Revista Teatrală Radio a împlinit un an

reviste online

Proiect Radio România Cultural, site-ul Revista Teatrală Radio a împlinit astăzi, marți, 21 octombrie 2014, un an de funcționare

Realizată de o echipă de redactori și realizatori din cadrul redacțiilor Teatru și România Cultural ale Societății Române de Radiodifuziune, această publicație online, în format multimedia, s-a lansat cu ocazia aniversării a 85 de ani de existență a Radio România (1 noiembrie 2013). Primele postări pe site: 21 octombrie 2013. Redactor șef: Attila Vizauer. Realizator site: Costin Tuchilă. Continuă lectura „Revista Teatrală Radio a împlinit un an”

„Lipsesc doi morți VIP!!!”

mircea-m-ionescu-clubul-dramaturgilor-n-aveti-un-mort-de-vanzare

cronica dramatica liber sa spunCam acesta ar fi referenul amar al ironicei piese a lui Mircea M. Ionescu, prezentată în cel de-al şaptelea spectacol-lectură organizat de către Filiala Bucureşti-Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor în colaborare cu Institutul Cultural Român. Este, după cum l-am numit autorul, un „vodevil negru de filozofie autohtonă contemporană” şi are acest titlu-şoc: N-aveţi un mort de vânzare?

Şi pentru a întări ideea că ne aflăm în plin Absurdistan, adică într-o lume de unde au plecat spre universalitate Caragiale, Urmuz şi Eugène Ionesco, toată acţiunea piesei se defăşoară în interiorul unei biserici modeste, mobilată sumar. Primele personaje care intră în scenă sunt Femeia de serviciu şi Paznicul. Personaje în carne şi oase, vii şi foarte fremătătoare, cărora trebuie neapărat să le adăugăm cele după sicrie din biserică: unul verde, altul roşu. Nu am făcut întâmplător această adăugare pentru că tocmai aceste două sicrie, mai degrabă cei doi morţi care sunt, de fapt care nu mai sunt, vor juca de-a dreptul rolul unor personaje în toată intriga piesei. Fiindcă, de fapt, cei doi morţi nu sunt doi morţi oarecare, ci ditai „Morţi cu relaţii mari,”, „Mari de tot, cucoană!”, aşa cum îi strigă Paznicul, disperat, Femeii de serviciu, după ce au descoperit că aceşti doi morţi au dispărut: „Miniştri, politicieni, belea mare, pe ochii mei…” După care, urlă, fireşte cu o crescândă disperare: „Doamne, nici nu vreau să mă gândesc!”

mircea m ionescu clubul dramaturgilor premiera

Mircea M. Ionescu

Stăpână pe sine – este doar absolventă, ca şefă de promoţie la Facultatea de psiho-sociologie cu o teză despre Filosofia vieţii la români, nu-i aşa?! –, Femeia de serviciu emite o ipoteză şoc: „Dacă i-o fi furat cineva?!” Şi aduce şi argumentul-forte: „Ce nu se fură în ţara asta?!”

După care, aberaţiile se ţin lanţ. De vreme ce nu e vorba despre nişte inşi oarcare ci despre „doi moţi VIP”, trebuie musai să se găsească o soluţie. Fie cei doi umplu sicriele cu flori, furate fireşte de la morminte mai noi, fie, tot ei, se vâră în sicrie. În hora aberaţilor se prind apoi Popa, Prefecta şi un Ministru, fiecare, desigur, din interese felurite. Ultimii doi din interese, neapărat!, politice şi electorale.

cosmin alexandru purice

Cosmin Alexandru Purice

Şi toate aste pentru că acei morţi, mai ales EL, nu sunt nici ei nişte fitecine. El, Lascarache, este un cunoscut actor, de obârşie din Huşi, iar Ea, Dolores, concubina, o cunoscută interpretă de muzică foarte plăcută mai ales publicului aducător de voturi. Şi, în logica Absurdistanului, înmormâtarea trebuie să aibă, musai!, miză electorală.

Am scris „înmormântarea”? Scuzaţi, trebuia să scriu „înmormântările”, fiindcă vor fi de fapt 3. Trei! – aţi citit bine. La Huşi, la Alexandria şi la Corabia. Pentru asta se bat şi trăgătorii de sfori: Prefecta şi Ministrul. De unde şi vorba înţeleaptă a Paznicului către Femeia de serviciu: „Ce ştii dumneata, femeie necăjită… Când îşi dau mâna forţele politice, apar realităţi SF…”

alexandru georgescu

Alexandru Georgescu

Până la urmă, nu se mai înţelege nimic. Au murit cei doi sau numai e aşa un zvon care să placă amatorilor de senzaţii tari? Cine mai stă să…? Drept pentru care, la final, Femeia de serviciu – care, de fapt, era jurnalist de investigaţii „sub acoperire”, formează un număr la mobil şi dictează: „Puneţi titlu pe prima pagină: Să nu ne vindem până şi morţii! şi subtitlul: Salvaţi dispăruţii patriei!

ion haiduc pavel barsan

Ion Haiduc (stânga), Pavel Bârsan

Iar ca totul să fie exact ca la noi, în Absurdistan, Preotul dă din cădelniţă în jurul sicrielor goale: „Aleluia, Aleluia… Odihneşte-i, Doamne, în pace, pe robii tăi, Lascarache şi Dolores…” Iar, pe final, se aude melodia modernă Hallelujah!

