„Ţinutul de Mlaştină al Doamnei Liliac” de Carmen Vințan

emma-teller-povesti-din-oglinda-carmen-vintan-fragment

proza scurta rubrica liber sa spunLocul nu părea primitor. Pădurea cu copacii uscaţi, crengile desfrunzite, pământul moale îmbibat cu apă, şanţuri mlăştinoase lipite de movilele din muşchi, bolovani mari, răsfiraţi ici-colo, ceaţa densă, câte o pasăre de pradă învârtindu-se deasupra lor cu ţipătul ei ameninţător, până şi cerul vineţiu le înspăimântau. Această atmosferă stranie trăda prezenţa unui stăpân neospitalier pe un tărâm ostil. Nu ştiau încă în ce direcţie ar putea să îşi continue călătoria. Nu aveau nici o speranţă să întrevadă un capăt sau un sfârşit de drum. Emma se învârti de colo-colo, dezorientată. Cu o sclipire în ochi, entuziasmată de descoperirea ei, îi spuse Elnei:
– Am găsit! Opreşte-te!
– Ei?
– Priveşte! Fiecare copac are scrijelite pe scoarţa lui nişte litere. Îţi reaminteşti peretele unde am găsit prima dată caietul?
– Da, şi?
– Cum adică, şi?! Trebuie să descoperim cuvântul care ne aduce rezolvarea. Să verificăm fiecare copac, sugeră Emma. După un timp îi veni o idee salvatoare. Se dădu puţin în spate scrutând atentă coaja trunchilor goi din faţa ei. La baza fiecăruia se afla o literă de tipar. Unii dintre ei erau dispuşi în cerc. Descifrase următoarele: „Sub mlaştină se află locul”. Continuă lectura „„Ţinutul de Mlaştină al Doamnei Liliac” de Carmen Vințan”

„De-a Lansare de Carte” de Lică Barbu

desen 4 lumea lui licuta

proza scurta rubrica liber sa spunPoveste întâmplător întâmplătoare, scrisă la o întâmplare, inspirată dintr-un fapt real întâmplător de întâmplător. Orice asemănare cu personajele nu este deloc întâmplătoare.

Bună ziua, Oameni Mari! Am făcut-o şi p’asta!
Nu pasta de pix, dragii mei. Şi nici pasta de morcovei fierţi care nu-mi place şi i-o dau lui Pufuleţ să-şi coloreze ochii. Ştiind de intenţia mea, miorlăie ca un scârţâit de cretă pe tablă.
Până la urmă, mănânc eu pasta, ce să fac?… ca să opresc dezastrul ce va urma. Adică, se dărâmă casa pe noi.
Deci, am făcut-o şi p’asta, cum spuneam.
Asta ce? – veţi întreba. Cum ce? Vaaaai! Ştiu toţi prietenii mei din lumea mea că am scris o carte şi voi nu? Măi, Oameni Mari! Glumiţi?
Staţi să vă povestesc!

coperta-lica-barbu-lumea-lui-licuta
Mi-am făcut cunoscută lumea mea în cărticica Lumea lui Licuţă. Cum? Simplu! Printr-un joc jucăuş de frumos pe care l-am numit, în fuga unui gând copilăresc dar şi în fuga unei steluţe rebele căzută întâmplător în mintea mea, De-a Lansare de Carte. Pam-pam!
Dar, până la acest joc am trecut prin multe. Multeee… să le spunem aventuri. E mai captivant. Continuă lectura „„De-a Lansare de Carte” de Lică Barbu”

