Revista Teatrală Radio a împlinit un an

reviste online

Proiect Radio România Cultural, site-ul Revista Teatrală Radio a împlinit astăzi, marți, 21 octombrie 2014, un an de funcționare

Realizată de o echipă de redactori și realizatori din cadrul redacțiilor Teatru și România Cultural ale Societății Române de Radiodifuziune, această publicație online, în format multimedia, s-a lansat cu ocazia aniversării a 85 de ani de existență a Radio România (1 noiembrie 2013). Primele postări pe site: 21 octombrie 2013. Redactor șef: Attila Vizauer. Realizator site: Costin Tuchilă. Continuă lectura „Revista Teatrală Radio a împlinit un an”

Teatrul Național Radiofonic – 85

aniversare teatrul national radiofonic 85 de ani

calendarAstăzi, 18 februarie 2014, se împlinesc 85 de ani de la difuzarea la Radio România a primei piese de teatru radiofonic: luni 18 februarie 1929, Ce știa satul de Ion Valjan. Așa a început o lungă și bogată istorie, teatrul la microfon din România aflându-se, de altfel, la data aceea, printre primele din Europa dar mai ales având o istorie pe care, cu toată modestia pe care am păstra-o și precauția față de superlative, trebuie să o considerăm așa cum este: excepțională. Continuă lectura „Teatrul Național Radiofonic – 85”

Lansare de carte: „G de la Gugiumeni” de Paul Grigoriu

paul grigoriu g de la gugiumeni
eveniment liber sa spunAdevărată emblemă a radioului românesc postdecembrist, realizatorul-vedetă, care şi-a dedicat întregul parcurs profesional serviciului public de radiodifuziune – ce a ajuns în această toamnă la cea de a 85-a aniversare –, nu încetează să-şi surprindă admiratorii: inconfundabilul glas al „Domnului Radio” poate fi din nou auzit… povestind.
 
Revine de această dată scriitorul Paul Grigoriu, care propune acum cititorilor/ascultătorilor un nou volum de proză: G de la Gugiumeni, subintitulat Falsă monografie şi publicat de Radio România împreună cu un CD ce conţine – în selecţia şi lectura autorului – o versiune audio a cărţii.
paul-grigoriu
Paul Grigoriu

Revista Teatrală Radio

revista teatrala radio

eveniment liber sa spunRevista Teatrală Radio este un proiect Radio România Cultural, realizat de o echipă de redactori din cadrul redacțiilor Teatru și Radio România Cultural ale Societății Române de Radiodifuziune. Noua publicație online, în format multimedia, s-a lansat cu ocazia aniversării a 85 de ani de existență a Radio România (1 noiembrie 2013). Continuă lectura „Revista Teatrală Radio”

Radio România 85 (17)

ANII 2009–2013

2009

15 martie: Are loc cea de-a VII-a ediţie a Premiilor Muzicale Radio România Actualităţi la Sala Radio.

17 martie: Bruxelles găzduieşte două recitaluri ale violonistului Alexandru Tomescu, acompaniat la pian de Horia Mihail.

29 Aprilie: Gala Premiilor Uniter 2009 premiază Teatrul Naţional Radiofonic pentru specatcolul radiofonic Ionesco, cinci piese scurte de Eugène Ionesco, în regia artistică a lui Alexandru Dabija, producţie a Teatrului Naţional Radiofonic.

La 1 noiembrie 2009, ziua în care SRR a împlinit 81 de ani, a fost lansat oficial procesul de digitalizare în SRR, fiind digitalizat primul document din Fonoteca de Aur a SRR și anume o conferință radiofonică din 1939 în lectura lui Nicolae Iorga, din ciclul „Sfaturi pe întunerec”, „Unităţi organice în viaţa statelor şi naţiunilor, discurs susţinut de Nicolae Iorga în data de 24 martie 1939, fragment al conferinţelor radiofonice „Sfaturi pe întunerec”. Continuă lectura „Radio România 85 (17)”

Radio România 85 (16)

istoria radioului la radio3net liber sa spun 85 ani 2013 1 noiembrie

ANII 2004–2008

2004

Martie: Cu prilejul aniversării a celor 50 de ani de existenţă, Radio Cluj organizează „Caravanele Radio Cluj”, împreună cu Radio România Actualităţi.

Aprilie: Este deschis biroul permanent Radio Romînia Actualităţi la Berlin.

21 aprilie: Radio Craiova îşi ia titulatura de Postul Regional de Radio „Oltenia” Craiova.

22 aprilie: Radio Tineret împreună cu MTV România organizează spectacolul „MTV Romanian Music awards”.

24 aprilie: Se desfăşoară la Radio Craiova prima ediţie a manifestării „Week-end la Casa Radio Oltenia”.

Mai: Radio Iaşi organizează pentru ascultătorii săi mai multe manifestări sub genericul „Week-end cu prietenii” (întreceri sportive, concurs de şah, muzică).

orchestra_nationala_radio

Iunie: Orchestra Naţională de Radio susţine concerte de succes la Roma, Bruxelles, Haga.

7 iunie: La Radio Târgu Mureş se inaugurează emisiunea „Vara vacanţelor”.

În cadrul ceremoniei de decernare a premiilor VIP, Societatea Română de Radiodifuziune primeşte premiul pentru contribuţia sa în reflectarea realităţii.

Radio Reşiţa are în grila de programe emisiuni ce se adresează sătenilor precum: „Roadele pământului”, difuzată în fiecare duminică la ora 10.05.

La Radio Reşiţa, în fiecare vineri, la ora 14.10, se difuzează în cadrul emisiunii „După-amiaza cu prietenii”, rubrica „Memoria documentelor”.

11–13 septembrie: Radio România împreună cu Radio Deutsche Welle, sub patronajul Bundestagului, organizează la Bonn „Academia de vară”.

Radio România transmite, pe cele trei canale, emisiuni religioase: La Radio România Actualităţi: „Cuvânt și suflet” (marţi şi miercuri), „Floarea darurilor” (joi), Biserica şi societatea (vineri),, „Împărtăşire din cuvânt”(sâmbăta), „Convorbiri creştine (duminica). La Radio România Cultural : „Creatori între sacru şi profan / Ziduri de lumină(joi). „Miracole şi fapte”/„Credinţă şi Cunoaştere (sâmbăta) / „Comorile credinţei”; „ABC al credinţei (duminica); „Liturghia de duminică (duminica).

Septembrie: Radio Reşiţa difuzează prima producţie de teatru radiofonic, piesa Nopţi albe sau Matruska, a dramaturgului turc Tuncer Cucenoglu.

La Radio România Cultural se difuzează în premeiră un nou tip de spectacol teatral, Cinci personaje în interpretarea unui actor, recital complex al unui actor. Realizatori: Costin Tuchilă și Pușa Roth. În 26 septembrie se difuzează primul spectacol din această serie, Dramele puterii. Cinci personaje în inerpretarea actorului Dan Condurache, regia: Cristian Munteanu.

21 octombrie: La Berlin are loc concursul de Radio şi Televiziune „Premiul Europei”. La această competiţie SRR a intrat în posesia trofeului „Cap de Minotaur în labirint”.

