Daniel Relenschi şi pictura 3D

daniel relenschi Interactiune - Primul tablou 3D cu obligativitatea unui  punct de perceptie facut vreodata

portrete rubrica liber sa spunCu sau fără voia noastră, încet-încet, trebuie să recunoaştem că facem parte din lumea virtuală care cucereşte în fiecare zi teren dar şi foarte mulţi adepţi. E adevărat că aşa ne informăm mai repede, e adevărat că prin această metodă cunoaştem şi oameni deosebiţi, artişti aflaţi la începutul carierei dar şi consacraţi, însă, cred eu, cel mai important este că printr-un singur click putem afla ultimele noutăţi, putem citi cărţi, putem intra în muzeele virtuale, putem cunoaşte creaţia unor artişti pe care cu greu i-am descoperi, dacă nu am avea această posibilitate. Aşa l-am cunoscut pe Daniel Relenschi, un tânăr artist botoşenean, care, se pare, este primul artist român care pictează 3D. De la desenul pe asfalt, evident, folosind tehnica 3D, tânărul a continuat să picteze în această manieră, cu mână sigură, cu talent şi sensibilitate.

Daniel-Relenschi

Daniel Relenschi

Când vorbim despre talent, despre talentul unui tânăr, ne gândim aproape instinctiv la moştenirea  pe care a primit-o de la familie şi evident vine întrebarea pe cine din familie moşteneşte artistul respectiv.

Daniel Relenschi s-a născut în Dorohoi, județul Botoşani, într-o familie de artişti: tata, Constantin, era solist vocal într-o trupă folk, iar mama, Doina, pictor. Viitorul artist a desenat din copilărie, deşi această etapă a vieţii este caracterizată prin joc, iar primii ani de şcoală înseamnă căutare. Mama sa desena şi picta, fratele mai mare la fel, iar Daniel, mezinul familiei, a perseverat, considerând că desenul este ţinta sa. De la desenele şcolare la designul vestimentar, Daniel Relenschi a continuat cu pictura, ajungând primul artist român care pictează 3D. Viaţa lui este o poveste, ca şi viaţa fiecăruia dintre noi, dar Daniel are avantajul talentului său şi a noutăţii formulei tehnice pe care o foloseşte în tablourile sale. Este motivul pentru care am convenit să publicăm parcursul vieţii acestui tânăr, dar foarte talentat artist plastic.

Daniel Relesnchi Vedere catre Salzburg

Daniel Relenschi, Vedere către Salzburg

„De mic o urmăream pe mama cum picta. Lucra la fabrica de porţelan din Dorohoi ca pictor-creator (până atunci a adunat în palmares nenumarate premii la concursuri naţionale de pictură), dar avea şi proiecte individuale pe care le lucra acasă şi aşa, urmărind ce face mama, am aflat ce-mi place să fac. La numai 3 ani am făcut un desen după o icoană a bunicii Adela, mama mamei. În mare parte copilăria mi-am petrecut-o cu bunicii la ţară, în armonie cu natura. Apoi a venit pentru noi o perioadă mai dificilă, tata a decedat când aveam 9 ani, mama a renunţat la pictură, dar eu am continuat să desenez, datorită orelor de desen din şcoală, dar şi a colegilor care mă solicitau zi de zi. Unii, pentru a lua note bune, îmi cereau să le fac planşe pentru a le dona şcolii la diverse discipline.

La liceu am luat prima mea diplomă cu «Premiul special pentru pictură» la un concurs local organizat cu ocazia Zilelor «Mihai Eminescu», participând cu un portret ce-l reprezenta pe poet.

Buna seara! ulei pe panza

Bună seara!, ulei pe pânză

Am absolvit Liceul Textil, clasa de design vestimentar, de aici şi înclinaţia către modă. Contrar aşteptărilor, am continuat studiile universitare la Facultatea de Jurnalism, aparent, în totală discordanţă cu pictura. Lucram încă din timpul liceului la un mic salon unde vindeam schiţele-crochiuri cu 5 lei bucata, apoi m-am angajat ca designer de manufactură la Casa Giulia Botoşani, unde am deprins tehnicile «ModaFlora». De aici am plecat la Iaşi, la Irina Schrotter, iar în locul meu a venit mama, pentru care lucrurile începeau să se îndrepte, lucrând astfel într-un mediu propice unei firi sensibile şi creative.

