Ilustraţia săptămânală

ilustratia saptamanala revista interbelica tudor teodorescu braniste breaking news

din istoria presei romanesti rubrica liber sa spunSpunea bunul meu prieten, Costin Tuchilă, că nu noi (noi, ziariştii de azi) am inventat „roata” în materie de jurnalism, referindu-se evident la publicaţia „Ilustraţia săptămânală” care a apărut la Bucureşti, între 10 noiembrie 1923–29 martie 1924, la Editura „Cultura Naţională”, format 42 cm, 8 pagini (zi de apariție: sâmbăta; prețul: 6 lei). Redactor al revistei era Tudor Teodorescu-Branişte*). Este o publicaţie în care ştirea ilustrată primează, iar stilul concis şi fără comentarii subiective demonstrează că se poate face gazetărie de calitate atunci când subiectele sunt de interes general. Am putea compara o astfel de publicaţie cu un buletin de ştiri sau, ca să fim şi mai aproape de ziua de azi, adică în pas cu moda jurnalistică, cu un „breaking news”, evident, fără comentarii „interminabile”, de cele mai multe ori. Nu fac referire la cineva anume, dar dacă studiem cu atenţie presa românească, am putea relua formate interesante, idei de substanţă, modele care nu s-au perimat odată cu trecerea timpului. Or, „Ilustraţia săpămânală”, chiar dacă a apărut doar câteva luni, este un asemenea model. Titlurile apăreau în limbile română, franceză şi germană.

Prima ştire ilustrată de pe pagina întâi a primului număr, din 10 noiembrie 1923, are ca subiect deschiderea Parlamentului, iar în fotografie este M. S. Regele, citind mesajul de deschidere. În cea de-a doua fotografie (p. 2) este „Suita miltară a M.S. Regelui pe banca ministerială. În incintă: deputaţi şi senatori”.

deputati si senatori perioada interbelica rege suita militara

O altă ştire se referă la remanierea guvernului Brătianu, iar în fotografie sunt prezentaţi noii miniştri, care au ieşit din Palat, după depunerea jurământului. Tot la capitolul ştiri politice este anunţat Congresul Partidului Naţionalist Democrat, iar în fotografia de grup se află şi Nicolae Iorga.

vincent d indy la bucuresti 1923

Pagina 3 este dedicată culturii. Ilustraţia săptămânală informează cititorii despre sosirea la Bucureşti a marelui muzician Vincent d’Indy: „Maestrul Vincent d’Indy este directorul celebrei «Schola Cantorum» din Paris… Muzician celebru, compozitor pretutindeni apreciat, d. Vincent d’Indy este gloria Franţei musicale de astăzi”. În fotografie, alături de Vincent d’Indy apar, de la stânga la dreapta: „(rândul I): d-l Mihai Bârsan, d-na Vincent d’Indy, d-l George Georgescu, d-l Alfred Alessandrescu; (rândul II): d-l Bârsan, directorul orchestrei de la Iași, d-l Ștefan Popescu, compozitor, d-l Dan Simonescu.”

„Celebrul regisor Max Reinhardt, împlinind 60 de ani a fost obiectul unei strălucite sărbători” este ştirea care însoţeşte fotografia (Foto Atlantic).

max reinhardt

Max Reinhardt

Fotografia lui Alphonse de Chateaubriand, din aceeași pagină 3, este însoţită de următorul text: „Academia Franceză a acordat premiul pentru roman d-lui Alphonse de Chateaubriand pe temeiul ultimei sale cărţi: La Prière”. (Foto Atlantic). Primele două fotografii de pe pagina 5 se referă la propaganda bolşevică făcută prin afişe ilustrate lipite pe pereţii exteriori ai vagoanelor de tren (prima fotografie), iar în cea de-a doua, titrată Confiscarea bunurilor în Rusia, apar membrii comisiei care „cercetează odoarele confiscate”.

bolșevici abuzuri rusia interbelica

Pe pagina 8 este o fotografie deosebită pentru acele vremuri, o fotografie ce surprinde saltul uui actor de pe o stâncă pe alta, la o înălţime ameţitoare. Riscurile filmului, considera fotoreporterul revistei „Ilustraţia săptămânală”, dar noi am adăuga: riscurile meseriei!

riscurile filmului stire ilustrata

Răsfoind, virtual, această revistă, am remarcat faptul că imaginea, aici fotografia, poate suplini o explicaţie amănunţită. Frumuseţea acestei publicaţii este dată de ştiinţa celui care a conceput-o. Deşi este o apariţie meteorică din prima jumătate a secolului XX, din punctul nostru de vedere reprezintă un reper pentru o presă de calitate.

Pușa Roth

istoria presei romanesti revista ilustratia saptamanala nov 1923

Paginile 5, 6, 7 ale primului număr al  revistei „Ilustrația săptămânală”, sâmbătă, 10 noiembrie 1923. Sursa: Biblioteca Digitală a Bucureștilor.

*) Tudor Teodorescu-Braniște (12 mai 1899, Pitești–23 martie 1969, București), prozator, gazetar, memorialist, traducător. Colaborator şi redactor al multor publicaţii: „Rampa”, unde a debutat în 1915, „Curentul”, „Vremea”, „Adevărul” (prim-redactor), Cuvântul liber”, „Jurnalul”, „Jurnalul de dimineață” etc. Între 1922–1926 a fost secretar al Editurii „Cultura Națională”. Din 1929 a colaborat la Radio, cu rubrica „Revista săptămânii literare și artistice”. A publicat volumele de proză: Suflet de femeie (nuvele și schițe, 1920), Șovăiri (1921), Fundătura cimitirului nr. 13 (roman, 1932), Prințul (roman, 1944); Primăvara apele vin mari (roman, 1960);Pavilionul de vânătoare (roman postum, 1986); cronici literare, amintiri, portrete literare: Oameni și cărți (1922), Oameni de ieri…(1938), Oameni și paiațe (1967), Scara vieții (1976); Doctrina bâtei: naționalism, reacționarism, antisemitist (1936). A tradus din Benjamin Constant, André Maurois, Leopold Stern. Din 1948 până la începutul anilor ’60 i s-a luat dreptul de semnătură.

Paul Grigoriu a încetat din viață

paul grigoriu a incetat dn viata

Vineri seara, 3 aprilie 2015, a încetat din viață, la vârsta de 70 de ani, în locuința sa de la Buciumeni (jud. Dâmbovița), Paul Grigoriu, unul dintre marii oameni de radio, voce de aur a Radioului românesc, ziarist excepțional și scriitor.

Paul Grigoriu s-a născut la 6 martie 1945, la Bacău. După studii de limba franceză, a lucrat începând din 1969 în cadrul Redacţiei emisiunilor pentru străinătate (REPS, azi Radio România Internațional), secţia franceză, fiind totodată și una dintre vocile cele mai iubite ale „Radio Vacanţa”. După Decembrie 1989, a fost timp de aproape un deceniu și jumătate unul dintre realizatorii „Matinalului”, conferind o formulă nouă, foarte atractivă prin conținut și formă, modernă ca structură și prezentare, acestei emisiuni tradiționale a postului Radio România Actualităţi (orele 5.00–8.00, Paul Grigoriu realizând edițiile de luni și joi). „Matinalul” devenise în anii 1990 și la începutul anilor 2000 cea mai populară și iubită emisiune de la Radio România, cu o audiență uriașă, veritabil model de publicistică radiofonică.

in memoriam paul grigoriu

O altă emisiune de succes de la RRA, cu mare impact la public, a fost „Noapte albastră”, emisiune complexă pe teme sociale de stringentă actualitate, de asemenea realizată în direct, cu o strălucită echipă de jurnaliști radio, emisiune care se difuza după miezul nopții.

În ultima perioadă de activitate în SRR Paul Grigoriu a realizat emisiunea „Sfertul academic” la Radio România Actualități, de asemenea o emisiune în direct, cu invitați, foarte apreciată de public.

Paul Grigoriu a fost redactor şef al Programului III (Radio România Tineret) şi – din 1992 – director general adjunct al Radiodifuziunii Române (coordonând editorial activitatea tuturor posturilor Radio România) până în anul 2002, când a demisionat din funcţie. În perioada octombrie 1994–septembrie 1995 a fost director general interimar al Societăţii Române de Radiodifuziune.

paul-grigoriu_foto tvr

Paul Grigoriu. Foto: TVR

„Personalitate de prim-plan a Radiodifuziunii Române (pentru mulţi chiar o emblemă vie a acesteia), Paul Grigoriu a marcat prin prestaţia sa inspirată secţiunea postdecembristă a istoriei radioului românesc. Este autorul mai multor volume de proză şi reportaj literar. Debutul său cu Anatomia unei străzi (București, Casa editorială Odeon, colecţia „Inedit”, 1992) propune cititorilor o «galerie de chipuri», de pe strada Armenească a Bacăului, acolo unde, la numărul 40, viitorul megarealizator radio şi-a petrecut, blând şi anonim, copilăria.” (Titus Vâjeu, Scripta manent. Ghid biobibliografic al scriitorilor din Radio, 1928-2004, București, Editura Casa Radio, 2004).

Volume de Paul Grigoriu: Anatomia unei străzi, 1992; Vară franceză (Un romantic la Paris), Bucureşti, 1999; Radiografii. 1969–1989, Bucureşti, 2000; Moştenirea tinichigiului, proză, prefaţă de Valeriu Râpeanu, Bucureşti, 2000; Canguri la toate, în colaborare cu Octavian Vintilă, 2001; G de la Gugiumeni. Falsă monografie, București, Editura Casa Radio, 2013. 

Costin Tuchilă

Ascultă:

Paul Grigoriu: „Radioul înseamnă totul!”, „Maratonul de duminică”, Radio România Actualități, înregistrare din 2009

Paul Grigoriu, invitat al emisiunii „Născut în România”, Radio România Cultural, 2011

Paul Grigoriu, invitat al emisiunii „Vorba de cultură”, realizator: Attila Vizauer, Radio România Cultural, noiembrie 2013

Interviu cu Paul Grigoriu, TVR 1, 26 octombrie 2013

Lansare de carte: „Instituția cenzurii comuniste în România (1949–1977)”

institutia cenzurii comuniste in romania

Miercuri, 18 februarie 2015, de la ora 17.00, în Sala „General Traian Moșoiu” a Primăriei Municipiului Oradea, Editura Ratio et Revelatio, în colaborare cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), cu Librăria Humanitas Oradea și în parteneriat cu Primăria Municipiului Oradea, vă invită la lansarea cărții Instituția cenzurii comuniste în România (1949–1977), vol. I și II, de Liliana Corobca.

