Premieră mondială: Recitalul George Coşbuc, susținut de actorul Vasile Pupeza

Vineri, 7 septembrie 2012, la ora 17.00, la Centrul pentru Activităţi Recreative şi Inovare Ocupaţională din București (str. J. L. Calderon, nr. 39), va avea loc Recitalul George Coşbuc, susținut de actorul Vasile Pupeza (SUA). Recitalul George Coşbuc reprezintă o premieră mondială.

Evenimentul este organizat de Primăria Sectorului 2 București.

„Cu ani în urmă am prezentat un recital Eminescu la Uniunea Scriitorilor din București în prezența poeților și scriitorilor vremii de atunci și de acuma. La final Nichita Stănescu m-a intrebat: De ce nu și Coșbuc?

Acum la sugestia și în memoria lui încerc să-l aduc pe Coșbuc printre noi cu atât mai mult cu cât de locurile natale ale lui Coșbuc (ținut grăniceresc) mă leagă o bună parte din viață.

În finalul discursului de primire post-mortem în Academia Română a lui Coșbuc, rostit în ședință solemnă la 30 mai 1923, sub președinția Majestății Sale Regelui, Octavian Goga a spus: «Noi stăm smeriți în fața geniului creator al neamului care și-a răscumparat cu jertfe actul de justiție de care s-a împărtășit, și acum când stăruie înaintea noastră umbra lui George Coșbuc îi închinăm și ei cuvintele scrise pe mormântul marelui florentin, în biserca Santa Croce: Onorate l’altissimo poeta!»” (Vasile Pupeza).

Actorul Vasile Pupeza, născut la Cluj, trăieşte de peste 20 de ani în SUA. Până la plecare, a jucat diverse roluri ca angajat al unor teatre din Bacău, Piteşti, Bucureşti (Teatrul Mic). Recitalul Eminescu, în engleză – traduceri de Petre Grimm, Corneliu Mihai Popescu, Adrian George Sahlean – l-a susţinut tot la centrul din strada Calderon, ca şi premiera românească în original (premiera internaţională a avut loc în 15 ianuarie 2010 la Frankfurt, Rumänische Gemeinde im Rhein – Main Gebiet e. V. / Comunitatea Românilor din Rhin – Main).


Psihologia femeii

Ștefan Luchian, Portret de femeie, 1901

În colecția „Psihologia pentru toți” a Editurii Trei a apărut volumul Psihologia femeii de Karen Horney. Traducere din engleză de Sofia Manuela Nicolae.

Pentru Freud psihologia femeii reprezenta un „continent întunecat”. Una dintre primele psihanaliste care au contribuit la explorarea acestui domeniu a fost Karen Horney. Ea pune accent asupra elementelor caracteristice feminităţii, ignorate de predecesorii săi care încercaseră să formuleze o teorie a psihologiei femeii urmând modelul masculin. Astfel vaginul, sarcina şi maternitatea redobândesc un rol important în tabloul psihologiei feminine conturat de Karen Horney în lucrările cuprinse în acest volum. Ilustrându-şi ideile cu numeroase exemple, autoarea abordează teme importante cum sunt: conflictele inconştiente ale femeii legate de dorinţa de a avea un copil, predispoziţia poligamă a bărbaţilor, neînţelegerile dintre sexe, complexul de masculinitate al femeilor, frigiditatea, diferenţele dintre persoana sănătoasă şi cea nevrotică. Scrisă într-un limbaj accesibil, dintr-o perspectivă feminină dar nu feministă, cartea se adresează tuturor celor interesaţi de înţelegerea femeilor.

„Scindarea componentei senzuale de cea romantică în viaţa amoroasă, pe care o întâlnim doar ocazional la femei, pare a fi tot atât de frecventă la bărbaţii educaţi ca frigiditatea în cazul femeilor. Astfel, pe de o parte, bărbatul îşi caută partenera de viaţă şi prietena apropiată spiritual, dar faţă de care senzualitatea sa este inhibată şi din partea căreia, în adâncul sufletului, aşteaptă să i se răspundă cu aceeaşi atitudine. Efectul asupra femeii este clar; poate duce foarte uşor la frigiditate, chiar dacă inhibiţiile pe care le-a adus cu sine din procesul propriei dezvoltări nu sunt insurmontabile. Pe de altă parte, un astfel de bărbat va căuta o femeie cu care poate avea numai relaţii sexuale, o tendinţă care se manifestă cel mai clar în relaţiile sale cu prostituatele. Ecoul acestei atitudini asupra femeii va duce şi el la frigiditate. De vreme ce, în cazul femeii, viaţa emoţională este, de regulă, mult mai îndeaproape şi constant asociată cu sexualitatea, ea nu se poate dărui complet atunci când nu iubeşte sau nu este iubită. […]

