Din Bucureștiul de altădată: Palatul Universul

palatul-universul- istoric pusa roth

Doamnelor şi domnilor, vă invit la o plimbare prin Bucureşti, pe una dintre străzile din zona zero a capitalei, pe strada Ion Brezoianu, mai precis la numărul 23, acolo unde se află o clădire împortantă de care este legată istoria presei româneşti. Mă refer la Palatul Universul în care a funcționat în prima jumătate a secolului XX ziarul „Universul”.

Continuă lectura „Din Bucureștiul de altădată: Palatul Universul”

Din Bucureștiul de altădată: Casele domneşti

bucuresti secolul XVIII

Atunci când scrii despre istoria unui oraş, cauţi şi citeşti documentele vremii, vizitezi muzeele pentru a vedea ce s-a păstrat din memoria acestuia, apoi tablourile, fotografiile, presa, dar şi cărţile unor autori care notează pur şi simplu, care comentează, care aduc un plus de informaţie, de cele mai multe ori subiectivă, despre ceea ce am putea numi portretul Bucureştilor, în cazul nostru, pentru că de Bucureşti vorbim şi scriem. Sunt evenimente care au rămas neconsemnate, dintr-un motiv sau altul, locuri, case, grădini etc., care nu apar în picturi sau, mai târziu, în fotografii, însă le găsim descrise în operele scriitorilor vremii. De aceea azi m-am oprit la un fragment din Doamna Chiajna, capitolul II, intitulat Nunta de Alexandru Odobescu*), nuvelă istorică sau scenă istorică, cum o numea autorul, apărută în anul 1860 în „Revista Carpaţilor”. În același an nuvela apare și în volumul Scene istorice din cronicile românești: Mihnea Vodă cel Rău; Doamna Chiajna, în a cărui prefață autorul mărturisește:

„Faptele istorice ale unei țări sau ale unei epoci au totdeauna un interes mai viu când traiul și ideile, obiceiul și graiul de acolo sau de atunci nu sunt cunoscute. Scopul romanțelor istorice este, în parte, d-a ni le arăta; ăsta este și folosul lor instructiv.” Continuă lectura „Din Bucureștiul de altădată: Casele domneşti”

Din Bucureștiul de altădată: Hanul cu Tei (1)

Doamnelor şi domnilor, vom continua şi astăzi periplul nostru prin istoria Bucureştilor şi ne vom opri la un han celebru, ieşit victorios din lupta cu timpul şi contemporan cu noi, oamenii mileniului trei. Hanurile Bucureştilor, alte poveşti, alţi oameni, altă pagină de istorie.

De prin secolul al XVII-lea, domnitorii au început să construiască hanuri în Bucureşti, iar exemplul lor a fost imitat de boieri, iar după aceştia au continuat negustorii bogaţi şi călugării. Ne vom aminti azi de Hanul cu Tei care se afla între străzile Blănari şi Lipscani. Se învecina în partea de răsărit cu Hotelul Kiriazi. Numele acestui han se datorează probabil celor câţiva tei care se aflau în curtea lui. Continuă lectura „Din Bucureștiul de altădată: Hanul cu Tei (1)”

Din Bucureştiul de altădată: Hanul lui Manuc (II)

hanul-lui-manuc1

La sfârşitul lunii decembrie 1806, trupele ţariste intrate pe teritoriul Ţării Româneşti au ocupat Bucureştii, iar în aceste împrejurări grele pentru ţară Manuc a dat dovadă de spirit diplomatic şi de puternica influenţă pe care o avea asupra autorităţilor otomane.

Întrucât Mustafa-paşa dăduse ordin ca Luca Kirko, consulul rus la Bucureşti, să fie arestat şi întemniţat la Rusciuc, Manuc l-a convins că acest fapt va înrăutăţi şi mai mult relaţiile ruso-turce şi a obţinut aprobarea ca el să fie eliberat şi să poată părăsi în linişte ţara împreună cu familia sa. Continuă lectura „Din Bucureştiul de altădată: Hanul lui Manuc (II)”

Din Bucureştiul de altădată: Hanul lui Manuc (I)

hanul-lui-manuc

Situat în centrul vechi al Bucureştilor, Hanul lui Manuc constituie şi astăzi un punct de atracţie atât pentru cetăţenii oraşului, cât şi pentru turiştii şi oamenii de afaceri străini care trec prin urbea noastră.

Continuă lectura „Din Bucureştiul de altădată: Hanul lui Manuc (I)”

Din Bucureştiul de altădată: Pictorul Édouard Marbeau în Capitală

În anul 1879, pictorul francez Édouard Marbeau se afla în Bucureşti. În urma acestei călătorii, artistul francez a publicat în ziarul parizian „Corespondent” din anul 1881 impresiile sale despre locuri şi oameni, o cronică interesantă despre acele vremuri.

„Situat între Orient şi Occident, Bucureştii împrumută aşezării lui o fizionomie specială şi orice călător ajuns acolo pe calea Dunării sau pe aceea a Mării Negre află acolo un oraş cu totul deosebit de ceea ce cunoaşte din Viena şi din Budapesta sau din imaginile care i-au rămas în minte după vizita la Constantinopol. Continuă lectura „Din Bucureştiul de altădată: Pictorul Édouard Marbeau în Capitală”

Din Bucureştiul de altădată: Casa lui Ienăchiţă Văcărescu

Nu există loc pe Podul Mogoşoaiei, Calea Victoriei de astăzi, care să nu fie încărcat de istorie. Chiar la începutul ei se afla metocul de la Măgureanu, iniţial rezervat ca locuinţă de iarnă a mitropolitului ţării şi apoi sediu, pentru mai mulţi ani, al şcolii greceşti de la Sfântul Sava, unde au învăţat carte Ion Heliade Rădulescu, Dionisie Fotino, Dinicu Golescu, Barbu Ştirbei şi alţi fruntaşi de marcă ai ţării din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Puţin mai sus, pe partea stângă, peste drum de actualul Muzeu de Istorie Naţională a României, se aflau casele în care a trăit mai bine de o jumătate de veac cel care a lăsat celebrul testament:

„Urmaşilor mei Văcăreşti

Las vouă moştenire

Creşterea limbei româneşti

Şi a patriei cinstire!”,

autor, printre altele, şi al unei Gramatici româneşti, cunoscutul Ienăchiţă Văcărescu (probabil 1740–12 iulie 1797). După cum aflăm din relatări de epocă, nu o ducea deloc rău. Casele lui de pe Podul Mogoşoaiei adăposteau „o mulţime de fete, tinere şi gingaşe, îmbrăcate cu cele mai luxoase veştminte, cu rochii de Şaluri şi de Sevain, cu ii de borangic şi de zăbranic bogat cusute”, care „îl slujeau, unind pe lângă serviciul casei şi talentele desfătătoare ale dansului, al cântării şi al muzicii instrumentale. Noul Agamemnon se înconjurase de o mulţime de Brizeide. Nici Tersitul nu lipsea petrecerilor sale şi Pitulicea ţiganca, bufon femeiesc ce alerga pe atunci prin casele boiereşti propunând tuturor serviciile sale înlesnitoare, deştepta adesea râsurile oaspeţilor prin titlul familiar de «vere spătare», prin declaraţiunile amoroase şi prin cântecele de dor ce adresa veselului boier.” Continuă lectura „Din Bucureştiul de altădată: Casa lui Ienăchiţă Văcărescu”