Alexandra Agavriloaie

Alexandra Agavriloaei

Nu ştiu dacă am reuşit să redau, convingător, farmecul aparte, savoarea şi causticitatea replicilor, dar cu siguranţă lectura, într-adevăr de excepţie!, pe care au dat-o textului cei cinci actori, sub inteligenta baghetă regizorală a lui Cosmin Alexandru Purice, a reuşit în chip admirabil să o facă! Astfel, Alexandru Georgescu este un Paznic de zile mari, când cinic, când melanholic sau cu neuitata vorbă a lui Nenea Fănuş Neagu, un „om care a văzut multe-n viaţă şi în Capitală şi pe litoral”, în timp ce Popa, în creaţia lui Ion Haiduc, este un suculent amestec de damf şi tămâie, de blazare, de pioşenie afişată şi de şmecherie sadea. Ministrul lui Pavel Bârsan este un june politicianist, avid de afirmare, pe care îl înfruntă o Prefectă focoasă şi… electoral motivată, pe care Maria Teslaru o întruchipează cu un şarm irezistibil. O supriză, din toate punctele de vedere, este Alexandra Agavriloaei în rolul Femeii de serviciu, această fată pe cât de frumoasă pe atât de inteligentă dând personajului o ţinută austeră, o privire cu subînţeles şi iscoditoare pe sub genele studiat plecate a ruşine feciorelnică, pentru ca, până la urmă, misterul să de demanteleze (sic!). Juna, fostă şefă de promoţie, se va dovedi a fi, cum mai zicem, o iscusită reporteră sub acoperire.

horia garbea

Horia Gârbea. Fotografii de la spectacolul-lectură de Mihail Cratofil

Mai pe scurt, un regal pentru care fiecare în parte dintre cei care l-au iscat şi ne-au stârnit – autor, regizor şi actori, cărora trebuie să îl adaug neapărat pe Horia Gârbea, preşedintele Filialei București-Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor din România – şi toţi împreună merită să primească numai felicitări!

Şerban Cionoff

„Domnişoara Iulia” sau despre invincibila vulnerabilitate a femeii

teatru radiofonic domnisoara iulia cu delia nartea

Cronica de teatru radiofonic

sigla cronica de teatru radiofonicCât de puternică şi cât de slabă poate fi, în acelaşi timp o femeie!? Cât de lucidă şi cât de influenţabilă? Cât de inteligentă şi cât de umilă? Cum poate iubi şi urî, în acelaşi timp, o femeie? Cum îşi poate pune viaţa în mâinile unui bărbat pe care îl dispreţuieşte?

Şi cât meşteşug, câtă emoţie, câtă dorinţă de întrupare poate avea o actriţă să poată de glas unei astfel de femei? Să-i poată da atâta glas, încât, doar auzindu-l, să-i putem vedea şi chipul, şi trupul… şi în superbie, şi în decădere? Cât talent?

Am ascultat, în ultimele zile ale acestui abia trecut decembrie, Domnişoara Iulia la Radio România Cultural, în regia lui Liviu Lucaci şi Vasile Manta – spectacol translatat de la Teatrul de Comedie –, care a avut premiera la Teatrul Naţional Radiofonic în 2011.

august strindberg delia nartea iulia tnr 2011 revista teatrala radio

M-am bucurat că nu am văzut spectacolul de la teatru, pentru că, poate, mi-ar fi lenevit urechea. Poate că amintirea imaginilor văzute pe scenă ar fi scăzut din tensiunea pe care, aşa, aerul purtând vocile personajelor a avut-o pentru mine. Şi mi-am adus aminte de cuvintele Deliei Nartea – protagonista acestui spectacol –, într-un răspuns însufleţit la o întrebare care viza bogata ei experienţă radiofonică: „Da, m-a ajutat foarte mult, e un alt tip de concentrare, ai textul în față și apropo de susținere vocală, apropo de acel tip de concentrare de a susține până la capăt numai prin glas personajul, este un exercițiu foarte bun pentru actor, mai ales dacă are de a face cu roluri mari, cu roluri importante, pe care nu ai întotdeauna norocul să le faci pe scenă. Pe scenă ești distribuit și în funcție de cum arăți, nu numai pentru ceea ce poți.”

delia nartea

Delia Nartea

Adevărul e că această piesă – modernă, perfect actuală ca mijloace de expresie – a lui August Strindberg nu este neapărat scenică, aproape că nu are potenţial spectacular. Forţa sa, excepţională, este una interioară, de cercetare profundă a celor trei oameni implicaţi într-o relaţie, aş zice acum, de tip concentraţionar. Viaţă sau moarte, tertium non datur. Iuliei, viaţa pe domeniul tatălui îi este cu totul nemulţumitoare, iar atracţia pentru Jean, doar substitutul la îndemână pentru ceea ce universul parental nu îi poate oferi. Moartea, în acest caz, nu este decât consecinţa firească a lipsei oricărei posibilităţi de a alege. Pentru că a pleca în condiţiile impuse de Jean constituie o altfel de moarte: socială, intelectuală, morală şi sufletească. La capătul nopţii petrecute cu Jean, deasupra poveştii despre părinţii ei – o poveste în care nobilul tată nu a avut puterea să-şi ia viaţa –, Iulia va avea puterea să se sinucidă. Citește integral în Revista Teatrală Radio. Fragment audio-video din spectacol.

Marina Roman

Cu acest articol, Revista Teatrală Radio relansează, așa cum anunțam cu două zile în urmă, o specie publicistică aparte, Cronica de teatru radiofonic, inexistentă în presa de astăzi. Alte detalii: Cronica de teatru radiofonic.