Tendinţele masculine se exprimă prin atitudinea dominatoare a femeii şi prin dorinţa sa de a avea un control absolut asupra copiilor. Ori femeia se poate teme de acest lucru, fiind, astfel, prea indulgentă cu ei. Se poate manifesta una dintre cele două extreme. Fie îşi bagă fără încetare nasul în treburile copilului, fie se teme de tendinţele sadice implicate, rămânând pasivă, neîndrăznind să intervină. Resentimentul împotriva rolului feminin transpare din învăţăturile date copiilor, potrivit cărora bărbaţii sunt brute şi femeile sunt creaturi suferinde, rolul feminin este demn de dispreţ şi de milă, menstruaţia este o boală («blestem») şi actul sexual, un sacrificiu pe altarul dorinţelor soţului. Aceste mame vor fi intolerante faţă de orice manifestare sexuală, în special din partea fiicelor, dar, foarte frecvent, şi din partea fiilor.” (Karen Horney)

Edward Okuň, Portret de fată, cca 1900

Karen Horney s-a născut la Hamburg, în 1885 şi a studiat medicina la Universitatea din Berlin. Medic psihiatru şi psihanalist, a predat la Institutul Psihanalitic din Berlin, la Institutul Psihanalitic din Chicago şi Institutul Psihanalitic din New York. Împreună cu Alfred Adler a fondat curentul neo-freudian. Printre lucrările sale se numără Personalitatea nevrotică a epocii noastre, Noi direcţii în psihanaliză, Autoanaliza.

Finnegans Wake Motifs

Contemporary Literature Press, sub auspiciile Universității din București, în colaborare cu British Council și Institutul Cultural Român, anunță publicarea volumului Finnegans Wake Motifs I, II și III de C. George Sandulescu.

FW Motifs I (348 p.), FW Motifs II (459 p.) și FW Motifs III (310 p.) constituie de fapt un singur volum cu peste 1.000 de pagini și mai mult de 3.000 articole de dicționar. Aceasta este, așadar, rațiunea pentru care le lansăm împreună. Împărțirea arbitrară în trei volume are avantajul că fiecare articol, luat în parte, rămâne deschis: cititorul este astfel invitat să ducă mai departe cercetarea deja începută.

Scopul celor trei volume de Motive, ca de altfel al întregii serii Joyce Lexicography, publicate de Contemporary Literature Press, este să descopere – ori măcar să încerce să descopere – ce anume urmărește Joyce să ne transmită prin Finnegans Wake. Pornim de la premisa că Joyce vrea să prezinte întregul univers pământean.

Să nu uităm că, atunci când a scris aceste enigmatice 628 de pagini, Joyce n-a avut nicio reședință stabilă: cartea aceasta este un jurnal imaginar de călătorie. Dar ea este și un dicționar viu, care include 40 de limbi, înșiruite de însuși autorul ei pe ultima filă de manuscris. Ne mai rămâne doar să adăugăm că Finnegans Wake este în primul rând despre Europa. Motivele sunt tocmai acele elemente care ne îngăduie să ne apropiem cât mai mult de un așa-zis „subiect” al acestei cărți…

Pornind de la Wagner, ideea de leitmotiv a făcut carieră. Printre scriitorii care au folosit-o drept procedeu literar au fost T. S. Eliot și James Joyce; dar să nu uităm nici pe Gertrude Stein, cu al ei dicton „a rose is a rose is a rose”. Mecanismul este simplu: motivul acționează prin repetare. FW Motifs pornește de la o frecvență minimă de 2 și ajunge până la 55 în unele cazuri. Considerăm că această repetare este importantă pentru felul în care Joyce jonglează cu literele, sunetele, cuvintele, sensurile și ideile: faptul că un motiv poate avea 40, 50, sau chiar 55 de variante, spune foarte multe celui care analizează implicațiile fiecărui motiv în parte, dar și ceea ce au ele în comun. Aceste Motive sunt până la urmă langues et civilisations din toate timpurile și din toate locurile! Tot ele sunt și drumul cel mai sigur către înțelegerea complexității lui Joyce, care, credem noi, rezidă, paradoxal, într-un mănunchi de idei relativ simple.

Lidia Vianu

Finnegans Wake Motifs I, II și III, de C. George Sandulescu, se lansează oficial vineri, 7 septembrie 2012, dar cartea poate fi consultată și descărcată din acest moment la adresa de internet:  http://editura.mttlc.ro/sandulescu-finnegans-wake-motifs.html

Editura pentru Literatură Contemporană vă invită să accesați website-ul www.editura.mttlc.ro. Editura publică lucrări atât în limba engleză cât și în limba română. Pentru sugestii sau comentarii, vă rugăm să vă adresați Editurii, lidia.vianu@g.unibuc.ro.