Cu prilejul Tâgului Internaţional de Turism, Radio România Actualităţi primeşte diploma de audienţă pentru transmisiunile şi interviurile realizate cu ocazia acestei manifestări.

florian_pitis

Florian Pittiș

1 noiembrie 2004: Are loc lansarea oficială a emisiei digitale prin internet a postului Radio România Tineret, care se va numi Radio 3Net, idee vizionară și proiect pus în practică de directorul postului, Florian Pittiș. După încetarea din viață a lui Florian Pittiș (5 august 2007), postul se va numi Radio3Net „Florian Pittiș”, la adresa www.radio3net.ro

Noiembrie: Se realizează „Studiul unic de audienţă radio” , sondaj privind cota de piaţă a celor mai mari posturi de radio. Radio România Actualităţi este lider de piaţă cu o cotă de piaţă de 24,7% şi un număr de 3.500.000 de ascultători.

Radio România Muzical este recepţionat pe frecvenţa 104,8 Mhz, în loc de 97,9 Mhz.

Radio România Cultural poate fi recepţionat şi pe FM.

Jules Verne

Jules Verne

Radio România Internaţional iniţiază un concurs „Jules Verne în România” cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la moartea scriitorului.

8 noiembrie: Revista programelor de radio îşi schimbă formatul şi denumirea în „Universul Radio România”.

14 noiembrie: Este iniţiat proiectul de teatru, de succes, Un tramvai numit Popescu.

Postul Antena Satelor dedicat mediului rural îşi schimbă grila de programe şi va emite în unde medii pe frecvenţele 1314khz pentru Banat şi Dobrogea, 630khz pentru Dâmboviţa, Prahova, Ilfov şi Giurgiu, 531Khz în Ialomiţa şi Buzău.

Noiembrie: Societatea Română de Radiodifuziune deschide un nou post „Radio Sighet” receptionat pe frecvenţa de unde 1404 Khz. Emisiunea va fi transmisă şi în limbile română, ucraineană şi maghiară, între orele 7.00-8.00 şi 17.00-18.00.

Radio Timişoara face o donaţie de câteva sute de volume de carte contribuind la înfiinţarea unei biblioteci româneşti la Graz (Austria).

2005

În 2005, după emisia pe internet a unora dintre canalele sale, Radio România începe să-și difuzeze programele în sistemul digital DAB-T în București și împrejurimi.

Ianuarie: Radio România realizează o emisiune multiplex, premieră pentru presa românească, un perteneriat radiofonic naţional pentru românii din Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Serbia, Muntenegru şi Bulgaria.

Radio România Muzical organizează manifestarea sub genericul „Porţi deschise spre cultura europeană” prin care transmite în direct din sălile de concert europene. Pentru început se fac transmisiuni din Hamburg.

Radio Timişoara difuzează emisiunea „Astra Română”, cu durata de 10 minute, ora 19.00 de luni până joi. Emisiunea este dedicată românilor din afara graniţelor.

28 ianuarie: Radio Bucureşti organizează Gala Premiilor pentru 2004. Se acordă Premiile de Excelenţă ce vizează documente, cultură, civilizaţie urbană, publicistică şi excelenţă internaţională.Totodată, se vor decerna şi Premiile Redacţionale Radio Bucureşti.

Radio România Internaţional obţine premiul „România Pitorească” din partea Asociaţiei Jurnaliştilor şi scriitorilor de Turism din România.

Februarie : Este iniţiat programul „Ne auzim la Majestic” care-şi propune dialogul Teatrului Naţional Radiofonic cu publicul, prin audiția cu public în fiecare luni, la ora 11.00 a spectacolului în premieră din săptămâna în curs. Debutul manifestării: piesa Stăpânul tăcerii de Horia Gârbea.

Teatrul Naţional Radiofonic îşi continuă proiectele prin care iese în faţa publicului prin montarea piesei Brand de Ibsen în ambientul Catedralei Luterane.

Martie: Radio România Cultural organizează cea de-a cincea ediţie a Galei Premiilor.

Redacţia emisiunilor educative iniţiază un nou ciclu difuzat săptămânal pe postul Radio România Cultural, intitulat „Știinţa şi religia”. Acest ciclu de emisiuni se asociază unui şir de acţiuni organizate de Fundaţia americană Tempelton.

Radio România Muzical organizează un concert cu Oratoriul „Patimile şi Invierea Domnului” de Paul Constantinescu.

Martie: INSOMAR realizează un sondaj de opinie din care reise că aproximativ 50% din piaţa audio şi zona informaţiilor este ocupată de către Radio România.

Radio România Cultural organizează cea de-a cincea ediţie a Galei Premiilor.

4 aprilie: Radio România Actualităţi iniţiază concursul spectacol „Europa dragostea mea – te cunosc, câştig”.

Aprilie: Radio România Muzical iniţiază în cadrul emisiunii „Forum coral” un ciclu dedicat corului Academic Radio, în fiecare joi la ora 15.30.

radio-vechi

În foaierul Sălii de concerte „Mihail Jora”, este deschisă expoziţia unică în România, „Radiouri de epocă”.

Radio România Muzical difuzează o serie de emisiuni sub genericul „Anul George Enescu”.

24 aprilie: Teatrul Naţional Radiofonic difuzează în premieră pe ţară piesa Francesca da Rimini de Gabrielle d’Annunzio, în regia lui Cristian Munteanu.

Radio Constanţa mediatizează programul „Drogurile sunt cu adevărat periculoase pentru viaţa ta”, iniţiat de Asociaţia Română de luptă împotriva drogurilor”.

Radio România Actualităţi lansează emsiunea „Ora de italiană”, o istorie a muzicii italiene din ultimii 50 de ani, ce se difuzează în fiecare luni la ora 23.00.

Radio România Cultural propune o nouă formulă de emisiune muzicală „Cvintet muzical”, de la ora 12.00.

Radio România Actualităţi iniţiază o emisiune care se doreşte o tribună a ascultătorului „Vorbeşte-mi despre Radio”, difuzată în fiecare zi de miercuri în prima şi a treia săptămână a lunii.

Radio România Actualităţi lansează prima ediţie a emisiunii interactive „În puterea nopţii” de luni până joi, între orele 23.03–23.59.

Prin autoritatea Convenţiei Culturale a Statelor Unite ale Americii, directorul Postului de Radio Reşita primeşte Premiul Internaţional pentru Pace pe anul 2005.

lipatti_la_pian

Dinu Lipatti

Radio România Muzical difuzează timp de o săptămână emisiuni dedicate lui Dinu Lipatti.

Radio România Muzical difuzează în fiecare sâmbătă, între orele 16.00–18.00 o emisiune ce are ca invitaţi personalităţi culturale ce îndrăgesc muzica clasică.

2006

Anul 2006 este dedicat lui Mozart (250 de ani de la naşterea sa) la Radio România. Totodată, Stagiunea de concerte a SRR este dedicată marelui compozitor.

Martie: Radio România Actualiăţi acordă premiile muzicale pe baza voturilor ascultătorilor postului.

