Editura Casa Radio la Târgul de Carte Gaudeamus 2012: autori-cult, înregistrări unice

Şi în acest an, la Editura Casa Radio „marile voci dau cortina la o parte” cu prilejul marelui spectacol al cărţii, organizat de Societatea Română de Radiodifuziune. Noile noastre apariţii editoriale – menite să restituie cele mai inspirate momente din creaţia radiofonică românească de ieri şi de azi – vă aşteaptă la standul Radio România, unde vor avea loc lansările celor mai recente titluri de carte sonoră, pe care avem privilegiul de a le oferi tuturor categoriilor de public. Vă invităm să descoperim împreună comorile mereu surprinzătoare ale arhivelor noastre unice!

Joi, 22 noiembrie 2012, ora 12.00:

Prezentarea celor mai noi titluri din colecţiile de audiobook dedicate celor mici „RADIO-PRICHINDEL”, în formula noastră inovativă de roman grafic&audio – dramatizările radiofonice ale unor cărţi de neuitat, ce au sedus generaţii la rând de auditori, sunt acum accesibile – în variante de benzi desenate datorate unor artişti din generaţii diferite:

• Charles Dickens, David Copperfield (în adaptarea dramaturgului Horia Lovinescu, înregistrare din 1954, cu: Silvia Chicoș, Costache Antoniu, Dinu Ianculescu…; BD: Puiu Manu). Ediţie jubiliară dedicată „Bicentenarului Dickens”;

• Homer, Peripeţiile lui Ulise (în adaptarea scriitorului Felix Aderca, înregistrare din 1954, cu: George Vraca, Dina și Tanți Cocea, Gh.Ciprian…; BD: Puiu Manu &Alexandru Ciubotariu);

• Alphonse Daudet, Tartarin din Tarascon (primul serial radiofonic românesc realizat de Octavian Sava şi Alexandru Otti în 1951, cu: N.Gărdescu, Ion Lucian, Radu Beligan, N. Stroe, Gr.Vasiliu-Birlic…; BD: Lavinia Trifan Pop)

și

• „NOAPTE BUNĂ, COPII”, vol. 11-12, seria „Mari scriitori povestind celor mici” într-o versiune-surpriză: CD+poster de colorat, semnat de Ciubi!

Cuceritoare adaptări radiofonice, semnate de Mihai Jemăneanu, regizorul artistic al emisiunii „Noapte bună, copii” (el însuşi scriitor pentru cei mici) ale unor minunate poveşti şi povestiri din literatura universală (de la Perrault, Andersen, Fraţii Grimm, la Tolstoi, Kipling, Čapek, Gianni Rodari, Villafañe ş.a.. ). Înregistrări 1959-1965, cu: Mircea Albulescu, Fory Etterle, Silvia Chicoş, Octavian Cotescu, Ştefan Mihăilescu-Brăila…

La întâlnirea cu jocuri şi desene vor participa: Alexandrina Halic, Puiu Manu, Lavinia Trifan Pop şi Alexandru Ciubotariu – „Ciubi“(coordonatorul noii serii „Radio-Prichindel şi ilustratorul colecţiei „Noapte bună, copii), un grup de copii de la Colegiul Mihai Eminescu îndrumaţi de învăţătoarea Florentina Chifu.

Moderator: Ligia Necula (Radio România Cultural).

