Opera Comică pentru Copii lansează, în premieră, Atelierele de educație non-formală „Micul Artist”

Atelierele Micul Artist

În premieră, Opera Comică pentru Copii deschide în această toamnă 5 ateliere pentru copii și tineri cu vârsta de până la 18 ani. Atelierele „Micul Artist” pun la dispoziția tuturor celor interesați programe extracurriculare de balet, muzică corală, artă fotografică, oratorie și street dance.

Înscrierile au loc între 1-15 septembrie 2016, prin completarea unor formulare online (v. mai jos). Regulamentul este disponibil pe site-ul instituției. În urma înscrierilor, organizatorii vor anunța calendarul activităților.

Cursurile sunt susținute de specialiști cu experiență în domeniu, care își propun să valorifice talentele artistice și calitățile native ale copiilor, prin intermediul educației non-formale. Continuă lectura „Opera Comică pentru Copii lansează, în premieră, Atelierele de educație non-formală „Micul Artist””

A încetat din viață Radim Palouš, unul dintre primii semnatari ai Cartei ’77

Radim Palous

Joi, 10 septembrie 2015 a încetat din viață, la vârsta de 90 de ani, Radim Palouš. Fostul purtător de cuvânt al Cartei ’77 şi cofondator al Forului Civic, a fost primul rector al Universităţii Caroline din Praga după anul 1989.

„Republica Cehă a pierdut o altă personalitate remarcabilă a istoriei moderne”, a afirmat actualul rector al Univesităţii Caroline, Tomáš Zima, amintind de meritele lui Palouš la redobândirea libertăţilor academice nu numai pentru Universitate ci pentru întregul învăţământ superior ceh. Continuă lectura „A încetat din viață Radim Palouš, unul dintre primii semnatari ai Cartei ’77”

Muzeul Judeţean Olt şi „Şcoala Altfel”

muzeul-judetean-olt

Muzeul Judeţean Olt organizează în perioada  6–9 aprilie 2015, între orele 8.30–13.00, la Galeria „Artis” a muzeului de pe b-dul A. I. Cuza, Slatina, în cadrul programului şcolar iniţiat de Ministerul Educaţiei Naţionale  „Să ştii mai mult, să fii mai bun”, următoarele ateliere de creativitate, dată fiind apropierea marii sărbători creştine a Sfintelor Paşti: 

  1. Atelier Quilling: Decorat lumânări de Paşti / Felicitări de Paşti / Ouă de Paşti
  2. Atelier Paper Rolling: Suporturi ouă de Paşti
  3. Atelier Pictură: Ouă de Paşti / Felicitări de Paşti 

Dorim astfel ca elevii să fie implicaţi în activităţi care să le valorizeze talentele şi preocupările extraşcolare în domeniul cultural-artistic.

În cadrul atelierului de Quilling copiii se familiarizează cu arta rulării hârtiei şi realizează diverse obiecte: felicitări şi decoraţii pentru lumânări. Tehnica quilling reprezintă un exerciţiu de concentrare, de antrenare a atenţiei, dar şi de imaginaţie şi dezvoltare a creativităţii. În cadrul atelierului de Paper Rolling elevii vor rula hârtie de ziar şi vor realiza suporturi pentru ouă de Paşti.

În cadrul atelierului de Pictură copiii se vor familiariza cu diferite tehnici, suporturi şi materiale inedite de decorat ouă şi realizat felicitări, vor afla când a apărut obiceiul ouălor colorate în Europa.

Participând la aceste ateliere, copiii au ocazia să se convingă de faptul că pot crea lucruri minunate şi în acelaşi timp îşi pot dezvolta un hobby.