Invitați: Ion Zainea (Universitatea Oradea), Ioan Laza (Universitatea Oradea), Marius Miheț (Universitatea Oradea), Ioana Revnic. Moderator: Raluca Lazarovici Vereș, director editorial al Editurii Ratio et Revelatio.

Apollo 11, prima misiune cu echipaj uman care a ajuns pe Lună

apollo 11 decolare spre luna

calendarÎn urmă cu 45 de ani, în 16 iulie 1969, nava Apollo 11, prima misiune cu echipaj uman care urma să ajungă pe Lună, este lansată de la Kennedy Space Center din Cape Canaveral, Florida.

Echipajul era alcătuit din Neil Aiden Armstrong (comandantul misiunii), Michael Collins (pilotul modulului de comandă) și Edwin Eugene „Buzz Aldrin Jr.” (comandantul modulului lunar). 

Armstrong Collins Aldrin apollo 11

Armstrong, Collins, Aldrin (de la stânga la dreapta)

După patru zile, România avea să fie singura țară din „lagărul comunist” care transmitea în direct aselenizarea. Armstrong și Aldrin sunt primii pe oameni care au pășit pe Lună, în 20 iulie 1969, în timp ce colegul lor Michael Collins a rămas în nava care a orbitat în jurul corpului ceresc.

aselenizare 1969 andrei bacalu tudor vornicu studioul 4 tvr

În studioul 4 al TVR, iulie 1969: Andrei Bacalu (în stânga). În centru, Tudor Vornicu. Fotografie din vol. Tudor Vornicu de Annie Muscă (Focșani, Editura Terra, 2008)

Iată câteva mărturisiri ale jurnalistului Andrei Bacalu, care își începea cariera în TVR chiar în 1969:

„Am simțit pentru prima oara plăcuta căldură a reflectoarelor din studioul 4 într-o după-amiază de iulie, în 1969, în ziua lansării navei Apollo 11, care avea să poarte pe Lună primii pământeni destinați sa calce pe un alt corp ceresc. Eram destul de emoționat, deși îmi închipui că știu destul de bine să-mi ascund emoțiile, relativ bine pregătit – câteva săptămâni înainte de lansare citisem multe sute de pagini de material documentar, învățasem tot felul de prescurtări din jargonul aerospațial și chiar, acum pot să mărturisesc, îmi pregătisem un număr substanțial de poante «spontane» […]. Timp de aproape 15 ani am lucrat în redacția emisiunilor de știință si am colaborat cu entuziasm la emisiunile lui Tudor Vornicu, prilej de a o cunoaște pe Catinca Ralea – fie-i țărâna ușoară – o colegă și o îndrumătoare de neuitat…” ( Din vol. 125 de teleaşti despre ei şi Televiziunea Română, Mărturii esențiale – Personalități emblematice ale culturii la TVR de Alexandra Orban, 1996).

Annie Muscă

modulul lunar vulturul pe luna

Modulul lunar „Vulturul” pe Lună. Aldrin pune în modul probele culese de pe Lună.

Din Bucureștiul de altădată: Palatul Universul

palatul-universul- istoric pusa roth

Doamnelor şi domnilor, vă invit la o plimbare prin Bucureşti, pe una dintre străzile din zona zero a capitalei, pe strada Ion Brezoianu, mai precis la numărul 23, acolo unde se află o clădire împortantă de care este legată istoria presei româneşti. Mă refer la Palatul Universul în care a funcționat în prima jumătate a secolului XX ziarul „Universul”.

Continuă lectura „Din Bucureștiul de altădată: Palatul Universul”

Ilie Purcaru, cel de neînlocuit

pro honorem ilie purcaru gazetarie serban cionoff

cronica de cartePentru că André Gide a apucat să zică o dată: „J’appelle «journalisme» tout ce qui sera moins interessant demain qu’aujoud’hui”, multă lume crede că jurnaliştii sunt doar nişte nume de o vremelnică notorietate, care dispar în noaptea uitării la fel de repede ca şi ştirea pe care au scris-o sau au difuzat-o. Este, la mijloc, o mare confuzie între adevăratul ziarist – ca „istoric al clipei”–  şi urmaşii lui Paparazzo, personajul pitoresc din pelicula lui Fellini La dolce vita”, încrâncenatul vânător de imagini-bombă cu şi despre vedete. Care vedete, de multe ori, nu sunt decât nişte eternităţi de-o clipă. Până la urmă, este vorba, iar şi iar, despre raportul din succes şi valoare, dintre notorietate şi prestigiu sau, în ultimă instanţă, dintre produsele de serie, la modă şi creaţia durabilă.

Un nume de ziarist care a evadat de sub povara prescripţiei lui Gide este, fără doar şi poate, Ilie Purcaru. Personaj captivant, spirit scotocitor, inventiv şi mereu în contra tabu-urilor oficializate prin inerţia gândirii unice. Când se va scrie cu adevărat o istorie a presei române, dincolo de prejudecăţi mai vechi sau mai noi şi de partizanate intolerante, Ilie Purcaru îşi va avea, cu siguranţă, un loc al său, bine stabilit, iar lecţia sa de presă va rămâne deschisă pentru cel ce se va apleca asupra ei cu dorinţa de a învăţa ceva…

Până atunci, nu pot decât să salut frumoasa iniţiativă a confratelui Ioan Barbu de la Râmnicu Vâlcea de a edita volumul „Pro Honorem. Ilie Purcaru. Cine sunt – istoria unei vieţi”, apărut la Editura „Antim Ivireanul”, pe care îl consider a fi un remarcabil omagiu adus lui „Neneailie purcaru volum dedicat ioan barbu Iliuţă”, la împlinirea a opt decenii de la naştere. „În noiembrie 2013, ar fi împlinit 80 de ani”, scrie Ioan Barbu în emoţionantul Cuvânt înainte al cărţii. „Ilie Purcaru-omul şi scriitorul de care ne este dor.” Şi mai departe:” Ne-am gândit să-l omagiem cu volumul Pro Honorem. Ilie Purcaru (n. 5 nov. 1933 la Râmnicu Vâlcea–d. 10 octombrie 2008, la Bucureşti).”

O surpriză, în înţelesul cel mai frumos al cuvântului, avem, sunt sigur, citind textul autobiografic Cine sunt, un text scris, după propria mărturisire, la rugămintea fiicei sale, Anda. Un text fluent şi convingător, fără cine ştie ce revelaţii fulminante şi, mai ales, fără dorinţa de a epata cu care felurite notorietăţi efemere se auto-propun, acum, a fi fost nu doar în miezul unor evenimente decisive, ba chiar şi în epicentrul lor. Trăind, scriind şi lucrând într-o perioadă atât de densă şi de contorsionată de istorie românească (dar nu numai românească), aşa după cum este cea dintre începutul anilor ’50 ai vecului trecut şi până spre sfârşitul primului deceniu al celui în care am păşit, Ilie Purcaru a trăit felurite şi nu totdeauna şi fericite experienţe, de care, rememorându-le, se desparte cu seninătate, cu înţelepciune, mai ales, fără resentimente şi porniri vindicative. Dar- – lucru mare în ziua de azi! – şi fără a-şi supralicita meritul de a fi fost prezent într-o împrejurare sau alta. De-ajuns să mă refer, de pildă, la scandalul iscat după ce, împreună cu alţi colegi de redacţie de la „Scânteia tineretului” a chefuit pe terasa de la ]Turn”, peste drum de Sala Palatului, unde, pe deasupra, s-au cântat şi nişte cântece periculoase. Ispravă care, bineînţeles, nu putea trece neobservată nici pentru ochiul şi timpanul „organelor” şi nici pentru vigilenţii partinici, cadrele de nădejde ale momentului. Vă daţi seama ce ar fi scos de aici un amator de auto-martirizare imagistică spre a-şi etala „dizidenţa de fotoliu”? Dimpotrivă, Ilie Purcaru povesteşte totul cu superioară detaşare, dar şi cu o subtilă undă de ironie. E ceva în toată istorisirea sa care aduce aminte de Opinia publică sau chiar de Mielul turbat ale lui Aurel Baranga. Adică o mică schiţă de moravuri în tuşe neiertătoare.

model de jurnalism ilie purcaru

Ar fi însă nedrept, pentru Ilie Purcaru, şi, în acelaşi timp, incorect, pentru noi, dacă i-am reduce mesajul profund şi trainic şi lecţia de gazetărie trăită şi asumată doar la un şir de întâmplări mai mult sau mai puţin amuzante. De aceea, socotesc a fi un merit deosebit al cărţii acela că a încorporat în cuprinsul ei atât câteva texte semnificative pentru travaliul reportericesc al lui Ilie Purcaru, cât şi o seamă de mărturisiri ale unora dintre cei care au avut privilegiul de a-l cunoaşte şi de a-i fi în preajmă (fiindcă privilegiu a fost !). Îmi este greu să aleg o evocare sau alta, aşa încât nu pot decât să las cititorului plăcerea de a pătrunde într-un univers spiritual unic şi plin de tâlcuri frumoase. Şi, cu siguranţă, după ce va fi citit aceste depoziţii sufleteşti, titluri de gazete – de la ]Ramuri” la ]Tribuna româniei” şi, de ce nu?, chiar „Scânteia tineretului” – ca şi numele unor Marin Sorescu, Eugen Barbu, Paul Anghel, Malvina Urşianu, Nicolae Manolescu, Adrian Păunescu, Mihai Ungheanu sau Fănuş Neagu, vor căpăta, datorită harului unic al lui Ilie Purcaru, alte, noi, înţelesuri.

Aşa după cum sunt convins că fiecare dintre evocările cuprinse în carte va adăuga portretului gazetarului de excepţie dimensiuni mai puţin cunoscute ale poetului, eseistului şi prozatorului Ilie Purcaru conturând mai bine o personalitate de excepţie.

Nu aş putea încheia aceste sumare notaţii fără a face o menţiune specială la un text a cărui valoare de document moral mi se pare demnă de reţinut. Mă refer la amplul interviu pe care mai tânăra colegă de breaslă, Alice Diana Boboc, l-a realizat cu Ilie Purcaru şi care are ca motto una dintre puţinele profesiuni de credinţă direct exprimate ale acestuia: „Eu sunt reporterul-reporter, puţin idilic, puţin ludic, mai cu duhul blândeţii.” Am reţinut şi vreau să consemnez acest interviu pentru că el este un model de dialog între două personaje distincte, adică între o tânără lipsită de inhibiţii dar şi de prejudecăţi – un om care ştie „ce” şi „cum” să întrebe – şi eroul său, un om care, la rândul său, ştie „ce” şi „cum” să îi răspundă. În acest fel, interviul menţionat – ultimul pe care Ilie Purcaru l-a acordat înainte de stingerea sa nedreaptă – este o dovadă că lecţia sa de gazetărie îşi dovedeşte temenicia.

