Armele artiștilor

recital sonate vioara pian sonia vulturar ogdan bohus

cronica muzicala liber sa spun„Din vreme de război” s-a numit recitalul cameral de luni seara, 23 noiembrie 2015, de la Filarmonica de Stat din Oradea, susținut de tinerii orădeni Sonia Vulturar, la vioară, și Bogdan Bohuș, la pian. Aflasem, din anunțul cu aer vintage postat pe pagina de facebook a Filarmonicii orădene, că vor fi interpretate trei sonate, aparținând tot atâtor compozitori celebri: Elgar, Debussy și Respighi, compuse în preajma Primului Război Mondial. Citez din anunț: „Primul război mondial ne este astăzi cunoscut mai mult prin intermediul literaturii, decât prin alte forme ale artei; tuturor ne este familiar conceptul «poetului de război». Dacă această noțiune este acceptată, atunci putem folosi și sintagma «compozitori de război»? M-a atras textul reclamei (care, în treacăt fie spus, este mult mai consistent), o poveste care îndemna la întoarcerea într-un timp, chiar dacă zbuciumat din punct de vedere istoric, plin de nostalgiile unei perioade înfloritoare pentru artă, în general. Așa că am trecut la atacuri susținute asupra unei bune prietene, pentru a o convinge să mă însoțească prin tunelul muzical al timpului. Continuă lectura „Armele artiștilor”

Festivalul Internațional „George Enescu”, ediția 2015: Rememorări (1)

Maestrul-Zubin-Mehta-pe-scena-Festivalului-Enescu-2015

cronica muzicala liber sa spunA doua și a treia zi ale Festivalului „Enescu” au prilejuit reîntâlnirea cu marele dirijor Zubin Mehta și Orchestra Filarmonicii din Israel. În ciuda unei recente intervenții la genunchi, Zubin Mehta nu și-a contramandat prezența la această ediție, alegând să dirijeze stând pe scaun decât să lipsească de pe afișul festivalului. Acest gest de mare noblețe trebuie apreciat cu atât mai mult cu cât a dirijat două concerte cu programe grele: Simfonia de cameră nr. 1 în Mi major de Schönberg și Simfonia nr. 8 în do minor de Bruckner, în prima seară; Poemul simfonic „Vox Maris” de George Enescu (solist: tenorul Marius Budoiu; cu participarea Corului Filarmonicii „George Enescu” din București) și Simfonia nr. 9 în Re major de Gustav Mahler, în a doua seară. Continuă lectura „Festivalul Internațional „George Enescu”, ediția 2015: Rememorări (1)”

Simfonia a III-a de George Enescu în premieră londoneză

VladimirJurowski

cronica muzicala liber sa spunÎn seara zilei de 7 februarie 2015, în Sala „Royal Festival Hall” South Bank din Londra a avut loc un eveniment important nu numai pentru viața muzicală din acest mare centru cultural, dar și pentru muzica românească: prima audiție în Marea Britanie a Simfoniei nr. 3 de George Enescu. Continuă lectura „Simfonia a III-a de George Enescu în premieră londoneză”

Povestea merge mai departe!

concert de anul nou filarmonica oradea

cronica muzicala liber sa spunJoi, 8 și vineri, 9 ianuarie 2015 Filarmonica de Stat din Oradea a oferit iubitorilor de muzică clasică un regal: Concertul de Anul Nou. Devenit tradiție, evenimentul se bucură de interesul sporit al bihorenilor, motiv pentru care, în ultimii ani, el este repetat. Chiar și așa, cu două seri de reprezentație, spectacolele s-au ținut cu sala plină și casa închisă.

Shinya Ozaki

Shinya Ozaki

Din programul acestui an amintim: Johann Strauss, tatăl și fiul, Josef Strauss, Franz Lehár, W. A. Mozart, Georges Bizet, Gioacchino Rossini, Giacomo Puccini. Ariile de operă și operetă (Don Giovanni de Mozart, Bărbierul din Sevilla de Rossini, Boema de Puccini și Văduva veselă de Franz Lehár) au fost interpretate de către Paula Iancic – soprană și Petre Burcă – bas. Dirijorul orchestrei a fost Shinya Ozaki. Născut în Japonia, în 1959, într-o familie de profesori de artă, după finalizarea studiilor, a urmat o carieră internațională, fiind invitat să dirijeze în mai multe orașe din America și Europa. În România a dirijat Orchestra Filarmonicii „George Enescu” din București, în prezent fiind dirijor permanent al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii de Stat din Târgu Mureș. În 2005, Președintele României i-a acordat „Meritul cultural în grad de comandor”.