Şcoli înscrise în program: 

Luni, 6 aprilie 2015

8.00–9.00  Şcoala Gimnazială Curtişoara

9.00–10.00 Şcoala Gimnazială „Ştefan Proptopopescu”, Slatina

10.00–11.00 Grădiniţa cu program normal „Spiru Vergulescu”, Slatina

11.00–12.00 Şcoala Gimnazială „Ştefan Protopopescu”, Slatina

Marţi, 7 aprilie 2015

8.30–9.30  Şcoala Gimnazială „Eugen Ionescu”, Slatina

9.30–10.30  Şcoala Gimnazială „Eugen Ionescu”, Slatina

11.00–13.00 Colegiul Naţional „Ion Minulescu”, Slatina

Miercuri, 8 aprilie 2015

9.00–10.00 Colegiul Naţional Vocaţional „Nicolae Titulescu”, Slatina

10.00–10.30  Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga”, Slatina

10.30–11.30 Colegiul Naţional Vocaţional „Nicolae Titulescu”, Slatina

12,00–13.00 Şcoala Gimnazială „George Poboran”, Slatina,

Joi, 9 aprilie

8.30–9.30  Şcoala Gimnazială „Ştefan Proptopopescu” Slatina

9.30–10.30  Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga”, Slatina

10.30–11.30,  Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga”, Slatina

Persoane de contact: Muzeografi: Denissa Guţică-Florescu (0749 105 270), Claudia Balaş (0766 265 865); Restauratori: Iohana Popescu (0766 245 408), Iuliana Dumitrana (0741 547 667).

                                                                     Laurenţiu Guţică-Florescu

Director al Muzeului Județean Olt

logo liber sa spunVezi: arhiva categoriei Muzee

90 de ani de la naşterea maestrului Marin Constantin

marin-constantin1

calendarAstăzi, 27 februarie 2015,  se împlinesc 90 de ani de la naşterea muzicianului Marin Constantin (27 februarie 1925, Urleta, Prahova–1 ianuarie 2011, București) , dirijor şi compozitor, fondator al Corului Naţional de Cameră „Madrigal”.

Începând de la această dată, o serie de evenimente dedicate memoriei marelui om de cultură va avea loc atât în Bucureşti cât şi la nivel naţional și se va derula pe parcursul întregului an. Cu acest prilej, ministrul culturii, domnul Ionuț Vulpescu, a semnat ordinul cu numărul 2111, publicat în Monitorul Oficial 133 / 23 februarie 2015, prin care titulatura instituției va cuprinde și numele fondatorului său: Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. Printre acțiunile care punctează cei 90 de ani de la nașterea fondatorului Corului „Madrigal” se înscriu și eforturile Primăriei Municipiului București, care va amenaja o piață ce va purta numele lui Marin Constantin, și ale Universității Naționale de Muzică București, care va da același nume uneia dintre sălile noului sediu ce urmează a fi inaugurat.

În ziua în care muzicianul ar fi împlinit vârsta de 90 de ani, Aula Palatului Cantacuzino – Enescu găzduiește o masă rotundă, la care vor participa personalităţi de referință din cultura şi critica muzicală românească. Evenimentul, este prilejul de întâlnirea membrilor-alumni ai corului înfiinţat în urmă cu 52 de ani. În cadrul întâlnirii, alături de un micro-recital al Corului „Madrigal”, vor lua cuvântul apropiaţi ai maestrului Marin Constantin. Accesul la acest eveniment se face pe bază de invitaţie.

CONCERT MARIN CONSTANTIN

Duminică, 1 martie 2015, în Sala Mare a Ateneului Român, începând cu ora 19.00, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” va susţine Concertul extraordinar intitulat Marin Constantin 90, în cadrul căruia vor fi interpretate piese care au făcut istorie în repertoriul celebrului cor, astăzi dirijat de Anna Ungureanu. Evenimentul este prezentat de criticii muzicali Valentina Sandu Dediu şi Viorel Cosma. Soliștii concertului sunt Denis Maxim și Ana Mirescu, la harpă – Miruna Vidican. De asemenea, în cadrul Programului Național „Cantus Mundi”, alături de Corul „Madrigal” va susține un recital și Corul de Copii Radio, dirijat de Voicu Popescu, la pian: Magdalena Faur.