În tot, cartea aceasta rămâne o emoţionantă şi convingătoare mărturie despre omul Ilie Purcaru, despre gazetarul Ilie Purcaru şi despre scrisul său, ceea ce, cu siguranţă, ne va interesa, mâine, la fel de mult ca şi azi.

Şerban Cionoff

A doua ediție a seratelor „Eminescu, jurnalistul”

eminescu jurnalistul serate uzpr

eveniment liber sa spunLuni, 13 ianuarie 2014, la ora 19.00, la Teatrul Mignon din București (str. Hristo Botev nr. 1, Piața Rosetti) va avea loc cea de-a doua ediție a seratelor Eminescu, jurnalistul, inițiate de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România. Va fi, ca și cea din 10 decembrie 2013, un spectacol-dezbatere, la care publicul poate participa fără nicio altă restricție decât cea impusă de timpul alocat evenimentului și de bunul simț. Partenerii UZPR în această inițiativă sunt Fundația Internațională Mihai Eminescu și Teatrul Mignon, gazda evenimentului.

Prima serată Eminescu, jurnalistul a avut ca suport piesa de teatru Interviu cu Mihai Eminescu, aparținând scriitorului și jurnalistului Miron Manega, membru UZPR.

miron manega

Miron Manega

Cea de-a doua ediție, prilejuită de împlinirea a 164 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, va avea un cuprins mai variat: o dizertație a lui Miron Manega referitoare la activitatea de jurnalist a poetului, intitulată Eminescu și Căile Ferate Române. Afacerea Strousberg, prezentarea unei noi discipline eminescologice, inițiate și conceptualizate de generalul Mircea Chelaru – Eminescientica și un spectacol-monolog intitulat Eminescu – Dragoste eternă, conceput și interpretat de actrița Claudia Motea (regia: Alexandra Drăguț). Aceasta din urmă, împreună cu expoziția de pictură a artistului Mihai Cătrună vor da culoare și pregnanță festivă întregului eveniment.

claudia motea spectacol eminescu

Claudia Motea

Seratele Eminescu jurnalistul vin în continuarea și spre confirmarea intenției declarate a președintelui UZPR, Doru Dinu Glăvan (cu prilejul decernării, în vara aceasta, a Premiilor „Eminescu ziaristul”), de a crea un centru de polarizare a eminescu jurnalistica ziarul timpuljurnalismului creativ și moral: „Eminescu a fost și rămâne un model de etică profesională pentru orice jurnalist român care-și respectă meseria, de aceea l-am ales ca simbol tutelar al Uniunii noastre și de aceea am instituit acest premiu. Recursul la modelul jurnalistic Eminescu este un recurs la moralitatea şi valorile creative ale jurnalisticii în esenţa ei. Şi nu urmărim exploatarea în folos propriu a prestigiului uriaş al modelului, ci încercăm să ne raportăm la el, slujindu-l după puterile şi resursele noastre de conştiinţă. Slujindu-l pe el, ne slujim, de fapt, pe noi.”

sigla-uzprA doua ediție a seratelor Eminescu, jurnalistul organizată de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România va deschide seria evenimentelor legate de Ziua Culturii Naționale (15 ianuarie), organizată în săptămâna 13–19 ianuarie în România, Moldova de peste Prut și în întreaga diaspora românească.

Comunicat al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

UZPR deschide seria Seratelor „Mihai Eminescu, jurnalistul”

mihai-eminescu

eveniment liber sa spunMarți, 10 decembrie 2013, la ora 19.00, la Teatrul Mignon din București (Bd. Hristo Botev nr. 1), demarează Seratele „Mihai Eminescu, jurnalistul”, inițiate de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România. Este un spectacol-dezbatere, la care publicul poate participa fără nicio altă restricție decât aceea a bunului simț. Prima serată „Eminescu, jurnalistul” va avea ca suport piesa de teatru Interviu cu Mihai Eminescu, aparținând scriitorului și jurnalistului Miron Manega, membru UZPR. Va fi un montaj de teatru-lectură, cu concursul a patru actori (Cristi Dionisie, Sebastian Vâlcea, Claudia Drăgan și Raluca Grumăzescu), în regia lui Mihai Lungeanu. Sensul acestui demers este acela de a-l readuce pe Eminescu în conștiința opiniei publice, în toate dimensiunile personalității sale, inclusiv – și mai ales – aceea de jurnalist.

mihai eminescu jurnalistul

SerateleMihai Eminescu, jurnalistul” vin în continuarea și spre confirmarea intenției declarate a președintelui UZPR, Doru Dinu Glăvan (cu prilejul decernării, în vara aceasta, a Premiilor „Eminescu, ziaristul”) de a crea un centru de polarizare a jurnalismului creativ și moral: „Eminescu a fost și rămâne un model de etică profesională pentru orice jurnalist român care-și respectă meseria, de aceea l-am ales ca simbol tutelar al Uniunii noastre și de aceea am instituit acest premiu”. 28 iunie 1883 are semnificaţia morţii «civile» a lui Mihai Eminescu, scoaterea lui din presă. A fost o zi neagră pentru jurnalismul românesc, dar şi un indiciu al forţei sociale a presei, de vreme ce Eminescu jurnalistul nu a putut fi făcut să tacă decât prin cămaşa de forţă. Precizăm […] că recursul la modelul jurnalistic Eminescu este un recurs la moralitatea şi valorile creative ale jurnalisticii în esenţa ei. Şi nu urmărim exploatarea în folos propriu a prestigiului uriaş al modelului, ci încercăm să ne raportăm la el, slujindu-l după puterile şi resursele noastre de conştiinţă. Slujindu-l pe el, ne slujim, de fapt, pe noi.”

ziarul timpul cu ultimul articol al lui eminescu

Ziarul „Timpul”, datat miercuri 29 iunie 1883, cu ultimul articol al lui Eminescu

Atmosfera primei ediții a Seratelor „Mihai Eminescu, jurnalistul” va fi cu totul specială. Organizatorii vor oferi fiecărui spectator, „din partea Domnului Eminescu”, câte o carte de vizită a acestuia (vor fi cu adevărat replici ale cărții de vizită de prim-redactor la „Timpul” a lui Eminescu), iar una dintre fețele caietului de sală va fi o pagină din „Timpul”, cu un articol de fond dintr-un 11 decembrie din alt an și din alt veac. Ideea este de a oferi publicului contemporan un termen de comparație între problemele ce se dezbat astăzi în presă și ce probleme aborda Eminescu în secolul al XIX-lea, într-o zi de decembrie a anului 1877. Caietul de sală va mai cuprinde și o pagină de bandă desenată de Mihai Ionuț Grăjdeanu, avându-l ca protagonist pe același „Eminescu, jurnalistul”.

sigla uzprUZPR precizează că evenimentul din 10 decembrie de la Teatrul Mignon nu este o lansare a cărții lui Miron Manega ci, mai degrabă, o avanpremieră a sa. Lansarea oficială va avea loc în zilele de 27–28 decembrie la Tg. Mureș, în cadrul celei de-a patra ediții a Colocviilor Cuvântul Liber – „Punți de lumină” care a prilejuit și apariția cărții, la Editura NICO. UZPR mulțumește Marianei Cristescu și echipei de la Cuvântul Liber pentru această „îndrăzneală” editorială.

Intrarea este liberă.

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

Radio România 85 (12)

istoria radioului la radio3net liber sa spun 85 ani 2013 1 noiembrie

ANII 1984–1988

1984

Ianuarie: Emisiunea „De la 1 la 3” se desfăşoară sub genericul: „1984 – anul 40. Anul celui de al XIII-lea Congres în toate domeniile de activitate, buna organizare, ordine, disciplină, iniţiativă muncitorească şi eficienţă superioară pentru o nouă calitate a muncii şi vieţii”.

Ianuarie: La România Tineret, debutează programul „Studioul T’ 84”. Se transmite de luni până sâmbătă între orele 9.00 şi 13.00.

Ianuarie: Se difuzează ediţii speciale sub genericul „40 ani – 23 august 1944 – 1984”: În întâmpinarea marilor evenimente social-politice ale anului, cuvântului ţării, faptelor, emisiunea „Consemnări”, Programul 2; Femeile României Socialiste angajare, participare activă în lupta pentru o nouă calitate a muncii şi a vieţii noastre, pentru progres şi pace în lume, emisiunea „Sub semnul lui 23 August”, Programul 1, ora 17.05; Sub semnul lui 23 August – 40 de ani în 40 de comparaţii, emisiunea „Politica noastră”.

22 ianuarie: Emisiunea „Revista literară radio” aduce un călduros omagiu Secretarului General al PCR: „Cinstind un om,sărbătorim o ţară”

nicolae-ceausescu-pcr-comunism26 ianuarie: Se transmit ediţii speciale dedicate zilei de naştere a lui Nicolae Ceauşescu.

Februarie: Pe Programul 2 se transmite emisiunea „Arte frumoase” dedicată spectacolului ,,Cântarea României” – „cadru optim de valorificare a potenţialului creator al poporului de îmbogăţire a vieţii spirituale.

Martie: Se difuzează emisiuni dedicate lui Nicolae Ceauşescu sub genericul: „10 ani de când Marea Adunare Naţională împlinind aspiraţiile şi voinţa întregii naţiunii, a proclamat într-o atmosferă de înaltă responsabilitate, de pătrunzătoare mândrie patriotică, alegerea tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, ca primul preşedinte al Republicii Socialiste România”. Tele-Radio, anul XXX, nr. 13.

Martie: „Memoria pământului românesc” prezintă glorioasa istorie naţională din ultimii 10 ani sub conducerea întâiului Preşedinte al Republicii Socialiste România: Ceauşescu – România în conştiinţa lumii”.

Mai: La „Tribuna Radio”, se discută semnificaţia zilei de „23 August; întrecerea socialistă – şcoală a înaltei răspunderi muncitoreşti”.

Mai: Emisiunea „Revista literară radio” realizează o paralelă peste ani: 23 August 1944– 1984. Din cuprins: „în spiritul concepţiei umanist-revoluţionare a secretarului general al partidului, despre literatura şi artă”.

Mai: Noul destin al patriei între 1944 – 1984 şi planurile cincinale cu rolul lor în consolidarea bazei tehnico-materiale a socialismului” sunt prezentate în emisiunea : ,,La trecutu-ţi mare, mare viitor”.

11 iunie: „Politica noastră”, din cuprins: „11 iunie 1948 – 1984, puternica afirmare a democraţiei muncitoreşti revoluţionare”.

19 iunie: „Colocviile radioşcoala”: Concepţia profund ştiinţifică a tovarăşului Nicolae Ceauşescu privind dezvoltarea intensiv-calitativă a economiei româneşti”.