Despre „Loser”-i numai de bine!

loser de mircea radu iacoban teatrul din giurgiu

„Loser” de Mircea Radu Iacoban în premieră pe țară

cronica dramatica liber sa spunScriind, acum câtăva vreme, despre Loser, noua piesă a lui Mircea Radu Iacoban, pomeneam de amara reflecţie a Ludwg Wittgenstein: „Dialogul este o suită de monologuri paralele”.

Acum, după ce am văzut piesa jucată, în premieră pe ţară, la Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu, mă simt ispitit să adaug la maxima eminentului logician aceste cuvinte purtând pecetea unică a geniului lui Nichita Stănescu: „Mircea Radu Iacoban nu aude dialogul, ci îl vede. De aceea, oamenii pieselor lui sunt personaje. De aceea, decorul uman devine un teatru perpetuu, iar drama, ca sentiment, continuă. Teatrul lui este de văzut, iar cine are urechi de auzit, să-l audă!”

Înţelept sfat acesta al poetului Necuvintelor! L-am urmat şi nu am de ce să mă căiesc. Pentru că în montarea de la Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu – care, prin frumoasa şi neostenita osârdie a directorului, Mircea M. Ionescu şi a inimoşilor săi colaboratori, este un repersigla teatrul din giurgiu esenţial al vieţii culturale naţionale şi nu numai naţionale! – piesa lui Mircea Radu Iacoban îşi relevă noi şi chiar suprinzătoare valeţe.

Aş fi tentat să spun că ambiţia autorului – notoriu şi împătimit mentor al instituţiilor de teatru (să mă iertaţi că nu scriu „prin experienţa sa managerială”, dar e mai mare păcatul!) – de a fi şi regizor şi scenograf, ba, pe deasupra, de a realiza şi ilustraţia muzicală a spectacolului este pe deplin justificată. Decorul e de fapt o amărâtă de cârciumioară într-un aeroport anume pentru pasagerii curselor „low-cost”, iar muzica e de fapt o varză de manele numai bune pentru starea de spirit a onor publicului consumator. Mircea Radu Iacoban a reuşit, în acest fel, să-şi ducă până la capăt travaliul şi să ofere o viziune cuprinzătoare şi dureros de sinceră despre condiţia „loserului”, a celui mereu în afara mişcărilor tectonice ale realităţii.

mircea radu iacoban loser premiera pe tara

Mircea Radu Iacoban

La fel de adevărat este şi faptul că cei trei interpreţi l-au înţeles perfect şi au reuşit trei creaţii scenice cu adevărat de excepţie. Astfel, Alexandru Georgescu (de la Teatrul Naţional) este un „El” făcut din piesele unui puzzle care ba se adună, ba se risipesc. Ba este un magnat care preferă anonimatul curselor low-cost, ba este falit de-a binelea, ba este un cavaler fără pată şi prihană, ba este un craidon „îmbătrânit în rele” (vorba lui Eugen Barbu), mereu aflat în căutare de amantlâncuri ieftine. Din toate aceste fărâme, Alexandru Georgescu a reuşit un personaj bine croit tocmai prin aceea că mereu îşi ascunde o identitate şi aşa precară. În aceeastă cheie mi se pare că şi-a citit rolul Alexandru Georgescu însuşi, dacă ar fi să dau crezare (şi nu văd de ce nu aş da…) mărturisirii sale: „Când ai pierdut totul, când ai ajuns la capătul unui drum închis, ce te mai poate aştepta? Loser-ul meu, ca şi noi toţi, sper să îşi găsească… rostul.”

Cât despre „Ea”, „Codruţa”, ce să mai spun?! Pur şi simplu, Violeta Teaşcă se întrece pe sine. violeta teascaO frumuseţe care provoacă şi fără să vrea, naturaleţe, şarm, perfidie de doi bani şi băţoşenie de vivandieră, toate măştile acestea fiind purtate şi schimbate fără efort şi fără remuşcare. Dar ceea ce dă nota distinctivă, particularitatea, dacă nu chiar emblema artei actoriceşti a Violetei Teașcă este mimica, figura fetişcanei crescută în curtea de după gardul cu ulcele trădând pe rând teama, jubilaţia, sinceritatea dezarmată şi dezarmantă, şmecheria, disperarea şi până la urmă disperarea. În special ochiii sunt cei care o ajută pe Violeta Teaşcă cel mai mult să îşi construiască şi să îşi releve personajul. Mereu vii, sclipitori, aprinşi parcă de un îndemn parşiv. Jocul fiind condus cu o fină înțelegere a rosturilor personajului şi al întregului curs al piesei: „Realitatea se urcă pe scenă peste mai mult decât trebuie: cei din Loser sunt compatrioţii noştri, chiar dacă speră la salvări în străinătate. Eu, una, sunt mai «romantică» şi-mi plac poveştile «frumoase». Ei doar se «bat». Cu viaţa… deşi sunt «loser»-i.”

premiera loser m r iacoban d r popescu mircea m ionescu serban cionoff

D. R. Popescu, Mircea M. Ionescu, Dinu Grigorescu, Mircea Radu Iacoban, Șerban Cionoff la premiera spectacolului Loser

Nu putea lipsi din această enumerare un personaj aparte al distribuţiei: ospătarul, intrepretat de Mirel Stănescu. Personaj în toată puterea cuvântului fiindcă deşi tot un fel de «loser» în raport cu şuvoiul de monologuri paralele care se vroiau a fi dialogul celor doi, el dă semne că le pricepe şi starea şi fără-de-rostul. Surpriza mi-a fost şi mai mare atunci când am aflat că interpretul nu este actor de meserie, ci face parte din personalul să îi spunem «tehnic» al teatrului. De unde şi modestia mărturisirii sale. „Pentru mine este un privilegiu să apar pe scenă alături de un actor al Teatrului Naţional Bucureşti – maestrul Alexandru Georgescu şi de doamna Violeta Teaşcă. Să duc tava devine, astfel, o onoare.”