La Irina Schrotter am lucrat pentru serie, câteva luni, ca designer de manufacturi, dar am realizat că de fapt îmi doream altceva, aşa că am rămas colaboratori, dar m-am angajat cu acelaşi job la Nanette-Casa Coutoure în Iaşi. Din motive de sănătate, a trebuit să mă întorc la Botoşani, unde am reînceput colaborarea cu Casa Giulia, dar în acelaşi timp am readus în prim-plan o colaborare mai veche cu Fabrica Shock Suceava, unde am ajuns să mă angajez ca designer principal. Au venit şi alte colaborări la designeri cunoscuţi ca Adriana Agostini, Ersa Atelier, Liza Panait, dar poate cea mai însemnată e cea cu doamna Doina Levintza. În anul 2008, toamna, am renunţat la colaborarea cu Shock în favoarea picturii, datorită căreia am reuşit să realizez un proiect important «Botoşanii de altădată», expoziţie care mi-a adus multe satisfacţii. De atunci, principala mea activitate este pictura. Comenzile pentru pictură au venit din momentul în care am promovat arta mea. În Suceava, la demisolul fostei Case a Căsătoriilor se afla Da Vinci Ristorante, unde există o expoziţie permanentă cu reproduceri după lucrările maestrului, şi datorită acestui fapt am primit o comandă pentru un castel din Germania, la Neuburg an der Kammel, unde am făcut două lucrări de mari dimensiuni. Am lucrări la Botoşani, Timişoara şi Bucureşti, în galerii de artă, însă cele mai multe se află în colecţii particulare.

daniel relenschi pictura 3D pe asfalt

pictura 3D de daniel relenschi

În ultimul timp am realizat o lucrare 3D pe asfalt şi astfel am devenit primul pictor 3D din România. Realizând o pictură 3D având ca tehnică obligativitatea unui punct de percepţie, am aflat că este prima realizată în această tehnică. Am continuat să lucrez pe diverse planuri, încercând să promovez cât mai intens arta mea, pentru că altfel nu ar avea sens efortul. Important e ca ea să ajungă la cei cărora le-o dedic, oamenilor.

E nevoie ca artiştii care fac artă cu responsabilitate şi sunt şi persoane decente, să fie în atenţia tuturor. Trebuie să fim exemple viabile şi cu impact benefic asupra opiniei publice, asupra celor care află informaţiile din media. Sunt un clasic, dar totodată aduc ceva nou. Un cuvânt bun care mi-ar descrie munca ar fi Inovaţia. Vechi dar nou, cu un aer de maturitate, vreau să impun respect şi să dărâm mitul artistului sărac.”

Frumoasă profesiune de credinţă, Daniel Relenschi! Menirea noastră este să sprijinim arta şi, implicit, artistul, chiar dacă secolul acesta este unul al neliniştilor, al paşilor grăbiţi, al amestecului nefiresc de valoare şi non-valoare. Daniel Relinschi este un artist al cărui ţel în artă este Inovaţia, dar, aşa cum el însuşi mărturiseşte, îmbină clasicul cu modernul.

Pușa Roth

Lucrări de Daniel Relenschi

Daniel Relenschi Adorarea naturii, ulei pe panza

Adorarea naturii, ulei pe pânză

daniel relenschi flori

Portret Matt Kelly de Daniel Relenschi

Portretul lui Matt Kelly

logo liber sa spunVezi: arhiva rubricii Portrete

Pictură pe site-ul Liber să spun

Jean Marais

jean marais

calendarActor, scriitor, regizor, pictor: Jean Marais (11 decembrie 1913–8 noiembrie 1998)

Curtat de faimoșii cineaști: Luchino Visconti, Jean Renoir, Sacha Guitry…

Două fotografii prețioase din biografia pe care am dedicat-o celebrului regizor și scriitor umorist: Dan Mihăescu. Spovedania unui umorist (Focșani, Editura Terra, 2010).

dan mihaescu jean marais filmare annie musca biografie

Jean Marais pe platourile de la Buftea, în 1966, alături de Dan Mihăescu (stânga) și Jean Lorin Florescu