„Copacabana” de Florentina Loredana Dalian

copacabana proza scurta florentina loredana dalian

proza scurta rubrica liber sa spun„Nu, Roger, mie nu mi-a lipsit niciodată cineva cu care să fac dragoste, însă marea lipsă a vieţii mele a fost cineva cu care să visez.” I-o spusese pilotului înainte de aterizarea pe aeroportul Galeão din Rio de Janeiro. Roger era genul de bărbat ferm convins că omenirea nu poate supravieţui fără el, şi mai ales jumătatea feminină a omenirii. Frumos, ce-i drept, dar de o frumuseţe prea evidentă, prea săritoare în ochi, pe care parcă şi-o afişa ca pe un trofeu. Dacă doar l-ai fi privit, ar fi fost spre câştigul său, dar imediat ce deschidea gura şi începea să se laude, te lipseai de o aşa frumuseţe. Nu-i plăcuseră niciodată înfumuraţii, oricâte alte calităţi ar fi avut în rest. Reuşise totuşi să păstreze cu el o relaţie bună, era mult mai avantajos, fiind şefă de cabină şi trebuind să colaboreze desăvârşit pe timpul zborului, spre folosul tuturor; însă relaţia se menţinuse în termeni strict colegiali, ceea ce pe Don Juan-ul plin de el îl scotea din sărite. Nu erau multe însoţitoarele de zbor care îi rezistaseră. Unele chiar îi făcuseră ele avansuri. Aşa că îi era greu să priceapă de ce Luana ieşea din rândul admiratoarelor picate pe spate ca muştele în borcanul cu miere. „Uite, d-aia! Fiindcă în borcanul tău, nu-i miere, ci oţet, fraiere!” Îi aruncase, otrăvit, după a n-a tentativă de-a o convinge să se deplaseze la noapte în camera lui: „Eşti o proastă! Habar n-ai ce pierzi! În plus, nu prea văd cu cine ţi-ai putea petrece noaptea; copilotul e gay, iar boşorogii ăştia umflaţi, gata să-mi dărâme avionul cu greutatea lor – mai mult la propriu decât la figurat – nu cred să te tenteze vreunul. Te porţi de parcă zici că bărbaţii cu care să merite să faci dragoste ar fi pe toate drumurile!” Îi dăduse şi ea replica, mai mult ca să spună ceva, convinsă că nu l-a dat gata, apoi îl lăsă bombănind, în timp ce începuse manevrele de aterizare, şi merse să se ocupe de pasageri. Continuă lectura „„Copacabana” de Florentina Loredana Dalian”

„O poveste… cum alta nu este!” de Florentina Dănilă

curcubeu copii proza scurta florentina danilaproza scurta rubrica liber sa spun„Ştefan cel Mare era mic de statură şi-l ajutau fetele să urce pe cal.” De ce râdeţi? Are dreptate copilul! Domnitorul era mic de statură… dar mare la fapte. Cât despre ajutorul fetelor… Păi, băieţii se luptau cu unii şi cu alţii! Aha! Iar mustăciţi! Adică… „pălăria” gurii – mustaţa se ridică în semn de neîncredere. Eu vă sfătuiesc să mustăciţi în semn de respect. Respect pentru copilărie şi pentru toate gândurile ei năzdrăvane! Păi, ce… nu ştiţi că tata e un prinţ şi mama o prinţesă? A!!!!!!! Vă întrebaţi cine mai face mâncare? Nicio problemă! Face mama-prinţesă o vrajă – cum numai ea ştie să facă! – şiiiiiiii… imediat apare o pizza uriaşă cât roata carului! Şi-aşa prichindeii nu au dinţi pentru că a venit Zâna Măseluţă şi i-a adunat pe toţi. I-a dus în împărăţia ei şi i-a pus cu grijă în cutiuţe. Uite! Cutiuţa asta mică şi roşie are dinţişorii de lapte ai lui Vlad. De ce e roşie? Pentru că lui îi plac tare mult fructele roşii: cireşele, merele, căpşunile şi altele… roşii. Continuă lectura „„O poveste… cum alta nu este!” de Florentina Dănilă”

,,Ziua Alzheimer” de Pușa Roth

furtuna din sufletul tau

proza scurta rubrica liber sa spunSe întâmplă ca într-o zi să descoperi că cineva din familia ta, mama, tata, frate, soră, soţ sau soţie, să rămână suspendată în timp, să nu mai înţeleagă prezentul, să nu mai cunoască pe cei pe care i-a iubit, să devină puţin câte puţin altcineva, un om pentru care nimic din ceea cel înconjoară să nu-i mai fie familiar. Ziua Alzheimer este momentul întoarcerii în tunelul timpului, este ziua în care prezentul nu-ți mai aparţine, este ziua durerii, a disperării, pentru că din acest moment începe drama. Drama omului ţintuit în Lumea Alzheimer, drama celorlaţi care nu pot accepta această crudă realitate. Omul Alzheimer nu mai are identitate precisă, pentru că el nu mai aparţine unui timp prezent, iar trecutul este ca o fereastră îngustă prin care răsar imagini disparate. Continuă lectura „,,Ziua Alzheimer” de Pușa Roth”

„Amintirile piticilor uitați de vreme” de Florentina Dănilă

pitici proza scurta de florentina danila

Poveste cu final deschis

proza scurta rubrica liber sa spunEra o vreme tare neprietenoasă: întuneric de smoală, vânt dezlănţuit, ploaie mocănească. În pustiul presărat cu cioate bătrâne şi bolnave, mărturii ale unor vremuri cu păduri, se vedea doar o dâră mică de fum ce încerca să se strecoare prin perdeaua de apă  şi o fărâmă de lumină ca un vis neterminat. Era un bordei mic în care îşi duceau traiul trist şapte pitici bărboşi, uitaţi de vreme.