Paula Iancic Petre Burcă

Paula Iancic și Petre Burcă

Omul-spectacol al serii a fost Petre Burcă, angajat al Operei Naționale Române din Cluj, care și-a însoțit recitalurile cu momente umoristice, întreținând un dialog permanent cu sala, fapt ce i-a adus un plus de simpatie și apreciere. Dar întregul concert s-a situat la un înalt nivel artistic și organizatoric, aplauzele prelungite fiind răsplătite de către orchestră cu trei bisuri. Și cum niciun Concert de Anul Nou nu poate omite din conținutul său Dunărea albastră (Strauss fiul) și nu se poate încheia fără Radetzky March (Strauss tatăl), cele două binecunescute creații au constituit ultimele două bisuri ale spectacolului de la Oradea.

Următorul concert al Filarmonicii, programat pentru joi, 15 ianuarie 2015, va prezenta lucrări de D. Șostakovici, Fr. Schubert și Fr. Liszt, dar întregul program al stagiunii este deosebit de atrăgător.

ani bradea concert de anul nou 2015 oradea

Fotografii de Ani Bradea

Ceea ce pe mine m-a bucurat și întristat, deopotrivă, la spectacolul de Anul Nou, din 9 ianuarie 2015, de la Oradea, a fost prezența în număr mare a copiilor și adolescenților. Motiv de bucurie, desigur, văzând părinții interesați să le ofere celor mici o educație muzicală. Dar și unul de tristețe, observându-le preocupările: lângă mine, doi adolescenți, de 14–16 ani, au stat cu telefoanele mobile deschise, tastând pe facebook pe toată durata concertului, ba au mai și izbucnind în râs pe alocuri, deranjând, evident, asistența. Nu știu dacă așa, forțat, trebuie făcută educația. Sălile de spectacol, ale muzicii de calitate, sunt și trebuie să rămână adevărate sanctuare pentru cei care vin din proprie dorință să se bucure de actul artistic. Mulțumesc, Filarmonica din Oradea, pentru o seară de basm!

Ani Bradea

Plácido Domingo din nou la Royal Opera House, Covent Garden, Marea Britanie

Placido Domingo - I Due Foscari covent garden

cronica muzicala liber sa spunUn eveniment deosebit a avut loc la Royal Opera House în perioada 14 octombrie–2 noiembrie 2014: reîntoarcerea lui Plácido Domingo într-un rol major de bariton, cântat în premieră de către marele artist pentru publicul londonez: Francesco Foscari din opera I Due Foscari de Verdi.

Binecunoscuta operă a fost scrisă de Verdi pe un libert de Francesco Maria Piave dupăeveniment liber sa spun piesa lui Byron, Cei Doi Foscari (The Two Foscari). Acțiunea preia o secvență din istoria Veneției anului 1457.

Ca o mare iubitoare de operă, gândul ca voi merge la acest spectacol mi-a creat un sentiment de confort și bucurie. Chiar și așa însă, trebuie să recunosc că așteptările mi-au fost mult depășite.

i due foscari verdi placido domingo

Plácido Domingo în spectacolul I Due Foscari, Covent Garden

Plácido Domingo, la cei 73 de ani ai săi, este încă foarte activ pe marile scene de operă ale lumii. Pe întreaga perioadă el a cântat într-un număr de șapte spectacole un rol de bariton dramatic dificil, care cere și un efort scenic deosebit. Am savurat căldura registrului grav al vocii sale, întreaga sa interpretare precum și inteligența cântului său. Nu sunt mulți cântăreți care au o carieră atât de longevivă și pe care aș pune-o în primul rând pe seama măiestriei și inteligenței sale artistice. Comentariile din presă și social media susțin că el este și unul dintre cântăreții care „știe cel mai bine cum se moare pe scenă”.

Maria Agresta

Maria Agresta

Celelalte roluri principale au fost interpretate de doi cântăreți italieni, soprana Maria Agresta, care a debutat la Royal Opera House în această serie intepretând rolul Lucreziei Contarini și tenorul Francesco Meli în rolul lui Jacopo Foscari. Ei au fost parteneri pe măsură încântând publicul deosebit de pretențios al faimosului teatru londonez cu vocile lor expresive, voci lirice verdiene cu pianissime calde dar și cu interpretările lor pline de pasiune în același timp.

Nu în ultimul rând aș dori să menționez orchestra teatrului și corul conduse de Renato Balsadonna, care s-au ridicat la înălțimea celorlalți artiști.

placido domingo adriana benett

De fiecare dată când asist la un spectacol la Royal Opera House astept cu mare interes să văd și montarea scenică, la care mă aștept să fie făcută cu abundență de idei și fantezie și, aș mai adăuga, cu o susținere financiară majoră. Devine un adevărat efort să încerci să cuprinzi tot ceea ce se întâmplă pe scenă cu nesațul celui care nu dorește să piardă nimic: mișcările scenice de ansamblu, decorurile care se mișcă în toate direcțiile și fundalul intermitent în cazul acestui spectacol care ne face să nu uităm că totul se întâmplă la Veneția.