Șapte băieți și-o ștrengăriță (1967) jean marais

Cu Jean Lorin Florescu (dreapta) și Dan Mihăescu. Pregătiri pentru pelicula Șapte băieți și-o ștrengăriță (1967)

Annie Muscă

Vezi: „Cinéma Cinémas – Jean Marais, 1987” de Raoul Sangla

Jean Marais (D’Artagnan) în duel – fragment din filmul „Masca de fier”, regia: Henri Decoin, 1962

Remember: Adrian Pintea, portret de Annie Muscă

adrian pintea biografie artistica de annie musca

eterne reveniri in luna octombrie annie musca rtrAstăzi, 9 octombrie 2014, ne amintim de actorul Adrian Pintea (9 octombrie 1954–8 iunie 2007). 

Enigmatic și visător.

Frenetic.

Cel care în ultima vreme purta la gât crucea cu Iisus răstignit, recita dumnezeiește, cânta la chitară și compunea…

Se mistuia cu fiecare rol și renăștea în iubirea pentru semeni.rubrica remember annie musca revista teatrala radio

Citise multă literatură și scria enorm de frumos, fără să facă prea mult știut lucrul acesta.

Cu studenții își punea în practică spiritul ludic, și nu lucra după tiparul școlilor de teatru. Dezgustat îndelung de umanul-neuman din realitatea românească, el voia totuși să scrie teatru, voia să facă film…

N-a mai apucat…

Adrian Pintea

Anii ’50. Octombrie, 9 

S-a născut în 1954 la Beiuș, sub poalele Apusenilor și sub semnul lui Octombrie, ziua 9. De la trei luni, rămas fără tatăl natural, Adrian, care purta și numele Virgil, a rămas în brațele ocrotitoare ale mamei, Maria, și ale soțului acesteia, George Pintea. Ambii părinți l-au ocrotit și l-au iubit, dăruindu-i dreapta îndrumare. A crescut la Oradea, orașul care răspândea aer vienez, după spusele lui. Acolo se îndrăgostise de literatură și arte; acolo își făcuse prieteni ai unei lumi aparte. Și din acel capăt de țară păstrase primăverile adolescentine. Citește integral în Revista Teatrală Radio. Amplu portret monografic, detalii biografice, rolurile lui Adrian Pintea în teatru, film, la teatrul radiofonic, pe micul ecran, activitatea regizorală, filme și fragmente de filme cu Adrian Pintea, fragmente audio-video din memorabile spectacole radiofonice care îl au ca protagonist, fotografii de familie, fotografii rare.

Annie Muscă

Revista Teatrală Radio a dedicat luna octombrie 2014 actorului ADRIAN PINTEA (9 octombrie 1954–8 iunie 2007)

Florian Pittiș la rubrica „Remember” de Annie Muscă

florian pittis foto arhiva anda pittis

Revista Teatrală Radio

eterne reveniri in luna octombrie annie musca rtrAstăzi, 4 octombrie 2014, ne amintim de actorul Florian Pittiș  (4 octombrie 1943–5 august 2007).

Seducător, spontan și generos, nu cunoștea sensurile ranchiunei, iar numele Domnului suna nemuritor de tandru în graiul lui. Perfecționist, exersa totul, citea, studia. Făcea gimnastică, iar alimentația îi era echilibrată înaintea fiecărui spectacol. A adus pe scenă zeci și zeci de eterne ipostaze, chiar dacă lumea teatrului pare o lume efemeră, de-o seară.

Trăia clipa, iar pasul îi era iute. Mereu în ritm cu noul. Te cântărea din ochi, fuma Carpați, iar luxul nu era targetul lui, așa cum nu-i păsa de raiting. Rebel, dar profund în sensul real al cuvântului, Florian Pittiș a iubit enorm teatrul, muzica și poezia. Prin ele, a rămas în noi.  

remember florian pittis

Parfumul copilăriei rubrica remember annie musca revista teatrala radio

Florian s-a născut la 4 octombrie 1943, în București, într-o familie aleasă, cu adorație și respect pentru cultură, muzică și literatură. Mama, pe nume Ana, era secretară de școală, iar tatăl, Nicolae Pitiș, născut la 1900 era aviator, şef de școală de pilotaj, comandant de escadrilă. Un străbun de-al lui Florian era preotul Bonifachie Pitiș din Șcheii Brașovului, figură istorică interesantă. Pentru cel care a purtat numele unei sărbători creștinești de bucurie, anii de maturitate păstraseră amprenta educației primite în familie.

