Lansare de carte: „Faţa întunecată a globalizării. Războaie civile, state eşuate şi radicalizare religioasă în lumea contemporană”

fata-intunecata-a-globalizarii

eveniment liber sa spunSâmbătă, 19 noiembrie 2016, ora 14.00, în cadrul Târgului de Carte „Gaudeamus”, la standul Editurii RAO se va lansa volumul Faţa întunecată a globalizării. Războaie civile, state eşuate şi radicalizare religioasă în lumea contemporană. Coordonatori: Șerban Filip Cioculescu, Octavian Manea, Silviu Petre (București, Editura RAO. 2016).

Cartea va fi prezentată de Cristian Barna, Iulian Fota și Marian Zulean, alături de Șerban F. Cioculescu, Octavian Manea, Silviu Petre, coordonatorii lucrării.
Continuă lectura „Lansare de carte: „Faţa întunecată a globalizării. Războaie civile, state eşuate şi radicalizare religioasă în lumea contemporană””

Dialog între Emil Constantinescu, fost președinte al României şi Vytautas Landsbergis, primul preşedinte democrat al Lituaniei

dialog emil constantinescu Vytautas Landsbergis

eveniment liber sa spunPentru a marca 25 de ani de la independenţa ţărilor baltice incluse abuziv în fosta URSS, miercuri, 24 iunie 2015 , la ora 18.30, pe scena Ateneului Român din București va avea loc un dialog între prof. Emil Constantinescu, fost președinte al României şi Vytautas Landsbergis, primul preşedinte democrat al Lituaniei, pe tema Elitele Intelectuale din Europa de Est: de la Disidenţa Anticomunistă la Integrarea Europeană.

Continuă lectura „Dialog între Emil Constantinescu, fost președinte al României şi Vytautas Landsbergis, primul preşedinte democrat al Lituaniei”

Nicolae Titulescu. Arhive pierdute. Dosarul unei recuperări

george g potra

Prof. George G. Potra, membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, are plăcerea să vă invite la lansarea lucrării sale Nicolae Titulescu. Arhive pierdute. Dosarul unei recuperări, editată cu sprijinul Centrului Cultural „Lucian Blaga” şi al Fundaţiei Culturale „Lucian Blaga” – Sebeş.

Continuă lectura „Nicolae Titulescu. Arhive pierdute. Dosarul unei recuperări”

Relaţii româno-cehe

relatii romano cehe bibliografie

Cu ocazia aniversării a 95 de ani de stabilirea relaţiilor diplomatice româno-cehoslovace, a 80 de ani de predare a limbii cehe la Universitatea din Bucureşti şi a 20 de ani de la semnarea tratatului de Prietenie şi Cooperare între România şi Republica Cehă, Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, Institutul Diplomatic Român și Ambasada Republicii Cehe la Bucureşti au plăcerea să vă invite la lansarea volumului bilingv Relaţii româno-cehe: bibliografie generală. Partea 1. Monografii şi contribuţii la volume monografice/„Rumunsko-české vztahy: všeobecná bibliografie. Část 1. Monografie a příspěvky v monografických publikacích − coordonator conf. dr. Octavia-Luciana MADGE, publicat de Editura Universităţii din Bucureşti. 

Evenimentul va avea loc în ziua de marţi, 19 mai 2015, ora 9.30, la Institutul Diplomatic Român, Bd. Primăverii nr. 17, sector 1, Bucureşti. Secretariat: Telefon: +40 21 233.99.66.

logo liber sa spunVezi: Arhiva categoriei Carte

Marea Chinei de Sud – strategii, dispute, conflict

marea chinei de sud

Una dintre cele mai active și tensionate regiuni geopolitice de pe glob, Marea Chinei de Sud și grupurile sale de insule – Paracel și Spratly – trebuie privite și analizate cu atenție.

Subliniind necesitatea analizării și promovării evenimentelor din Marea Chinei de Sud, RISAP (The Romanian Institute for the Study of the Asia-Pacific) organizeză o dezbatere publică pe tema disputelor teritoriale și maritime din această regiune. Dezbatere va avea loc marți, 19 mai 2015, între orele 17.30–19.30, în Sala de Consiliu a Facultății de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea din București. În cadrul acestui eveniment vor dezbate alături de dumneavoastră Gen. (r) Alexandru Grumaz, Dr. Simona Soare și cercetătorul EURISC, Alexandru Georgescu.