Nu aș putea spune că a fost un moment sau poate un cântăreț care a fost mai prejos decât altul. Tot spectacolul a fost unitar și fascinant.

Spectacolul a fost o coproductie cu Opera din Los Angeles, Palau de les Arts Reina Sofia din Valencia și Theather an der Wien.

Adriana Velincov-Bennett

Corespondență de la Londra, 8 noiembrie 2014

La Gura Râului

Gura Râului Amateur Festival of ART

Motto: „Port încă-n gânduri

Mierea, mirajul […]

Bocca del Rio

Rană în spaţiu”.

Lucian Blaga

eveniment liber sa spunConcediile estivale din anii ’50, Lucian Blaga şi le petrecea la familia Manta din Gura Râului. Viorica Manta, doamna familiei era pianistă amatoare. În casa familiei Manta, unde se desfăşurau întâlniri de înaltă simţire românească, aveau loc foarte interesante seri de poezie şi muzică. Aici veneau violonistul Mihai Constantinescu, pianistul Alexandru Demetriad. Se cânta Bach, Debussy, Chopin… Ca un arc peste timp, ca o încercare de renaştere a acelor vremi, venind firesc, în prelungirea lor, Gura Râului Amateur Festival of ART este o iniţiativă extraordinară a dirijorului Radu Ciorei şi a actriţei Cristina Oprean. Concepută ca un produs turistic pe suport cultural de popularizare a României, manifestarea, aflată la cea de-a doua ediţie, s-a desfăşurat între 10 şi 16 august 2014. Este unicul festival din Europa care dă posibilitate artiştilor, amatori şi profesionişti din întreaga lume, să intre în contact direct, completându-se firesc şi spontan. Ca în serile de odinioară, de la Viorica Manta. Am aflat accidental că în vacanţa de Paşte din 1973, Radu Ciorei, pe atunci student, a fost invitat de o colegă de la Conservator să o însoţească într-un sat de lângă Sibiu. Era Gura Râului. Întâmplarea face că dirijorul de mai târziu a poposit în aceeaşi casă a Vioricăi Manta, unde, nu mică i-a fost mirarea să descopere un pian perfect şi pe un perete înalt, o bibliotecă înţesată cu partituri, de la Bach, până la Wagner.

Radu Ciorei - august 2014

Radu Ciorei, august 2014

Gura Râului este un colţ de rai cu case împrejmuite de ziduri ca nişte cetăţi, cu porţi înalte, închise, dar cu oameni deschişi la inimă, extraordinar de primitori, unde amator începe să capete un sens mult mai profund. Aşezarea este situată undeva nu departe de Sibiu, între Sibiel, Miercurea Sibiului, Orlat şi Cristian. Natura, extrem de generoasă cu oamenii locului, le-a dăruit o vale înconjurată de înălţimi pe care se îngrămădesc păduri îmbietoare. Dar şi omul a sfinţit acest loc binecuvântat. O curăţenie exemplară se vede peste tot, casele – multe dintre ele pensiuni agro-turistice – sunt aranjate şi dichisite amintind de satele elveţiene ori tiroleze. Străzile pavate sunt prevăzute cu rigole moderne pentru scurgerea apei, totul dovedind o împreună gospodărire impecabilă, care nu ar fi deloc rău să fie luată de exemplu, o pildă de urmat pentru multe aşezări rurale de la noi (şi nu numai).

festivalul gura raului august 2014

Dumitru Câmpean, numit semnificativ „motoraşul festivalului”, în a cărui pensiune au fost cazaţi o parte dintre participanţi, era omniprezent. De pildă, Feuerfest de J. Strauss l-a avut ca solist la… nicovală, demonstrând şi această înclinare spre muzică, printre alte multe talente, el fiind şi un animator cum rar mi-a fost dat să întâlnesc, dar şi – ulterior am aflat – profesor de istorie la şcoala din localitate. Într-o discuţie de seară, se arăta foarte hotărât să pună umărul la „desţelenirea” din umilinţă a românului: „Vreau ca guranii să nu mai stea cu capul plecat, să-şi recâştige demnitatea”. În conducerea şi întreţinerea pensiunii este ajutat de soţia Paraschiva şi de cei doi copii mai mari, Bogdan şi Maria, băiatul „asigurând” intervenţiile jucăuşe la fluier în Im Krapfenwaldl de J. Strauss, la concertul de închidere al festivalului. Iar Maria, ca argintul viu, apărea, dispărea, ca iarăşi să apară pe bicicleta ce o ducea peste tot, uimindu-te cu extraordinara ei mobilitate. Chemarea spre muzică a demonstrat-o în Duetul pisicilor de Rossini interpretat cu naturaleţe împreună cu verişoara ei, Maria-Angela Triştiu, în acelaşi concert final.