Agero

Cu articole bine scrise și teme de larg interes, cu subiecte de actualitate, la un nivel jurnalistic exemplar, este nr. 35 al revistei „Agero”, Magazin cultural de opinie și informaţie în limba română, care apare în Germania, la Stuttgart. Redactor șef: Lucian Hetco. Revista „Agero” cuprinde analize și comentarii pe teme de istorie, cultură, economie, limbi străine, actualitate germană, proză, poezie etc., beneficiind de colaborarea unor personalități române din Europa, SUA, Canada, Noua Zeelandă, Australia, Basarabia și România.

Doamna Maria Diana Popescu ne-a semnalat apariția acestui număr din cuprinsul căruia am selectat câteva articole, eseuri, comentarii.

Victorii celebre ale oştilor române conduse de Iancu de Hunedoara

de dr. Tiberiu Ciobanu

Înfrângerea armatei turceşti, care sub conducerea lui Mezid, beiul de Vidin, invadase sudul Transilvaniei în martie 1442, şi readucerea Ţării Româneşti în rândul forţelor ce alcătuiau frontul antiotoman, îl determină pe sultanul Murad al II-lea să iniţieze, în august 1442, o nouă expediţie militară la nord de Dunăre.După cum consemnează cronicile vremii, urdia turcească avea de această dată efective cu mult mai mari decât în primăvară (cca. 80.000 de războinici numai din Rumelia), oştilor rumeliote, cele din partea europeană a Imperiului Otoman) alăturându-li-se numeroşi akângii, 2.000 de ieniceri şi 6 sangeacuri (conduse de „şase bei şi sangeaci de spahii”) din Anatolia. Citește mai departe.

Dr. Dionisie Dubinciuc – Medicină şi poezie

de Maria Diana Popescu, Agero

Clasic şi modern, romantic, îndrăgostit sau resemnat, fascinat de patologia lirică a cuvântului scris, un doctor de metafore priveşte elegant din carte spre noi. Graţie zestrei culturale vivante pe care o înstăpâneşte, dr. Dionisie Dubinciuc alege, în locul spectacolului vizual crud şi senzual al poeziei postmoderne, registrul romanţios, răscolitor, nu neapărat prin exaltarea sensibilităţii, cât prin profunzimea semnificaţiilor. Spirale şi ramuri, ca simboluri arhetipale ale structurii sinelui integrat în vers, construiesc un microcosmos poetic, unde medicina însăşi pare să opereze profunda şi deseori misterioasa legătură dintre aceste două domenii, devenite brusc inseparabile. Poezia din Vine o vreme… , ca suport profilator al unui spirit sugestiv, iterează trăiri poetice proprii (tristeţea, singurătatea, aşteptarea, dorul, chemarea), ca într-o litanie unde înfiorarea mistică şi îndoiala se topesc în crescendoul speranţei, dînd celui ce-l citeşte impresia că se află în luminişul pânzei Dans în faţa unei fântâni de Lancret: „Rugăciuni în miez de noapte, fulgere pe cer senin, / Tremur lung la poarta vieţii cu beţie şi cu dans, / venerând madone triste în poeme şi-n venin, / Morţii daţi-i ultimatum, vieţii daţi-i un avans.” Mai mult decât nişte legi fundamentale operează în ceea ce este de fapt trupul poeziei sale. Sunt luate decizii ale căror consecinţe nu pot fi prevăzute, fiecare decizie având caracterul unei amplificaţii lirice: „Stau aplecat peste câmpia udă / Şi peste florile ce stau să moară, / Sunt prea stresat de viaţa noastră nudă, / Şi cred c-am să dispar aşa-ntr-o doară.” Citește mai departe.

Nicolas Lancret (1690– 1743), Dans în fața unui fântâni

Unde sunt ierarhii Bisericii Ortodoxe Române?!

de Gheorghe Constantin Nistoroiu

„…Putea-voi duce austeritatea persoanei mele după pilda Prototipului nostru, măcar până la drumul arzător al apostolatului zilnic, cu resemnare la auzirea vorbelor de ocară şi chiar la primirea de lovituri şi scuipări pentru învăţătura Evangheliei?… Căci de o încoronare de spini şi de întinsul mâinilor pe cruce e prea greu să mai vorbim noi, muritorii de astăzi!” (Episcopul Grigorie Leu)

„A venit timpul când arhiereii trebuie să-şi scoată mitrele aurite- semnul slavei lui Hristos, şi să-şi pună cununi de spini, căci mai mult se huleşte astăzi în popor numele Domnului decât se slăveşte”. (Ieromonahul Tihon).