Mai multe informaţii: www.edituracasaradio.ro

Cand oricine crede ca poate fi orice…

Ieri, majoritatea „suflarii” planetare a urmarit infrigurata nunta regala. Recunosc ca eu nu am urmarit-o in direct, am preferat sa vad sintezele, imagini, stiri, sunet si sa imi aleg singura variantele de prezentare. Imi asum de acum parerea ca BBC a fost, din punctul meu de vedere, cel mai cuprinzator. Cu istorie, cu design, cu geografie, cu jurnalism civic, imagini frumoase, transmisii bune. Mi-a placut cel mai mult.
Dar nu asta vreau sa „dezvolt”. Ci cum ne loveste pe noi, romanii, „aripa” democratiei si a libertatii de expresie.
Din punctul meu de vedere, insuficient avizata in subiect, dar un curios observator, subiectul „monarhie” trebuie atent abordat, pentru ca el presupune traditie, cutume, alte reguli, un alt protocol. Nu poti sa iti permiti sa „te iei” cu monarhul, oricare ar fi el, in orice tara, la discutii despre fotbal, despre „traznai” cetatenesti, despre mici, bere si cele mai recente injuraturi ori expresii din argou. Ceea ce, cu unii presedinti, ar putea fi posibil.
Revenind. Ieri toate trusturile de presa au avut om la Londra, asta e clar. Fiecare a relatat in felul lui. Eu pe Carmen Gheorghe o respect ca jurnalist si cred ca erau arhisuficiente relatarile ei. Dar trebuia sa „plusam”, noi, romanii jurnalisti cu ceva, sa tabloidizam presa pana o lasam lata si pe noi ingusti, cat sa nu mai intelegem nimic.
Am urmarit ieri, cu toata natiunea romaneasca privitoare la o televiziune, cum Taraful Nasturica si-a cantat „piesa” dedicata nuntii regale. „Bucata” fusese lansata initial in redactia celui mai vandut tabloid, dupa stiinta mea, din Romania, apoi cantata cu mare aplomb la acea televiziune cu pretentii generaliste, dar cu scapari majore cand „acceseaza direct” subiecte serioase.

Dragii mei,
Nu stiu cum sa va spun, cum v-as putea explica starea mea de spirit cand am auzit versuri gen:

„E nuntă mare-n Regat:
Prinţişoru’ s-a-nsurat.
A luat fată din popor,
O cheamă Kate Middleton.”

sau

„Regina stă în picioare,
Cu aer de soacră mare,
Că nepotul ei iubit,
Mândru, chipeş şi şcolit,
S-a-mbrăcat în ginerică,
Cu vipuşcă şi tunică”

ori

„Să-şi jure credinţă pură,
Veşnică, nu doar o tură.
William pare om serios,
Nu ca tac’su, lunecos,
Care, cât fu cu Diana,
O’nşela şi dădea iama
În femei fără stavilă
Şi-n final stă cu… Camila.”

Dupa care a intrat in direct o prezicatoare, care a inceput sa ne faca ea harta casniciei celor doi, cu stelele deasupra lor si cu „maiestria” romaneasca in ale ghicitului alaturi.

Orice as spune, simt ca e insuficient pentru ce cred fata de tratarea acestui subiect de unii colegi din presa. Nu vreau sa fie un articol acid, critic, mai degraba un apel catre ei: nu putem sa coboram in asa hal nivelul, incat publicul sa nu mai stie nici ce calificativ sa ne acorde.

Liber sa aleg – Romania mea

Toata suflarea romaneasca privitoare de televizor sau consumatoare de stiri este „asaltata” zilele acestea de cele mai mici detalii (cred ca pana la fulgii din perna) ai divortului „Zavoranilor”, dupa ce asistase (cu sau fara voie) la circul televizat al Columbenilor.
Dar cred ca subiectul numarul 1 nu mai sunt aceste scandaluri scenarizate ci faptul ca foarte multi dintre consumatorii de presa le resping si se plang ca este deja „too much” in atitudinea presei din Romania.
Aseara ma gandeam cum sa scap de zbieretele de la televizor, cand Oana dadea asigurari ca nu ea a cojit tapetul de pe pereti. Si mai ales ce sa pun in loc.
Am „dat” un google si am gasit. Am gasit Romania mea. Voiam sa v-o prezint si voua. Poate e si a voastra.
Romania mea inseamna: Sarmina Bilcescu – prima femeie doctor in drept din lume, Elena Caragiani Stoenescu – prima aviatoare din Romania, Carol Davila – medic si farmacist, cel care a organizat primul serviciu roman de ambulante. Elisa Leonida Zamfirescu – prima femeie inginer din Europa, Gheorghe Marinescu – fondatorul Scolii Romanesti de Neurologie, Maria Rosetti – prima femeie ziarist din Romania, dar si Virginia Zedan – prestigioasa soprana lirica a anilor ’50 sau Grigore Moisil, considerat parintele informaticii romanesti. Desigur, nu i-am uitat pe Mihai Eminescu, Constantin Brancusi, Theodor Aman, George Enescu Dinu Lipatti, Sergiu Celibidache, insa mi-am dorit sa citesc si despre altii, mai putin mediatizati. Si sa scriu cat mai des.
Credeti ca ar merita, ca macar 5 minute pe zi, sa „dam” un google printre informatii, printre amintiri si sa descoperim aceasta Romanie?