Radio România Cultural organizează editia a VI-a a Galei premiilor oferite de acest post de radio.

3 mai: Redactorii Postului Public de Radio se întâlnesc cu ascultătorii pentru a sărbători „Ziua Mondială a Libertăţii Presei”.

Emisiunea „Dialoguri europene”, difuzată de trei ori pe săptămână pe Postul Radio România Actualităţi, primeşte premiul pentru cea mai eficientă campanie media pentru susţinerea concurenţei loiale. Premiul este acordat în cadrul „Galei Platforma CEFTAG (Platforma Central Europeană).

Iunie: Societatea Română de Radiodifuziune prin Postul Radio România Muzical, sub auspiciile Uniunii Europene de Radio, organizează preselecţia pentru Concursul Internaţional de Interpretare „Concertino Praga”, destinat tinerilor muzicieni.

19 iunie: Radio România Cultural lansează o nouă emisiune matinală, zilnică „Espresso” (orele 7.20–9.00).

1 iulie: Radio România Muzical transmite în direct din capitala Olandei „Maraton Mozart la Concertgebonw Amsterdam”.

Radio România Actualităţi realizează emisiuni dedicate demersurilor legate de aderare ale României la UE.

August: La Radio România Actualităţi întră în funcţiune un nou sistem digital de producţie şi emisiuni RadioMan. Într-o primă etapă, sistemul va funcţiona numai în timpul programului de seară, între orele 20.05-21.00.

August: Cu prilejul Anului Ibsen (100 de ani de la moartea dramaturgului norvegian), Radio România Cultural realizează programe speciale dedicate acestui eveniment.

3 august: Radio Timişoara va emite în frecvenţa FM (105,9) cât şi prin satelit.

Într-un sondaj realizat de Consiliul Naţional al Audiovizualului, România Actualităţi figurează ca fiind cel mai ascultat post în ceea ce priveşte ştirile politice.

SRR_Temisana

Radio Bucureşti, postul public al Capitalei premiat de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti pentru abordarea cu profesionalism a problemelor economice şi ale mediului de afaceri.

SRR semnează un parteneriat de colaborare cu Radio Slovacia.

Radio România Actualităţi primește Premiul de Excelenţă pentru Promovarea Pieţei de Capital la a cincea ediţie a Galei Premiilor Pieţei de Capital.

9 noiembrie: „Revista programelor Radio” îşi schimbă denumirea în „Radio România”.

2007

9 ianuarie: Ediții ale programului Radio România Muzical găzduiesc Festivalul de Muzică de la Edinburgh 2006, în cadrul căreia se va difuza Integrala Simfoniilor de Beethoven şi Anton Bruckner.

SRR primeşte Premiul de Excelenţă pentru promovarea non-violenței din partea „Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi din Camera Deputaţilor.

26 ianuarie: Societatea Română de Radiodifuziune încheie un acord de cooperare cu Radioul Public din Bulgaria.

Începând cu 19 februarie 2007, Radio România Muzical poate fi ascultat în toată ţara şi în numeroase ţări europene, program transmis prin Satelitul Thor III.

11 martie: Radio România Actualităţi decernează premiile muzicale ale postului.

24 martie: Radio România Muzical, post unic dedicat muzicii clasice şi jazz-ului, împlineşte 10 ani de existenţă.

9 mai: În unele ţări ale Europei se desfăşoară proiectul „Martor literar european”. Toate emisiunile dedicate zilei Europei sunt ascultate pe site-ul proiectului, găzduit de Radio 3Net. Proiectul se desfăşoară simultan în cinci ţări europene.

Reprezentanţii Radio România premiaţi de către Comisia Europeană cu prilejul Concursului „Reporter european”.

16 aprilie: Radio România, un număr record de premii şi nominalizări la premiile Clubului Român de Presă.

17 aprilie: Agenţia de Presă Rador lansează un nou format de newsletter. Acesta va avea două ediţii transmise zilnic între orele 14.00- 20.00.

20 aprilie: Acord de colaborare între SRR şi Radiodifuziunea Socioculturală din Marele Ducat de Luxemburg.

Mai: Radio România primeşte cele mai multe premii şi nominalizări la festivitatea „Premiile Clubului Român de Presă”.

Radio România devine membru al Comisiei Radio a Uniunii Europene de Radio şi Televiuziune.

Târgul de Carte Gaudeamus trimite România în calitate de invitat de onoare la Târgul de Carte pentru Copii şi Tineret de la Saarbrucken, Germania.

24 mai: Festivalul „Prix Marulic”, organizat în fiecare an de Radio Croaţia, reuneşte producţii radiofonice (documentare şi piese de teatru) din toata lumea. Radio România este producătorul piesei câştigătoare, Bucharest Underground şi invită publicul la avanpremiera piesei la Hotelul Majestic.

Radio România devine membru al Consiliului Director COPEAM( Conferinta permanentă a audio-vizualului mediteranean). Membru COPEAM era din anul 2002.

15 iunie: Agentia RADOR organizează la cea de-a doua ediţie a „Zilelor Agenţiilor de Presă”, la Palatul Parlamentului, atelierul „Cum utilizăm informaţia de presă”.

Iunie–august: Radio România şi Loteria Româna organizează trei spectacole muzicale sub genericul „Radio România Estival”.

Radio România şi Arcub se alătură de cei mari şi cei mici la serbarea Zilei Copilului din Parcul Cişmigiu.

Iulie: Festivalul de Muzică Tânără „Prometheus” 2007, în direct la Radio 3Net.

5 iulie: Dublă lansare la Casa Radio. Grupul editorial RAO şi Radio România, sub înaltul patronaj al Ambasadei Bulgariei lansează volumele Ciocoii noi cu Bodyguard de Dinu Săraru (ediţie în limba engleză) şi Abisurile dragostei de Kiril Hristov.

sunt tanar doamna pittis

30 septembrie: Radio România şi Casa de Producţie Roton lansează joi, 2 octombrie, la ora 16.00, albumul Sunt tânăr, Doamnă…, care omagiază figura regretatului Florian Pitiş.

3 octombrie : Radio 3Net „Florian Pitiş” decretează ziua de 4 octombrie ziua „Florian Pitiş”.

22 decembrie 2007: Lansarea volumului Timpul care a învins teama. Decembrie 1989–decembrie 2007, ediție realizată de Pușa Roth, în prezența foștilor președinți ai României, Ion Iliescu și Emil Constntinescu și a numeroase personalități din lumea politică și culturală.

2008

20 martie: Radio România şi Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu organizează în perioada 18–22 martie a treia ediţie a Târgului Gaudeamus de la Sibiu.

15 octombrie: Deschiderea Stagiunii teatrale 2008–2009, ocazie cu care se sărbătoresc cele 8 decenii ale Radio România. Nouăsprezece teatre ale capitalei îşi lansează stagiunile în faţa trecătorilor din Bucureşti, celebrând 80 de ani de radiofonie românească.

30 septembrie: Radio România şi Editura CD Press lansează joi, 2 octombrie la Centrul de Presă al SRR, cartea Maşinăria electorală de Cristina Vasiloiu.