Numele „Moțu” s-a născut din alintul bunicii paterne, iar dublul „t” din numele de familie, care a făcut furori în mintea noastră, ca nume de scenă, se „datorează” unei greșeli de înregistrare la starea civilă.

A urmat cursurile Liceului „Gheorghe Lazăr” din București, fiind coleg de clasă cu viitoarea actriță Jeanine Stavarache, alături de care intrase în cercul de teatru coordonat de actorul Petre Gheorghiu, și tot lângă ea își va susține lecția de absolvire. Citește integral în Revista Teatrală Radio. Amplu portret monografic, rolurile lui Florian Pittiș în teatru, în filme, pe micul ecran, în teatrul radiofonic, muzică interpretată de Florian Pititș, Moment poetic cu Florian Pittiș, fragment audio-video din „Nunta lui Figaro”, fotografii rare, imagini-document.

Annie Muscă

Annie Muscă despre Horia Șerbănescu în Revista Teatrală Radio

revista teatrala radio annie musca horia serbanescu

annie musca eterne reveniri in luna septembrie portrete actoriAstăzi, 19 septembrie 2014, ne amintim de actorul Horia Șerbănescu (16 martie 1924–19 septembrie 2010).

„Ca să trăiți mult, trebuie să muriți de râs în fiecare zi !” Iată una dintre vorbele de duh ale actorului descins din alte vremuri.

El ne-a făcut pe noi să murim de râs, el murind de moarte „bună”, cum  se spune, în 2010, într-o zi de septembrie, 19. Peste două zile răsunau onorurile militare pe Aleea Actorilor din Cimitirul Bellu. Horia Șerbănescu fusese și Veteran de Război.

horia serbanescu

Horia Șerbănescu

Anii ’20 și nostalgia cartierului Filantropia

Era vecin cu părintele Gala Galaction, pe o străduță liniștită din cartierul Filantropia. Trai modest și liniște, oameni chibzuiți și de încredere.

Debut precoce și cel mai vechi colaborator al Radioului

La vârsta de 5 ani urca pe scenă la Teatrul „Cărăbuș” în rolul regelui Mihai copil, din piesa Miss Revista, alături de marele Tănase, Marilena Bodescu, Lizica Petrescu, Natalița Pavelescu, Milica Milian, Constantin Codruț, Dan Demetrescu și Alexandru Giugaru.

Horia Şerbănescu, la vîrsta de 5 ani, în rolul lui Statu Palmă Barbă Cot

Horia Şerbănescu, la vîrsta de 5 ani, în rolul lui Statu Palmă-Barbă Cot. Sursa foto: Wikipedia

De aici, regizorul Paul Gusti îl aduce la Teatrul Național în rolul dublu Statu Palmă-Barbă Cot dinRodia de Aur (1929) de Adrian Maniu, spectacol transmis și la Radio, din distribuția căruia făceau parte: Puia Ionescu Mihailide, Nicolae Bălțățeanu, Ion Finteșteanu în travesti.

Iată cum cel mai vechi colaborator al Radioului rămâne Horia Șerbănescu, actorul care i-a iubit nespus pe George Timică și Ion Iancovescu, și pe Constantin Tănase, părintele Revistei. Citește integral în Revista Teatrală Radio. Biografie, roluri în teatru, în teatrul de revistă, în filme, la radio și televiziune, amintiri, fotografii, „Momente vesele” cu Horia Șerbănescu, cupletul „Goguță Dumitrescu” cu Horia Șerbănescu și Radu Zaharescu.

Annie Muscă

Remember: Annie Muscă despre Silvia Popovici

silvia popovici liber sa spun annie musca

annie musca eterne reveniri in luna septembrie portrete actoriAstăzi, 16 septembrie 2014, ne amintim de actrița Silvia Popovici (7 mai 1933–16 septembrie 1993). 

Duioasă și candidă, aparent statuară.