festival graf art gura raului

Dar sufletul acestui festival este maestrul Radu Ciorei, care a reuşit un lucru incredibil: să coaguleze şi să formeze în jurul lui o echipă de voluntari compusă din muzicieni profesionişti de certă valoare – Rodica Gonzalez şi Ilonka Rus-Edery din SUA, Nina Simcovitch, Celine Boulben din Franţa, Dorin Gliga de la Orchestra Naţională Radio Bucureşti, Cvartetul „Cuore” din Deva, instrumentişti din orchestrele simfonice profesioniste din Constanţa, Sibiu, Alba-Iulia, Cluj, Deva, dar şi două instrumentiste din ultima clasă a Liceului de Muzică „Sigismund Toduţă” din Cluj – alături de amatori din Franţa şi România (Marthe Schäfer, Jeanne Capdepuy, Toader Damian şi întreaga comunitate locală). Marthe Schäfer, preşedinta Asociaţiei Culturale „Assemblages” din Franţa – de la început ambasadorul Festivalului pe plan european – a fost însoţită de fratele ei, graficianul Louis Schäfer, care a asigurat site-ul Festivalului (www.graf-art.org). Sub bagheta dirijorului, discrepanţele au dispărut astfel încât orchestra a sunat incredibil. O fantastică capacitate de a pune laolaltă contrarii, dublată de o jucăuşenie a ţinutei, fac din Radu Ciorei un personaj aparte, în el coabitând într-o armonie perfectă omul de lume, adaptabil oricărei situaţii, cu şeful de orchestră sever, atunci când e cazul. De altfel, calităţile remarcabile de conducător, le-a testat ca director al Filarmonicii „Marea Neagră” din Constanţa, al cărei destin l-a condus timp de zece ani, reuşind în tot acest timp să-i crească enorm nivelul valoric.

Cristina Oprean

Cristina Oprean

Dirijorul este secondat ân această întreprindere de soţia lui, Cristina Oprean, actriţă la Teatrul de Stat din Constanţa şi preşedinte al Fundaţiei „Musae” (unul dintre partenerii Festivalului, ceilalţi fiind Primăria Gura Râului, Asociaţia „Dorin Teodorescu” şi Asociaţia „Assemblages” din Franţa). În peisajul artistic românesc, Cristina Oprean face o figură aparte. Unicitatea ei vine din valorificarea studiilor muzicale solide, care fac din ea un admirabil narator al unor spectacole de înaltă ţinută artistică, actriţa fiind unul dintre puţinii artişti de la noi cu reale aptitudini în acest gen dificil de spectacol. Personajele interpretate de ea pe scena constănţeană reflectă o perfectă ştiinţă a dozării efectelor, dublată de o inteligenţă scormonitoare şi de aceea incomodă pentru cei încremeniţi în formă. Dotată cu o rarissimă îndemânare a artei comunicării, grefată pe un suflet generos din ce în ce mai rar în zilele noastre, omul Cristina Oprean nu pregetă nici o clipă să caute potecile cele mai puţin bătătorite, căile cele mai grele de acces în devenirea ei întru fiinţă, întru găsirea raporturilor juste cu cei din jur. Şi nu ştiu cum face, dar reuşeşte întotdeauna.

Rodica Gonzalez Ilonka Rus-Edery

Rodica Gonzalez, Ilonka Rus-Edery

Manifestarea a debutat pe 10 august, în duminica dinaintea săptămânii Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. Fiecare zi a însemnat o bucurie a trăirii împreună prin muzică, poezie, înaltă spiritualitate. Am auzit povestindu-se cu mare entuziasm despre recitalul violonistei Rodica Gonzalez şi pianistei Ilonka Rus-Edery cu lucrări de Beethoven, Schumann, Chopin, Pablo de Sarasate, spunându-se că virtuozitatea interpretării a fost demnă de cele mai strălucitoare scene ale lumii. Cele două au fost secondate de flautista Florina Zehan din Târgu Mureş. Violonista Rodica Gonzalez s-a născut la Bucureşti, a absolvit Conservatorul „Ciprian Porumbescu”, iar acum este membru al Houston Symphony şi profesoară de vioară la Universitatea din Houston. A concertat pe scene din Austria, Elveţia, Italia, Canada, Mexic, SUA, România. Pianista Ilonka Rus-Edery s-a născut la Miercurea-Ciuc. A urmat studii la conservatorul bucureştean, apoi la Universitatea Creştină din Texas şi Conservatorul Oberlin. A cântat în Spania, Italia, Germania, Olanda, Mexic, Columbia, SUA, România. Actualmente este profesoară de pian la Universitatea din Houston.