Primirea binecuvântării dumnezeieşti de a păstori sufletele şi conştiinţele credincioşilor, cercetându-le, îndrumându-le, curăţindu-le, ajutându-le, vindecându-le, întărindu-le şi călăuzindu-le spre Lăcaşul cel de sus, la Supremul Arhiereu Iisus Hristos, este cea mai înaltă demnitate la care poate să aspire dreptmăritorul sau muritorul creştin. Fiind o demnitate divină prin misiunea ei dumnezeiască este mai presus de toate celelalte demnităţi, fie ele chiar regale sau imperiale, întrucât permanenta împlinire şi desăvârşire îşi are menirea în destinul Crucii: al bucuriei şi al suferinţei, al jertfirii şi al biruinţei.

Arhiereul, păstorul în genere, odată chemat şi ales la slujirea lui Dumnezeu şi a Naţiei sale, nu-şi mai aparţine sieşi decât ca bunăvoinţă a dăruirii totale lui Dumnezeu, Neamului său şi întregii creaţii a Ziditorului.

Istoria primului mileniu creştin atât pe plan naţional cât şi universal a avut cinstea de a se încununa cu frumuseţea cununilor martirice ale credincioşilor şi deopotrivă ale Păstorilor lor.

În acest sens ne stau mărturiile Istoriei Bisericii Ortodoxe Române şi cele ale Istoriei Bisericii Universale. Citește mai departe.

Meşterul Manole, Alesul

de prof. Vasile Duma

După Mioriţa, legenda Meşterului Manole este creaţia literară populară căreia i s-au consacrat cele mai multe studii şi comentarii. Filozofi, folclorişti, istorici ai religiilor, scriitori, etc., au simţit nevoia să se aplece asupra acestui personaj-mit (Mircea Eliade), pentru a-i descifra mesajul şi impactul pe care l-a avut asupra spiritualităţii româneşti. Unii au încercat chiar să-l rescrie, creând opere literare proprii, cea mai cunoscută fiind drama omonimă a lui Lucian Blaga.

Fântâna lui Manole, Curtea de Argeş

Citind balada populară Mănăstirea Argeşului suntem încă de la început puşi în faţa unui fapt prestabilit: eroul nu este un om obişnuit („Nouă meşteri mari / Calfe şi zidari / Şi Manoli zece, / Care-i şi întrece), fiind ales de către Negru-Vodă să-i ridice „Monăstire naltă / Cum n-a mai fost altă”, pe un loc consacrat „un zid părăsit / Şi neisprăvit”, undeva „Pe Argeş în gios”. Încrezător în forţele proprii, Manole se apucă de lucru, „Dar orice lucra, / Noaptea se surpa”, spre nemulţumirea domnitorului, care „se mira / Ş-apoi îi mustra, / Ş-apoi se-ncrunta / Şi-i ameninţa / Să-i puie de vii / Chiar în temelii” şi disperarea meşterilor: „Calfe şi zidari, / Tremura lucrând, / Lucra tremurând”. Este acesta un moment de grea cumpănă pentru Manole („nici că mai lucra”), care pune sub semnul întrebării capacitatea sa de a-şi împlini menirea, fiindu-i ameninţată nu numai viaţa, dar şi reputaţia, precum şi convigerea că se află sub oblăduirea Celui de Sus, pentru gloria căruia lucrează pe pământ, ridicând biserici de o frumuseşe neasemuită. Somnul îi aduce însă răspunsul la frământările sale şi îi redă încrederea în sine. Simţindu-se iarăşi în graţia unor forţe superioare („O şoaptă de sus”), Manole destăinuie tovarăşilor de lucru sacrificiul pe care trebuie să-l facă pentru a putea termina edificiul: „În zid de-a zidi / Cea-ntâi soţioară, / Cea-ntâi sorioară / Care s-a ivi/ Mâni în ziori de zi”, meşterii legându-se prin jurământ să păstreze taina şi să ducă la îndeplinire mesajul divin.

Apariţia propriei soţii a doua zi îi întăreşte lui Manole convingerea că el este cel ales, dar în acelaşi timp îl aruncă în pragul disperării. Într-o altă cultură, un astfel de om s-ar fi simţit onorat să-şi poată sacrifica ceea ce îi este mai drag, dacă asta este voinţa zeilor. Manole consideră însă că jertfa care i se cere este prea mare, chiar şi pentru unul ca el şi, simţindu-se încă în graţiile Atotputernicului, invocă îndurare pentru sine („în genunchi cădea”) şi salvarea soţiei, fără să conştientizeze că acest lucru înseamnă încălcarea propriului jurământ şi, în acelaşi timp, respingerea condiţiei necesare pentru terminarea construcţiei. Rugăciunile sale sunt primite „Domnul se-ndura / Ruga-i asculta”, dar ceea ce a fost dinainte stabilit nu mai poate fi schimbat: „Nici c-o înturna! / Ea mereu venea / Pe drum şovăia / Şi s-apropia”. Citește mai departe.