În octombrie apare volumul Vocaţia performanţei. Formaţiile Muzicale Radio 1999–2008, antologie de cronici muzicale realizată de Costin Tuchilă, Editura Ars Longa Iași, dedicată aniversării a 80 de ani de existență a Radioului

24 octombrie: Expoziţia „80 de ani de radiofonie şi Radio Românesc 1928–2008” se deschide în holul Studioului de Concerte „Mihail Jora”.

27 octombrie: Are loc audiţia cu public a spectacolului Pescăruşul împăiat de Matei Vişniec, premieră absolută difuzată la Radio România Cultural.

28 octombrie: BNR lansează moneda aniversară Radio România. Este confecţionată din argint şi cântăreşte 31 de grame.

3 noiembrie: Postul de Radio Antena Satelor a fost distins cu Marele Premiu al Fundaţiei Naţionale de Civilizaţie Rurală „Nişte Ţărani”, pentru „apărarea, promovarea şi progresul civilizaţiei rurale româneşti şi la consacrarea identităţii naţionale şi de spirit”.

19 noiembrie : Începe cea de-a XV-a ediţie a Târgului Internaţional „Gaudeamus – Carte de Învăţătură” organizat de Radio România.

Radio România este co-organizator al celei de-a XV-a Conferinţe Co.Pe.A.M. (Conferinţa Permanentă a Audiovizualului Mediteranean), în cadrul acesteia a fost adoptată „Declaraţia de la Bucureşti – Carta multiculturalităţii”, document propus de preşedintele director general al Societăţii Române de Radiodifuziune. Propunerea şi adoptarea acestui document s-a realizat cu ocazia celei de-a 60-a aniversări a Declaraţiei drepturilor omului, în deplin acord cu principiile Convenţiei internaţionale pentru promovarea şi apărarea diversităţii culturale a UNESCO (document semnat şi de România).

1 noiembrie 2008: Radio România sărbătoreşte 80 de ani de la transmisia primei emisiuni radiofonice, 80 de ani de experienţă şi profesionalism, de promovare a culturii şi a valorilor româneşti, 80 de ani de radio românesc. La aceeaşi dată, îşi începe emisia primul radio public online din lume dedicat copiilor – Kids Radio.

La 18 noiembrie 2008 este promulgată legea pentru completarea art. 24 din Legea privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune. Astfel „finanţarea Direcţiei Formaţii Muzicale se asigură de către Societatea Română de Radiodifuziune integral de la bugetul de stat”.

La 18 decembrie 2008, Radio România lansează oficial Kids Radio, din a cărui echipă de moderatori fac parte redactori ai Radio3Net şi copii-moderatori.

Anul 2008 aduce schimbări postului public de radio în ceea ce priveşte identitatea vizuală atât la nivel de corporaţie, cât şi pentru şase dintre posturile sale. Astfel, la 2 iulie 2008, Radio România şi posturile Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio Antena Satelor, Radio România Internaţional şi Radio România Regional au adoptat noile logo-uri. Fiecărui post în parte i-a fost atribuită o culoare în funcţie de emisiunile şi specificul acestuia.

Documentar realizat de Pușa Roth și Costin Tuchilă

Episodul 17, anii 2009 – 2013, click aici.

Radio România 85 (15)

istoria radioului la radio3net liber sa spun 85 ani 2013 1 noiembrie

ANII 1999–2003

1999

Aprilie: Canalul România Cultural transmite programe speciale de Paşte.

Mai: În cadrul emisiunii „Studio deschis” de la România Actualtăți, o nouă rubrică „Oameni pentru oameni”.

Iunie: Canalul România Actualităţi difuzează sâmbătă, ora 16.30, emisiunea „Adevăr şi lumină” şi duminică la aceeaşi oră „Împărtăşire din cuvânt” realizate de redacţia „Viaţa religioasă”.

Iulie: Canalul Radio România Cultural transmite o serie de emisiuni dedicate „Festivalului Internaţional Tinere talente” de la Râmnicu-Vâlcea;

Iulie: Radio România Actualităţi transmite în fiecare luni la ora 18.05 emisiunea „Echipa specială”, emisiune care va fi permanent în legătură cu ascultătorii pe teme de actualitate.

Iulie: Radio România Muzical transmite în fiecare sâmbătă şi duminică, după Radiojurnalul amiezii, o revistă a presei muzicale internaţionale.

August: Postul Antena Bucureştilor participă la Festivalul Internaţional de radio şi televiziune „Plaiul meu natal” de la Vigorod, Ucraina, unde primeşte „Premiul pentru originalitate”.

2000

 Ianuarie: Redacţia Învăţământ – Programe Educaţionale inaugurează o nouă emisiune, „Chipuri ale celebrităţii” cu o durată de 30 minute, miercuri ora 19.30, România Cultural.

Pe România Muzical se difuzează emisiuni dedicate lui Eminescu, astfel: Forumul Coral sub genericul „Pe versuri eminesciene” în fiecare marţi; în fiecare vineri, între orele 16.00-17.00, programul „Univers muzical românesc”.

15 ianuarie: La Radio România Actualităţi, în cadrul emisiunii „Viaţa ca un spectacol”, se difuzează o ediţie specială dedicată lui Mihai Eminescu.

Februarie: La Centrul de Presă al Casei Radio s-a decernat Medalia anului 1999 Papei Ioan Paul al II-lea de către Societatea Română de Radiodifuziune.

radio romania

Februarie: În întâmpinarea Olimpiadei de la Sydney, România Actualităţi difuzează în fiecare marţi la ora 10.30 emisiunea „Campionatul amintirilor”, ce aduce în prim-plan sportivi români de prestigiu, campionii olimpici.

Februarie: Radio Iaşi inaugurează o emisiune muzicală difuzată în fiecare vineri seara de la ora 19.15 la ora 21.00 şi de la 21.30 la ora 22.00, „Univers Muzical”, ce propune un dialog al muzicii cu lumea.

La Radio România Actualităţi, în radioprogramul „Ora fierbinte” din 15 februarie, ora 12.00, s-a difuzat rubrica „România într-o Europă a cetăţenilor”.

15 februarie: La România Cultural, între orele 20.00–21.00, jurnaliştii din domeniul cultural participă la seminarul „Cultura, o investiţie pe termen lung – premise pentru o strategie culturală în România”, unde se dezbat probleme culturale.

16 februarie: Emisiunea Multiplex „Ecouri Europene la începerea negocierilor de aderare a României în UE”.

17 februarie: La România Cultural, emisiunea „Magister Marconi – Totul despre Europa”, ora 10.30, emisiune în care se dezbat problemele culturale ale aderării la UE.

Martie: Radio România Tineret lansează prima emisiune „Maraton Blue Jeans”, duminica între orele 13.15–20.00.

 În anul 2000, Radio România Cultural difuzează în fiecare duminică la ora 15.00 emisiunea „Chipuri şi măşti”, o suită de emisiuni menite să valorifice fonoteca de teatru a SRR.