Sensibilă și dramatică, a știut să imprime personajului ei note de lirism.

Cu darul frumuseții, al inteligenței și al talentului a ajuns la inima iubitorului de teatru, trecând întotdeauna dincolo de marele și micul ecran.

Gânduri de adolescență 

În școală visa să devină medic sau psiholog, iar dacă nu, la catedră. Dar a urmatrubrica remember annie musca revista teatrala radio sfatul profesoarei sale de la Școala Centrală, Alexandra Verdeș care a îndrumat-o spre teatru.

Apoi Roger Georgescu o înscrie în ansamblul UTM, unde joacă la început alături de George Constantin, Gina Patrichi și Gheorghe Cozorici. Prinde drag de scenă și în 1952 susține examen la Institutul de Teatru. Cea care se născuse la 7 mai 1933 la Fundata (Brașov), la doar patru zile după George Constantin, și care fusese crescută de familia adoptivă Popovici la București, va deveni în curând colegă cu viitori mari actori, exponenți inimitabili ai Promoției ’56.

silvia popovici promotia de aur a teatrului romanesc

Promoția de Aur 1956, la aniversarea a 25 de ani, Poiana Brașov, 1981. Silvia Popovici, a treia din stânga, în picioare

Debut la Craiova, Cluj, București… 

Silvia joacă încă din studenție ca orice viitor actor. În penultimul an, urcă pe scenă la A.T.F. sub bagheta profesorilor Ana Barcan, Ion Cojar, Beate Fredanov și A. Pop Marțian, alături de colegi de promoție. În rolul Femeii bătrâne din Tragedia optimistă de V. Vișnevski, în Natașa din Azilul de noaptede Maxim Gorki, și în Marika din Caleașca de aur de Leonid Leonov, sau în Căsuța de la marginea orașului (1956) de A. N. Arbuzov, în regia lui Moni Ghelerter, alături de Victor Rebengiuc în Alioșa. Citește integral în Revista Teatrală Radio. Amplu portret monografic, caracterizări critice, amintiri, rolurile Silviei Popovici în teatru, film, teatru tv, la teatrul radiofonic, fotografii rare. Teatru TV și teatru radiofonic cu Silvia Popovici. 

Annie Muscă

În luna septembrie 2014, la rubrica „Remember” de Annie Muscă

revista teatrala radio annie musca rubrica actori

La începutul lunii, în 4 septembrie 2014, Annie Muscă a dedicat rubrica Remember din Revista Teatrală Radio actorului Cornel Vulpe, apoi, în 10 septembrie – lui Dem Rădulescu.

În zilele următoare, la această rubrică:

14 septembrie 2014

ȘTEFAN IORDACHE (3 februarie 1941–14 septembrie 2008)

stefan iordache promo

16 septembrie 2014

SILVIA POPOVICI (7 mai 1933–16 septembrie 1933)

profil teatral silvia-popovici

19 septembrie 2014

ȘTEFAN MIHĂILESCU-BRĂILA (3 februarie 1925–19 septembrie 1996)

stefan mihailescu braila

23 septembrie 2014

JULES CAZABAN (16 martie 1903–23 septembrie 1963)

mari actori romani jules cazaban

Reamintim că, începând de la 1 ianuarie 2014, la rubrica Remember a Revistei Teatrale Radio, Annie Muscă vă oferă în fiecare lună articole cu caracter monografic despre cei sosiți sau plecați în luna respectivă, chiar în ziua care marchează data nașterii sau a trecerii lor în neființă, ilustrate cu fragmente semnificative din spectacole de teatru și filme și grupaje de fotografii. Intenționăm astfel să păstrăm vie imaginea actorilor care au scris pagini de referință în istoria teatrului românesc.

annie musca revista teatrala radio liber sa spun promo

Annie Muscă

Vezi: arhiva rubricii Remember

Dem Rădulescu – portret de Annie Muscă în Revista Teatrală Radio

dem radulescu remember

annie musca eterne reveniri in luna septembrie portrete actoriAstăzi, 10 septembrie 2014, ne amintim de actorul Dem Rădulescu (21 septembrie 1931–10 septembrie 2000).