Iulie: Raport utecist în cinstea marii sărbători de la 23 august – emisiunea „Antena tineretului”, Programul 1, ora 17.05.

Iulie: Studioul T ’84” „Sub semnul celor patru decenii de mari înfăptuiri revoluţionare – învăţăm, muncim, creăm pentru viitorul comunist al patriei” .

August: Jocurile Olimpice de vară din Los Angeles sunt transmise în corespondenţe speciale, ştiri, comentarii în radiojurnale şi buletinele de ştiri.

jocuri olimpiceOctombrie: Emisiuni dedicate celui de al XIII-lea Congres al PCR: „Congresul al XIII-lea al PCR – strategia unei etape calitativ superioare în dezvoltarea economico-sociale a României”; „Anii luminoşi ai epocii Ceauşescu. Itinerarii în economie”; „Proiectul de directive ale Congresului al XIII-lea al PCR. Obiective şi priorităţi; creşterea producţiei medii la hectar”.

Noiembrie: Se difuzează alte emisiuni dedicate Congresului al XIII-lea: „Ctitor de ţară nouă, ctitor de pace”; „Congresul partidului, glasul suprem al naţiunii”; „Eroul comunist în proza actuală” ; „Inscripţii la chipul de mâine al ţării”

Decembrie: Emisiuni difuzate sub genericul: „Sub semnul mareţelor perspective traşate de Nicolae Ceauşescu. Ampla mobilizare, spirit revoluţionar, pentru înfăptuirea hotărârilor Congresului al XIII-lea al partidului” ; „Hotărârilor Congresului al XIII-lea al PCR, bilanţ rodnic, măreţe perspective” ; „Noi orizonturi în promovarea gândirii revoluţionare”.

mircea albulescu

În ciuda presiunii sistemului, emisiuni de pe programul 2 și 3 reușesc să evite de multe ori apăsătoarea influență a ideologiei comuniste: emisiunile de cronici literare, de literatură universală, de cronici muzicale și plastice, emisiunile muzicalea. Ferite complet de ideologia comunistă sunt majoritatea pieselor de teatru radiofonic și concertele simfonice din această perioadă a anilor 80, în care presiunea regimului ajunsese la apogeu. Câteva exemple. După ce în 7 octombrie 1983 se difuzase Othello de Shakespeare, cu Mircea Albulescu, Dana Dogaru, Dan Condurache, George Constantin, Florian Pittiș, Ștefan Iordache, în regia lui Cristian Munteanu, în 21 și 28 mai 1984, se transmite Henric al IV-lea de Shakespeare, partea I și partea II-a, de asemenea ăn regia lui Cristian Munteanu, cu o distribuție excpțională în care strălucesc Gheorghe Cozorici, George Constantin, Ion Caramitru, Mircea Albulescu, Ion Marinescu, Dorna Lazăr, Florian Pittiș, Constatin Dinulescu.

adrian-pintea-

Adrian Pintea

În 1986 regizorul Dan Puican montează Romeo și Julieta de Shakespeare distribuindu-i în rolurile principale pe Adrian Pintea și Mariana Buruiană (data difuzării în premieră: 12 mai 1986). A douăsprezecea noapte este prezentată într-o nouă versiune radiofoncă, în regia lui Titel Constantinescu în 11 Aprilie 1988. Seducătorul de Bernard Shaw, în 4 noiembrie 1985, în regia lui Dan Puican; Ruy Blas de Victor Hugo, în 16 iulie 1984, regia: Cristian Munteanu, cu Alexandru repan, Adela Mărculescu, Mircea Albulescu, Ovidiu Iuliu Moldovan.

1985

În după-amiaza zilei de 12 ianuarie 1985 se desființează, din ordin politic, studiourile regionale. Programele 1 și 2 își reduc drastic emisia: program numai între orele 6.30 și 23.30, ulterior între orele 6.00– 24.00 în fiecare zi.

Ianuarie: Se transmit emisiuni omagiale dedicate lui Nicolae Ceauşescu: „Exemplul strălucit al unei vieţi consacrate partidului şi poporului”; Hotărârilor Congresului, chemările tovarăşului Nicolae Ceauşescu – programul nostru de acţiune revoluţionară” „Comunistul – exemplu de muncă şi viaţă militant revoluţionar pentru promovarea şi afirmarea noului în toate domeniile de activitate”; „Un om în inima oamenilor”.

Februarie: Emisiuni consacrate celui de al III-lea Congres al Frontului Democraţiei şi Unităţii Socialiste”: „Noi, judeţul, ţara : mari împliniri între două legislaturi” ; „Manifestul FDUS : bogata retrospectivă, luminoasa perspectivă a dezvoltării economico-sociale a tuturor judeţelor ţării”; „Votul nostru – opţiunea noastră fermă pentru continua prosperitate a patriei” ;

Martie: Ziua Femeii este marcată la Radio în emisiuni speciale: „Chipul femeii în literatura română” ; „Flori pentru tovarăşele noastre” ; „Omagiu femeilor patriei”.

Mai: Se difuzează noi emisiuni dedicate aniversării a 40 de ani de la victoria asupra fascismului şi sărbătorirea zilei independenţei”: „Lupta pentru libertate şi independenţa permanentă glorioasei istorii a patriei” ; „Eroi au fost, eroi sunt încă” ; „România pe locul al IV-lea între naţiunile care au luptat în războiul antihitlerist” ; „Monumentele independenţei noastre”.

Iunie: Emisiuni pentru Ziua Internaţională a Copilului: „Ceauşescu – România, ocrotesc copilăria” ; „Copilăria şi pacea” ; „Copiii – mândria şi datoria noastră”.

Iunie: Emisiuni dedicate aniversării a 20 de ani de la Congresul al IX-lea: „1965-1985 două decenii de strălucite înfăptuiri culturale”; „Glorioasa epocă Nicolae Ceauşescu în istoria patriei”; „Strălucit bilanţ al artei plastice româneşti în perioada 1965-1985”; „Perioada de mare înflorire a culturii româneşti”; „1965-1985. Dialectica noului şi continuitatea procesului revoluţionar”.

11 iunie: Programul 1 transmite prima ediţie a emisiunii „Politica noastră”; Sunt discutate teme de publicistică complexă consacrată prezentării principalelor orientări strategice ale edificării societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintării României spre comunism”.

17 iunie: Emisiunea „Universitatea radio” difuzată pe Programele I şi II se îmbogăţeşte cu noi rubrici: Știinţele sociale şi viaţa, Educaţie ateistă – conştiinţa revoluţionară, Pmul şi mediul său, Dicţionar enciclopedic, Mondorama.– Septembrie: În cadrul emisiunii „De la 1 la 3” sunt difuzate ştiri şi reportaje sub genericul : „Consiliile populare, cetăţeni – rodnica activitate pentru dezvoltarea tuturor zonelor, pentru înflorirea tuturor localităţilor”.

Septembrie: Transmisiuni directe de la concertele din cadrul Festivalului George Enescu, ediţia a X-a.

Octombrie: Programul I, transmite marţea emisiunea „Radiocabinet de informare şi documentare” sub genericul „În sprijinul învăţământului politico – ideologic”.

Liviu Rebreanu

Liviu Rebreanu

Octombrie: În emisiunea „Ediţie radiofonică permanentă clasicilor” se difuzează săptămânal ciclul „Centenar Liviu Rebreanu”.

Octombrie: Pe Programul de tineret începe o nouă emisiune difuzată săptămânal, denumită „Sport, natură, tinereţe”.

Noiembrie: Se difuzează o ediţie specială a emisiunii „De la 1 la 3”, realizată într-o localitate din ţară în legătură directă cu studioul din Bucureşti , cu titlul „Noi despre noi înşine”.

Noiembrie: Se difuzează emisiuni „în întâmpinarea Congresului ştiinţei şi învăţământului”: „Pentru răspândirea cunoştinţelor tehnico-ştiinţifice, pentru perfecţionarea pregătirii profesionale” ; „Două decenii de strălucită afirmare a învăţământului românesc”

Decembrie: Emisiuni dedicate actului Unirii sub genericul „Unitatea măreţ ideal şi împlinire istorică”.

Decembrie: Emisiuni de dezbateri pe tema „Energia – o problemă vitală a economiei naţionale, a noastră, a tuturor”.

Decembrie: Zilnic în „Radioprogramul dimineţii”, ora 7.30, se difuzează relatări şi instantanee ce reflectă realitatea economică, social-politică şi culturală.

Programul de emisie se încheie la orele 23.30 şi se reia la 6.00 dimineaţa.

1986

Ianuarie: Emisiuni sub genericul „Al optulea cincinal, etapă deosebit de importantă pentru ridicarea României pe noi trepte de progres şi civilizaţie”.

Februarie: Se difuzează o ediţie specială a emisiunii „De toate pentru toţi” sub genericul „Familia – copiii – viitorul”.

Februarie: Se difuzează emisiuni sub genericul „1921–1986, PCR – forţa politică conducătoare şi dinamizatoare a societăţii noastre”: „Partidul, patria, poporul, urmărindu-şi conducătorul”, „Rolul istoric al Partidului Comunist Român în viaţa poporului român”. ;

Februarie: Sub genericul „Economiei naţionale – cadre bine pregătite cu înalta conştiinţă revoluţionară” se difuzează emisiuni dedicate tinerilor : „A şti, a şti să înveţi, a şti să aplici” ; „Învăţăm, muncim, creăm pentru viitorul comunist al patriei”.

Martie: Se transmit emisiuni specifice de 8 Martie: „Femeile României socialiste – prezenţa activă în viaţa patriei, în lupta pentru pace, colaborare, progres” ; „Mamei cu mult drag”

Aprilie: Emisiuni sub genericul „În întâmpinarea aniversării partidului”: „Urmând îndemnurile tovarăşului Nicolae Ceauşescu toate forţele pentru îndeplinirea obiectivelor Congresului al XIII-lea”; „Omagiul ţării, primului său preşedinte”; „Partidul, ctitor de cultură şi civilizaţie, de noua renaştere românescă”; „Răspundem prezent la chemarea partidului! Contribuţia tineretului la realizarea marilor obiective ale „Epocii Nicolae Ceauşescu”; „Uniţi, spre comunism, urmăm partidul !”.

Aprilie: Emisiuni dedicate „Anului Internaţional al Păcii” sub genericul „Chemările preşedintelui Nicolae Ceauşescu înflăcărat program pentru Anul Internaţional al Păcii” ; „Dreptul fundamental al oamenilor – dreptul la viaţă prin pace” ; „Glasul României, glas de pace”.