Protectia consumatorului de presa

Am incercat astazi sa „traversam” putin linia imaginara dintre „producator” – noi, presa si beneficiar – noi, cetatenii. Invitati ai emisiunii au fost Bogdan Asaftei – Econtext.ro, Dan Preda – Curentul si Marian Stere – Radio Romania International.
Am vrut sa identificam mai intai, avand in minte reglementarile in vigoare si legile aferente, dar si autoreglementarea din breasla, drepturile consumatorilor de media. Marian a fost chiar simpatic – a spus ca principalul drept este acela de utilizare a telecomenzii.

Da, dar, spunea Bogdan, daca nu exista oferta de calitate, publicul este nevoit sa „inghita” produse proaste sau sa ne paraseasca. Noi, jurnalistii, avem obligatia sa informam corect, mai bine spus publicul are dreptul la asta.


Dan aprecia ca o imagine face cat o mie de cuvinte si inclusiv prin imagini, presa lezeaza deseori drepturile consumatorului. Comparand presa noastra cu aceea dintr-o tara straina, care a apartinand URSS si unde Dan a activat cativa ani la radio, el remarca faptul ca acolo scandalurile, divorturile si presa mondena nu au atata cautare ca la noi. Ca asa e in Kazahstan, oamenii merg la concerte, asculta muzica, sunt interesati de teatru.


Bogdan este specializat in presa economica si, pe activitatea de la Econtext.ro, este si corespondent al unei publicatii austriece. El ne explica, de exemplu, ca piata, deciziile de cumparare, preturile, sunt influentate si de presa si, de multe ori, nu in sens pozitiv.
Am discutat despre protectia dreptului la imagine, despre protectia minorilor care apar in produsele media, dar si despre protejarea lor de imagini si informatii din presa „tabloidizata”, de Internet, chiar de educatia pe care multi o primesc de la televizor. Putin si despre proiectul de modificare a legii audiovizualului. Sunt curioasa daca trece de Parlament in forma actuala. Contestatari exista.
A fost un dialog placut, argumentat si, de multe ori vesel, doar era Marian in studio. Emisiunea – la galeria Video.

Compunere de primavara despre jurnalism. Sau despre jurnalism „de primavara”?

Colegul meu, Marian Stere, a fost unul dintre invitatii emisiunii din 26 martie. La care am discutat despre protectia si drepturile consumatorilor de presa. Multe dintre idei, dar si discutiile ulterioare, ne-au indreptat spre teza ca, un jurnalism de bun simt, care sa nu lezeze drepturile celor care il „consuma”, ar trebui sa inceapa cu o cultura generala solida, insotita de educatie, de dorinta de a invata.
Marian a scris un articol cu impresiile sale, pe care mi l-a trimis, iar eu imi permit sa il public:

Tema: „Sunt liber să spun. CE?”

Conţinut:

