna octombrie 2014.

ICR New York a propus Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, IICCMER, și Fundației Române pentru Democrație, FRD, să realizeze la New York o amplă expoziție de documente și fotografii, cărți și CD-uri avându-l în prim-plan pe Corneliu Coposu, un campion necontestat al luptei anticomuniste.

Expoziția va fi însoțită la New York și Washington DC de o delegație formată din: profesor dr. Cosmin Budeancă, director științific IICCMER, și de Cristina Ștefan (FRD). Cei doi vor curatoria expozițiile de la New York și de la Washington DC.

Expoziția va fi realizată după un concept al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc și al Fundației Române pentru Democrație.

corneliu coposu

Corneliu Coposu

În contextul mai larg al dezbaterilor despre căderea regimurilor comunist-totalitare în Europa Centrală și de Est, proiectul este axat pe prezentarea unui destin personal excepțional integrat în istoria României secolului XX. Expoziția fotobiografică a fost prezentată într-o serie de manifestări desfășurate pe parcursul anului 2014, în cadrul Centenarului Corneliu Coposu, și urmărește să aducă în fața opiniei publice din Statele Unite ale Americii destinul, suferințele și lupta acestui mare erou anticomunist pentru democrație.

Expoziția va conține 30 plăci forex, cu dimensiunile 100×70 cm, un montaj video din interviuri și discursuri ale lui Corneliu Coposu, cu o durată de două ore, materiale conexe pentru promovarea expoziției ce vor fi distribuite vizitatorilor.

Expoziția va cuprinde fotografii, care îl prezintă pe Corneliu Coposu în ipostaze publice memorabile, cât și în unele inedite, alături de familie sau din perioada de activism politic care a dus la arestarea sa. Sunt de asemenea imagini din timpul detenției, din perioada de deportare și domiciliu obligatoriu la Rubla (în Bărăgan), cât și din anii de după căderea regimului comunist, în care și-a continuat lupta pentru promovarea valorilor democrației în calitate de președinte al PNȚ (1990–1992), al Convenției Democratice din România (1991–1992) și senator în Parlamentul României (1992–1995).

Dintre temele abordate de expoziție, menționăm:

– lupta lui Corneliu Coposu împotriva regimurilor nedemocratice de dreapta (dictatura regală a lui Carol al II-lea, dictatura militară a mareșalului Ion Antonescu) și persecuțiile îndurate în acea perioadă;

– contribuția lui Iuliu Maniu și a lui Corneliu Coposu, în perioada 1943-1944, la tratativele privind ieșirea României din războiul purtat alături de Germania și întoarcerea armelor pentru a lupta alături de forțele militare aliate împotriva Germaniei naziste;

– diversiunile poliției politice pentru a diaboliza Partidul Național Țărănesc prin etichetarea sa drept „proamerican”, în anii instaurării regimului comunist și de ocupație sovietică a României;

– falsificarea de către ocupanții sovietici și uneltele lor a rezultatelor alegerilor parlamentare din 19 noiembrie 1946, câștigate în realitate, detașat, de PNȚ, în favoarea partidului comunist;

– înscenarea de la Tămădău (14 iulie 1947), operă a poliției politice create de sovietici, pentru arestarea conducerii PNȚ, sub acuzația de spionaj proamerican,

– arestarea soției lui Corneliu Coposu, Arlette Coposu, funcționară în Ministerul de Externe, acuzată de spionaj în favoarea Franței, și condamnarea ei la 20 de ani muncă silnică;

– prezentarea regimului de exterminare din închisorile comuniste, în care a fost deținut Corneliu Coposu, și a hărții gulagurilor comuniste din România, în care au fost exterminate peste 100.000 de persoane;

– deportarea lui Corneliu Coposu în Bărăgan, cu domiciliu obligatoriu, după eliberarea din închisoare, urmărirea și anchetarea sa permanentă de către agenții poliției politice;

– rezistența anticomunistă în perioada dictaturii ceaușiste (1965–1989); supraviețuirea PNȚ în ilegalitate și afilierea sa la Internaționala Creștin-Democrată,

– participarea personală a lui Corneliu Coposu la Revoluția română anticeaușistă și anticomunistă, din 1989;

– 1990–1995: reînființarea PNȚ și lupta pentru construirea Convenției Democratice din România, o alianță de partide politice și asociații civice, menită să promoveze reforme economice, politice și integrarea României în structurile euroatlantice;

– întărirea relațiilor dintre România și SUA: primirea lui Corneliu Coposu de către secretarul Departamentului de Stat, Lawrence Eagleburger, și participarea sa, alături de Emil Constantinescu, candidatul Convenției Democratice la Președinția României, la Convenția Partidului Republican, de la Huston (1992); invitarea lui Corneliu Coposu în Congresul SUA, în 1995.

corneliu-coposu-legiunea-de-onoare

Corneliu Coposu s-a născut la 20 mai 1914. Carierea sa politică a început în 1937, când a fost numit secretar personal al președintelui Partidului Național Țărănesc, Iuliu Maniu, devenind, ulterior, secretar politic al acestuia. Începând din 1945, a ocupat funcția de președinte al filialei PNȚ Sălaj și secretar de stat în primul guvern democratic de după înlăturarea dictaturii mareșalului Ion Antonescu. La 14 iulie 1947, a fost arestat împreună cu întreaga conducere a PNȚ, în ceea ce s-a numit „Înscenarea de la Tămădău”. Până în 1956, a fost ținut în arest preventiv, fără a fi judecat. În 1956, i-a fost înscenat un proces pentru „înaltă trădare a clasei muncitoare” și pentru „crimă contra reformelor sociale”. A fost condamnat la muncă silnică pe viață, fiind încarcerat în mai multe închisori, în regim sever de izolare, în întuneric, până la pierderea temporară a vederii și auzului, sub tortură și înfometare.