Grila de emisiuni a Televiziunii Române cuprinde, la acest sfârşit de săptămână, un program special dedicat seriei de evenimente „Marin Constantin 90”: vineri, 27 februarie, ora 22.30 – In memoriam Marin Constantin, producător Ioan Duma (TVR1); sâmbătă, 28 februarie,  ora 22.30 – Profesioniștii… cu Eugenia Vodă (TVR1); În același timp, Societatea Română de Radiodifuziune dedică două momente importante împlinirii a 90 de ani de la nașterea maestrului Marin Constantin: Radio România Muzical a introdus în cadrul emisiunii „Polifonii” (ora 13.10), o rubrică zilnică intitulată „Marin Constantin 90”, producător Monica Cenger; Radio România Cultural dedică acestui eveniment, ediția din data de 27 februarie a emisiunii „Oaza de muzică”, realizator Sorina Goia.

marin constantin foto de tinerete

Marin Constantin

Compozitor și dirijor, Marin Constantin a pus bazele Corului „Madrigal” în 1963, fiind un specialist renumit în muzica renascentistă, cântul gregorian și baroc precum și muzica tradițională şi contemporană românească. S-a dedicat muzicii, debutând ca dirijor de coruri studențești și de amatori precum Corul Universității și Corul Sindicatului Învățământ din București (194–1951). A fost asistent la Facultatea de Filosofie din București (1948–1952), iar din 1954 a fost șeful sectorului muzical în Casa Centrală a Creației Populare (1954–1955), director general, dirijor al Ansamblului UTC din România (1951–1974), director adjunct al Direcției muzicii din Ministerul Culturii (1960–1965), apoi profesor la catedra de dirijat de cor la Conservator (din 1960). Între 1966–1969 a fost directorul general al Operei Române. Maestrul Marin Constantin a fost membru al Uniunii Compozitorilor (din 1956), fiind autorul multor piese corale. A fost fondator al Corului Universității din București (1948), al Capelei Corale „Gheorghe Cucu” (1958) și al Corului Național de Cameră „Madrigal” (1963).

marin-constantin

Din 7 iulie 1963, când a avut loc primul concert, până la evenimentul de adio din 2010, a fost dirijorul Corului „Madrigal” al Conservatorului București, un ansamblu de excepție, care s-a făcut cunoscut prin numeroase turnee întreprinse de-a lungul anilor în toată lumea. A susținut peste 4000 de concerte în țară și în lume, în cadrul unor importante festivaluri: „George Enescu” (România), Bordeaux (Franța), Viena (Austria), „Händel” (Germania), UNICEF (Franța), „Toamna Varșoviană” (Polonia), Anul Marcian (Veneția, Italia), „Primăvara la Praga” (Cehia), „Musica Antiqua Europae Orientalis” (Polonia), Ohridsko Leto și Belef (Belgrad) etc.

logo liber sa spunVezi: arhiva categoriei Muzica

Arhiva rubricii Calendar

A încetat din viață profesorul Ladislav Daniel

Ladislav-Daniel

corespondenta rubrica liber sa spunLuni, 16 februarie 2015, a încetat din viață, la vârsta de 92 de ani, profesorul ceh Ladislav Daniel. Înmormântarea va avea loc vineri, 27 februarie 2015, la ora 13.30, la Biserica Sf. Moric (Mauritiu) din Olomouc.

Născut la Kolín, la 29 mai 1922, Ladislav Daniel a absolvit secţia de limbă engleză şi muzicologia la Facultatea de Filozofie a Universităţii Caroline din Praga, încheindu-şi studiile la Facultatea de filozofie a Universităţiii Palacký din oraşul Olomouc, cu lucrarea de diplomă Metoda tonală de canto ca ultim stadiu al metodelor de intonare. În acelaşi timp era trompetist în Orchestra lui Gustav Brom. Ulterior a cântat la corn în Orchestra Filarmonicii Morave din Olomouc.

schott-music-panton-s-r-o-intonacni-cviceni-ladislav-daniel

Între anii 1961–1970 a fost şef de catedră la Institutul Pedagogic, ulterior la Facultatea Pedagogică a Universităţii Palacký. A fost de asemenea profesor la licee dintr-o serie de ţări europene, în Germania, Marea Britanie, Franţa, Danemarca, Polonia, Ungaria şi URSS (vorbea curent şapte limbi străine). În 1966 a propus şi realizat conceptul de şcoală generală axată pe educaţia muzicală la Olomouc, unde a continuat să activeze şi în anii ’70, când, din motive politice, a trebuit să renunţe la universitate. În anul 1987 Ministerul Învăţământului a facilitat introducerea acestui model şi în alte şcoli generale, care aveau condiţiile necesare. Prin activitatea sa, Ladislav Daniel a influenţat semnificativ modernizarea pedagogiei muzicale nu numai în Cehia, ci şi în străinătate.