la premiera loser m r iacoban

În foaierul Teatrului „Tudor Vianu” din Giurgiu: D. R. Popescu, Mircea M. Ionescu, Dinu Grigorescu, Alexandru Georgescu, Mircea Radu Iacoban, Violeta Teaşcă, Șerban Cionoff,  Jeana Morărescu (critic de artă), Despina Grigorescu, Anca Mocanu (revista „Teatrul azi”).

Loser, piesa scrisă, regizată (şi aşa mai departe) de către Mircea Radu Iacoban la Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu este un eveniment care trebuie salutat şi menţionat aşa cum se cuvine!

Şerban Cionoff

Vezi și: Dialoguri între două singurătăți paralele” de Șerban Cionoff

Recomandare: „Revista Teatrală Radio”

revista teatrala radio

logo revista teatrala radioRevista Teatrală Radio este un proiect Radio România Cultural, realizat de o echipă de redactori din cadrul redacțiilor Teatru și Radio România Cultural ale Societății Române de Radiodifuziune. Noua publicație online, în format multimedia, s-a lansat cu ocazia aniversării a 85 de ani de existență a Radio România (1 noiembrie 2013).

logo rrcPrimele apariții pe noul site sunt datate 21 octombrie 2013 și au prefațat principalul eveniment teatral desfășurat la sfârșitul lunii octombrie și începutul lunii noiembrie, Festivalul Național de Teatru, ediția a 23-a, reflectat pe larg prin informații publicate zilnic, reportaje și interviuri, cronici de teatru, cronici de film, relatări și comentarii ale evenimentelor din cadrul Festivalului.

Revista este dedicată vieții teatrale românești și Teatrului Național Radiofonic. Pe pagina Home citiți informații, articole de sinteză, cronici de teatru despre spectacolele care se joacă în teatrele din România, despre festivalurile de teatru, interviuri cu oameni de teatru, cronici de carte, eseuri. Site-ul are rubrici permanente de Știri, Premieră, Cronică de teatru, Interviu, Reportaj, Cartea de teatru, Festivaluri, Cronică de festival, Proiecte, Campanii ș.a. Intenția redactorilor și colaboratorilor acestei reviste online este de a reflecta cât mai fidel și mai obiectiv viața teatrală din România, în formule publicistice atrăgătoare nu în ultimul rând prin prezentarea grafică și materialul foto și prin folosirea eficientă a mijloacelor multimedia (fișiere audio-video, clipuri publicitare etc.).

teatrul national radofonic societatea romana de radiodifuziune

tnr-logoSecțiunea rezervată Teatrului Național Radiofonic cuprinde detalii referitoare la premierele și programul săptămânal al TNR, la programele speciale de teatru radiofonic legate de aniversări și comemorări sau prilejuite de sărbătorile calendaristice, audițiile cu public organizate de Redacția Teatru, festivaluri de teatru radiofonic, apariții editoriale și discografice, alte evenimente culturale în care sunt implicați membrii redacției. Emisiunea, deja de tradiție, Revista Teatrului Național Radiofonic, care cuprinde  recomandări din programulistoria teatrului radiofonic in romania de costin tuchila liber săptămânal al teatrului radiofonic și comentarii, apare începând din 2 noiembrie 2013 într-un nou format, online. În această secțiune a site-ului (Teatrul Național Radiofonic) vor fi cuprinse emisiuni publicistice, de critică și istorie a teatrului românesc și universal, realizate de Redacția Teatru: De la arlechin, Cronica unei premiere anunțate, Oglinda firii, Cinci personaje în interpretarea unui actor, Thaliafest, Clasicii dramaturgiei universale. O pagină este dedicată Istoriei Teatrului Național Radiofonic (1929) până în prezent.

O altă pagină a site-ului este intitulată Din istoria teatrului românesc și va cuprinde articole dedicate unor momente importante și unor mari personalități din istoria teatrului românesc, precum și documente de arhivă.

logo revista teatrala radioRevista Teatrală Radio este deschisă atât specialiștilor, nume consacrate ale teatrologiei și publicisticii teatrale, cât și tinerilor care se specializează în acest domeniu. Așa cum se observă din primele zile de funcționare a site-ului, Revista Teatrală Radio pune la dispoziție un spațiu practic nelimitat celor mai tineri condeieri, absolvenți de puțină vreme sau încă studenți, cu gândul mărturisit al dialogului viu, deschis între generații.

Adresa site-ului: http://revistateatrala.radioromaniacultural.ro/

Revista Teatrală Radio

revista teatrala radio

eveniment liber sa spunRevista Teatrală Radio este un proiect Radio România Cultural, realizat de o echipă de redactori din cadrul redacțiilor Teatru și Radio România Cultural ale Societății Române de Radiodifuziune. Noua publicație online, în format multimedia, s-a lansat cu ocazia aniversării a 85 de ani de existență a Radio România (1 noiembrie 2013). Continuă lectura „Revista Teatrală Radio”

Radio România Cultural lansează noi produse culturale multimedia

Noi produse culturale multimedia

 La 85 de ani radioul întinereşte prin produsele sale culturale multimedia!