După 1990, poziția sa fermă și principiile sale au devenit un punct de reper pentru cei care doreau o societate democratică reală în România.

Expoziția Corneliu Coposu (1914-2014): An Uncommon Fighter Against Communism va face parte dintr-o serie de evenimente centrate pe tema anticomunismului din România, care vor pune în valoare jurnalele și memoriile anticomunismului românesc editate de Editura Academia Civică, Editura Humanitas, Editura Polirom, Editura Vremea, Editura Mașina de scris etc. Unele din aceste memorii au fost publicate inițial în afara României și traduse abia după 1989 în limba română.

Documentarea care a stat la baza realizării acestei expoziții s-a făcut la Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Arhivele Naționale Istorice Centrale, Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, Biblioteca Centrală Universitară.

Ștefan Mihăilescu-Brăila la rubrica „Remember” de Annie Muscă

stefan mihailescu braila

annie musca eterne reveniri in luna septembrie portrete actoriAstăzi ne amintim de actorul Ștefan Mihăilescu-Brăila (3 februarie 1925–19 septembrie 1996).

Cadâr din Take, Ianke și Cadâr de V. I. PopaArturo Ui din Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită de Bertolt Brecht, Béranger din Regele moare de Eugen Ionescu,Iorgu Langada din …Escu de Tudor MușatescuDude înMilionarul sărac de Tudor Popescu, Constantin Cantemir din Descăpățânarea de Al. Sever…doar câteva dintre rolurile pe scenele teatrelor, care au purtat semnătura actorului care iubea dramele pentru profunzimea lor, dar devenise genial în comedie. Urmărea tipologii umane în stradă, iar pe scenă intra în personajul negativ renunțând la sine. Învăța rolul cu o repeziciune debordantă și era extrem de exigent, trudind pentru fiecare personaj în parte. Marii regizori l-au ales să joace în peste 60 de pelicule cinematografice, iar regizorii artistici l-au distribuit în peste 250 de piese de teatru radiofonic. Realizatorii de televiziune au pus ochii pe el de la venirea în București, înrolându-l în revelioanele-maraton ale Televiziunii Române.

În cosmopolita Brăilă, visând la Drumul Făgăduinței…

Ştefan Mihăilescu-Brăila s-a născut la 3 februarie 1925 la Brăila, iar copilăria a fost diferită de a celor fericiți de soartă. Crescut fără tată și privat de dragostea mamei, Ștefan va fi marcat pe viață de lipsa afecțiunii materne. A primit, în schimb, toată grija bunicii Ioana. Citește integral Revista Teatrală Radio. în Portret monografic, cariera în teatru și film a actorului Ștefan Mihăilescu-Brăila, roluri la teatrul radiofonic și la televiziune, filme și fragmente audio-video cu Ștefan Mihăilescu-Brăila.

Annie Muscă

Annie Muscă despre Horia Șerbănescu în Revista Teatrală Radio

revista teatrala radio annie musca horia serbanescu

annie musca eterne reveniri in luna septembrie portrete actoriAstăzi, 19 septembrie 2014, ne amintim de actorul Horia Șerbănescu (16 martie 1924–19 septembrie 2010).

„Ca să trăiți mult, trebuie să muriți de râs în fiecare zi !” Iată una dintre vorbele de duh ale actorului descins din alte vremuri.

El ne-a făcut pe noi să murim de râs, el murind de moarte „bună”, cum  se spune, în 2010, într-o zi de septembrie, 19. Peste două zile răsunau onorurile militare pe Aleea Actorilor din Cimitirul Bellu. Horia Șerbănescu fusese și Veteran de Război.

horia serbanescu

Horia Șerbănescu

Anii ’20 și nostalgia cartierului Filantropia

Era vecin cu părintele Gala Galaction, pe o străduță liniștită din cartierul Filantropia. Trai modest și liniște, oameni chibzuiți și de încredere.

Debut precoce și cel mai vechi colaborator al Radioului

La vârsta de 5 ani urca pe scenă la Teatrul „Cărăbuș” în rolul regelui Mihai copil, din piesa Miss Revista, alături de marele Tănase, Marilena Bodescu, Lizica Petrescu, Natalița Pavelescu, Milica Milian, Constantin Codruț, Dan Demetrescu și Alexandru Giugaru.

Horia Şerbănescu, la vîrsta de 5 ani, în rolul lui Statu Palmă Barbă Cot

Horia Şerbănescu, la vîrsta de 5 ani, în rolul lui Statu Palmă-Barbă Cot. Sursa foto: Wikipedia

De aici, regizorul Paul Gusti îl aduce la Teatrul Național în rolul dublu Statu Palmă-Barbă Cot dinRodia de Aur (1929) de Adrian Maniu, spectacol transmis și la Radio, din distribuția căruia făceau parte: Puia Ionescu Mihailide, Nicolae Bălțățeanu, Ion Finteșteanu în travesti.

Iată cum cel mai vechi colaborator al Radioului rămâne Horia Șerbănescu, actorul care i-a iubit nespus pe George Timică și Ion Iancovescu, și pe Constantin Tănase, părintele Revistei. Citește integral în Revista Teatrală Radio. Biografie, roluri în teatru, în teatrul de revistă, în filme, la radio și televiziune, amintiri, fotografii, „Momente vesele” cu Horia Șerbănescu, cupletul „Goguță Dumitrescu” cu Horia Șerbănescu și Radu Zaharescu.

Annie Muscă