Intrarea este liberă.

alex grumaz

Gen. (r) Alexandru Grumaz a fost Consul General al României la Shanghai în perioada 2007–2009. Absolvent al Universității Naționale de Apărare a SUA, gen. (r) Grumaz a ocupat poziția de prim-adjunct al Directorului Serviciului de Telecomunicații Speciale, cât și funcțiile de șef al Direcției de Management al Resurselor pentru Apărare și de director al Directoratului de Planificare Integrată a Apărării, din cadrul MApN.
Domnia sa este și un bun cunoscător al regiunii Asiei de Est, multe din analizele sale putând fi găsite pe blog-ul adevărul: http://adevarul.ro/blogs/alexandru.grumaz
Vă așteptăm să dezbateți împreună evenimentele care au loc în Marea Chinei de Sud!

Congresul Diasporei Unioniste

congresul diasporei unioniste

În perioada 3–5 aprilie 2015, între orele 14.00–18.00, la Palatul Parlamentului din București (strada Izvor, nr. 2-4), va avea loc Congresul Diasporei Unioniste, organizat de Asociația „Basarabia, pământ românesc”. La acest congres sunt invitați reprezentanții asociațiilor de români din străinătate, precum și cei care s-au făcut remarcați prin atitudine sau activități unioniste. Doritorii sunt invitați să se înscrie pe http://romanism.ro/congresul-diasporei-unioniste/ și vor fi contactați de organizatori.

Temele principale ale dezbaterilor vor fi atât comunicarea cu liderii de opinie de pe mapamond, pentru a facilita crearea unei atmosfere favorabile ideii de reunire a României și Republicii Moldova, cât și influențarea factorilor politici din țară. Prin mesaje și apeluri ale românilor din diasporă, politicienii de la Chișinău trebuie să fie îndemnați să renunțe la mesajele lor ambigue în privința chestiunilor de identitate națională și să asculte doleanțele românilor de la est de Prut, care doresc în majoritate reunirea. Politicienii de la București, la rândul lor, trebuie persuadați să își asume un rol mai proactiv în relația cu Republica Moldova și, în special, cu românii care locuiesc acolo. La fel, vor fi analizate posibilitățile pragmatice de apropiere dintre cele două state românești, la care pot contribui și românii din diasporă.

Cu toții știm că pentru legitimarea unirilor anterioare, din 1859 și 1918, a fost nevoie de un efort diplomatic colosal, dar în același timp echilibrat și bine direcționat. Deși decizia de Unire o vor lua românii de pe cele două maluri ale Prutului, este foarte importantă și o atitudine internațională favorabilă în momentul luării acestei decizii. Noi, românii din diasporă, suntem cei care trebuie să ne asumăm rolul de ambasadori ai românismului și ai Unirii oriunde ne aflăm, căci suntem cei care au cel mai înlesnit acces la formatorii de opinie din țările occidentale.

logo liber sa spunVezi: arhiva categoriei Diaspora

Egalitate la toate nivelurile de luare a deciziilor politice şi economice

Picture_Meeting_Bucharest_019

eveniment liber sa spunÎn cadrul calendarului Romanian Women’s Lobby, integrat activităţilor prilejuite de manifestările „Beijing+20” ale European Women’s Lobby, Asociaţia Jurnalistelor din România „Ariadna” şi ROWL organizează dezbaterea NOI DORIM „Egalitate la toate nivelurile de luare a deciziilorgeorgeta adam politice şi economice”  (WE WANT „Parity at all levels of political and economic decision-making”).

Evenimentul va avea loc la Fundaţia Româno-Americană din Bucureşti, vineri, 27 februarie 2015, între orele 13.30–15.30. Participă: dr. Georgeta Adam, preşedintă AFJR „Ariadna”, expert EIGE, Daniela Palade, redactor şef, revista „Avantaje”, conf. univ. dr. Marina Roman, Puşa Roth, jurnalistă, Marina Brucher, expert parlamentar.