blockflote ladislav daniel

Este și autor de manuale. Cea mai cunoscuta lucrare a sa este Să învăţăm să cântăm la flaut dulce (blockflöte) jucându-ne, în şapte volume, ajungând cel mai răspândit manual pentru acest instrument, pentru generaţii întregi de elevi. A contribuit semnificativ la extinderea studiului flautului în Cehia.

Ladislav Daniel a încercat să reformeze programa educaţiei muzicale. Pentru primele patru clase ale şcolii generale a scris o serie de manuale, în cinci volume, numite Cucul, Mierla, Ciocârlia, Frunzăriţa şi Privighetoarea, fiecare având şi o carte de metodică. În anul 1992 a fost numit profesor la Universitatea din Olomouc. Ladislav Daniel este de asemenea autor de manuale pentru diverse instrumente (clarinet, cimpoi, contrabas, ţambal). A fost un propagator al metodei pedagogice a lui Carl Orff, introducând studiul instrumentelor muzicale în şcolile primare.

Printre cele mai importante merite muzicale se numără propunerea predării muzicii pe calculator şi primul manual cu program software de predare a intervalelor din Europa.

Pe lângă activitatea pedagogică, era pasionat de fabricarea instrumentelor muzicale, fiind şi instrumentist amator. Ladislav Daniel  se axa mai ales pe instrumente de epocă, precum viola da gamba, lăuta barocă, serpentul, dar a construit şi douăzeci de ţambale. A fost adesea membru în juriile diverselor concursuri muzicale.

„Educaţia noastră muzicală pierde o altă personalitate care din anii ’60 ai secolului trecut a contribuit semnificativ la crearea metodei moderne de predare a muzicii. Şcoala de învăţare a flautului prin joc, manualele de muzică şi materialele sale didactice sunt binecunoscute de majoritatea profesorilor. Ne-a părăsit un om care a trăit o viaţă lungă şi plină. Moştenirea sa va rămâne multă vreme în şcoli.” – Jan Prchal, preşedinele Asociaţiei pentru educaţia muzicală în Cehia.

Lidia Našincová

Corespondenţă de la Praga

logo liber sa spunVezi: arhiva rubricii Corespondență

Arhiva categoriei Muzica

„Educație și formare”, o nouă colecție a Editurii Trei

carti colectia educatie si formare editura trei

sigla educatie si formare editura treiEditura Trei a lansat la începutul lunii decembrie 2014 o nouă colecție: „Educație și formare”, coordonată de prof. univ. Lucian Ciolan, Decanul Facultății de Psihologie și Știintele Educației din cadrul Universității din București.

Noua colecție pleacă de la ideea că cele mai actuale și mai eficiente idei și tehnici educaționale sunt utile nu doar pentru cercetătorii, profesorii și studenții interesați de științele educației, dar și pentru formatori, mentori, coach-i, consilieri și alți specialiști din largul domeniu al învățării, formării și optimizării personale și profesionale.

Educația și învățarea nu sunt doar treaba școlii. Educația e treaba tuturor, pentru că o Românie  educată se construiește în familie, la școală, în universitate, dar și la locul de muncă, în activitățile de învățare permanentă sau în orice loc și context care poate contribui la o învățare de calitate. Colecția ”Educație și formare” a apărut ca urmare a convingerii că pasul cel mai important în creșterea calității proceselor de învățare în familie, în școală, în corporații sau oriunde altundeva, este  asigurarea unui suport științific și metodologic solid, relevant și actual.” (prof. univ. Lucian Ciolan).

Primele trei volume apărute în această colecție sunt:

• Teorii contemporane ale învățării. Autori de referință, coordonator: Knud Illeris, traducere din limba engleză de Zinaida Mahu.