Astăzi am fost liber să spun. Şi chiar am spus. Dar nu am avut voie să înjur, am drăcuit un pic – dar fără spor, am spus ce am gândit şi chiar mi s-a întâmplat să gândesc ceea ce spun. Era vorba despre jurnalism şi ştiinţele comunicării. Despre protecţia consumatorilor de informaţii jurnalistice. Păi, eu cred că şi asta cu jurnalismul funcţionează pe principiul „ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”. Deseori aud vorba cu „deontologia”. O mai aud şi pe aia cu „verificarea din trei surse”. Mi se întâmplă din ce în ce mai des să mă simt ca un urs coborât din munte după mâncare. Ce să verific şi unde? În trei pubele diferite? Ce? Sunt bombardat din toate direcţiile cu ştiri de senzaţie despre: Moni, Iri, Pepe şi Zăvoranu (care brusc a îngropat securea războiului cu Marioara), Bote, Bianca, Adrian Cristea (un triunghi cu o latură în formă sinusoidală), Serghei Mizil, Monica Tatoiu (care, ca şi Ceauşescu, ştie TOT – cred că în curând va vorbi şi la Cartoon Network), iar lista o puteţi completa Dumneavoastră. Ce să afle copiii noştri? Că şcoala e un rahat, că profesorii sunt de porc, că importantul ţel (în special pentru o fetiţă) este să-şi găsească un moşulică bogat care s-o ia de nevastă, că dacă ai fost bărbat şi acum eşti gagică poţi da lecţii de moralitate la televizor, evident însoţite de fragmente zbierate din „Salcia” lui Horia Moculescu – pe versuri de Mihai Maximilian, că e bine să devii orice dar să ai şi un „porno” în coadă (Eleva, Piticul, Profesoara, Bunica, etc.)… În ce pubelă să caut?
Mi s-a răspuns deseori, de parcă ar fi fost o virtute: „asta cere publicul”. Care public? În cei 41 de ani şi 3 zile de viaţă, pe mine nu m-a întrebat nimeni nimic. Mă uit cu groază că simbolurile noastre naţionale sunt desfiinţate bucată cu bucată: că Eminescu era sifilitic, că Brâncuşi i-a tras-o Mariei Tănase (dealtfel, devenită o Mata Hari autohtonă), iar într-o piesă de teatru românească şi super – modernă am văzut că până şi Iisus Hristos ar fi fost gay şi că şi-o trăgea original cu cei 12 apostoli. Dacă aş fi fost copil, în ce să mai cred? Dar mai pun câteva probleme pentru idiotul (idioata) care a emanat asemenea abjecţii şi dejecţii:
• Încearcă să te duci în Rusia şi spune ceva nasol de Dostoevski
• Du-te în Franţa şi spune ceva nasol de Edith Piaf
• Du-te în SUA şi scuipă drapelul american
• Du-te în Anglia şi înjură dinastia regală
• Du-te între mahomedani şi spune de Mahomed că e gay

Dacă ştii ce-i aia lapidare… Asta ar fi nimic faţă de ceea ce te-ar aştepta. Dar la noi ai mână liberă. Românul e candid, e dulce, e simpatic. Ce dacă „fetiţul” lu’ madam Plăcintă se duce şi micţionează pe o troiţă cu chipul Mântuitorului? Lasă, dragă, că e tânăr…
Ce dacă mie, personal, unul îmi fură banii din portofel? Vine, şi dă o declaraţie, dispare, mă ameninţă că îmi scoate maţele, că mă injectează cu sânge de la un amic cu SIDA, iar eu – chiar dacă am făcut trei plângeri la Poliţie – mă gândesc cu drag la „Siguranţa şi Încrederea” pe care trebuie să le simt până în adâncul rinichilor… Din câte am înţeles, EMETIRALUL e scos de pe piaţă. Era pentru starea de vomă.
Iar eu? Scriu cântece pentru copii, le povestesc despre basme (în care întotdeauna BINELE învinge RĂUL), le aduc în atenţie tot ce am ascultat eu în vremea Fericirii Supreme (când Moş Crăciun venea discret, fără HO-HO-HO-ul ăla cretin), când singura mea grijă era să ÎNVĂŢ.
Dacă vreţi să fiţi JURNALIŞTI, oferiţi OAMENILOR ceea ce trebuie, nu ceea ce – chipurile – vor !!! Dacă aveţi un copil care vă cere ciocolată non-stop, i-aţi da? Sigur, ciocolata e gustoasă, e bună, e săţioasă, dar la un moment dat provoacă greaţă, vomă, diabet…
Mai sunt două minute şi se sună… Închei aici compunerea, cu speranţa că încă nu a uitat nimeni că pe Terra există cărţi. Pe Internet scrie oricine. Cărţile au, totuşi, un CAP LIMPEDE…