„Pentru mine, dacă Germania nu e, nimic nu e”

Interviu cu Marina Constantinoiu, redactor şef la Jurnalul Naţional, realizat de Octavian D. Curpaş, SUA

„Jurnalistul este mai degrabă sanitar decât om de cultură. Sanitar al societăţii. Primul ajutor, în caz de nevoie. Iar nevoie este permanent. Nevoia de informaţie, căci omul informat este puternic.” (Marina Constantinoiu)

Cuvântul scris a fost şi va rămâne o forţă care poate schimba lumea, ceea ce conferă jurnalismului un statut clar, bine conturat în teatrul existenţial al fiecărei naţiuni. În acest context, condiţia sine qua non pentru transmiterea informaţiei şi prezentarea fidelă a realităţii este propria informare şi documentare a specialistului din presă scrisă. Acurateţea şi rigurozitatea informaţiei sunt extrem de importante, dar destul de dificil de realizat, mai ales în cazul politicii externe – ramură de top a genului gazetăresc. Jurnalistul – în general, cel de politică externă – în special are nevoie în permanenţă de documentare şi informare corectă.

Un astfel de profesionist, fin analist de politică externă pentru care munca reprezintă o adevărată pasiune este şi Marina Constantinoiu, redactor şef al unuia dintre cotidienele presei centrale din România: „Sunt pasionată de Orientul Mijlociu, în special de Israel, pe care l-am vizitat de nenumărate ori, dar am fost şi în Iordania şi Siria. Am vizitat multe ţări din Europa, în jur de 20, şi am ajuns de două ori în Statele Unite.” Munceşte intens de mai bine de 10 ani la Jurnalul Naţional, mai întâi ca şef al departamentului de politică externă şi apoi ca redactor şef, considerând că alegerea acestei profesii nu-i aparţine, hotărârea în acest sens luând-o „viaţa însăşi”.

Bucureşteancă 100%”, Marina Constantinoiu este pasionată de tot ce înseamnă politică externă, înclinaţie evidentă manifestată încă din copilărie. Licenţiată a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării a Universităţii din Bucureşti (1994), în prezent predă studenţilor de aici două materii de specialitate. Ca o „Leoaică” ce este (născută la 13 august 1970), reuşeşte să-şi exercite obligaţiile profesionale cu abilitate şi dedicare, în pofida faptului că timpul alocat familiei nu este întotdeauna aşa cum și-ar dori. Este căsătorită cu fostul său coleg de bancă din liceu, căruia ar vrea să-i poată aloca mai mult timp decât o face, pentru că, inevitabil, meseria de jurnalist înseamnă multă muncă, un program aleatoriu şi implicare permanentă.

Dacă are abilitatea de a depăşi greutăţile inerente care apar în exercitarea acestei meserii atât de complexe este pentru că „puterea de a merge mai departe a venit natural”, fără a fi nevoie de o „reţetă specială” şi asta pentru că „totul stă în puterea unui virus: virusul presei!” Citeşte interviul.

Mihai Potcoavă, Petunii, 2005

Grăuntele de adevăr, literatură, adevărurile trăite

de Daniel Mureșan

Ne aflăm printre adevăruri. Un număr dintre ele nu pot fi cunoscute fiindcă întregul se manifestă în prea multe conexiuni, acestea mai adaugă altele. Ce se poate face, până unde putem limpezi pretenţiile adevărului, ale acestor pânze ce se ţes la infinit? Hegel se opreşte, sigur cu alte cuvinte, la ceea ce a spus şi Aristotel despre adevăr: ,,Adevărul în filozofie înseamnă că acest concept şi realitatea corespund.” Putem şi trebuie să privim adevărul din mai multe perspective, după cum trebuie să revenim la Aristotel şi la Hegel, la matcă..

După Descartes întregul trebuie împărţit în părţile sale, studiate părţile. Cunoaşterea e necesar să urmeze calea de la simplu la complex e obligatorie reîntregirea a ceea ce a fost împărţit cu toate adiţionările până la cele ultime. (Simplă şi de neîntrecut metoda carteziană). Neodihna, dragostea pentru marea autenticitate, adunarea tuturor coroborărilor posibile, suferinţele căutării te pot apropia de grăuntele de adevăr, bun al tuturora.