Mai: „Partidul Comunist Român – 65 de ani de slujire devotată a poporului”; „Rolul istoric al Partidului Comunist Român în viaţa poporului român” ; „65 de trepte spre viitorul comunist al României” ; „PCR – ctitor al prezentului făuritor al viitorului” ; „PCR – 65 de ani de slujire devotată a poporului” ; „Sub flamurile PCR spre comunism prin gând şi fapta revoluţionară poporul omagiază partidul conducător”

Iunie: Se difuzează emisiuni dedicate copiilor: „Copiii – primăvara poporului, viitorul naţiunii”.

Iunie: Emisiuni dedicate împlinirii a „50 de ani de la procesul luptătorilor comunişti şi antifascişti de la Braşov” ; „Tinereţea revoluţionară a tovarăşului Nicolae Ceauşescu – înalt exemplu de eroism şi patriotism” ; „Braşov – mai, iunie 1936, ecouri interne şi internaţionale”

Iunie: Emisiuni dedicate zilei de 11 iunie 1948 sub genericul „Arc peste timp”: „11 iunie 1948 – 11 iunie 1986, 38 de ani de ani de la naţionalizare”.

Iulie: Cel de-al optulea cincinal „etapa deosebit de importantă pentru ridicarea României pe noi trepte de progres şi civilizaţie” este prezentat în cadrul unor emisiuni speciale.

Iulie: Emisiuni dedicate aniversării Congresului al IX-lea: „1965-1986, în epoca Nicolae Ceauşescu sub flamurile partidului spre comunism”; „Epoca de aur, conducător iubit” ;

August: Noi emisiuni dedicate zilei de 23 august.

Septembrie: Se desfăşoară „Congresul al II-lea al Consiliilor Oamenilor Muncii”, prilej cu care se difuzează emisiuni dedicate evenimentului.

Septembrie: Noi emisiuni sub genericul: „Răspuns comunist chemărilor tovarăşului Nicolae Ceauşescu” şi „Trecut de glorie, strălucitor prezent”.

23 noiembrie: Se desfăşoară referendumul programat pentru „înfăptuirea dezarmării, păcii şi colaborării internaţionale” prilej cu care sunt difuzate ştiri, reportaje, documentare. Zilnic se difuzează emisiunile: „Da hotărât la referendumul din 23 noiembrie!”; „Pentru înflorirea patriei socialiste, pentru dezarmare şi pace în lume!”; „Deplina adeziune la vibrantele iniţiative de pace ale preşedintelui Nicolae Ceauşescu”.

epoca ceausescu

1987

Radio România Internaţional emite în 13 limbi, 10807 ore anual.

Ianuarie: Emisiuni sub genericul „În spiritul indicaţiilor tovarăşului Nicolae Ceauşescu. Muncă susţinută, organizare exemplară pentru realizarea integrală a planului”.

Ianuarie: Noi programe dedicate lui Nicolae Ceauşescu: „Vibrant omagiu conducătorului iubit al partidului şi poporului nostru”.

Februarie: Se transmit noi emisiuni cu teme muncitoreşti: „Toate forţele şi mijloacele, pentru îndeplinirea exemplară a planului, cu precădere la export”; „Mobilizare exemplară, acţiuni ferme pe frontul producerii şi economisirii energiei”; „A munci, a lupta, a trăi în spirit revoluţionar – trăsătură a omului nou, constructor al societăţii socialiste multilateral dezvoltate”.

Februarie: Programe speciale dedicate împlinirii a 65 de ani de la crearea UTC şi 30 de ani de la înfiinţarea UASCR.

Martie: Sub genericul „Idei, teze, orientări din gândirea inovatoare a partidului, a tovarăşului Nicolae Ceauşescu” se difuzează emisiuni precum: „PCR – contribuţii originale la dezvoltarea gândirii revoluţionare” ; „Istoria – factor al apropierii şi înfrăţirii între popoare” ; „Satul în continuă transformare revoluţionară”.

24 martie: Se desfăşoară Plenara CC al PCR în spiritul căreia se difuzează emisiunea: „Răspuns comunist chemărilor tovarăşului Nicolae Ceauşescu, acţiuni hotărâte pentru realizarea sarcinilor de plan la producţia fizică, la ceilalţi indicatori, cu deosebire la export”.

Aprilie: 25 de ani de la încheierea cooperativizării sunt marcaţi prin emisiuni dedicate agricultorilor.

Mai: „Epoca Ceauşescu, epoca marilor împliniri”, program dedicat aniversării Partidului.

Iunie: Emisiuni dedicate „Zilei Internaţionale a Copilului” sub genericul „Copiii – primăvara poporului, viitorul naţiunii”.

Iulie: Documentare, reportaje, consemnări realizate pentru Congresul al IX-lea PCR şi marilor realizări ale epocii Nicolae Ceauşescu.

Iulie: Emisiuni ce fac parte dintr-un „Amplu program de acţiune revoluţionară pentru întâmpinarea Conferinţei Naţionale a partidului, a Congresului Educaţiei Politice şi Culturii Socialiste”.

Iulie: Se transmit programe dedicate aniversării a „22 de ani de măreţe înfăptuiri în cea mai glorioasă epocă din istoria patriei – Epoca Nicolae Ceauşescu”.

August: Noi emisiuni dedicate zilei de 23 august: „Contribuţii originale, inovatoare ale secretarului general al PCR, tovarăşul Nicolae Ceauşescu în dezvoltarea gândirii revoluţionare cu privire la rolul şi funcţiile conştiinţei socialiste” ; „Socialismul îl construim cu oameni şi pentru oameni!” ; „La temelia izbânzilor noastre, conştiinţa şi fapta comunistă” ; „Programul ideologic al partidului – programul unei ample activităţi de formare a omului nou”.

Septembrie: Emisiuni sub genericul „În lumina orientărilor şi sarcinilor subliniate de tovarăşul Nicolae Ceauşescu la Congresul Educaţiei Politice şi Culturii Socialiste”.

Septembrie: „Ţara întreagă întâmpină Conferinţa Naţională a PCR”, program special cu ocazia Conferinţei Naţionalei”.

Noiembrie: Emisiuni dedicate alegerilor de deputaţi în Consiliile Populare: „La temelia votului de la 15 noiembrie – faptele noastre de muncă!”.

Decembrie: Emisiuni dedicate zilei de 1 Decembrie sub genericul: „1 Decembrie 1918–1 Decembrie 1987” : „Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 – împlinirea unor aspiraţii legitime, temelie a unităţii independente şi suveranităţii naţionale”.

În ultima duminică a fiecărei luni în „Radioprogramul satelor” se difuzează concursul „Cine ştie agricultură câştigă”.

1988

Ianuarie: Emisiuni dedicate dezbaterii Raportului prezentat de Nicolae Ceauşescu la Conferinţa naţională a Partidului.

Ianuarie: După Conferinţa PCR emisiunile sunt dedicate dezbaterii „orientărilor şi sarcinilor trasate de Nicolae Ceauşescu”

Ianuarie: Sub genericul „Dăruire comunistă în muncă şi creaţie, înalta trăire patriotică – revoluţionară” se difuzează emisiuni dedicate zilei de naştere a lui Nicolae Ceauşescu.

Ianuarie: Pentru ziua lui Nicolae Ceauşescu se difuzează emisiuni sub genericul „Epoca Nicolae Ceauşescu – epoca de glorii, epoca de fapte revoluţionare”.

Februarie: Se începe difuzarea de emisiuni menite să întâmpine „Conferinţa pe ţară a preşedinţilor Consiliilor Populare, expresie a participării maselor la conducerea societăţii, coordonata esenţială a procesului de perfecţionare a democraţiei muncitoreşti revoluţionare”.

Februarie: Informaţii, reportaje, dezbateri cu tematica: „Consiliile Populare, deputaţii, cetăţenii – angajare şi participare activă la buna gospodărire a oraşelor şi satelor în înfăptuirea programului de sistematizare a teritoriului şi localităţilor”.

Aprilie: Emisiunile se difuzează sub genericul: „Sub semnul marilor înfăptuiri ale Epocii Nicolae Ceauşescu”.

Mai: Se difuzează emisiuni dedicate Zilei de 1 Mai: „Zilei muncii, faptele de muncă ale ţării” ; „Cultivarea datoriei de a muncii – obiectiv fundamental al activităţii cultural-educativă” ; „În primele rânduri ale muncii pentru ţară” ; „Munca noastră responsabilă pentru continuă înflorire”.

Mai: Sunt realizate emisiuni dedicate Zilei Independenţei, Aniversării PCR: „8 Mai: În epoca Nicolae Ceauşescu sub flamurile partidului spre comunism”; „Partid, popor, unire, unitate”; „Partidul glorios strateg de era comunistă” ; „Independenţa şi suveranitatea naţională – idealuri împlinite şi aparate prin luptă şi munca poporului nostru”.

Iunie: Emisiuni realizate sub genericul „Expunerea tovarăşului Nicolae Ceauşescu cu privire la unele probleme ale conducerii activităţii economico-sociale ale muncii ideologice şi politico-educative precum şi ale situaţiei internaţionale.

Iunie: Emisiuni dedicate Zilei Copilului: „Ceauşescu – România ocrotesc copilăria” ; „Scrisori din ţară copilăriei fericite”.

Iunie: „Arc peste timp: 11 iunie 1948–11 iunie 1988 emisiuni dedicate naţionalizării, „O strălucită confirmare a concepţiei secretarului general al PCR, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, privind dezvoltarea proprietăţii socialiste, continuă perfecţionare a democraţiei muncitoreşti revoluţionare”.

Iulie: Se transmite „Epoca Nicolae Ceauşescu – epoca de glorioasă istorie de măreţe înfăptuiri socialiste”; „PCR – ctitor al prezentului, făurar al viitorului”.

August: Emisiuni dedicate Zilei de 23 August: „Puternica angajare muncitorească pentru îndeplinirea planului, pentru a onora cu noi realizări sărbătoarea noastră naţională”.

Septembrie: Emisiuni difuzate sub genericul „Tezele şi orientările formulate de tovarăşul Nicolae Ceauşescu – program de muncă şi acţiune revoluţionară pentru întregul popor”.

Octombrie: „Tezele Plenarei CC al PCR din aprilie” sunt prezentate în cadrul emisiunilor politice.

Noiembrie: Sub genericul „Şapte decenii de la făurirea statului naţional unitar român„ se difuzează o serie de emisiuni specifice: „Lupta pentru izbândă idealului unităţii naţionale, coloana infinită a istoriei patriei”.

Decembrie: „Partid , popor – unire, unitate. Unitatea şi coeziunea întregului popor şi jurul partidului, al secretarului său general, tovarăşului Nicolae Ceauşescu, factor fundamental al făuririi societăţii socialiste” – emisiune difuzată în cinstea Zilei Unirii.