Actor total. Monumental și la propriu, și la figurat. De o sensibilitate aparte, se lega definitiv de locurile pe unde trecea. Lăcrima ușor și recunoștea de fiecare dată că trăiește din amintiri păstrate de la vârsta de trei ani. Ba mărturisea că nu are prezent. I-a iubit pe Stan și Bran, dar a fost copleșit de nemuritorul Charlot. Ne-a făcut să iubim teatrul și a fost un pedagog desăvârșit, cu dragoste și dăruire pentru studenții lui. Cu puțin înainte de moarte avea temeri pentru tineret și simțea alunecarea multora spre amatorism. A fost și a rămas Dem Rădulescu, cel care în ultimii ani a scris și un scenariu de film, Școala de hoți, în care își dorea să joace 36 de mari actori. A rămas doar un vis…

Frumusețile și liniștea târgului copilăriei

Dem Rădulescu s-a născut la Râmnicu-Vâlcea, în familia unui oltean negustor, fiindrubrica remember annie musca revista teatrala radio cel mai mic dintre cei trei frați. De la mama ardeleancă a moștenit lucrurile bune și liniștea interioară, iar de la tată umorul molipsitor, pentru a trece mai ușor poate și peste ororile războiului. Cu ochi de adult, copilul Dem studiase în acele vremuri fiecare personaj „straniu” sosit la Vâlcea.

De la pește i-a venit numele, mai exact de la bibanul dus la școală de fratele lui cel mare ca material didactic. „Bibanu’” i-au spus lui, apoi pe Dem au început să-l strige „Fratele lu’ Bibanu’”, până când i-a rămas actorului nostru apelativul. Ba mai mult, pe afișele pieselor de teatru jucate în liceu, Dem era trecut Rădulescu-Bibanu’. A jucat box la categoria semi-mijlocie, visând uneori să ajungă inspector de poliție, dar atracția pentru teatru a fost mai puternică decât lumea aceea riscantă. Cu siguranță, profesorul de română Nicu Constantinescu, cel care le recita în clasă din Eminescu, i-a transmis câte ceva din frumusețea artei actoricești. Sau poate Arta dramatică, volumul descoperit în biblioteca Liceului „Alexandru Lahovary”,  să-l fi dirijat exact spre calea Thaliei?!

dem radulescu bibanul

La 17 ani, Dem Rădulescu debuta ca amator la un bal organizat de fanfara gării. Tânărului Dem nu-i lipseau spectacolele trupelor de teatru sosite în turneu la Teatrul „Adreani” din Râmnicu-Vâlcea. Acolo i-a văzut prima oară pe marii actori sosiți din Capitală. Acolo l-a văzut prima oară și pe marele Tănase cu trupa lui. S-a furișat de acasă deoarece mama îl considera prea mic să meargă la astfel de spectacole în care ținuta actrițelor pe scenă era prea sumară. Lui Dem Rădulescu nu-i lipseau nici filmele la cinematograful din oraș. Acolo a urmărit fără răsuflare jocul lui Paul Muni din Păcatul lui Harold și versiunea originală a lui Frankenstein. Citește integral în Revista Teatrală Radio. Portret monografic, rolurile lui Dem Rădulescu în teatru, în filme, la televiziune, la teatrul radiofonic. Momente de aur din arhiva TVR, piese din Fonoteca de Aur a Radiodifuziunii.

Annie Muscă

Remember: Cornel Vulpe – de Annie Muscă

cornel vulpe liber sa spun

annie musca eterne reveniri in luna septembrie portrete actoriAstăzi, 4 septembrie 2014, ne amintim de actorul Cornel Vulpe (19 mai 1930–4 septembrie 2002).

Grimase peste grimase, acuitate, vorbă clară și penetrantă. Cornel Vulpe a fost un mare actor de teatru, lucru dovedit din zecile de roluri de pe scena Teatrului de Comedie în cei 30 de ani de colaborare. Apariție ce nu îți dădea răgazul să o uiți, cu un limbaj special, cu gesturi unice, Cornel Vulpe menținea vii personajele întruchipate pe scenă sau în spatele microfonului din studiourile de radio, unde gravitatea vocii sale aducea, nu de puține ori, destinderea.