Tot la România Cultural, în ultima duminică fiecărei luni se difuzează emisiunea „Clasicii dramaturgiei universale” realizatori : Pușa Roth, Costin Tuchilă, Vasile Manta, emisiune care debutase în noiembrie 1997. Până în 2013 s-au defiuzat peste 100 de ediții ale emisiunii.

Martie: În direct, prin satelit, Uniunea Europeană de Radio transmite mai multe specatcole de la Opera Metropolitană din New York.

14 martie: Studioul Radio Craiova începe să emită şi în bandă vest, pe frecvenţa 92,00 Mhz.

Antena Satelor are un format nou al emisiunii interactive „Fire de Tort”, difuzată în fiecare joi la ora 19.15.

16 martie: La România Tineret sa transmis emisiunea „Aventura Cousteau” care a avut şase ediţii pe parcursul a treisprezece săptămâni”.

24 martie: Radio Constanţa inaugurează Sistemul Digital de emisie automată.

26 martie: Canalul România Muzical transmite o serie de concerte „Bach şi epoca sa”, multiplex prin satelit de la Uniunea Europeană de Radio.

30 martie: Canalul România Cultural organizează la Muzeul Literaturii Române cea de-a V-a ediţie a Seminarului Naţional de Jurnalism Cultural. Manifestarea a cuprins două secţiuni: publicistica eminesciana şi „Cum mai vii tu, Eminescu?”.

Aprilie: Se lansează în eter emisiunea săptămânală „Generaţia 2000″ care-şi propune promovarea tinerilor interpreţi români, la România Cultural.

Radio Constanţa inaugurează emisiunea „Panoramic social”, difuzată zilnic între orele 11.00–12.00.

1 aprilie: Antena Bucureştilor funcţionează după noua grilă de programe punându-se accent pe problemele cetăţenilor.

CABINA RADIO ROMANIA ACTUALITATI

Cabină de producție

Radio Cluj difuzează o nouă emisiune în fiecare miercuri, între orele 19.10– 20.00, intitulată „Rotonda literară”, emisiune de actualitate literară.

La România Actualităţi, în cadrul radioprogramului „Studio deschis” se difuzează serialul „Istoria Jocurilor Olimpice”, în fiecare marţi, la ora 10.30.

Aprilie: Radio Iaşi difuzează, în fiecare vineri, între orele 14.00 – 15.00, emisiunea „Turism 2000”, prin intermediul căreia ascultătorii săi pot călători peste hotare.

Radio Cluj lansează emisiunea „Pe scena istoriei”, emisiune de cultură istorică.

Radio Craiova lansează o emisiune cu public, difuzată în fiecare duminică la ora 14.00.

Radio Timişoara difuzează de luni până vineri, între orele 16.00–18.00, o emisiune caleidoscopică pe trei paliere: cultural-educativ; de diverisment; de actualitatate culturală.

Radio Târgu Mureş difuzează în fiecare miercuri, între orele 9.00–9.30, emisiunea „Vârsta a treia”.

15 aprilie: Se organizeaza prima ediţie a Târgului de Carte „Gaudeamus” la Cluj-Napoca.

20 aprilie: Canalul România Tineret adaugă în grilă emisiunea Blue Jeans. Life-Style”, difuzată în fiecare joi la ora 11.00.

21 aprilie: Societatea Română de Radiodifuziune inaugurează la Sibiu primul post local public organizat în cadrul unei instituţii de învăţământ superior.

Mai: Radio România Internaţional poate fi receptionat şi pe Internet în Real Audio.

Radio Timişoara difuzează în fiecare duminică, între orele 18.05–19.00, o emisiune consacrată românilor de pretutindeni, intitulată „Astra română”.

1 mai: Radio Craiova include în grila de programe emsiunea „Catharsis” revistă radiofonică de literatură şi artă, difuzată săptămâanal, vinerea, de la ora 09:45 la ora – 10.00.

4 mai: Radio Antena Bucureştilor inaugurează o nouă cabină digitală, T28.

11 mai: Societatea Română de Radiodifuziune a participat la a treia Conferinţă Interbalcanică Radio-Tv care s-a desfăşurat în Turcia, în staţiunea Kener din Antalya.

Iunie: România Actualităţi include în grila de vară emisiunea „Clipa de viaţă – Clipa în direct”, de luni până joi, între orele 11.00-12.00. Tot la România Actualităţi se lansează emisiunea „Ascultăm ascultătorii”, difuzată zilnic, între orele 12.00-13.00.

17 iunie: La Varna s-a încheiat un acord de colaborare între Radiodifuziunea Bulgară şi Societatea Română de Radiodifuziune. Între altele, acordul prevedea realizarea unor emisiuni tip duplex.

25 iunie: Se încheie acordul de colaborare bilaterală între Societatea Română de Radiodifuziune şi Radiodifuziunea turcă „Vocea Turciei”.

25 iulie: Pentru prima dată se transmite în direct prin intermediul VER, Festivalul Bayreuth.

3 august: La Cluj s-a inaugurat un nou emiţător în banda FM 95, 6 MHZ.

Septembrie: Radio Craiova inaugurează emisunea „Magazin radiofonic duminical”, emsiune difuzată pe parcursul a două ore.

1 noiembrie: Societatea Română de Radiodifuziune încheie un acord cu Radio Naţional Mexican.

1 decembrie: România Muzical începe difuzarea, în fiecare noapte, între orele 01.00-07.00, a unui program de muzical intitulat „EuroClassic Notturno”, preluat de la Uniunea Europeană de Radio.

3 decembrie: Intră în funcţiune emiţătorul de mare putere de pe Semenic care va emite pe frecvenţa 105,6 MHZ. Aceasta face parte din strategia SRR de acoperire în condiţii optime a teritoriului şi a modernizării reţelei de emiţători.

6 decembrie: Radio România Tineret iniţiază emisiunea „Citesc, deci exist”.

2001

Ianuarie: România Muzical inaugurează o nouă emisiune consacrată muzicilor tradiționale „Glasul Pamântului”, în fiecare joi de la ora 20.30.

1 februarie 2001: A fost inaugurată Camera Ştirilor, echipată cu cel mai performant nivel tehnologic al momentului, cu un sistem computerizat care asigură permanenta conectare la multitudinea de fluxuri informaţionale, selectarea rapidă a ştirilor şi accesarea în timp real a tuturor informaţiilor care sunt stocate în memoria serviciului.

În 2001 a fost asigurat accesul departamentelor către informaţiile necesare desfăşurării activităţii lor, prin reţeaua internă de calculatoare.

S-a pus piatra de temelie a blocului tehnic de producţie al studioului de Radio Iaşi.

A fost inaugurată noua platformă tehnologică a Centrului Naţional de Comunicaţii de la Cheia.

ical iniţiază pentru ascultătorii interesaţi de operă, emisiunea „Opere”, difuzată zilnic timp de o oră.

1 aprilie: Radio România Internaţional preia pentru Europa emisunea „Maraton Blue Jeans”.