Cor ansamblu gura raului

Majoritatea spectacolelor au fost găzduite de Centrul Cultural „Ioan Macrea” (botezat după numele coregrafului care a înfiinţat formaţia de dansuri populare din Mărginime, „Junii Sibiului”), o sală cu o acustică incredibilă, de aproximativ trei sute de locuri. S-a recitat, s-a cântat, s-a etalat portul popular al ţinutului, în alb şi negru, de o minunată sobrietate. De Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, după liturghia de la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” – „Catedrala Mărginimii”, cum se mai numeşte, construită la iniţiativa mitropolitului Andrei Şaguna – corul bisericii, dirijat de Angela Stoian a interpretat cântece religioase, iar Cristina Oprean a recitat versuri de Nicolae Lazăr, Ani Merlă, Olivia Rusu-Mândruţiu şi versuri proprii, actriţa fiind şi o poetă de o sensibilitate şi subtilitate aparte. A fost vernisată expoziţia de Artă Tradiţională din Gura Râului; corul de copii din Gura Râului, „Concertino”, dirijat de profesorul Ioan Motronea, a prezentat spectacolul Lecţia de muzică, pe un scenariu şi în regia Cristinei Oprean, pe muzică de Schubert, Mozart, Brahms, Beethoven, Florian Pittiş şi prelucrări de folclor; a avut loc un simpozion (Religie şi artă cu tema Familia creştină) susţinut de preot Ioan Peană, preot-protopop Toader Damian şi Angela Stoian.

orchestra radu ciorei

Ziua de sâmbătă, 16 august a fost dedicată concertului final al festivalului. Am asistat la o parte din repetiţiile ultime în vederea apariţiei pe scenă a artiştilor. Atmosfera era încărcată de febrilitate, emoţii, seriozitate, dar şi de voioşie şi bucurie a împărtăşirii a ceea ce de-a lungul a şapte zile artiştii au pregătit cu multă seriozitate. La pupitrul orchestrei s-a aflat Radu Ciorei, care l-a invitat alături de el şi pe tânărul dirijor Radu Stan – fost student al maestrului Petre Sbârcea, prezent în sală şi aplaudat cu căldură. Radu Ciorei, desăvârşit maestru de ceremonii, a prezentat momentele spectacolului. Am putut asculta pentru început corul festivalului alcătuit din oamenii locului, care a interpretat de o manieră uimitoare Gloria de A. Vivaldi. Au urmat Ave Maria de Schubert (solistă, Angela Stoian), Intermezzo din Carmen de Bizet (solistă Jeanne Capdepuy), Sonata pentru oboi de Corelli în interpretarea oboistului Dorin Gliga, o impresionantă Baladă a lui Ciprian Porumbescu din care răzbătea întreg sufletul românesc al violonistei Rodica Gonzalez, Dans ţărănesc de C. Dumitrescu, Duetul pisicilor de Rossini interpretat cu naturaleţe de Maria Câmpean şi Maria-Angela Triştiu, Valsul pisicii de Anderson, Canaro en Paris de Scarpino, Feuerfest de J. Strauss, în care am avut prilejul, după cum am mai spus, să-l vedem deghizat în fierar extrem de simpatic pe Dumitru Câmpean, Im Krapfenwaldl de J. Strauss. La final, cu Perpetuum mobile de J. Strauss – aplaudat în cadenţă, ca la Concertul de Anul Nou de la Viena – dirijorul Radu Ciorei ne-a lăsat singuri cu orchestra, ca apoi să revină pentru a da semnalul – adevărat perpetuum mobile! – al viitoarei întâlniri din 2015. Aplauzele nu au contenit până ce Radu Ciorei, pregătind o ultimă surpriză, i-a invitat pe scenă pe mai vechii corişti din corul comunei, dând tonul pentru Corul sclavilor din Nabucco de Verdi într-o atmosferă incendiară, întreţinută de sala arhiplină. Radu Ciorei a mulţumit tuturor instrumentiştilor şi cu deosebire – pentru generozitatea de care au dat dovadă şi efortul pe care l-au făcut –, celor din străinătate şi, nu în ultimul rând, coriştilor, care au reuşit performanţa să se ridice la înalt nivel de profesionişti. De asemenea a adresat mulţumiri speciale primarului Gheorghe Călin, fără contribuţia căruia acest festival nu ar fi putut avea loc şi viceprimarului Arsenie George precum şi preotului Ioan Peană. Primarul, învăţătorul, preotul erau personalităţile în jurul cărora gravitau comunităţile săteşti în trecut. Iată că şi în prezent. Seara s-a încheiat cu o masă à la Mărginime, pregătită de voluntari inimoşi: pâine coaptă pe frunză de varză, mai multe sortimente de brânzeturi, palincă, slănină dar şi nişte senzaţionale plăcinte burduşite cu caş şi vin de mai multe culori.