16 somităţi din ştiinţele educaţiei îşi prezintă cele mai inovatoare cadre teoretice şi cele mai influente contribuţii din domenii precum achiziţia conţinuturilor, dezvoltarea umană sau studiul cultural şi social al procesului învăţării. Cu un accent aparte pus pe instruirea continuă, dar şi pe natura experienţială şi transformativă a învăţării, textele din acest volum familiarizează profesorii şi cercetătorii cu cele mai proaspete idei şi curente din teoriile educaţiei. Dintre autorii de referinţă prezenţi în această antologie nu lipsesc Howard Gardner, Jerome Bruner, Peter Jarvis, Etienne Wenger, Jack Mezirow ş.a.

Învăţarea vizibilă. Ghid pentru profesori de John Hattie, traducere de Cristina Dumitru. Consultant ştiinţific: Adina Glava.

Rod al efortului de sintetizare a peste 50 000 de cercetări, incluzând 250 de milioane de elevi, Învăţarea vizibilă. Ghid pentru profesori identifică, pe baze riguros ştiinţifice, care sunt cei mai eficienţi factori din procesul de predare-învăţare. Într-o lume preocupată de aspectele conjuncturale ale activităţii didactice (politici educaţionale, management şcolar etc.), John Hattie se întoarce la „viaţa de zi cu zi” a profesorilor şi elevilor. Axată pe procesele specifice lecţiei şi interacţiunilor profesor-elev, cartea oferă criterii clare şi obiective pentru orice educator care doreşte să aleagă cele mai bune căi de optimizare a învăţării.

Volumul se concentrează asupra obiectivelor didactice stimulatoare, asupra importanţei clarificării la clasă a criteriilor de reuşită şi a progresului individual al elevului şi asupra felului în care evaluarea continuă poate motiva atât profesorul, cât şi elevii. Educatorii şi cercetătorii din domeniul pedagogiei vor găsi aici sfaturi practice pentru implementarea celor mai adecvate strategii didactice, precum şi studii de caz şi liste de sarcini pentru diversele etape ale instruirii.

„După încercări mai mult sau mai puţin reuşite de reforme structurale şi sistemice în educaţie, avem nevoie de o revoluţie a învăţării. Cartea lui Hattie le oferă profesorilor şansa extraordinară de a genera fiecare, prin munca de zi de zi, o transformare profundă a învăţării, aducând acest proces în zona «vizibilă» şi făcându-l plăcut şi autentic. Astfel, educatorii vor putea contribui direct şi substanţial la o Românie educată…” – prof. univ. Lucian Ciolan.

Formarea inovatorilor. Cum crești tinerii care vor schimba lumea de mâine de Tony Wagner, traducere de  Anca Sevcenco.

Ce fel de educaţie poate ajuta copiii de azi pentru a reuşi în era informaţiei şi a inovării? Cum poate fi încurajată creativitatea tinerilor angajaţi? În ce mod părinţii pot cultiva curiozitatea şi inventivitatea celor mici? Plecând de la triunghiul joc-pasiune-determinare, Tony Wagner reface traseul formativ al câtorva dintre cei mai străluciţi inovatori ai zilelor noastre, de la inginerul care a contribuit decisiv la crearea primului iPhone, la activişti sociali care născocesc, în Africa, „biciclete” ieftine pentru depănuşat. Pe lângă interviurile cu aceste minţi pline de creativitate, Wagner discută şi cu profesorii şi părinţii acestor inovatori. Scopul său este să arate cât de importantă este o copilărie în care sunt încurajate pasiunile celor mici şi cât de mult contează modelul personal al dascălilor dedicaţi. De asemenea, sunt descrise câteva dintre liceele şi facultăţile americane cele mai vizionare ca programă şi ca abordare interdisciplinară.

„Cum putem da fiecărui copil sau tânăr şansa de a fi creativ şi de a fi educat pentru inovaţie? Cum ne asigurăm că viitorii «transformatori» ai lumii sunt pregătiţi să răspundă provocărilor? Profesorul de pedagogie Tony Wagner dă răspunsuri şi soluţii surprinzătoare în această carte, pe care o recomand în primul rând celor care au fost împiedicaţi cel puţin o dată să fie inovatori…” –  prof. univ. Lucian Ciolan.