Artiştii, calea este atât de cunoscută, îi alătură vieţii crâmpeie din trăirile lor, ale tale, sentimente, experienţe comune, altele, pentru a urma viaţa, în indiferenţă, lacrimi şi bucurii şi din când în când încurajări ca şi aceea a criticului G. Călinescu. El pune în lucru înţelesul adevărului, aşa ne pare, zicând: ,,A urmări numai adevărul, aceasta este obiectivitatea.” Dar în tot ce fac oamenii se ataşează unor opinii, tot aşa se comportă şi scriitorii, creatorii cu nevoile grăuntelui de adevăr, ale adevărurilor personale. Apoi îmbrăţişează mai mult opiniile publice entuziaste, sau numai le descriu. De atâtea ori a fost maculat adevărul la comanda dictaturilor, ale intereselor legate de putere. Erau duşi, spre ex., ţăranii să vadă viaţa prosperă, recoltele necuvenit de mari ale vecinilor ce-au intrat cu un an înainte în gospodăriile agricole colective (aici erau aduse camioane pline cu produse, maşini agricole, toate bune pentru imaginea momentului, apoi toate erau purtate prin alte sate ce erau încă insuficient ,,încadrate”… pentru a declara că socialismul a învins definitiv la oraşe şi la sate.

Silniciile de tot felul; cotele ce nu puteau fi plătite, canalul, închisorile, execuţiile au pus capăt vieţii unor oameni demni, nobili. Aşa este adevărul un rege detronat, căruia destinul i-a rezervat să trăiască împreună cu ,,Opinia publică”, căreia Nicolas Chamfort îi spune regina lumii, pentru că ]prostia e regina proştilor.” Citeşte mai departe.

Emil Cojocaru, Fată citind

De rerum… Limba română

de Eugen Evu

„Şi încurcă-le limbile, ca să nu ajungă asemeni nouă şi să urce la ceruri”, citat din memorie, din Genesa V.T.

O limbă „nevindecată”, prezenţa diactricielor fiind dinspre turci, bulgari şi ruşi (slavi.)… De la latinii post-dacici, avem desigur patrimoniul lingvistic ştiut; până la retragerea romană (271 – Aurelian) – latina vulgata, iar apoi câteva secole de năvăliri, cea mai influenţabilă (prin ortodoxism şi alte zone ale societăţii…) – fiind a slavilor… (de unde vine şi „sclavi”?)

Prefix nominal BAB – de la Babilon vine… În Bucegi, Babele, Baba Dochia etc. Posibil şi unele corupte, Babadag; altundeva este Bab-El- Mandeb ş.a.;

BAL – sud-dunărean, este posibil unul păstrat de la BAAL(?), BAL, Bel, adică alb, strălucitor (ca zeii, Daoi ş.c.l.)?

Vocabula UR, prefix, sufix sau integrată

UR vine sigur de la Uriaşi (Urieş, sau om mare la statură). Exte omniprezent în tot spaţiul actual al României, ca şi cel omonimic-biblic, în toponimică sau onomastică, de Jidovi (nume pentru uriaşi: Jidvei, Movile, Peşteri, Munţi, explicit „ale jidovilor” ş.c.l). Poate că şi G-ul, zeitatea promordială cu rezonanţă, egipţiană, de GEB, la protodaci GEBELEISIS (Gebel(e)Isis!) – vine din consoana „J”, Jebeleisis (?), există localitatea Jebel ş.a. (n. r. sau ridicatură, munte, în arabă?)

Despre vocabula UR am scris episodic în unele cărţi ale mele şi într-o revistă arădeană. UR poate fi de la URIEL, vezi cartea extraordinară Aparatul lui Uriel, dar şi Cartea lui Enoh (apocrifele) şi numele îngerului Uriel, prezent alături de Mihael, la „adormirea Maicii Domnului” şi „operaţiunea de inseminare” (conform unor analişti în domeniu), a Fecioarei Maria, „prin Duh Sfânt”…

[…] Cuvintele… Literele au fost iniţial cuneiforme, deci un fel de cuie, cuvinte-cuie. Iar textul, pejorativ zicând, este crucificare de Sine… Suferinţă psihică, curente ca onirism, pornolirism ş.c.l.; mituri-cheie: Eros şi Thanatos, Eros şi Psyche, Orfeu, „disfuncţie maniacală” (Itinerar psihiatric dr. Brânzei, Socola) etc. Încrucişare, idem….” Citeşte mai departe.

Mihai Potcoavă, Isabela, 2008

De ce Eminescu?

de Geo Găletaru

Asistăm cu stupoare, de câţiva ani încoace, la o discreditare sistematică şi furibundă a tot ceea ce are tangenţă, mai mult sau mai puţin, cu specificul nostru naţional. O elită culturală cu apetenţe internaţionaliste, marcată iremediabil de sindromul cosmopolitismului (manifestat sub forma unor puseuri de orgoliu intelectualist), încearcă să impună cu obstinaţie idei şi precepte culese (de) aiurea, inventând ad-hoc contexte aberante, incompatibile cu spiritul acestui popor.