La festival au fost prezenţi un grup de americani din Milwaukee, Wisconsin alături de turişti din România, Olanda, Italia, Spania, Canada etc.

expozitie gura raului graf art

Într-o scrisoare adresată soţiei doctorului Manta, gazdă primitoare de artişti, Lucian Blaga îi scria: „Ai ştiut într-adevăr să alegi locul din care să-mi aminteşti că în marea trecere este totuşi ceva ce rămâne. La Gura Râului m-am întors la Izvoare. Şi ele curg şi sună neîncetat”. Cum, poate, neîncetat, izvorul iscat acum, în aceste vremi, va reuşi să curgă şi să sune şi în viitor.

Eugenia Sarvari

Șostakovici și Orchestra din Pittsburgh

dmitri sostakovici simfonia nr 5 pittsburgh symphony orchestra

cronica muzicala liber sa spunȘtiam că Pittsburgh Symphony Orchestra este unul dintre cele mai bune ansambluri simfonice americane. În concertul de la Bucureşti, în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”, orchestra dirijată de Manfred Honeck a oferit o versiune memorabilă a atât de dificilei Simfonii nr. 5 în re minor de Şostakovici, într-un program (marți, 3 septembrie 2013) care a început cu Concertul nr. 1 în si bemol minor pentru pian şi orchestră de Ceaikovski, interpretat de Yuja Wung. Tânăra pianistă chineză (n. 1987), prezentată cu entuziasm, afișând o ținută ușor nonconformistă (extravaganța face ravagii la unii interpreți afirmați în ultima vreme), este o foarte bună tehniciană, dotată cu o virtuozitate „explozivă”, e foarte muzicală dar, ca stil, în binecunoscutul concert ceaikovskian, nu am recunoscut trăsăturile distinctive care trebuie aflate pentru ca această partitură să sune convingător. Dimpotrivă, excesul de tonuri fine, edulcorate, impresia „florală” pe care o lăsau unele pasaje, în dezacord cu ceea ce se auzea în acompaniamentul orchestral, aveau puține legături cu muzica pasională, nu o dată robustă, a Concertului în si minor de Ceaikovski, mai ales în prima lui parte.

manfred honeck yuja wang

Manfred Honeck și Yuja Wang

Personal, sunt mai puțin interesat de ținuta pentru care optează interpretul, desigur dacă ea nu aduce atingere faptului muzical propriu-zis. Vă amintiți de violonistul Nigel Kennedy, invitat al edițiilor din 2005 și 2009 ale Festivalului „Enescu”, primit cu urale de spectatorii de la Sala Palatului? Uralele ca uralele, manifestația de simpatie, la fel – ea e bună pentru a colora jurnalele de știri ale televiziunilor – numai că artistul, altfel un bun violonist, tropăia cu sârg cu bocancii pe podeaua sălii de concert, ceea ce pe stadion cred că e chiar indicat, dar când cânți Beethoven și Bach e nebunie curată.

dmitri sostakovici

 Dmitri Șostakovici  (25 septembrie 1906, Sankt Petersburg–9 august 1975, Moscova)

Orchestra din Pittsburgh și dirijorul său, Manfred Honeck, care au susținut un singur concert în ediția 2013 a Festivalului, au oferit o interpretare de neuitat Simfoniei nr. 5 de Șostakovici, pentru care este necesară într-adevăr o ridicată clasă interpretativă ca să transmiți publicului întreaga ei complexitate. Această simfonie a fost compusă pentru a calma autoritățile comuniste care îl criticaseră dur după opera Lady Mackbeth din Mțensk (revizuită ulterior și intitulată Katerina Izmailova). La patru zile după premieră, articolul publicat în ziarul „Pravda” din 28 ianuarie 1936 se intitula Haos în loc de muzică. La ordinul lui Stalin, muzica lui Șostakovici era denunțată ca „formalistă”, „aspră, primitivă și vulgară”. Din unghiul ideologiei staliniste, acuza de formalism era una dintre cele mai grave, ea putând curma o carieră. Simfonia nr. 4, la care compozitorul lucra în acea perioadă, a fost terminată în cursul acelui an teribil pentru Șostakovici, dar prima ei audiție, în decembrie 1936, n-a mai avut loc, deși se afla în fază de repetiții la Leningrad. Interdicție sau retragere voluntară? Greu de știut. Cert e că a această a patra simfonie a fost cântată după două decenii și jumătate, în 1961, deci mult după moartea lui Stalin.