20 aprilie: Se semnează un acord de colaborare între Societatea Română de Radiodifuziune şi Radio France Internaţional. Acordul vizează producerea de emisiuni tip duplex având drept scop îmbunătăţirea relaţiei între ascultătorii celor două ţări.

21 aprilie: Acord între SRR şi Radiodifuziunea Publică Olandeză prin care aceasta dotează studiourile SRR din Târgu Mureş cu aparatură digitală şi pregăteşte redactori şi tehnicieni români.

Mai: Redacţia Învăţământ-Programe educaţionale împreună cu Liga Română pentru Sănătate mintală iniţiază pe Canalul România Tineret emisiunea „Conflictul” şi pe Canalul România Actualităţi rubrica „Psiho – sănătate” în cadrul Companiei Anului Mondial al Sănătăţii Mintale.

10 mai: SRR participă la „Forumul radiofonic european” desfăşurat la Torrenolinos în Spania şi este consacrat viitorului informaţiei şi serviciilor publice de radio.

11 mai: La Timişoara se semnează Acordul Cadru dintre Societatea Română de Radiodifuziune şi Radiodifuziunea Slovacă, care prevede schimburi de corespondenţe specializate în domeniul tehnic şi schimburi de emisiuni.

15 mai: Radio România Tineret marchează Ziua Internaţională a Familiilor printr-o emisiune „Zona Familiei Române”.

Iunie: Radio Reşita îşi montează o cabină digitală cu un pupitru On Air 2000, fapt ce îmbunătăţeşte mult audienţa.

Iunie: Radio Craiova propune ascultătorilor săi noi emisiuni muzicale.

Pentru iubitorii muzicii culte, „Fonoteca melomanului, întâlnire săptămânală”, sâmbăta, la ora 19.15, iar duminica la aceeaşi oră, „Jazz fără pretenţii”; Muzica populară este prezentă în două emisiuni, „Radio melodii” şi „Foaie verde maghiran”; Muzica uşoară are alăturate emisiunile: „Rock festival”, de luni până vineri la ora 9.30; „Portret pe portativ”, la ora 19.15, în fiecare zi; sâmbăta, la ora 13.15 „Top 10 rock”, iar alte două emisiuni , „Partitura de sâmbătă”, ora 20.00 şi „Radio Fan”, duminica, ora 16.00.

sfaturi pe intunerec editie integrala conferinte iorga

19 iunie: Editura Casa Radio iniţiază seria „Magister” a colecţiei „Biblioteca Radio” cu volumul-eveniment Sfaturi pe întunerec de Nicolae Iorga, prima ediţie integrală a conferinţelor radiofonice ale marelui cărturar din perioada 1931–1940.

22 iunie 2001: Orchestra Națională Radio deschide seria operelor în concert la Sala Radio, cu Simon Boccanegra de Verdi, cu ocazia centenarului compozitorului. În rolul titular, baritonul Eduard Tumagian. Dirijor: Luiz Fernando Malheiro.

Iulie: Radio România Cultural lansează o nouă emisiune, „Caravana Culturală”, difuzată de marţi până vineri între orele 18.00-19.00. Emisiunea îşi propune să pună în direct ascultătorii cu problemele culturale specifice fiecărei zone.

Radio România Actualităţi iniţiază noi emisiuni precum: „Radio Cotidian”. În fiecare luni, alternativ, la ora 11.00 se difuzează „Audienţa Radio”, „Ascultătorii la ghişeu” şi „Un loc sub soare”. De asemenea, apar noi emisiuni de divertisment : „Asta e vacanța mea”, difuzată sâmbăta la prânz; „Radionovela fără sfârşit”.

Iulie: Radio România Muzical îşi lansează un nou slogan, „Muzica tuturor veacurilor, tot timpul”.

Iulie: Radio România Tineret difuzează o nouă emisiune „În alb şi negru” în fiecare seară de luni, de la ora 20.00.

1 iulie: Începe difuzarea programului estival „Radio Vacanţa Copiilor”, un program interactiv ce se poate asculta în taberele de copii şi tineret de la Năvodari, zilnic între orele 9.00-12.00 şi 15.45-18.30.

Se difuzează următoarele emisiuni religioase: Radio România Actualităţi – „Floarea darurilor”, joia, ora 20.30, emisiune de actualitate religioasă. „Cuvânt şi suflet”, marţi. Miercuri, ora 20.30 – „Catehism radiofonic”. „Ecumenica. Biserica în societate” – vineri, orele 20.30. „Împărtăşire din Cuvânt” – sâmbăta, ora 16.30. Aprofundare a mesajului Evangheliei. „Adevăr şi lumină” – duminica, ora 20.00, popasuri la lăcaşuri de cult.

Iulie: Radio România Tineret lansează o nouă emisiune, „Mondo Comunicando”, miercuri, ora 20.00.

August : Radio România Cultural transmite în direct două concerte din cadrul Festivalului BBC Proms 2001.

August: Radio România Internaţional împreună cu prefectura Judeţului Gorj, Primăria Municipiului Târgu Jiu şi Consiliul Judeţean, organizează concursul cu titlul „Anul 2001 – Anul Brâncuşi”.

„Oglinda retrovizoare” este emisiunea inaugurată cu prilejul Salonului Auto de la Frankfurt şi îşi propune să informeze ascultătorii asupra noutăţilor de pe piaţa auto, informaţii rutiere.

14-16 august: Se desfăşoara la Vigovord în Ucraina, a III-A ediţie a Festivalului Internaţional de emisiuni radiofonice şi de televiziune pentru minorităţi. Cu acest prilej, jurnaliştii români primesc 10 premii din totalul de 23 premii ale festivalului.

16 septembrie: Radio România Tineret lansează o nouă emisiune săptămânală intitulată „Zeii lui Olimp”.

26 septembrie: Radio România Tineret lansează emisunea „Vârsta de aur”, dedicată comunicării între generaţii.

Octombrie: Radio Constanţa inţiază o nouă emisiune de divertisment şi informaţie, intitulată „Radio Constanţa.ro”, în fiecare duminică la ora 14.00.

Canalul Radio România Cultural lansează emisiunea „Seara vrajbei noastre” dedicată unor dezbateri culturale.

Noiembrie: Radio Constanţa lansează în eter emisunea „Ceasul al treisprezecelea”, difuzată în fiecare duminică la ora 10.00.

2 noiembrie: Se pune piatra de temelie a noii clădiri a postului Radio Moldova.

Colaborarea dintre Radiodifuziunea Română şi Radiodifuziunea slovacă este marcată de lansarea emisiunii în limba slovacă la Radio Reşiţa.

everest

Se lansează emisiunea „Nicografia zilei” de la Radio România Tineret, astăzi Radio România 3Net „Florian Pittiș”, care primește în noiembrie 2003 Premiul „Reporter în cetate” pentru ediția din 15 septembrie 2003 dedicată primei zile de școală. În această emisiune, Nicografia zilei, s-a făcut în 2003 prima transmisie în direct de pe Everest, cu ocazia primei expediții integral românești pe Everest.