Revista literară radio, Revista teatrală radio, Revista muzicală radio sunt cele trei proiecte multimedia complexe pe care Radio România Cultural le lansează cu prilejul sărbătoririi a 85 de ani de la înfiinţarea radioului public.

Cele trei produse premium sunt realizate de echipe de profesionişti care îmbină tradiţia şi mijloacele clasice cu procedeele multimedia şi cu cele mai recente tendinţe radiofonice europene.

Revista literară radio (www.revistaliterara.radioromaniacultural.ro) este una dintre cele mai vechi emisiuni ale radioului public care acum are şi o modernă extensie logo rrcon-line.

Fondată în 1939 de scriitorul Vasile Voiculescu, Revista literară radio a avut invitaţi de marcă ai literelor din România şi din lume. Este o emisiune de actualitate literară, care prezintă cronici de carte, interviuri, reportaje, portrete de scriitori şi înregistrări din Fonoteca de Aur a Radioului.

Web site-ul Revistei literare radio este actualizat în permanenţă cu principalele interviuri şi reportaje audio difuzate on air, precum şi cu conţinut exclusiv online. Pe lângă ştiri despre viaţa literară, web site-ul prezintă şi o rubrică de autor semnată de jurnalistul Eugen Istodor, Geografii literare.

Revista literară radio este prezentă şi în reţeaua de socializare Facebook.

On air emisiunea poate fi ascultată duminica, de la ora 12.00 la 13.00. Realizatori: Anca Mateescu şi Matei Martin.

Revista muzicală radio (www.revistamuzicala.radioromaniacultural.ro) aduce online actualitatea în domeniu prin reportaje, cronici, interviuri, recomandări de albume noi logo rrc(must listen!), cărţi şi partituri (must have!), selecţiuni din arhiva de aur Radio România (remember), istorii vii (never forget!).

Între noile proiecte marca Radio România Cultural, Revista muzicală radio este spaţiul dinamic în care actualitatea se transformă instant în istorie, iar istoria este mai actuală ca niciodată.

Între rubricile ce se vor găsi în permanenţă pe site se numără: Pasiunea mea este scena muzicală independentă de Maria Balabaş, Greii muzicii uşoare româneşti – care sunt: Zavaidoc, Jean Moscopol, Nicolae Kirculescu, Edmond Deda, Aurelian Andreescu, Florin Bogardo, Anton Şuteu ş.a., iar dacă vă este dor de vocea şi de stilul inconfundabil al lui Iosif Sava căutaţi Invitaţiile Eutherpei.

Revista teatrală radio (www.revistateatrala.radioromaniacultural.ro) este dedicată vieţii teatrale româneşti.

logo rrcPe acest site puteţi citi zilnic cele mai noi informaţii din actualitatea teatrală, cronici de teatru, reportaje audio şi video, interviuri cu personalităţi ale teatrului românesc, profiluri teatrale, articole de sinteză referitoare la dramaturgia şi la teatrul de azi, dar şi de istorie a teatrului, cronici de carte, eseuri.

Are pagini distincte rezervate Teatrului Naţional Radiofonic, în care sunt publicate atât informaţii la zi despre programele şi premierele TNR, cât şi emisiuni cu caracter publicistic, emisiuni scenarizate şi de istorie a teatrului românesc şi universal: Revista Teatrului Naţional Radiofonic, De la Arlechin, Cronica unei premiere anunţate, Oglinda firii, Cinci personaje în interpretarea unui actor, Thaliafest, Clasicii dramaturgiei universale. O pagină este dedicată istoriei Teatrului Naţional Radiofonic, de la începuturi (1929) până în prezent.

Revista teatrală radio este deschisă atât specialiştilor, nume consacrate ale teatrologiei şi publicisticii teatrale, cât şi tinerilor care se specializează în acest domeniu.

Serviciul Comunicare

Amfiteatru cu Vorbe

spectacol teatrul mignon vama veche

Vineri, 9 august 2013, la ora 21.00, în spațiul „amfiTEATRU”, La Pescărie – Vama Veche, va avea loc spectacolul Vorbe, vorbe, vorbe…, cinci texte de Dumitru Solomon (Vorbe, vorbe, vorbe…, Orient-Expres, Superba, nevăzuta cămilă, Joc și Coșmar). Spectacolul Teatrului Mignon din București îi are în distribuție pe tinerii actori Luminița Bucur, Oleg Apostol, Alexandru Sinca. Scenografia: Mirela Trăistaru. Regia artistică: Delia Nartea – debut în regia de teatru.

superba nevazuta camila dumitru solomon

Alexandru Sinca și Oleg Apostol în spectacolul Vorbe, vorbe, vorbe… (Superba, nevăzuta cămilă)