Nu aceeași soartă a avut Simfonia nr. 5, din anul următor, considerată un răspuns dat de compozitor autorităților sovietice, adică o așa-zisă revenire la principii „sănătoase” de compoziție, la… conservatorism. Desigur, ascultând-o astăzi, zâmbim în fața unui astfel de termen, pentru că numai conservatoare nu pare muzica acestei simfonii care are de toate, de la tragic la grotesc, de la ironie necruțătoare la revoltă, de la meditație amară la jubilație. În 21 noiembrie 1937, la Leningrad, ea a fost primită cu entuziasm, iar critica oficială a ținut să menționeze că, în sfârșit, Șostakovici e pe „calea cea bună”, Dmitri Kabalevski lăudând simfonia și pe autor care „nu a mai cedat în fața ispitelor seducătoare ale modului său anterior, eronat, de a compune”… Dar cât de conformistă este această simfonie, ce sugerează de fapt această muzică? Iar trebuie să zâmbim, firește, amar. Pentru că, dacă putem afla și mai ales exprima în cuvinte semnificațiile unei desfășurări sonore atât de complexe, vom fi mai degrabă de acord cu cei care văd în Simfonia în re minor mai mult o satiră amară, chiar un denunț, decât vreo… laudă adusă regimului sovietic.

manfred honeck pittsburgh symphony orchestra

Manfred Honeck la pupitrul Orchestrei Simfonice din Pittsburgh

Manfred Honeck și orchestra americană au construit până la cele mai mărunte detalii universul sonor atât de bogat al Simfoniei nr. 5 de Dmitri Șostakovici, redându-i întreaga strălucire: atmosfera dramatică, mereu copleșitoare, propusă de la începutul primei părți, Moderato, prin canonul în sexte și terțe minore încredințat corzilor; satira din valsul-scherzo din partea a doua, Allegretto; tragicul aproape vizual al părții lente, Largo, plină de tensiuni care nu ar putea semnifica altceva decât cumplita suferință a omului aflat „sub vremi”; falsa apoteoză din finalul Allegro non troppo, care nu e deloc vreun imn de slavă, ci mai degrabă revoltă.

Am parcurs prin urmare, grație muzicienilor americani și excelentului dirijor Manfred Honeck, toată această „aventură” spirituală aflată mereu la limită, din simfonia lui Șostakovici.

Costin Tuchilă

Maeștrii nu se dezmint niciodată

radu lupu si daniel barenboim foto agerpres

Radu Lupu și Daniel Barenboim. Foto: Agerpres

cronica muzicala liber sa spunDaniel Barenboim, Radu Lupu, Staatskapelle Berlin au deschis cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Internațional „George Enescu” (1–28 septembrie 2013). Chiar dacă nu este întotdeauna util să comparăm, trebuie spus de la bun început că ediția-maraton de anul acesta, cea mai lungă din istoria de 55 de ani a Festivalului, a avut un început pe măsura notorietății sale. Festivalul „George Enescu” este, de decenii, comparabil cu marile manifestări de gen din lume, iar ediția 2013, prin programul său, ansamblurile, soliștii invitați, valoarea concertelor de până la ora la care scriu această cronică o confirmă pe deplin. Exceptând prima piesă din program, Rapsodia română nr. 2 în Re major de George Enescu, care a fost mai mult o „lectură” a partiturii, chiar și cu câteva greșeli ale unor instrumentiști (se întâmplă, iată, și la case mari…), seara de deschidere a Festivalului a încântat prin versiunea Concertului nr. 4 în Sol major de Beethoven, datorată pianistului Radu Lupu și prin Simfonia nr. 2 de Sir Edward Elgar, într-o remarcabilă tălmăcire a dirijorului Daniel Barenboim și a Capelei de Stat din Berlin, orchestră cu o prodigioasă tradiție, fiind una dintre cele mai vechi din lume. Construcție ireproșabilă, viziune romantică, rafinament extrem, particularități de intonație care îl fac imediat recognoscibil – sunt calitățile pe care le-am admirat acum, dar și în alte ocazii, la Radu Lupu. Poate că unii au fost mirați, ca de altfel și la alte ediții ale acestui Festival, de opțiunea repertorială pentru concertul de deschidere de anul acesta, Simfonia în Mi bemol major de Elgar. Astfel de întrebări nu sunt însă deloc fertile, ele neducând nicăieri. Opțiunea unui dirijor nu trebuie comentată, iar faptul că simfonia în discuție este puțin cântată la noi, necunoscută de publicul larg, devine tocmai un motiv de atracție în plus, reacția spectatorilor fiind pe măsură. Tributară întrucâtva lui Richard Strauss și, mai îndepărtat, lui Wagner, muzica lui Elgar este însă mereu tulburătoare prin substanța ei și mai ales prin modalițile de tratare armonică în Simfonia nr. 2, terminată în 1911.