Erau la ceasul când deşirau ghemul cu amintiri, la o ceşcuţă cu ceai. Eh! Dar ce vremuri! Nici ceaiul nu mai era ceai! Era o fiertură făcută din 2-3 bucăţele de scoarţă de copac, că plante medicinale… de unde! Vremea lor apusese demult. Continuă lectura „„Amintirile piticilor uitați de vreme” de Florentina Dănilă”

„Orlando” de Florentina Loredana Dalian

orlando proza scurta de florentina loredana dalian

proza scurta rubrica liber sa spunPe lângă Teatrul nostru, se aciuase, la un moment dat, un tânăr straniu. Pe de o parte, foarte speriat în relaţiile cu oamenii, părea a fi retardat; pe de alta, avea abilităţi la care mulţi dintre noi nici nu visează. De exemplu, putea să efectueze mental calcule imposibile, dând rezultatul aproape instantaneu la înmulţiri, împărţiri, ridicări la pătrat ale unor numere interminabile. Îţi lua mai mult să-l verifici cu calculatorul decât îi trebuia lui să calculeze. Compunea muzică astrală – aşa îi spunea el, scria poezii în engleză. Dar adeseori nu putea rosti o frază scurtă despre sine sau despre o situaţie. Nu interacţiona cu oamenii, decât prea rar şi numai dacă nu avea de ales. Doar de mine s-a lipit, din nu ştiu ce motiv. Poate a simţit că îmi era milă de el atunci când ceilalţi îl fluierau sau îl batjocoreau în timp ce, de nevoie, trecea printre ei. Fugea, se ascundea ca un animal hăituit. Altfel, presta orice muncă fizică la care era pus: cărat decorul, lustruit pantofii actorilor, târât genţile actriţelor. Directorul l-a luat din milă, dar mai ales pentru că i-a fost jenă să-l refuze pe tatăl său, un vechi prieten, compozitor, care, cu toată suferinţa de a-l vedea aruncat într-o lume care nu este a lui, s-a gândit că tot e mai bine decât ţinut acasă sub un clopot de sticlă, mai ales că deja era trecut de vârsta de 25 de ani. Nimeni nu ştia ce-i cu el, de ce s-a născut aşa sau dacă avea o inadaptabilitate dobândită. Parcă i-ar fi fost frică de viaţă. Continuă lectura „„Orlando” de Florentina Loredana Dalian”

„Răduci și jocul de-a copilăria” de Ionuț Cristache

Cornelia Perianu Schite de cai, 2012

proza scurta rubrica liber sa spunObișnuia să deseneze în bucătăria lui de vară, pe colțul unei mese pline, în fiecare zi, cu resturi de mâncare și cu vase murdare. Făcea, de obicei, capete de cai, cu hamuri colorate atârnate peste urechi și cu ochii mari, căscați spre mâinile lui pricepute. Mă striga la gard și mi le-arăta fericit. El era Răduci, am copilărit împreună, toate vacanțele le-am petrecut în satul bunicilor mei. Era o lume lipsită de contururi precise. Atunci când toate sunt albe în jur, diferențele dispar. Am citit undeva că, de fapt, copilăria e un vis frumos, în care se afundă singur fiecare, dar ne trezim toți deodată. Continuă lectura „„Răduci și jocul de-a copilăria” de Ionuț Cristache”

„Clownul a murit!” de Pușa Roth

Iosif Iser Clovn

proza scurta rubrica liber sa spunBietul clown și-a petrecut viața pe scenă împărțind spectatorilor bucuria râsului, oferind fără reținere dragostea lui celor care îl aplaudau sincer, sau pentru că așa se obișnuiește la un spectacol. Nici măcar nu băgase de seamă că viața se scurgea între două măști și serile de aplauze, iar mirajul scenei îi furase bucuria de a fi alături de o ființă dragă. Dar cine să iubească un clown care toată viața nu a știut decât să aștepte serile sau diminețile în care intra în scenă, chiar dacă uneori gândul fugar al singurătății îi dădea târcoale? Continuă lectura „„Clownul a murit!” de Pușa Roth”

„Dezacordul vieţii” de Lică Barbu

covrigi- proza scurta lica barbu

proza scurta rubrica liber sa spun– Bună dimineaţa! Doi covrigei la 20 de bani, vă rog! – comand ca de obicei, în drumul meu către serviciu, porţia  matinală de covrigei la brutăria din colţ.

– ’Neaţa! Vă mai trebuie 20 de bănuţi. S-au scumpit cu 10 bani covrigeii – bolborosi plictisită vânzătoarea de atâta spus la toţi cumpărătorii.

Era mai simplu să fi afişat un preţ în geam şi scăpa de plictiseală.

– Daţi-mi doar unul!… Nu-mi ajung banii…

– Da’ unde este banii, bre?… I-ai băut? – aud în spatele meu o voce de bărbat. Dezacordul din vorba lui mi-a stricat toată ziua. Continuă lectura „„Dezacordul vieţii” de Lică Barbu”