„Pentru a crea un spectacol unitar, Delia Nartea a ales foarte bine cinci texte dramatice scurte, să le zicem cu un termen convențional schițe dramatice, din creația lui Dumitru Solomon. Sunt piese cu două sau trei personaje, de certă originalitate, cu un limbaj, de altfel, foarte modern, în spiritul teatrului contemporan: replici scurte, adesea explozive, parcurgând un registru umoristic amplu, de la ambiguitate, comunicare trunchiată, comic rezultat din tăieri sigla teatrul mignon bucurestiridicole de fraze, la absurd. […] Delia Nartea, care are o bună școală de teatru, talent, inteligență artistică și substanțială experiență scenică (inclusiv experiență în specia aparte a teatrului radiofonic), a găsit cheia exactă a alcătuirii unui spectacol care curge firesc, logic, de la o scenă la alta, în care momentele nu trenează, iar verva jocului actoricesc și ipostazele teatrale create de regizoare au naturalețea necesară. […] Virtuozitatea dialogului evidentă în textele lui Dumitru Solomon este subliniată eficient prin gestică, mișcare scenică, prin atmosfera punctată de regizoare, care a distribuit trei tineri actori talentați: Luminița Bucur, Oleg Apostol, Alexandru Sinca, toți cu o bună disponibilitate pentru comedie, tehnică actoricească bine asimilată, dicție remarcabilă, mobilitatea scenică, dezvinvoltură în șarja comică. Luminița Bucur și Oleg Apostol excelează în rolurile celor doi funcționari, două mecanisme „stricate” de la ghișeele gării, care trăiesc o penibilă criză de gelozie, finalul, indicat succint de autor, fiind exploatat de Delia Nartea într-o scenă cutremurătoare și de mare efect dramatic (Orient-Expres). În Superba, nevăzuta cămilă, Alexandru Sinca și Oleg Apostol dau multă culoare, concretețe aproape vizuală, absurdului cinic din piesa lui Dumitru Solomon.” (Fragmente din cronica spectacolului, Debut regizoral: Delia Nartea de Costin Tuchilă).

Contact: Daniela Plopeanu, PR Manager Teatrul Mignon, tel. 0728291966
E-mail: daniela.plopeanu@teatrulmignon.ro
contact@teatrulmignon.ro
www.facebook.com/TeatrulMignon

Citește integral Cronica spectacolului.

Doamnelor și domnilor, Moftul român!

moftul roman recital lari giorgescu teatrul mignon

Recital Lari Giorgescu

cronica dramatica liber sa spunPrivind retrospectiv, n-aș putea spune că Anul Caragiale ne-a răsfățat cu spectacole de reținut. Tribut modei și impresiei că opera lui Caragiale trebuie (o, Doamne!) actualizată, ca și cum nu ar fi suficient de actuală pentru multă vreme de-acum înainte (mă gândesc cu… groază cât de multă), se mai practică încă experimente facile, unele ajungând la derizoriu, combinații al căror relief estetic, de fapt, nu există. Am tot mai mult sentimentul că s-a instalat – și s-a generalizat – de mai mult timp o idee pe cât de greșită, pe atât de absurdă: și anume că spectatorul contemporan n-ar mai pătrunde cu ușurință într-un limbaj artistic, nu l-ar descifra și asimila dacă el nu este ostentativ, dacă nu-i produce un șoc. Nu divaghez, chiar dacă referința vă poate părea hazardată aici: vă amintiți de Oedipe în regia lui Andrei Șerban? Sunt aproape două decenii de atunci (1995). Acea aglomerare de spații și lumi, în care formele odioase ale tiraniei politice și nebunia generalizată prevalau, dorea, în concepția regizorului, să arate spectatorului de azi că mitul lui Oedip este universal, ca și cum el, spectatorul de azi, funciarmente limitat (altă idee păguboasă!) n-ar fi priceput asta fără a-i înfățișa astfel de imagini de apocalipsă, cu lozinci, mitraliere, pancarte, cu hitleri și ceaușești, ca și cum el, spectatorul de azi ar fi fost complet străin de capodopera enesciană și de rădăcinile ei… Luați-o ca orgoliu sau, dimpotrivă, dar se cuvine să mărturisesc că am fost printre puținii care nu s-au repezit atunci să nege acel spectacol cu viață foarte scurtă, de la Opera bucureșteană. Din contră. Și motivul a fost unul singur, esențial în regia de operă: în ciuda viziunii excentrice, tot ce se petrecea pe scenă, ca gest, atitudine, mișcare era chiar articulat pe muzica din partitura enesciană. Că acest fapt, fără de care cel puțin regia modernă de operă e de neconceput, a mai fost remarcat atunci, în vâltoarea negației, acum e ungher de arhivă…

caricatura din moftul roman nr 2 8 aprilie 1901

Caricatură din „Moftul român”, seria a II-a, nr. 2, 8 aprilie 1901, p. 1

Și la Caragiale, unii cred că dacă îl reflectă în tot felul de oglinzi, uneori prost șlefuite sau prea șlefuite, îl fac mai ușor de perceput, în sensul actualității operei lui, pentru spectatorul contemporan. Când de fapt textele lui Caragiale sunt ele însele atât de ofertante pentru un spectacol de teatru, inclusiv acelea care nu au, compozițional, o structură dramatică. La Caragiale totul se petrece la vedere, pe scenă, dacă vreți. De virtuțile teatrale ale prozei sale, literare sau jurnalistice (granița dintre publicistică și literatură fiind aici foarte elastică, adesea inexistentă) nu se mai îndoiește nimeni.