Născut în Basarabia

S-a născut în ziua de 19 mai a anului 1930 într-un sat basarabean și a absolvit înrubrica remember annie musca revista teatrala radio 1953 Institutul de Teatru „I. L. Caragiale” din București. Anul de final al institutului i-a adus două roluri în două piese de excepție la A.T.F.: Brănescu din Ultima oră(1953) de Mihail Sebastian, sub bagheta regizorului George Timică, și Percihin din Micii burghezi (1953) de Maxim Gorki, cu regizorii George Timică și Ion Simionescu, avându-l ca partener de scenă pe Ștefan Bănică.

Teatrul de Comedie

La Teatrul de Comedie din Bucureşti este angajat în 1969. Aici joacă în spectacole cu piese de Cehov și Bertolt Brecht, de Jean Anouilh și Ben Jonson, de Caragiale și Tudor Popescu, de Goldoni și marele Shakespeare, Marin Sorescu sau Václav Havel, sub bagheta unor mari regizori. Citește integral în Revista Teatrală Radio. Portret monografic, rolurile lui Cornel Vulpe la Teatrul de Comedie din București, în filme, la radio și la televiziune. Scenete video, fragmente audio-video din spectacole radiofonice. 

Annie Muscă

Carol Popp de Szathmári – Viaţa şi opera II

carol popp de szathmary

rubrica remember annie musca revista teatrala radioDespre partea a doua a vieţii şi operei lui Szathmári ne va vorbi joi, 4 septembrie, de la ora 19.00, Emanuel Bădescu, bibliotecar în cadrul Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Române. Conferinţa va avea loc la Palatul Suţu, sediul Muzeului Municipiului Bucureşti. 

Carol Popp de Szathmári a fost un pictor şi grafician maghiar din Transilvania, primul fotograf de artă şi documentarist din Regatul Român şi unul dintre primii zece fotografi din Europa.

carol_popp_de_szathmary

Carol Popp de Szathmári

Cariera „bucureşteană” a lui Carol Popp de Szathmári precede cu 11 ani stabilirea sa definitivă la Bucureşti. Prima vizită, primele contacte cu oraşul pe care l-a iubit cu o pasiune întâlnită doar la Tudor Arghezi şi la Mircea Eliade, datează din anul 1831, când a cunoscut-o pe Maria Văcărescu, de care – susţinea fiul său Alexandru – s-ar fi îndrăgostit.

Spirit renascentist, Szathmári a fost, precum maeştrii din trecut, preocupat de numeroase aspecte ale artei şi nu numai.

În 1843 artistul se stabileşte la Bucureşti şi se căsătoreşte cu fiica hangiului din Gilău, căreia îi spunea Pille. A urmat o perioada fastă, atât ca fotograf cât şi ca pictor.

c-p-de-szathmary-targul-mosilor

Carol Popp de Szathmári, Târgul Moșilor

Emanuel Bădescu este licenţiat în istorie, a colaborat cu peste 1000 de articole la revistele „Formula AS”, „Magazin istoric”, „Lumea Magazin”, „Historia”, „Descoperă”, la „Ziarul de duminică” şi la multe alte publicaţii. A publicat volumele 1 decembrie 1918 Alba Iulia-Bucureşti, Imnurile naţionale la români, Bucureştii subt Guvernul Vremelnicesc, Marele foc şi alte poveşti din Bucureşti. Este coautor al volumelor Scurtă istorie a Regalităţii în România, Nicolae Ionescu. Bucureştii de altădată, De la Vatican la Ierusalim, Bucureştii în vremea lui Carol I (lucrare premiată de Uniunea Scriitorilor), Conspiraţia Securităţii, Carol Popp de Szathmári, fotograful Bucureştilor, ultima apariţie editorială fiind De toate din vechiul Bucureşti.

Intrarea 7 lei. În preţ este inclusă vizitarea expoziţiei permanente.

Următoarele conferinţe de joi:

Joi, 11 septembrie 2014, ora 19.00

Povestiri despre Calea Victoriei cu Constantin Bălăceanu-Stolnici

Joi, 18 aseptembrie 2014, ora 19.00

Memoria culturală a exilului românesc. O incursiune istorică cu dr. Mihai Neagu Basarab

Joi, 25 septembrie 2014, ora 19.00

Cartiere ceferiste în Bucureşti cu Andrei Răzvan Voinea