Decembrie: Emisiuni difuzate sub genericul „Expunerea tovarăşului Nicolae Ceauşescu la şedinţa comună a Plenarei Comitetului Central al PCR şi a celorlalte organisme ale democraţiei muncitoreşti revoluţionare – document programat pentru întreaga activitate politico – ideologică şi economico-socială”.

Documentar realizat de Pușa Roth și Costin Tuchilă

Episodul 13, anii 1989 – 1993, click aici.

Radio România 85 (11)

istoria radioului la radio3net liber sa spun 85 ani 2013 1 noiembrie

ANII 1979–1983

1979

19 ianuarie: În cadrul emisiunii „Tribuna Radio – 1979, o nouă treaptă în dezvoltarea multilaterală a patriei” se dezbate tema: „Forţa de muncă folosită raţional şi eficient în interiorul dezvoltării susţinute a economiei – democraţia muncitorească în acţiune”.

21 ianuarie: Se transmit noi emisiuni din ciclul „Revista Literară Radio”: „Idealul unităţii ţionale reflectat în spiritualitatea românească” şi „Răspunderea activă faţă de societate, implicarea directă în actualitate imperative ale muncii creatorului de artă”.

25 ianuarie: Pe Programul 2 emisiunea „Incursiuni în realităţile lumii contemporane” tratează următoarele subiecte: „Umanismul politicii noastre externe”; “Cultura în umanizarea relaţiilor internaţionale”; “Faţa invizibilă a lumii”; “Adâncirea contradicţiilor în viaţa internaţională actuală”.

28 februarie: Emisiunea „Radiomagazin” are ca temă: „Profundele transformări revoluţionare în agricultura românească – 30 de ani de la începerea cooperativizării agriculturii”.

Martie: La aniversarea a 50 de ani de la prima emisiune de Teatru radiofonic (18 februarie 1929) se subliniază rolul PCR pentru educarea socialistă a maselor şi de îmbogăţire a tezaurului inestimabil de valori transmis sub emblema „Teatru Românesc”.

5 martie: Pe Programul 2 se transmite emisiunea „6 martie 1945 – 6 martie 1979” cu tema: „Poporul, făuritorul propriei sale istorii”.

24 aprilie: Emisiunea „Mărturii contemporane” prezintă modalităţile de extindere ale lucrului simultan la mai multe maşini.

Iunie: Pe Programul 1 se transmite emisiunea „Radioprogramul satelor” care prezintă viaţa rurală românească ,,la 35 de ani de la eliberarea satelor”. Programul mai cuprinde şi reportaje despre activitatea consiliilor unice agro-industriale, investiţiile în agricultură şi căminul cultural sătesc.

15 iunie: În cadrul emisiunii „Coordonate economice” se dezbate subiectul: Productivitatea muncii, indicator al eficienţei creşte spiritul gospodăresc.

27 iunie: Emisiunea „Pagini din lupta împotriva fascismului” prezintă momentele premergătoare insurecţiei naţionale armate antifasciste şi antiimperialiste de la 23 August 1944.

Iunie: „Reflexele timpului”, o emisiune despre oameni şi faptele actualităţii socialiste.

Iulie: Pe programul 2 se transmite emisiunea „Coordonatele viitorului nostru” având ca temă al XII-lea Congres al PCR.

August: Sub genericul „23 august 1944–23 august 1979” se transmite emisiunea „Civilizaţia socialistă de la concept la fapt concret”.

21 august: Se transmite emisiunea „23 august 1979–23 august 1979” cu titlul: „România socialistă – stat al oamenilor muncii, independent, suveran”.

22 august: Opera teoretică, gândirea social-politică a preşedintelui Nicolae Ceauşescu sunt prezentate în emisiunea „Demiurg al României contemporane”.

23_august_

23 august: Pe Programul 2 emisiunea „Emblemele evului socialist” prezintă tema: „Inscripţii la chipul de mâine al patriei, strălucit pergament în Directivele congresului al XII-lea al PCR”.

Septembrie: Documentele Congresului al XII-lea sunt dezbătute în diverse emisiuni: „Orele serii”, „Student club”, „Clubul pasionaţilor”, „Azi în România”.

20 septembrie: Transmisiuni directe de la Festivalul Internaţional „George Enescu”, ediţia a VIII-a.

Octombrie: Se transmit emisiunile: „Partidul Comunist Român – inima şi conştiinţa naţiunii noastre socialiste la înălţimea misiunii istorice”; „Partidul Comunist Român – centrul vital al naţiunii noastre socialiste”; „Imperativul istoric al dezarmării, păcii şi colaborării internaţionale”.

Noiembrie: Emisiunea „Semnături în contemporaneitate” îndeamnă la realegerea în funcţia de secretar general a tovarăşului Nicolae Ceauşescu.

19 noiembrie: Toate cele trei Programe Radio transmit in direct lucrările Congresului al XII-lea al PCR orele (9.00–15.00).

21 noiembrie: Ediţie specială a emisiunii „Partidul – fierbinte omagiu tineresc”.

Decembrie: Se difuzează emisiunea: „Mobilizare exemplară – efort maxim pentru înfăptuirea Hotărârilor Congresului al XII-lea”.

carlo zecchi

Carlo Zecchi

Dintre concertele stagiunii Orchestrelor Radio se rețin festivalurile Mozart din 30 ianuarie 1979 și 14 iunie 1979, ultimul avându-l ca invitat pe marele dirijor italian Carlo Zecchi. În 7 iunie 1070, sub bagheta lui Iosif Conta, violonista Lola Bobescu interpretează Concertul de Brahms. În 29 septembrie Iosif Conta dirijează poemul simfonic Vox Maris de George Enescu și Simfonia a IX-a de Beethoven, având soliști renumiți: Sheila Armstrong, Penka Dilova, Reiner Goldberg, Gheorghe Crăsnaru.

lola bobescu

Lola Bobescu

1980

Emisiunea „Radiocabinet de informare şi documentare” cuprinde teme despre politica de investiţii şi amplasarea raţională a forţelor de producţie şi resorturile autodepăşirii.

Pe Programul 2 se transmite emisiunea „În temeiul legii electorale”, din cuprins: votul universal, egal, direct şi secret.

Apare o nouă emisiune pe teme de politică „Frontul democraţiei şi unităţii socialiste – coeziunea naţiunii noastre”.

„Revista literară radio” prezintă manifestările asociaţiilor scriitorilor organizate în întâmpinarea alegerilor.

Ianuarie: Alegerile din martie sunt prefaţate de noi emisiuni pe Programele 1 și 2: „Noi, judeţul, ţara la 9 martie ne alegem deputaţii”; „9 martie 1975 – 9 martie 1980”, cu tema: perfecţionarea relaţiilor sociale socialiste – cadru al afirmării şi dezvoltării personalităţii umane.

Ianuarie: „Noi despre noi înşine”, o discuţie cu studenţii în zilele premergătoare alegerilor.

Ianuarie: Pe Programul 2 se difuzează emisiunea culturală „Ateneu”, cu rubricile „Cântarea României”; „Cultura, bun al întregului popor şi creaţie a acestuia”; „Amfiteatrele hărniciei”, „Amfiteatrele cunoaşterii”.

Ianuarie : Emisiunea „Club Univers 20”, promovează extinderea în producţie a aplicaţiilor noilor metode fizice de laborator; radioastronomia revoluţionara şi concepţiile despre Univers.

Ianuarie: Pe Programul 3, dedicat tinerilor se transmite emisiunea „Student club” cu tema: pregătirea zilelor Unirii.

Ianuarie: Şi radiojurnalele îşi schimbă structura pentru scrutinul din martie. Acestea se difuzează sub genericul: Ţara se pregăteşte de alegeri.

Ianuarie: Emisiunea „Afiş electoral” se transmite pe ambele canale, din cuprins: egalitatea în drepturi a tuturor cetăţenilor ţării.

Ianuarie: Concentrarea şi specializarea consiliilor unice agro-industriale sunt prezentate în cadrul emisiunii Tehnica şi organizarea în agricultura.

Ianuarie: Emisiunea „Idei şi dialog”, din cuprins: cercetarea socio-economică şi organizarea ştiinţifică a producţiei.

Ianuarie: Implicarea activă a tinerilor la viaţa socială şi politică a ţării şi la alte acţiuni patriotice este prezentată pe Programul 3 la „Participarea directă”. Emisiunea se desfăşoară sub forma unei dezbateri cu tineri de diferite profesii.

26 ianuarie: Pe Programul 1, la ora 21.00 se difuzează un spectacol muzical-literar în care sunt accentuate, proslăvite marile succese obţinute de poporul român pe calea socialismului sub conducerea partidului şi a secretarului său general, Nicolae Ceauşescu.

Februarie : Continuă difuzarea emisiunilor de propagandă electorală:  „Afiş electoral”, din cuprins: industrializare-urbanizare.

Februarie: Agenda electorală se transmite zilnic pe programul 3 în cadrul emisiunilor: „Club Univers 20”; „Student Club”; Meridian-club”; „Clubul curioşilor”; „Clubul pasionaţilor”; „Clubul invitaţilor”.

Februarie: „Votul nostru viitorul comunist al patriei”.

Februarie: „Alegeri 80”, cu tema : România – societate a muncii libere, a umanismului socialist..

24 februarie: „Revista literară radio” invitată la „Cultivarea prin opere originale şi valoroase a înălţătorului sentiment al dragostei de patrie si popor.”

Martie: La „Universitatea Radio”, ”Organizaţiile Democraţiei şi Unităţii Socialiste” prezintă modul de participare activă, organizată a tuturor cetăţenilor în viaţa politică a ţării.

Martie: Apare o nouă emisiune pentru tineri : „Clubul invitaţilor”. Din cuprins: „E tinereţea noastră partidului datoare”. La şcoala înaltă a spiritului revoluţionar , Partidul Comunist Român – educatorul.

9 martie: Se transmit în direct reportaje de la secţiile de votare. Emisiunile se desfăşoară sub genericul „Trăiască victoria în alegeri a frontului Democraţiei şi Unităţii Socialiste”.

17 martie: Pe programul 1, de luni până sâmbătă, se difuzează un ciclu de emisiuni „1965-1980: anii cei rodnici din istoria patriei”. Este dezbătută o temă predilectă a democraţiei socialiste: participarea activă a maselor la viaţa politică, economică şi socială a ţării.

21 aprilie: Emisiunea „Cronica ideilor”, din cuprins: „Politica PCR de aplicare creatoare a marxism-leninismului în condiţiile României”.

24 aprilie: La „Orele serii” se anunţă noile cote ale eficienţei în producţie.

25 aprilie: Pe Programul 1, „Coordonate economice”, din cuprins: panoul de onoare al întrecerii socialiste; succese ale oamenilor muncii, ritm susţinut pe şantierele de construcţii industriale; reducerea importului, activitate prioritară.