2002

Radio România difuzează emisiuni dedicate lui Caragiale, 150 de ani de la naștere, pe toate posturile.

caragiale1

Radio Reşiţa realizează în comun cu Radio Novi Sad (Serbia) o emisiune în fiecare sâmbătă, la ora 10.00 intitulată „Oaspeţi la ei acasă”.

Radio Reşiţa inaugurează un nou studio intitulat „Hercules”.

Martie: Radio România Actualităţi lansează „Radio Cotidian”, emisiune zilnică de luni până vineri, între orele 12.15–13.00, cu caracter informativ.

Societatea literar-artistică „Tibiscum” conferă Postului Radio Reşiţa o diplomă de excelenţă pentru întreaga activitate.

Radio România Actualităţi lansează emisiunea „Noapte bună”, difuzată în a treia şi a cincea sâmbătă, între orele 23.00-03.00.

Aprilie: Teatrul Naţional Radiofonic primeşte trei nominalizări la Gala Premiilor UNITER, cea de-a zecea ediţie.

Radio Timişoara lansează noi emisiuni sportive precum „Oglinda retrovizoare”, difuzată în fiecare luni, orele 19.15–20.00, dedicatăa evenimentelor sportive „pe patru roţi” şi „Fotbal Club”, în fiecare luni, de la ora 20.05 la 20.50.

Mai: Societatea Româna de Radiodifuziune participă la cea de a XII-a ediţie a „Săptămânii Internaţionale a Muzicii Noi”.

Radio România Muzical transmite, prin intermediul Uniunii Europene de Radio, „Spectacolul muzical al lunii”.

1 mai: Radio Timişoara prezintă o nouă emisiune „Imagini sonore”, difuzată bilunar, de la ora 18.10, fiind singura emisiune de Radio din România aflată sub egida UNESCO. Emisiunea este bilunară şi s-a dorit a fi o frescă a regiunii Dunăre-Criş-Mureş-Tisa.

20 aprilie: Radio România Internaţional participă la Bologna, la reuniunea anuală a „Asociației Italiene a radio-ascultătorilor”, prilej cu care s-au întâlnit cu ascultătorii noi.

Aprilie: Radio Timişoara inaugurează o nouă emisiune „Între plus şi minus infinit”, difuzată în fiecare miercuri, ora 19.15 şi dedicată problemelor tineretului. .

Iunie: Radio România Muzical primeşte la Festivalul „Primavara la Shanghai” premiul „Clopotul de Aur” pentru emisiunea „Într-o lume a timpului”. Totodată, emsiunea a mai primit Premiul pentru cea mai bună concepţie.

Radio România Interanţional a primit mai multe diplome de excelenţă din partea Camerei de Comert a Municipiului București şi a României, preum şi a Societăţii Comerciale Romexpo.

Radio România Tineret iniţiază un nou ciclu de emisiuni-spectacol, „Povestiri din studioul artelor”.

Radio România Cultural propune ascultătorilor noi emisiuni precum „Itinerarii Spirituale”, emisiune realizată în colaborare cu Ministerul Culturii, în fiecare sâmbătă, între orele 18.00-19.00; „La douăsprezece trecute fix”, ciclu de emisiuni de luni până vineri cu fragmente din opera lui I. L .Caragiale ; „Enciclopedia ştiinţelor umane”; „Amintiri cu şi despre scriitori”; „Amintiri cu şi despre actori”; o nouă emisiune concurs „Pantheonul maeştrilor”.

Radio România Cultural inaugurează o nouă emisiune muzicală în dialog cu ascultătorii, în fiecare sâmbătă, la ora 22.15, „Totdeauna Muzica”.

18 iulie: Radio România Tineret lansează un nou format al emisiunii „Zodiac”, difuzată joia de la ora 18.00.

Iulie: Pentru prima dată, Radio România a fost desemnată membră a Consiliului de Administraţie al UER.

Iulie: Radio România Actualităţi lansează noua emisiune „Viaţa în imagini sonore”, difuzată în fiecare marţi, având ca punct de plecare ideea că „imaginile îşi pierd intensitatea mai repede decât sunetele”.

24 iulie: Radio România Cultural lansează emisiunea „Enciclopedia ştiinţelor omului”, difuzată în fiecare miercuri la ora 12.30. Emisiunea cuprinde mai multe rubrici grupate în jurul conceputului „Humanitas”.

Iulie: Radio România Internaţional îşi invită ascultătorii să participe la un nou concurs „Delta Dunării – templu european al naturii”, lansat cu prilejul „Anului Internaţional al Ecoturismului”.

15–18 august: Societatea Română de Radio participă la Vigorod, la „Festivalul de emisiuni radiofonice şi de televiziune” unde primește două premii.

19–24 septembrie: SRR organizează împreună cu Uniunea Scriitorilor, Festivalul Internaţional „Zile şi Nopţi de literatură” de la Neptun.

radu beligan

Radu Beligan

Din octombrie 2002 până în vara lui 2003, Radu Beligan este Director de onoare al Teatrului Național Radiofonic.

Noiembrie: Radio România Cultural transmite joi seara, din două în două săptămâni, între orele 22.15–23.15, emisiunea „Credo, ergo, sum”. Alternativ, în acelaşi spaţiu, emisiunea „Dialogurile bunului credincios”.

1 noiembrie: Radio România Cultural inţiază emisiunea „Bijuterii muzicale – armonii istorice”.

2 noiembrie: La Radio România Muzical, o emisiune-spectacol „Seara micului meloman” difuzată sâmbăta, între orele 11.45-12.30.

Radio România Cultural realizează o dată pe lună, în prima sâmbătă, de la ora 15.00, emisiunea „Mărturii, confesiuni, profeţii”.

Radio Timişoara lansează emisiunea „Trasee turistice culturale”, difuzată lunar, de la ora 18.15.

La Radio România Cultural debutează mini-revista cotidiană „Clasici ai muzicii uşoare româneşti”, care va însuma circa 100 de minute săptămânal.

Societatea Română de Radiodifuziune organizează împreună cu Ambasada SUA, seminarul „Management şi marketing”, precedat de un seminar pe aceeaşi temă la Radio Cluj.

5 noiembrie: Radio România Cultural lansează emisiunea „Jazz pe româneşte”, în fiecare marţi, între orele 19.15 şi 20.00.

6 noiembrie: Radio România Muzical transmite „Muzica azi”, realizată în colaborare cu Secţiunea Naţională Română a Societăţii Internaţionale de Muzică Contemporană şi difuzată în fiecare luni, între orele 20.15–21.00.

Decembrie: Radio România Internaţional obţine două premii la „Concursul Naţional pentru jurnalism”, participând la categoria reportaj radiofonic.

2003

Radio Timişoara iniţiază o nouă emisiune economică, „Magazinul Economic”, difuzat săptămânal în limba germană cu adresabilitate către investitorii străini, vorbitori de limba germană.

Radio-documentarul artistic „Libertatea e înăuntrul nostru” a obţinut premiul „Alice Blomstrom”, important radiofonist în documentul „Feature”.

Radio Timişoara inţiază o emisiune în limba bulgară dedicată minorităţii bulgăreşti din regiune.