Cu atât mai mult am urmărit în primul rând cu o curiozitate firească recentul spectacol al Teatrului Mignon din București, recital al tânărului actor Lari Giorgescu, cu titlu incitant: „Moftul român”, din „Momente” de I. L. Caragiale. M-am întrebat de ce din „Momente”, dacă nu e ușor hazardat pentru cunoscători, știut fiind detaliul de istorie literară că autorul nu a inclus schița-dialog intitulată Moftul român (două variante, 24 ianuarie 1893 și 1 aprilie 1901) în volumul Momente, intrat în Librăria Socec în 10 octombrie 1901 – și nici alte texte ale recitalului nu fac parte din volumul amintit. Cum Caragiale nu a inclus multe alte texte care au apărut prima dată în revista satirică „Moftul român” (ambele serii) sau în alte gazete. Chestiunea ar fi sau nu de discutat când e vorba de un recital, și încă unul excelent din toate punctele de vedere: alegerea și combinarea textelor, teatralitatea lor pusă astfel în lumină – în eleganta, reconfortanta sală a acestui teatru din centrul Capitalei –, interpretarea, farmecul reîntâlnirii cu elemente esențiale din opera caragialiană, revalorificate astfel. Probabil că dorința a fost de a semnala mai degrabă spiritul Momentelor, care se răsfrânge de fapt asupra tuturor textelor, dacă nu e doar un titlu convențional-provocator.

recital caragiale lari giorgescu

Lari Giorgescu în spectacolul Moftul român

Lari Giorgescu și teatrul care l-a găzduit au realizat realmente o performanță artistică: un recital de o oră care se urmărește pe nerăsuflate, în care spectatorul trăiește textele de proză ale lui Caragiale cu o intensitate aparte, savurând totul, de la construcția fără cusur pe care a actorul a realizat-o (ceea ce nu e la îndemâna tuturor în cazul lui Caragiale) la schimbările desigla teatrul mignon bucuresti voce, relieful conferit pasajelor și cuvintelor-cheie, gestica și mimica sugestive. Lari Giorgescu, actor tânăr dar cu mijloace mature de exprimare, dovedește pe deplin în acest recital asimilarea unor texte dificile – cine crede că I. L. Caragiale e un autor ușor de înțeles și mai ales de… „spus” pe scenă se înșeală. Și iarăși se dovedește că nu e necesară întotdeauna multă recuzită și decor, scene aglomerate cu de toate, că vocea și chipul pot umple scena – când au resurse veritabile. Aducând vorba de teatrele în care totul era pe dos, de la calitatea pieselor la distribuții, Caragiale formula memorabil în 1900: „Dar cum poate merge un aşa teatru? Cu decor! Cu mult decor! Cu strălucit decor şi cu toba mare!” („Universul”, nr. 156, 9 iunie 1900, p. 1).

Incitant și foarte potrivit contextului începe recitalul lui Lari Giorgescu, cu articolul-program, schiță dialogată, Moftul român, cu care Caragiale deschidea seria a II-a a revistei „Moftul român”, la 1 aprilie 1901: „– «Moftul român» a înviat! – Adevărat a-nviat!…”, urmând memorabilele dialoguri pe tema moftului (între alții: Un cerșetor degerat și Un domn cu bundă, Un tânăr cu revolverul în mână și D-ra Acrivița, Dr. Babeș și Un mitocan, Un lari giorgescu caragiale recital mignon teatre bucuresteneipochondru și D. Primar, Un orator opozant și Un ministru). Să rostești replicile, chiar dacă scurte, ale tuturor acestor personaje, cu voce mereu diferită, să spui în context „Mofturi!” și „Moft!” de fiecare dată altfel, pentru a sugera imperiul nesfârșit al „moftului”, nu e la îndemâna oricui, iar Lari Giorgescu a dovedit, pe lângă tehnica foarte bună, inventivitate și relief expresiv aparte.

Spectatorul se întâlnește în acest recital cu o proză dacă nu mai puțin cunoscută, oricum mai puțin frecventată de cititor și chiar de cercetarea literară: Statistică („Moftul român”, seria I, nr. 21, 11 aprilie 1893, p. 2, inclusă de Caragiale în sumarul volumului Schițe ușoare, 1896). Caragiale își propune ca pe baza, zice-se, unei statistici nord-americane „plină de învățăminte” să lămurească chestiunea arzătoare a participării maselor la revoluții sau tulburări de stradă, mimând analiza sociologică aflată la bazele concluziilor statisticii. Evident, și statistica, și autorul ei „ilustrul statistic” Bob Schmecker, vocabulă cât se poate de transparentă („șmecher”) sunt ficțiuni. Ficțiuni, vai, cu răsfrângere verificată și în orice epocă verificabilă, „la orice revoluţie sau turburare” …nu mai trebuie să vorbim de noi, „românii moderni”, care pe toate le numim „cu un singur cuvânt: MOFT”. Rostind concluziile „ilustrului” urcat pe scaun, căci statistica, nu-i așa?, trebuie propovăduită de la înălțime, Lari Giorgescu nu face doar un exercițiu de virtuozitate. Nuanțat, punând accentele la locul potrivit, actorul conferă textului un relief dramatic pe care, poate, nu l-am bănui. Cu sugestii dintre cele mai potrivite sunt celebrele replici ale lui Mitică, pe care le redescoperim, cu tot hazul lor, în acest recital.

mosii tabla de materii

Remarcabile sunt și interpretarea schiței Repausul dominical („Universul”, nr. 140, 25 mai 1909, p. 1, publicat apoi în vol. Schițe nouă, 1909) și a enumerării apocaliptice, în crescendo, din Moșii (Tablă de materii), publicată în „Moftul român”, seria a II-a, nr. 8, 18 mai 1901, p. 6 – care încheie recitalul. Schița din 1909, răsfăț satiric pe o temă la care Caragiale revenea după mulți ani (publicase Opinia bărbierului meu asupra repaosului duminical în „Dreptatea”, nr. 338, 20 martie 1897, p. 1) amplificând totul într-un periplu „nebunesc” prin Bucureștii plini de mofturi, dobândește pe scenă, așa cum e rostită și „jucată”, o plasticitate vizuală încântătoare.