Marian Stere

Sunt liber sa supravietuiesc in Romania

Din pacate, nu reactionam pana nu ne afecteaza personal. Dar stiti ce inseamna sa ajungi la spital, sa vrea medicii sa te salveze, sa aiba toata bunavointa dar sa nu aiba ce le trebuie, doar suflet si solidaritate? Stiti ce inseamna ca un om sa isi puna viata in mana semenilor si acolo unde el spera, sa gaseasca semeni extraordinari, care sa il ajute?
Vorbim despre Romania, despre spitalul Municipal Valcea unde cadrele medicale aduc medicamente de acasa. Unde viata sotului meu a fost primordiala, fara sa fi anuntat ca lucram in presa: au fost doar sinceri, au acordat primul ajutor, au dat echipaj de insotire pe Ambulanta si au recunoscut ca nu au aparate de investigare.
Unde sunt banii mei? Si ai tai? Unde sunt banii nostri? Se controleaza vami, probleme aparent prioritare, insa s-a scapat din atentie esentialul: unde sunt banii unui fraier care a cotizat ani de zile la CNAS? Unde e dreptul lui de a i se salva viata? Le multumesc colegilor mei:
Ileana Savu, Madalina Ion, Adriana Turea, Cerasela si Bogdan Radulescu, Adela Pana si altora carora le prezint scuze acum, ca nu ii mentionez. Daca nu era liderul Publisind, Gabriel Chifu, Geo poate nu traia. Asta e Romania. Ciudata, nedreapta, dar la indemana noastra sa o facem altfel.

Istoria se repeta. Pana cand? Fragmente din articole eminesciene

Recitesc o parte a gazetariei eminesciene, descopar alta. Am mai avut contact cu ea la facultate, in timpul cursului de Eminescologie. Incep sa imi explic de ce aceasta parte nu exista si in programa de liceu. Va propun cateva fragmente scrise in ziarul Timpul de cel pe care, citindu-l ca ziarist, ma infurii. Nu pe el, pe lipsa de noroc a neamului nostru.

Cât despre aluatul protoplasmatic care formează, la noi,
un stat în stat, aşezat asupra instituţiilor şi a poporului avem puţine
de adaos (adăugat n.n.). Trăind din politică şi prin politică, şi neavând
nici un alt soi de resurse materiale sau de putinţă de a-şi câştiga
existenţa, el e capabil de-a falsifica totul: şi liste electorale, şi
alegeri, şi forme parlamentare şi idei economice, şi ştiinţă, şi
literatură. De aceea, nu ne mirăm dacă vedem acest proteu al unui
universalism incapabil şi ambiţios, îmbrăcând toate formele
posibile: miniştri, financiari, întreprinzători de lucrări publice,
deputaţi (parlamentari n.n.), administratori, membri la primărie, soldaţi,
actori, totul în fine… Aluatul din care se frământă guvernanţii noştri
e acea categorie de fiinţe fără ştiinţă de carte şi consistenţă de
caracter, acei proletari ai condeiului, dintre care mulţi abia ştiu scrie
şi citi, acei paraziţi cărora nestabilitatea dezvoltării noastre interne,
defectele instrucţiei publice şi golurile create în ramurile
administraţiei publice, prin introducerea nesocotită a tuturor
formelor civilizaţiei străine, le-au dat existenţă şi teren de înmulţire;
aluatul e o populaţie flotantă a cărei patrie întâmplătoare e
România, şi care, repetând fraze cosmopolite din gazete străine,
susţine, cu o caracteristică lipsă de respect pentru tot ce e întradevăr
românesc, că aceste clişeuri stereotipe egalitare,
liberschimbiste, liberale şi umanitare, acest bagaj al literaţilor
lucrativi de mâna a treia, aceste sforăitoare nimicuri, sunt cultură
naţională sau civilizaţie adevărată”

„Am văzut cu înlesnire”, Timpul, 24 februarie 1880, în Opere, vol. XI, pag.31, 30