Vezi: arhiva categoriei Conferință 

Conferințele Teatrului Național din București: „Mai poate avea politica vreun sens?”

conferintele-tnb-rev-teatrala-radio

Duminică, 22 februarie 2015, de la ora 11.00, la Sala Atelier a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București, în cadrul programului „Conferințele Teatrului Național”, Cristian Pîrvulescu, cunoscut politolog şi comentator al vieţii sociale şi politice româneşti, prezintă conferinţa cu tema Mai poate avea politica vreun sens? 

Într-o epocă în care scandalul public cotidian pare să fi compromis iremediabil politica, mai poate aceasta avea vreun sens? Și, într-un moment în care statul de drept a devenit un leit-motiv cotidian, poate fi justiția un substitut al politicii? Ce mai rămâne din separația puterilor în stat și cum poate funcționa statul de drept astăzi?

conferinta cristian pirvulescu tnb

Nu prea se știe cu precizie cine și când a folosit mai întâi expresia „Fiat justitia, et pereat mundus”, dar ideea că justiția este mai presus de morală, moravuri și sentimente și mai ales dincolo de politică este cunoscută încă din antichitate. De aici și problema: cum se poate justifica moral actul de justiție și care este rolul său în societate?

Trebuie să fie justiția independentă? Dilema filosofică se exprimă prin conflictul dintre viziunea utilitaristă (justiția trebuie să asigure maxima utilitate, adică, în sensul lui John Stuart Mill să facă posibilă maximizarea fericirii pentru cât mai mulți și să reducă suferința) și cea pe care am putea-o numi absolută (justiția trebuie să fie eternă, universală, imuabilă, implacabilă, impersonală etc). În consecință, cărui tip de morală i se supune dreptatea procedurală, cea pe care în limbajul obișnuit o numim justiție: uneia utilitariste, și anume ideii că justiția este o funcție a statului și are o utilitate practică, sau uneia non sau contra utilitare, și anume că justiția este întruparea Dreptății supreme. Dar cine stabilește ce și cum este Dreptatea supremă?

justitie

Revenind pe malurile Dâmboviței, am putea spune, parafrazându-l pe Caragiale: „Să fie dreptate, dar să știm și noi!”. „Noi”, adică ei, politicienii obsedați de sondaje, aflați într-o campanie electorală permanentă, trăind într-un cotidian permanent. Să fie Dreptate? Sigur! Dar pentru a realiza ce?

Cristian Pirvulescu

Despre Cristian Pîrvulescu

Politolog, comentator politic și activist pentru democrație și drepturile omului.

Participă curent la dezbateri pe teme civice și politice în mass-media și colaborează cu comentarii politice în presa scrisă.

S-a născut la 9 ianuarie 1965, în Ploiești. A absolvit Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, în 1989.

Ca profesor la Facultatea de Științe Politice de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative, unde funcționează din 1992, predă cursuri de știință politică (Concepte fundamentale în știința politică, Instituții politice, Politică comparată). Din 2005 este și decan al acestei facultăți.

Susţine şi coordonează o intensă activitate de cercetare în cadrul învăţământului universitar (proiecte finanţate de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior, PHARE, Consiliul Naţional al Finanţării Învăţământului Superior ş.a.). A condus mai multe seminarii și școli de vară privind modificarea Constituției și a legii partidelor.

Este Doctor în ştiinţe politice cu teza Tendinţe şi evoluţii în dinamica partidelor politice (vest)europene la sfârşitul secolului XX, SNSPA, 2003.

A urmat stagii de specializare în Franţa, Germania, Olanda şi Statele Unite ale Americii.

A participat la numeroase congrese, conferinţe, simpozioane şi mese rotunde, afirmându-se ca unul dintre cei mai activi politologi și comentatori al vieții sociale și politice românești.

cristian-pirvulescu pro democratia

Experienţă profesională:

Membru în comitetul de redacţie şi redactor şef adjunct al revistei de ştiinţe politice „Sfera Politicii” ( 1994–1997).

Membru fondator al Asociaţiei Române de Ştiinţe Politice, precum şi al Societăţii Române de Ştiinţe Politice.

1999–2005, membru al juriului Barometrului de Opinie Publică, cercetare bianuală realizată de Fundaţia pentru o Societate Deschisă.

Din 2007 este membru al Comitetului Economic și Social European.

A condus, în calitate de preşedinte, între 1999 şi 2013, Asociaţia „Pro Democraţia”, în prezent fiind Preşedinte de Onoare.