1 mai: Programul 3 transmite o ediţie specială: tineretul primăvara ţării; la vetrele neatinse ale muncii; 1 mai în conştiinţa tinerei generaţii; aici tinerii şi-au pus semnătura; meridianele tinereţii.

8 mai: Cu ocazia aniversării partidului Programul 1 transmite noi cicluri de emisiuni: „Partidul – arhitectul vieţii”.

„Tribuna Radio”, din cuprins: „PCR stegarul luptei pentru independenţă şi suveranitate naţională”.

„Istoria – cartea iubirii de patrie”, având ca temă: unitatea, independenţa şi suveranitatea naţională – permanente ale gândirii şi acţiunii tinerei generaţii”.

7 iunie: În cadrul emisiunii „Orele serii” se difuzează o serie de anchete sub genericul „Investiţiile”.

Noiembrie: Se transmit noi emisiuni muzicale: „Tineri muzicieni”, emisiuni consacrate tinerilor amatori ; „Biografii ale cântecului”, emisiune de informare şi educaţie în muzică uşoară ; „Discul şi cartea sub semnul cerinţelor educative”.

Noiembrie: Emisiuni dedicate Centenarului Mihail Sadoveanu.

24 noiembrie: Pe Programul 2 emisiunea bilunară „Cum funcţionează instituţiile democraţiei socialiste”.

1 decembrie: „Armonii corale” – emisiune difuzată bilunar, luni, Programul 1, ora 12.35.

29 decembrie : Noua emisiune de reportaje şi comentarii: „Antena tineretului”, din cuprins: „Raport utecist în frontul muncii pentru ţară.

În cadrul emisiunii „Studioul politico-ideologic”, se prezintă „Cincinalul 1976-1980; spirit revoluţionar în acţiune”.

Pe Programul 3, pentru Tineret, se difuzează emisiunea „Cronica ideilor”, din cuprins: „România pe drumul progresului şi prosperităţii (opţiuni fundamentale în politica internă şi extern a partidului şi statului nostru).

În anii ’70 și începutul anilor ’80, cele trei canale ale Radiodifuziunii difuzau 56 de ore pe zi: 24/24 pe Programul 1, 19 ore pe Programul 2 și 11 ore pe Programul 3.

1981

Ianuarie: Emisiunea „Racord cu viitorul”, din cuprins: „Comuniştii promotorii consecvenţi ai spiritului revoluţionar”. Sub genericul : „Cincinalul noii calităţi şi al eficienţei” începe difuzarea unor emisiuni specifice: „Noul mecanism economico-financiar, cerinţe şi priorităţi”, luni, Programul 1, ora 16.25; „Întrecerea socialistă la cota anului 1981; lucru simultan la mai multe meserii. Marţi, Programul 1, ora 16.20 ; „Recuperare, recondiţionare, refolosire”. Miercuri, Programul 1, ora 16.20; „Productivitatea muncii, izvor al bogăţiei naţionale”. Vineri, Programul I, ora 16.20.

6 ianuarie: Pe Programul 1 se transmite emisiunea „Memoria pământului românesc”, cu tema „Rolul istoric al partidului în viaţa poporului”.

La „Universitatea radio”, se prezintă planurile de dezvoltare pe următorii 5 ani: „1981–1985 – orizonturi noi ale civilizaţiei noastre socialiste: societate, stat, politică, mod de producţie, tip de proprietate, mod de viaţă.

7 ianuarie: Din cuprinsul emisiunii „Studioul politico-ideologic”, 1981-1985, dimensiuni economice, semnificaţii sociale, agenda muncii politice, mecanismul jafului imperialist, capitalismul, aparenţe înşelătoare, realităţi amare.

11 ianuarie: Cincinalul în agricultură este prezentat ca o adevărată revoluţie în mediul rural. Emisiunea pentru agricultori „Radioprogramul satelor”, se transmite pe Programul 1 de la ora 8.00.

26 ianuarie: Programele 1, 2 şi Canalul de Tineret transmit emisiuni speciale dedicate aniversării zilei de naştere a lui Nicolae Ceauşescu: „Om între oameni pentru oameni om” ; „Omagiu omului de oameni”, pagini corale ; „De slavă şi de mulţumire vers şi cânt pioneresc, preşedintelui ţării” ;

„Clubul adolescenţilor”, din cuprins: „Omagiu partidului, omagiu întâiului comunist al ţării”.

muzeul-national-de-arta

26 ianuarie: Debutează o emisiune de educaţie artistică : „Capodopere ale artei româneşti şi universale în muzeele din ţara noastră”.

Februarie: Formaţiile muzicale ale Radioteleviziunii încep o serie de concerte cu public în mai multe oraşe, „pentru muncitorii de acolo”.

Februarie: Pe Programul 3 începe o nouă emisiune dedicată „tinerilor iubitori ai radioelectronicii”.

Februarie: Se difuzează emisiuni sub genericul: „În întâmpinarea celui de al II-lea Congres al consiliilor de conducere ale unităţilor agricole socialiste, al întregii ţărănimii. Programul 1.

În grila de programe a Radioului apar alte emisiuni pentru săteni: „Cum ne pregătim pentru recoltele viitoare?” ; „Tehnică şi organizare în agricultură” ; „Înnoiri în viaţa satului contemporan”.

Februarie: Noi emisiuni dedicate „Daciadei” sub genericul „Sub culorile Daciadei”.

Martie: O nouă emisiune consacrată limbii române: „Extemporal radiofonic la … limba română ! ”

Martie: Cu prilejul zilei de 8 Martie se difuzează o serie de emisiuni: „Omagiul ţării femeilor ţării” ; „Femeile patriei, opţiuni şi angajare revoluţionară” ; „Inima şi conştiinţa femeii consacrate patriei socialiste”.

Martie–aprilie: Programul 1 difuzează emisiuni în cinstea aniversării PCR: „Rolul istoric al partidului în viaţa poporului român în cadrul emisiunii „Memoria pământului românesc” ; „60 de trepte spre viitorul comunist al României” în emisiunea „Poezia – glas al cetăţii” ; „Ctitor de cultură şi civilizaţie socialistă” în emisiunea „Revista literară radio”.

Martie–aprilie: Informaţii despre „Campania agricolă de primăvară” sunt transmise zilnic în jurnale, buletine de ştiri şi alte emisiuni speciale.

Mai: Se difuzează noi emisiuni dedicate muncii : „Fapte de muncă în întâmpinarea Congresului Oamenilor Muncii” ; „Consiliile Oamenilor Muncii”; „Panou de onoare al întrecerii socialiste”.

22 mai: Pe Programul 2 se transmite prima emisiune „Idei – Concepte – Confruntări”.

1 iunie: Se difuzează emisiuni dedicate „Zilei Internaţionale a copilului”: „M-am născut în România” ; „Pace pentru toţi copiii lumii”.

Iulie: În fiecare zi se transmit ediţii speciale consacrate hotărârilor „Congresului Consiliului Oamenilor Muncii”.

Iulie: „Universiada Bucureşti 1981”, competiţie sportivă. Zilnic sunt transmisiuni diferite, informaţii, ştiri: „Universiada ’81” ; „La start Universiada de vară”.

Iulie: Emisiunile pentru copii au ediţii de vacanţă: „Microfonul pionierilor”; „Paşi spre viitor”.

August: Radiojurnalele şi emisiunile de actualităţi transmit ştiri, reportaje, ediţii speciale „consacrate oamenilor muncii în întrecerea socialistă”.

August: Încep emisiunile de propaganda care prefaţează ziua de 23 august: „Prin slova tipărită, prin viu grai, pe calea undelor – cuvântul partidului !” ; „Umanismul revoluţionar, sinteză a spiritualităţii societăţii noastre socialiste”.

„23 August 1944–23 august 1981, impetuos progres economic şi social. Concepţie originală, profund ştiinţifică la temelia strategiei creşterii şi modernizării economiei naţionale” ; „23 August 1981 Poporul asigură ridicarea României pe noi trepte de progres”.

6 august: Se difuzează în premieră înregistrarea integrală a oratoriului „Tudor Vladimirescu” de Gheorghe Dumitrescu, simultan pe Programul 2 şi 3, la ora 19.30.

19 august: Cele trei canale difuzează emisiuni dedicate Centenarului George Enescu: „Chemările capodoperelor”; „Clio şi Euterpe – scriitori români despre George Enescu” ; „Biografia unei capodopere”;

Septembrie: Debutează un nou ciclu de emisiuni – serial de anchete sociale: „A trăi prin munca şi gândirea ta” ; „Problemele fundamentale ale construcţiei socialiste în ţara noastră” ; „A fi revoluţionar – a fi tânăr comunist”.

„George Enescu de la Poema Română la Simfonia de cameră”, program muzical care se transmite pe tot parcursul lunii septembrie.

Septembrie: Debutează o nouă emisiune săptămânală, vinerea pe Programul 1, ora 18.05: „Idealul muzicianului – slujirea patriei şi a culturii naţionale”.

Septembrie: Se transmit concertele Festivalului Internaţional „George Enescu”.

Noiembrie: Se difuzează zilnic reportaje, ştiri, transmisiuni directe sub genericul: „Pentru dezarmare şi pace – o nouă şi strălucită iniţiativă a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, a României Socialiste”.

Noiembrie: Emisiuni dedicate „Noii revoluţii agrare”.

Noiembrie: Se transmit ediţii speciale de la Plenara comună a CC al PCR”.

1 noiembrie: Emisiuni dedicate zilei recoltei: „Oamenii ogoarelor raportează – sărbătorind munca de peste an, chibzuim asupra rezultatelor viitoare”.

Decembrie: Emisiuni difuzate în cinstea aniversării RSR: „Raport muncitoresc- ţărănesc în întâmpinarea zilei Republicii” ; „Sub nimbul de lumină al Republicii”.

iosif conta

Iosif Conta

În stagiunile 1981–1982 și 1982–1983, la Sala Radio are loc un eveniment memorabil al vieții muziale românești : pentru prima dată în România se prezintă integral Tetralogia „Inelul Niebelungului” de Richard Wagner sub formă de opere în concert : dirijor Iosif Conta, Orchestra Radio, redutabili soliști români și străini, toate instrumentele prevăzute de compozitor în partitură. Cele patru opere au fost programate astfel : 17 decembrie 1981, Aurul Rinului; 11 martie 1982, Walkiria; 10 martie 1983, Siegfried; 23 și 25 iunie 1983, în două părți, Amurgul zeilor (cu titlul schimbat pe afiș, Crepusculul zeilor).

amurgul zeilor afis radio

 1982

Apare revista de program „Teleradio“

Ianuarie: Emisiuni difuzate „în spiritul expunerii tovarăşului Nicolae Ceauşescu la Plenara CC al PCR şi Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice şi Sociale”: „Întrecerea socialistă la cota anului 1982; creşterea exportului, reducerea importului, cerinţe ale unei economii moderne echilibrate”; „Realizări de prestigiu ale creaţiei tehnice româneşti” ; „Noul mecanism economico- financiar, cerinţe şi priorităţi, ordine, disciplina, spirit de răspundere la organizarea şi efectuarea la timp a reparaţiilor utilajului minier”.