Valori culturale emblematice, constituind osatura axiologică a unei spiritualităţi inconfundabile, sunt repuse cu asiduitate în discuţie, pentru a fi negate printr-un insidios proces de intenţie, iar macularea lor, în loc să provoace măcar reţinere, dacă nu dezgust sau revoltă, tinde să devină o practică curentă a unei elite culturale având vocaţia unică a demolării. Scenariile acestei execuţii sumare reiterează cu uimitoare fidelitate spiritul malefic al proceselor similare din anii proletcultismului, de care le deosebesc doar cinismul de rigoare al regizorilor actuali şi ambalajul pseudo-democratic al justificărilor invocate. „Mioriţa”, Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu, Octavian Goga, George Călinescu, Tudor Arghezi, Mircea Eliade, Constantin Noica, Emil Cioran, Marin Preda, Nichita Stănescu, Ion Lăncrănjan, Eugen Barbu, Paul Anghel sau Marin Sorescu au trecut, rând pe rând, pe sub furcile caudine ale intoleranţei şi agresivităţii acestor killeri culturali predestinaţi tuturor fanatismelor conjuncturale. Citeşte mai departe.

http://www.agero-stuttgart.de/

Prezentare de Puşa Roth

Lansare de carte: „Soni” de Andrei Ruse

Miercuri, 5 septembrie 2012, la ora 19.30, la Librăria Cărtureşti Verona (ceainărie), va avea loc lansarea romanului Soni de Andrei Ruse, ediţia a III-a revăzută, apărut în colecţia „Ego. Proză” a Editurii Polirom (coordonator: Lucian Dan Teodorovici).

La eveniment sunt invitaţi atât fanii declaraţi ai romanului, cât şi cei dornici să-l descopere – acum cu final schimbat.

Fragmente în lectura autorului. Muzică live de Cătălin Ţeţe. Amfitrion: Sorin DespoT.

De la ora 21.00, după lectură şi autografe, participanţii la eveniment sunt aşteptaţi la after party în Club A.

Case și oameni din București

Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate – ARCEN, Editura Humanitas şi Librăria Humanitas Kretzulescu le propun bucureştenilor o întâlnire despre Case şi oameni din Bucureşti, luni, 3 septembrie 2012, de la ora 19.00, la Librăria Café Kretzulescu.

Seara se va deschide cu lansarea celui de-al doilea volum al cărţii Case şi oameni din Bucureşti de Andrei Pippidi, în prezenţa autorului şi a arhitecţilor Nicolae Lascu şi Şerban Sturdza. Cu această ocazie, reprezentanţii ARCEN vor citi pentru public câteva fragmente din volum, care redau istoria unor case realizate de arhitecţi renumiţi şi locuite de oameni de vază ai timpurilor trecute.

Evenimentul se va încheia cu o dezbatere despre oamenii şi casele din Bucureştiul secolelor al XIX-lea şi al XX-lea.

Prin acest eveniment, realizat în colaborare cu Editura Humanitas şi Librăriile Humanitas, Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate – ARCEN va lansa proiectul „Educaţie pentru Bucureşti”, proiect ce are ca scop încurajarea cunoaşterii istoriei Capitalei, deopotrivă a oamenilor şi a locurilor, precum şi înţelegerea importanţei peisajului urban pentru viaţa oraşului, în vederea reinterpretării spaţiului public şi a redescoperirii vieţii citadine.

Intrarea la eveniment este liberă şi se va face în limita locurilor disponibile.

Casa Oamenilor de Știință din București, fosta casă a lui Basil Assan, explorator și comerciant, primul român care a ajuns în Antarctica și care a făcut înconjurul lumii. Basil Assan este și deținătorul primului automobil din București.

Ediție specială „Liber să spun” despre Portalul „Centenar Caragiale”

Sâmbătă 1 septembrie 2012, orele 12.00–13.00, la Radio 3 Net „Florian Pittiș”, ediția emisiunii „Liber să spun”, realizată de Nicoleta Balaci, va fi dedicată Portalului „Centenar Caragiale”, realizat de Costin Tuchilă și Pușa Roth la Radio 3Net. Invitatul acestei emisiuni interactive este Costin Tuchilă, responsabil de proiect.

Lansat în urmă cu trei luni, înaintea împlinirii unui secol de la moartea lui Caragiale (9 iunie 1912, Berlin), acest portal propune, între altele, o formulă nouă pentru Radio România: timp de un an vor fi postate lunar 12 emisiuni în format audio-video, practic filme documentare dedicate interpretării operei caragialiene, a pieselor de teatru și a schițelor dramatizate de-a lungul timpului la teatrul radiofonic, dar și în relație cu spectacolele de pe scenele teatrelor, așa cum este seria de patru emisiuni referitoare la montările regizorului Sică Alexandrescu.