“Favoarea şi interesul electoral singure prezidează la alegerea amploaiaţilor statului, cu toate că cine nu ştie că, integritatea, capacitatea, experienţa, şi probitatea factorilor însărcinaţi de-a aplica legile şi regulamentele sunt condiţiuni esenţiale ale mersului regulat al unei bune administraţii, a garanţiei drepturilor şi apărării intereselor fiecăruia – dintre cetăţeni n.n. -, şi, prin urmare, a bunului trai şi liniştei publice? Dar, sub regimul actual, interesul personal, convenienţele de coterie, primează faţă de interesul general şi binele public. Necesitatea de-a conserva o majoritate compactă şi devotată în Adunări trece peste orice alte consideraţii. Pentru a dobândi glasurile deputăţiilor trebuie exigenţele – pretenţiile n.n. – lor satisfăcute, se încredinţează funcţiunile delicate de prefecţi şi subprefecţi creaturilor deputaţilor – protejaţilor parlamentarilor n.n. -, care, sub numele -protecţia n.n. – lor administrează districtele după plac şi dispun, fără nici o responsabilitate, de interesele, de averea şi de onoarea cetăţenilor. Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentinţe judecătoreşti;astfel muncitorii de pământ – sintagma, de fapt, îi desemnează pe toţi truditorii n.n. -sunt supuşi la vexaţiuni, la acte arbitrare, adevărate cauze care – le n.n. – aduc mizeria. Justiţia, subordonată politicii, a devenit o ficţiune şi nu mai există nici o
garanţie pentru cele mai preţioase interese ale societăţii”.

(Timpul, 10 decembrie 1882)

“Un om e implicat într-o mare afacere pe cât se poate de scandaloasă, care se denunţa. Acest om este menţinut în funcţie; dirijază – el n.n. –
însuşi cercetările făcute contra sa; partidul ţine morţiş a-l reabilita, alegându-l în Senat. Aici el însuşi denunţă că există această scabroasă afacere, dar maturul corp trece la ordinea zilei, lăsând să recază colţul vălului ce se ridicase”.

(Timpul, 27 ianuarie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 43 )

Pretutindeni, în administraţie, în finanţe, în
universităţi, la Academie, în corpurile de selfgovernment, pe jeţurile
de miniştri, nu întâlnim, în mare majoritate, decât, iarăşi şi iarăşi,
acele fatale fizionomii nespecializate, aceeaşi protoplasmă de
postulanţi, de reputaţii uzurpate, care se grămădeşte înainte în
toate şi care tratează c-o egală suficienţă toate ramurile
administraţiei publice”34. Şi-aceasta, în timp ce “patru din cinci părţi
ale poporului nostru, nu iau parte la viaţa publică, ale cărei sarcini
le poartă, însă, mai greu decât oricine altul”35, iar “miile de funcţii
administrative şi sutele de funcţii judecătoreşti, sunt puse în
mişcare într-un singur scop, pentru a le stoarce voturile.

( Timpul, 20 februarie 1881, 10 iulie 1880)

Ce parere aveti?

Surse: Arhiva BCU, Testamentul politic al lui Mihai Eminescu, autor
Radu Mihai CRIŞAN (ii multumesc colegului Andrei Constantin), cursurile de la facultatea de Litere, Universitatea Bucuresti.

Ce inseamna pentru tine 10 lei?


Poate Adrian Sobaru se va supara pe mine si pe colega mea, Angela Barsan, pentru aceasta campanie. Il rog sa ma ierte, insa sunt obisnuita sa ajut la propriu si apoi sa scriu editoriale. Poate si familia lui va fi deranjata, desi eu stiu ca are nevoie de sprijin.
Iata ce scria colega mea mai devreme:
În breasla noastră, Nicoleta, adeseori ne cam bate vântul prin buzunare dar, pe de altă parte, 10 lei înseamnă MAI NIMIC. Vreo 3 pâini sau vreo 20 de ouă, sau un litru şi ceva de ulei sau un bax de hârtie igienică, vreo două beri jumătate, v…reo carte la pachet cu un ziar… Mă uitam, în colţul din dreapta sus, (Jurnalisti) unde scrie Membri(624). Ce înseamnă 624?… Îmi plăce să cred că, ÎN SPATELE FIECĂREI FOTOGRAFII, ESTE UN OM. Care renunţă la două beri jumate sau trei pâini şi îşi sacrifică jumătate de oră să meargă la banca unde există un cont pe numele lui Adrian Sobaru.