Desigur, fiecare dintre textele caragialiene interpretate de Lari Giorgescu ar merita o discuție aparte. Dar, doamnelor și domnilor, nu se cuvine să vă răpesc în plus bucuria de a vedea acest spectacol, în toamnă, când se va juca din nou la Teatrul Mignon din București.

Costin Tuchilă

„Vorbe, vorbe, vorbe…” de Dumitru Solomon la Teatrul Mignon

vorbe vorbe vorbe dumitru solomon debut regie delia nartea

eveniment liber sa spunMarți, 30 iulie 2013, la ora 20.30, la Teatrul Mignon din București (str. Hristo Botev nr. 1, Piața Rosetti) va avea loc spectacolul Vorbe, vorbe, vorbe…, cinci texte de Dumitru Solomon (Vorbe, vorbe, vorbe…, Orient-Expres, Superba, nevăzuta cămilă, Joc și Coșmar). Spectacolul Teatrului Mignon îi are în distribuție pe tinerii actori Luminița Bucur, Oleg Apostol, Alexandru Sinca. Scenografia: Mirela Trăistaru. Regia artistică: Delia Nartea – debut în regia de teatru.

„Scriu comedie fiindcă îmi place să-i văd pe oameni râzând, fiindcă mă bucură lumina de pe chipul omului care zâmbește, așa cum mă înspăimântă întunericul de pe chipul celui care nu poate sau nu știe să zâmbească”, spunea Dumitru Solomon (14 decembrie 1932, Galați–10 februarie 2003, București).

delia nartea teatru regie

Delia Nartea

„Proiectul Vorbe, vorbe, vorbe… s-a născut din dorinţa de a oferi unor tineri actori talentaţi – Luminiţa Bucur, Oleg Apostol şi Alexandru Sinca – posibilitatea de a juca şi de a se juca pe texte româneşti contemporane, într-un spaţiu creat special pentru spectacole de teatru cu distribuţie mică, de calitate: un spaţiu cu adevărat Mignon. Textele alese sunt 5 piese scurte de Dumitru Solomon: Coşmar, din volumul de schiţe dramatice şi piese într-un act Dispariţia (București, Editura Pentru Literatură, 1967), Superba, nevăzuta cămilă, Orient-Expres, Vorbe, vorbe, vorbe… şi Joc, din volumul Socrate (București, Editura Eminescu, 1970). De ce aceste texte? Simplu! Au câte două personaje, au umor, finalul te surprinde, au un plan doi, replicile curg”, declara regizoarea Delia Nartea.

cinci piese scurte de dumitru solomon teatrul mignon

Alexandru Sinca, Luminița Bucur, Oleg Apostol în spectacolul Vorbe, vorbe, vorbe…

„Pentru a crea un spectacol unitar, Delia Nartea a ales foarte bine cinci texte dramatice scurte, să le zicem cu un termen convențional schițe dramatice, din creația lui Dumitru Solomon. Sunt piese cu două sau trei personaje, de certă originalitate, cu un limbaj, de altfel, foarte modern, în spiritul teatrului contemporan: replici scurte, adesea explozive, parcurgând un registru umoristic amplu, de la ambiguitate, comunicare trunchiată, comic rezultat din tăieri ridicole de fraze, la absurd. […] Delia Nartea, care are o bună școală de teatru, talent, inteligență artistică și substanțială experiență scenică (inclusiv experiență în specia aparte a sigla teatrul mignon bucurestiteatrului radiofonic), a găsit cheia exactă a alcătuirii unui spectacol care curge firesc, logic, de la o scenă la alta, în care momentele nu trenează, iar verva jocului actoricesc și ipostazele teatrale create de regizoare au naturalețea necesară. […] Virtuozitatea dialogului evidentă în textele lui Dumitru Solomon este subliniată eficient prin gestică, mișcare scenică, prin atmosfera punctată de regizoare, care a distribuit trei tineri actori talentați: Luminița Bucur, Oleg Apostol, Alexandru Sinca, toți cu o bună disponibilitate pentru comedie, tehnică actoricească bine asimilată, dicție remarcabilă, mobilitatea scenică, dezvinvoltură în șarja comică. Luminița Bucur și Oleg Apostol excelează în rolurile celor doi funcționari, două mecanisme „stricate” de la ghișeele gării, care trăiesc o penibilă criză de gelozie, finalul, indicat succint de autor, fiind exploatat de Delia Nartea într-o scenă cutremurătoare și de mare efect dramatic (Orient-Expres). În Superba, nevăzuta cămilă, Alexandru Sinca și Oleg Apostol dau multă culoare, concretețe aproape vizuală, absurdului cinic din piesa lui Dumitru Solomon. Scenografia, potrivită viziunii și spațiului de joc de la Teatrul Mignon, aparține Mirelei Trăistaru.” (Fragmente din cronica spectacolului, Debut regizoral: Delia Nartea de Costin Tuchilă).

Nu ratați așadar spectacolul Vorbe, vorbe, vorbe…, programat marți, 30 iulie 2013, la ora 20.30.

Contact: Daniela Plopeanu, PR Manager Teatrul Mignon, tel. 0728291966
E-mail: daniela.plopeanu@teatrulmignon.ro
contact@teatrulmignon.ro
www.facebook.com/TeatrulMignon

Luni, 29 iulie 2013, la ora 20.30, „A. D. 3874. Cronică fantastică”, spectacol după un text mai puțin cunoscut al lui I. L. Caragiale