Lucrări de autor: Politici şi instituţii politice, Editura Trei, Bucureşti, 2000, 2002;  Partide si sisteme de partide, Editura Universităţii „Dimitrie Cantemir”, Bucureşti, 2000, 2007;  Ştiinţa politică, Editura Universităţii Dimitrie Cantemir, Bucureşti, 2001.

A publicat numeroase articole şi studii, are o serie de contribuţii la lucrări colective, între care amintim:  Introducere în educaţia civică. Ghidul ziaristului, editată de Asociaţia „Pro Democraţia”, Bacău, 1999 – fiind coordonatorul lucrării; Dicţionar de scrieri politice (coordonator: Laurenţiu Ştefan Scalat), Editura Humanitas, 2000 (articolele: Montesquieu – Despre spiritul legilor, Roberto Michels – Partidele politice: eseu asupra tendinţelor oligarhice ale democraţiilor); Naţionalism şi rasism difuz în cultura politică românească în Populism, demagogie, realism politic, volum editat de Cătălin Turliuc şi Alexandru Zub, Academia Română, Institutul de istorie A. D. Xenopol, Iaşi, 2001; Manual de filozofie(coordonatori: Adrian Miroiu, Doina Ştefănescu), Editura Humanitas, 2003.

Premii şi distincţii  Ordinul Pentru Merit în rang de Cavaler, 2000;  Premiul Grupului pentru Dialog Social, 2004.

Cumpără bilete online

Pentru mai multe informaţii legate de bilete:  tel. 314. 71. 71 (Agenţia de bilete).

Comunicat al Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București

logo liber sa spunVezi: arhiva categoriei Conferințe

Stalin şi „tentaţia imperialismului”: ideea mesianică în politica externă a Uniunii Sovietice, 1924–1953

centrul de studii afis

Centrul de Studii Ruse şi Sovietice „Acad. Florin Constantiniu” din cadrul Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului are plăcerea să vă invite la conferinţa „Stalin şi «tentaţia imperialismului»: ideea mesianică în politica externă a Uniunii Sovietice, 1924–1953”.

Evenimentul se va desfăşura miercuri, 18 februarie 2015,  între orele 11.00–13.00, la sediul Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, str. Arh. Grigore Cerchez nr. 16, sector 1, Bucureşti.

Mai multe informaţii la tel. 021 230 69 92 sau pe http://centruldestudiirusesisovietice.blogspot.ro/.

Centrul de studii ruse şi sovietice funcţionează în cadrul Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Academia Română. Organizează manifestări ştiințifice dedicate unor momente importante din istoria Rusiei şi a Uniunii Sovietice, precum şi a relaţilor româno-sovietice.

Puntea Moscova–Budapesta peste Ucraina și România

fundatia univ marea neagra afis

eveniment liber sa spunFundaţia Universitară a Mării Negre, ziarul „Adevărul” și revista „Foreign Policy România” vă invită miercuri, 18 februarie 2015, ora 17.00, la Grand Hotel du Boulevard (Bd. Regina Elisabeta nr. 21, sector 5, Bucureşti), la dezbaterea Puntea Moscova–Budapesta peste Ucraina și România.

Evenimentul va fi moderat de Dan Dungaciu, Președintele Fundației Universitare a Mării Negre, și de Ion M. Ioniţă, senior editor „Adevărul”, fiind transmis în direct pe site-ul www.privesc.eu.
Vorbitori:
• Ambasador Sergiu Celac, membru în Consiliul Director al Fundației Universitare a Mării Negre (FUMN)
• Ambasador Ioan Donca, membru în Consiliul Director al Fundației Universitare a Mării Negre (FUMN)
• Emil Hurezeanu, membru în Consiliul Director al Fundaţiei Universitare a Mării Negre (FUMN)
• Alina Inayeh, Director, Black Sea Trust for Regional Cooperation
• Teodor Meleșcanu, membru în Consiliul Director al Fundației Universitare a Mării Negre (FUMN)
• Petrişor Peiu, Director Departamentul de Analize Economice al FUMN
• Sergiu Medar, Profesor la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”.
Persoană de contact: Nicolae Ţîbrigan (nicolae.tibrigan@fumn.eu sau tel. 0755 087 185)
Intrarea este liberă în măsura locurilor disponibile.