Acesta este contul:

Banca ING Bank nr. RO43INGB0000999900670019, sucursala Titulescu, titular Madalina Sobaru.

Prezint scuze pentru obsesia mea de a sprijini un coleg. Si anunt ca voi urmari cu maxima atentie tot ce se va intampla zilele urmatoare, referitor la el (dupa ziua de azi cand, simultan cu rezultatele operatiei, era anuntat si un diagnostic psihiatric). Si voi reactiona.

Unii isi rup din „amarul” lor pentru Adi Sobaru, altii spun pe post ca are „clar” nevoie de consiliere psihologica


Nu ma mai impresioneaza orice. Mai ales in ultima vreme. Astazi – un gest m-a „atins” rau, cateva altele – m-au dezgustat.
Sa le iau in ordine. Am fost sunata de colegul meu din Adjud, Nicu Turcu. El este voice over pentru Radio3Net „Florian Pittis”, dar si pentru alte spoturi Radio Romania, este cel care ne face noua spoturile, intr-un mic studio improvizat in apartamentul lui. Este colaborator si nu angajat Radio Romania, deci are un venit lunar care nu cred ca depaseste 200 de euro. Probabil mai are si o indemnizatie (daca o mai avea) de nevazator. Nu am verificat aceste sume si nici nu intentionez. Stiu sigur insa ca Nicu este un tip absolut demn si muncitor si nu face caz de conditia lui modesta ori de eforturile suplimentare pentru a munci ca noi toti.
Azi m-a sunat, dimineata, deoarece nu exista in Adjud tipul de banca unde este deschis contul lui Adrian Sobaru. Vrea neaparat sa il ajute, abia m-am inteles cu el sa astepte pana in ianuarie, sa gasim o solutie. Colegul meu Nicu nu isi pune problema ca nu ar putea sa il ajute pe colegul nostru Adrian Sobaru. M-a ravasit asta destul de serios, pentru ca inca o data mi-am pus problema ca, daca oameni care infrunta mai multe dificultati decat noi reusesc sa ramana normali si sa le pese de semenii lor, noi, astia, chipurile, normali, nu avem niciun motiv sa nu o facem. Sau daca nu o facem, inseamna ca noi avem probleme.
Asta in legatura cu Nicu. Daca vreti sa stiti cine e, il gasiti aici:

http://www.andreisaguna.ro/ziar/destin/

In legatura cu starea breslei in aceste zile, am auzit la o televiziune aprecierea unei „reporterite” ca Adi Sobaru are clar nevoie de consiliere psihologica. Imediat dupa ce iesise purtatorul de cuvant al spitalului, cu vestea operatiei, urmata de diagnostic „tulburare depresiva majora”…apoi inspectorul ITM care spunea ca, desi Adi Sobaru tinea locul cuiva, asta nu poate dovedi lipsa de premeditare. Incepe sa se contureze ceva anormal si tare imi e ca si noi, din presa, ne facem partasi, unii avertizati, altii lipsiti de ABC-ul meseriei. Sper sa mai ramana macar o categorie.

Si astazi ma gandesc la Adrian Sobaru


Fara sa vrea, colegul nostru a devenit subiect de metafore, de „agerisme” literare si jurnalistice din partea multora dintre noi. Unii l-au facut erou, dar nu au dat un telefon undeva sa se intereseze de starea lui, altii i-au multumit pentru gest, au interpretat acest gest, l-au intors pe toate partile etc. Nu vreau sa comentez prea tare asta, ii las pe altii, doar suntem o tara de analisti. Cred ca ar prinde mai bine o donatie familiei.
Eu nu ii multumesc pentru ca si-a facut rau in timp ce noi ceilalti, stam si analizam acum. Mie imi pare rau de suferinta lui si subliniez inca o data ca nimic nu merita sacrificat pentru „calitatea” acestor timpuri. Voiam sa va spun doar ca aflu aproape zilnic informatii de la colegii lui Adrian si ca nu a fost inca operat. E mai bine.