Portalul cuprinde pagini dedicate biografiei și operei caragialiene, publicisticii scriitorului, corespondenței sale, opinii critice, de la cele clasicizate la receptarea critică în contemporaneitate, evenimente din Anul Caragiale. În primele trei luni au fost deja postate texte de Caragiale mai puțin cunoscute, cu note și comentarii, unele dintre ele interpretate de mari actori de astăzi. De-a lungul unui an, realizatorii doresc să vă ofere, alături de informațiile necesare de istorie literară, o imagine cât mai cuprinzătoare a operei lui Caragiale, ca o invitație la recitire și redescoperire a universului său, dar și ca reflecție referitoare la modernitatea și perenitatea acestei opere.

Vă așteptăm, ca de obicei, să intrați în dialog cu noi la „Liber să spun”.

Modificări de termene limită în Programul Cultura

Agenţia Executivă pentru Educaţie, Audiovizual şi Cultură a anunțat pe pagina sa http://eacea.ec.europa.eu/culture/funding/2012/index_en.php modificarea, de la 1 ianuarie 2013, a Reglementarilor financiare (Financial Regulation) și a regulilor de aplicare, fapt ce va determina și revizuirea viitoarelor decizii / acorduri de subvenţionare, se arată într-un comunicat al Punctului de Contact Cultural pentru Cultura 2007–2013 al Uniunii Europene.

Prin urmare, unele termene limită se vor modifica, după cum urmează:

Componenta 2: 10 octombrie 2012 (ora 12.00 Bruxelles, 13.00 ora României) – Atenție, se va folosi noul formular de buget corespunzător acestei componente!

Componentele 1.1. și 1.2.1: 7 noiembrie 2012 (ora 12:00 Bruxelles) – Atenție, se va folosi noul formular de buget corespunzător acestei componente!

Componenta 1.3.6: 5 decembrie 2012 (ora 12.00 Bruxelles).

Componenta 3.2.: 7 noiembrie 2012.

O nouă apariţie editorială: „Bucureşti. Memoria unui oraş” de Narcis Dorin Ion

La Editura Institutului Cultural Român a apărut volumul bilingv (ediție română-engleză) București. Memoria unui oraș / Bucharest. Memory of a City de Narcis Dorin Ion. Versiunea în limba engleză: Samuel Onn

„Bucureştiul a fost numit cândva, şi nu fără temei, Micul Paris. Lucrul se petrecea în perioada interbelică şi justifica, cu oarecare mândrie, realizările arhitectonice notabile care dăduseră oraşului, începând cu finele veacului al XIX-lea, o nouă înfăţişare. I se crease un alt chip, total diferit de cel cu care se obişnuiseră călătorii străini la jumătatea secolului.

Azi, cu greu se mai poate recunoaşte atmosfera ce domnea în Bucureştiul interbelic, dar – ca prin minune – s-au păstrat, deşi în continuă degradare, multe clădiri ce ne amintesc de Micul Paris de odinioară. Vă invit să le descoperim împreună, urmărind o istorie în imagini a oraşului – în tot ce are ea mai definitoriu şi mai pitoresc – de-a lungul unui secol şi jumătate (1800–1948).” – Narcis Dorin Ion.

O carte pe zi

Pierre-Auguste Renoir, Lectura (Fată citind), 1890

În perioada 27–31 august 2012, revista „Art Act Magazine”, împreună cu Editura Herald, vă oferă șansa de a câștiga câte o carte pe zi. Titlurile vor fi anunțate zilnic, odată cu întrebarea care va fi postată pe site-ul www.artactmagazine.ro, pagina Concurs.

Pentru a putea intra în posesia premiului, participanții vor trebui să răspundă la Întrebarea zilei, postată în  pagina revistei online „Art Act Magazine” în fiecare dintre zilele de concurs. Întrebarea va face referire la anumite informații generale despre cartea oferită drept premiu sau autorul acesteia, iar răspunsurile vor putea fi găsite în descrierile cărților, de pe site-ul editurii.

Doritorii pot trimite răspunsul la adresa de e-mail artactmagazine@yahoo.com, până la ora 20.00, iar câștigătorul va fi desemnat prin tragere la sorți dintre participanții care au răspuns corect, cu ajutorul site-ului random.org.

Numele persoanei câștigătoare va fi comunicat zilnic, până la miezul nopții și va fi făcut public pe prima pagină a revistei „Art Act Magazine” și pe pagina de Facebook dedicată.

Premiile, constând în câte un exemplar al celor mai noi cărți lansate la Editura Herald, vor putea fi ridicate personal de la sediul Asociației Culturale Art Act (Piața Mihai Viteazul nr. 36, etaj 1, Cluj-Napoca). În cazul în care câștigătorul nu este din localitate, acesta poate solicita ca premiul să fie trimis sub formă de colet, prin Poșta Română (cheltuielile de transport fiind suportate de organizatori).