1 februarie: Pe Programul 2 începe o emisiune dedicată istoriei muzicii uşoare româneşti „Cântecul românesc – tradiţii, realităţi, perspective”.

Martie: Se difuzează emisiuni în sprijinul „activităţii politico-ideologice şi cultural-educative”: „Democraţia nouă – democraţia adevăraţilor stăpâni ai ţării” ; „Unitatea noastră – forţa noastră” ; „Două decenii de agricultură socialistă” ; Martie : Ziua Internaţională a Femeii este marcată prin emisiuni speciale: „Consemnări, gânduri de ziua femeii” ; „Jumătate plus unu din populaţia ţării” ; „Femeia – factor activ în progresul continuu al ţării” ; „Antologie poetică: lirică feminină”.

31 martie: Se difuzează emisiuni sub genericul „în spiritul expunerii tovarăşului Nicolae Ceauşescu la Plenara CC al PCR.

Mai: Emisiuni dedicate Zilei de 8 Mai – Aniversare a PCR: – „Sub conducerea partidului, ţara îşi îndeplineşte destinul socialist”.

Iunie: Ştirile şi reportajele transmise prezintă teme despre producţie: „O iniţiativă muncitorească pe săptămână” ; „Noul mecanism economico-financiar” ; „Ritmicitate, adaptabilitate la cerinţele beneficiarului, factori esenţiali în realizarea şi livrarea produselor la export”.

Iunie: Emisiunile „Coordonate economice” şi „Radioprogramul satelor” sunt difuzate sub genericul: „Acţiuni hotărâte pentru transpunerea în viaţă a măsurilor stabilite la consfătuirea de lucru de la CC al PCR”.

Iunie: Sunt difuzate emisiuni în cinstea „Zilei Internaţionale a copilului”: „Cântec pentru planeta copilăriei” ; „Copilărie fericită”.

Iunie: Se difuzează emisiuni ce au ca subiect expunerea lui Nicolae Ceauşescu la Plenara lărgită a CC al PCR denumit „excepţional document programatic pentru activitatea revoluţionară a întregului partid, a întregului popor”.

Iunie: Se desfăşoară „Congresul Educaţiei Politice şi Culturii Socialiste” care este amplu ilustrat în emisiuni de radio : „Socialismul este opera conştientă a poporului, care se construieşte cu poporul, pentru popor”.

Iulie: Se transmit ediţii speciale dedicate aniversării Congresului al IX-lea al PCR.

August: Emisia Programului 1 se scurtează până la ora 3.00. Între orele 23.30 – 3.00 se difuzează „Non-stop muzical” cu buletine de ştiri la orele 24.00 şi 2.00. În zilele de sâmbătă emisia continuă până la ora 6.00, iar duminica până la ora 5.00.

August: Evenimentele de la 23 August 1944 sunt marcate în cadrul emisiunilor „Axe peste timp 1944–1982 – 38 de ani din vârsta ţării”.

August: Cu ocazia „Consfătuirii de lucru de la CC al PCR” se difuzează emisiuni specifice : „Reducerea consumurilor, valorificarea resurselor energetice secundare” ; „Gospodar – consiliul popular” ; „Contribuţii ale literaturii actuale la patrimoniul spiritual naţional” ; „Drumul spre o nouă calitate”.

Octombrie: Studioul de Radio Iaşi iniţiază ciclul radiofonic: „Momente din istoria teatrului românesc”. Emisiunea se difuzează marţea, de la ora 20.00.

Noiembrie: Emisiuni desfăşurate sub semnul „Conferinţei naţionale a PCR” şi al alegerilor de deputaţi în consiliile populare.

Decembrie: În cadrul emisiunii „De la 1 la 3” se realizează un circuit radiofonic în judeţele ţării sub genericul „Gândul, inima, faptele noastre Conferinţei Naţionale a Partidului”.

 1983

Ianuarie: Emisiuni închinate lui Nicolae Ceauşescu cu prilejul zilei sale de naştere: „Din milioane de inimi, vibrant omagiu” ; „Din gândirea social – politică a secretarului general tovarăşului Nicolae Ceauşescu – chezăşia marilor victorii socialiste” ; „Uniţi în trunchiul nemuritor de ţară” ; „Nicolae Ceauşescu fiu şi conducător iubit al poporului român”.

Ianuarie: Zilnic se difuzează ştiri, reportaje, ediţii speciale dedicate Conferinţei Naţionale a Partidului.

Martie: Emisiuni realizate în cinstea Zilei Femeii: „Femeia – prezenţă activă în viaţa politică şi social economică a României Socialiste” ; „Munca şi lupta noastră, iubirea noastră de viaţa, de progres şi pace” ; „Aportul femeii la creaţia tehnico-ştiinţifică”.

Aprilie: Personalitatea lui Nicolae Ceauşescu şi realizările socialiste sunt prezentate în emisiunile: „La panoul de onoare al muncii. Cu toate forţele pentru înfăptuirea planului de producţie a hotărârilor Conferinţei Naţionale a Partidului ; „Din gândirea social-politică a Preşedintelui României, tovarăşul Nicolae Ceauşescu”; „Creşterea statutului democraţiei muncitoreşti în conducerea vieţii economico-sociale”; „Concepţia materialist-dialectică baza ideologică a politicii şi activităţii PCR. Criteriile progresului în societatea socialistă multilateral dezvoltată”

Mai: Emisiuni dedicate zilei de 1 Mai şi Zilei Partidului: „Socialismul, forma cea mai înaltă de patriotism. Personalităţi ale culturii româneşti celebrând marile izbânzi în edificarea noii orânduiri” ; „Azi o aniversare scumpă: 62 de ani de la făurirea partidului nostru comunist” ; „PCR – educatorul şi îndrumătorul tinerei generaţii”; „Partidul glasul biruitor al României”.

Mai: Sub genericul „35 de ani de la naţionalizarea principalelor mijloace de producţie. 35 de ani de industrializare socialistă” se difuzează emisiuni „consacrate dezvoltării economico – sociale a ţării pe baza trainică a industrializării socialiste”: „Oamenii muncii proprietari, producători, beneficiari” ; „Anotimpurile de rodnicie ale socialismului”.

11 mai: Prima ediţie a emisiunii „Meridiane radiofonice” – emisiune de actualităţi radiofonice din lume. Aceasta va înfăţişa săptămânal evenimente, oameni, preocupări, instantanee din lumea contemporană”.

Iunie: Sub semnul „Orientările şi cerinţele formulate de tovarăşul Nicolae Ceauşescu la recentele şedinţe de lucru – program de muncă însufleţitor pentru îndeplinirea obiectivelor dezvoltării economico-socială a patriei” se difuzează zilnic emisiuni de ştiri şi reportaje.

Iunie: Se difuzează noi emisiuni culturale: „Cultura socialistă, izvor de valori ale patrimoniului spiritual românesc” ; „Dragoste supremă România” ; „Studioul de poezie – recital Lucian Blaga” ; „Semnături în contemporaneitate” ; „Ateneu Cântarea României”.

Iulie: Sub genericul „18 ani de la Congresul al IX-lea al PCR se difuzează emisiuni omagiale: „1965–1983, 18 ani – 18 zile pe un traseu al vieţii româneşti”; „1965–1983, 18 ani în epoca Ceauşescu, 18 ani de creaţie, demnitate şi cuceriri revoluţionare” ; „Satul românesc după cel de al IX-lea Congres al Partidului”; „1965–1983, Ceauşescu – România, nume înfrăţite în conştiinţa lumii” ; „Un bogat bilanţ al creaţiei literare în anii de la Congresul al IX-lea”

August: Emisiuni dedicate zilei de 23 August: „23 August la panoul de onoare al muncii” ; „23 August 1944– 1983. Un bilanţ glorios – măreţe împliniri socialiste, prestigiu internaţional fără precedent” ; „Tinereţea comunistă pe cel mai mare şantier al tineretului, Canal Dunăre – Marea Neagră”.

Octombrie: Emisiuni difuzate sub genericul „Pentru dezarmare, pentru pace”.

evocare-nichita-stanescu

Nichita Stănescu

În octombrie 1983, cu puțin timp înaintea morții sale (13 decembrie 1989), Nichita Stănescu citește un poem tulburător la Radio, acompaniindu-se la pian. În acest poem presentimentul morții este evident. Această ultimă înregistrare este cuprinsă pe CD-ul apărut la Editura Casa Radio, 57 de poeme rostite la Radio de Nichita Stănescu între 1964-1983, ediţie îngrijită şi prefaţată de regretatul critic literar Alexandru Condeescu (1950–2007). Postfaţă de Titus Vîjeu, 4 ediții (ultima în 2010), colecția „Biblioteca de poezie românească. Seria Colecţionarul de voci”. „Atunci când îşi spunea versurile, dar şi atunci când vorbea pur şi simplu, vocea lui Nichita, rostirea sacadată, pauzele, cadenţa inconfundabilă a versurilor scandate dădeau măsura unicităţii poetului. Pentru că Poetul trăia în propria lui Poezie.” „Nichita Stănescu vorbea despre vocea lui Eminescu. Despre vocea lui Nichita Stănescu vorbesc poemele sale. 57 dintre ele au fost adunate într-o carte elegantă, în roşu şi negru, o ediţie care restituie nu atât opera poetica, ci poezia rostirii. Nichita Stănescu devenise, în timp, actorul propriilor sale replici. Arta aceasta, şlefuită cu grijă ani la rând, este materia din care se compune compact discul. Pentru cei care preferă propriul joc de nuanţe, rămân întotdeauna filele cărţii.”

Noiembrie: Se transmit emisiuni dedicate aniversării a 65 de ani de la făurirea Statului naţional unitar român: „Ideea unităţii naţionale, trăsătură definitorie a literaturii române”; „Idealul unităţii naţionale în conştiinţa artiştilor contemporani”; „Unitatea naţiunii noastre socialiste în concepţia PCR a secretarului său general”; „Uniţi în trunchiul nemuritor de ţară”.

Decembrie: Se difuzează un serial de 42 de episoade adresate pionierilor şi şcolarilor, ce vor reflecta realităţile economico-sociale şi culturale ale fiecărui judeţ.

Documentar realizat de Pușa Roth și Costin Tuchilă

Episodul 12, anii 1984 – 1988, click aici.