daniel-barenboim

Daniel Barenboim

Două piese de mare popularitate au fost alese de Daniel Barenboim ca bisuri la concertul de deschidere: Vals trist de Sibelius și Poloneza din Evgheni Oneghin de Ceaikovski, pentru ca la al doilea concert, de luni, 2 septembrie, muzicienii germani și celebrul dirijor să ofere nu mai puțin de trei bisuri, un program de uverturi de Verdi: Preludiile la actele I și III (în original) ale operei Traviata și Uvertura operei „Vecerniile siciliene”, interpretate cu rară măiestrie: sonoritățile de o finețe extremă ale corzilor, țesătura spectrală a grupelor de violine divizate, într-un ton reținut, elegiac, foarte potrivit de altfel scriiturii verdiene, fără accente reliefate arbitrar, pasiunea funestă întrezărită în reluarea temei de către violoncele (Preludiul la actul I), învăluirile suflătorilor în celălalt preludiu, relieful dramatic și mai ales construcția în ansamblul ei, în Uvertura la „Vecerniile siciliene”.

daniel barenboim staatskapelle berlin concert deschidere festival enescu 1 septembrie 2013

Daniel Barenboim, Staatskapelle Berlin, Sala Palatului, 1 septembrie 2013. Foto: Agerpres

Și pentru că am vorbit de uverturi la operele lui Verdi, după un program „infernal”, Orchestra Națională a RAI, dirijată de Juraj Valčuha, și-a încheiat programul de luni, 9 septembrie, cu spectaculoasa Uvertură a operei „Nabucco”, mai rar programată în sălile de concert, în comparație cu alte piese similare (Forța destinului, de exemplu), într-o versiune deosebită prin relieful expresiv, atât din punct de vedere armonic și ritmic, cât și strict timbral. Iată un exemplu, un detaliu care poate scăpa ascultătorului, dar care este elocvent dacă ne gândim la planul timbral cercetat cu abilitate de dirijorul slovac, un talent exploziv – și implicit la armonie. Motivul heraldic intonat la începutul uverturii, scris de Verdi pentru cvartet de tromboni (trei tromboni și cimbasso, trombon contrabas cu valve, uzual în teatrele italiene de operă mai bine de un veac, folosit uneori și astăzi), a fost cântat de trei tromboni și tubă; în schimb, când partida respectivă a cântat cu întreg ansamblul, a fost folosit cimbasso, al cărui timbru, de trombon, e mai strident, poate mai arhaic, decât cel al tubei. Motivul cred că se subînțelege: dirijorul a căutat o sonoritate mai caldă, lipsită de posibile stridențe, în intonarea acestui motiv atât de emoționant cu care Verdi își începe opera compusă în 1841, motiv în care poate fi deslușită și nostalgia timpurilor mitice.

concert festival enescu barenboim radu lupu

Foto: Andrei Gîndac

În a doua seară a Festivalului, am avut ocazia de a-l asculta pe Daniel Barenboim în calitate de pianist, interpretând în compania lui Radu Lupu Concertul nr. 10 pentru două piane, în Mi bemol major, KV 365 de Mozart, într-un stil într-adevăr mozartian, exploatând nuanțele atât de bogate ale dialogului dintre cele două instrumente. Maeștrii nu se dezmint niciodată și această versiune a fost una dintre cele mai bune pe care le-am ascultat, în primul rând din punct de vedere stilistic. Daniel Barenboim a dorit să celebreze bicentenarul Verdi (n. 10 octombrie 1813) cu Patru piese sacre (Ave Maria, Stabat Mater, Laudi alla Vergine Maria, Te Deum), în care orchestra berlineză și Corul Filarmonicii „George Enescu” din București (pregătit de Iosif Ion Punner) au excelat: omogenitate, stil, expresivitate timbrală. Dirijorul Daniel Barenboim, un muzician de eleganță rară, a ținut în mod special să felicite printr-o scrisoare Corul Filarmonicii pentru această interpretare: „Corului Filarmonicii «George Enescu», cu recunoştinţă pentru felul minunat în care au interpretat Quattro pezzi sacri de Verdi. Felicitări!”

Costin Tuchilă

 liber-sa-spun-radio-3-net-parteneri-media-festival-george-enescu35