12 martie: Radio România Tineret aniversează trei decenii de activitate.

Aprilie: Radio România Actualităţi trimite în Irak 14 reporteri speciali ce transmit în direct conflictul din Golf. Premieră absolută în presa audio-vizuală: o echipă de reporteri speciali de la Radio România a transmis direct de pe un port-avion american în timpul războiului din Irak.

În urma unui sondaj IMAS, Radio România Actualităţi este liderul naţional al posturilor de radio. Notorietatea şi credibilitatea fac din România Actualităţi liderul naţional al posturilor de radio cu o audienţă de 43,8% (sondaj IMAS).

Radio România participă la Zagreb la Conferinţa Internaţională de Teatru.

La Radio România, anul 2003 se află sub semnul aniversarii a 75 de ani de la lansarea, la 1 noiembrie 1928, a primei emisiuni, prin realizarea unor proiecte majore destinate ascultătorilor; adaptarea continuă a programelor la cererea ascultătorilor şi modernizarea concepţiei editoriale potrivit tendinţelor din spaţiul european şi euroatlantic. Modernizarea reţelelor de emiţătoare în colaborare cu Societatea Naţională de Radiocomunicaţii.

20 martie: În premieră, Radio România organizează „Gala Premiilor de Jazz”, manifestare care a reunit cei mai mari jazzmani ai momentului.

15 mai: Radio Oltenia Craiova iniţiază emisiunea „Studioul cetăţeanului” dedicat relaţiei autorilor cu cetăţenii pe problemele de mediu- energie- consumator.

Septembrie: La Radio România Cultural, Redacţia Teatru iniţiază Zilele Comediei româneşti, de luni până sâmbătă, la ora 13.00.

Septembrie: La cea de-a 5-a ediţie a „Festivalului de emisiuni radio-tv pentru minorităţile naţionale” Marele premiu a revenit Postului Radio Oltenia.

19 octombrie: La Radio România Cultural, emisiunea „Cafeneaua literar-artistică” iniţiază un ciclu de coproducţii realizate în colaborare cu RAI Trieste.

Noiembrie: Radio România Muzical şi-a extins aria de acoperire având frecvenţa de 97,6 Mhz.

1 noiembrie: Cu prilejul împlinirii a 75 de ani de radiofonie românească, preşedintele României acordă înalte distincţii de stat unor foşti şi actuali salariaţi ai Radioului.

Radio Timişoara debutează o emisiune de zece minute „Astra Română”, de luni până joi.

Decembrie: Radio România Actualităţi a primit din partea AGER cu prilejul „Zilei Economiştilor”, diploma de excelenţă pentru realizarea celei mai bune emisuni de radio cu conţinut economic.

Decembrie : Radio Timişoara difuzează emisiunea „Orele Cetăţii”, în fiecare joi.

Radio Cluj realizează emisiuni speciale pentru aniversarea a 35 de ani de la apariţia revistei „Echinox”.

Radio Constanţa împreună cu British Council realizează Festivalul „România – Marea Britanie”.

Documentar realizat de Pușa Roth și Costin Tuchilă

 Episodul 16, anii 2004 –2008, click aici.

Radio România 85 (14)

istoria radioului la radio3net liber sa spun 85 ani 2013 1 noiembrie

ANII 1994–1998

1994

În anul 1994, conform Legii nr. 41 din 17 iunie, Radioteleviziunea Română se scindează în Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, care devin servicii publice autonome, de interes naţional şi independente editorial.

Tot în 1994, Radiodifuziunea organizează prima ediţie a Târgului de Carte „Gaudeamus”, târg care figurează astăzi în Catalogul Târgurilor de Carte de la Frankfurt.

Ianuarie: Revista „Panoramic Radio-TV” apare într-un nou format în culori.

12 ianuarie: Pe programul România Cultural, lunar, miercuri la ora 23.00, se difuzează un nou ciclu de emisiuni intitulat „Metamorfoze ale creaţiei muzicale”. Emisiunea îşi propune să interpreteze din perspectiva istorică aspecte ale procesului componistic.

15 ianuarie : Ziua de naştere a lui Mihai Eminescu este marcată prin emisiuni speciale.

24 ianuarie: Se difuzează emisiuni speciale dedicate Unirii.

Februarie: Pe programul România Tineret o nouă emisiune dedicată dialogului cu micii ascultători, intitulată: „Alo, la telefon copilăria !” difuzată în fiecare sâmbătă la ora 18.00.

Februarie: Emisiunea „Mediateca” are în cuprinsul său o rubrică lunară, miercurea, dedicată drepturilor omului.

Martie: Apare Legea nr. 41, legea de funcţionare şi organizare a Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune.

Martie: Radio România Internaţional ocupă locul I la un concurs în Germania, organizat de „Assoziation junger Dx-er” (organizaţie a tinerilor ascultători ai emisiunilor pe unde scurte.

2 mai : Programul România Actualităţi emite şi în benzi de unde scurte 24 de ore pentru Europa şi SUA.

Mai: Pe Programul România Cultural, „Muzici tradiţionale româneşti” emisiune difuzată bilunar, joia la ora 12.30.

Mai: Noi emisiuni muzicale sub genericul „Aspecte ale interpretării actuale ale muzicii populare” , difuzate lunea, ora 12.30.

Mai: România Tineret inaugurează o nouă emisiune „Salvaţi de … telefon”.

Iunie : Cu prilejul împlinirii a 105 ani de la moartea lui Eminescu pe toate cele trei programe naţionale se difuzează o serie de emisiuni care evocă opera poetului: „Carte frumoasă cinste cui te-a scris”, România Cultural; „Restituiri din Fonoteca de aur – Mihai Eminescu” , România Actualităţi; „Lectura de la miezul nopţii – Proza fantastică de Mihai Eminescu”, România Actualităţi;

„Poezie universală”, versuri în traducerea lui Mihai Eminescu din opera lui Schiller şi Goethe, România Cultural.

Iunie: Cu prilejul aniversării naşterii compozitorului rus Igor Stravinski, România Cultural transmite emisiuni zilnice dedicate evenimentului.

Iunie: Radio România Internaţional a câştigat „Premiul Special pentru Promovarea Valorilor Româneşti” la prima gala publicitară Tritonic Media 1994. Premiul a fost acordat pentru modul deosebit de realizare a pliantelor ce conţin grila de programe a postului.

August: Canalul Radio România Tineret este primul canal FM stereo din România.

25 septembrie: Radio România Internaţional transmite prima emisiune în limba ucraineană, zilnic, la ora 17.00.

Septembrie: Radio România Internaţional, Secţia Română, lansează în eter prima emisiune difuzată sub genericul „Universul românesc al copilăriei” .

Noiembrie: Radio România Internaţional obţine medalia de argint TIB ’94 pentru mediatizarea manifestării expoziţionale peste hotare.

Noiembrie: La Stockolm s-a desfăşurat prima Conferinţă europeană pe teme muzicale şi de tineret ce vizează receptivitatea faţă de programele posturilor de stat în concurenţă cu cele particulare.

radio-romania

19 decembrie: Emisiunea „Noapte albastră”, România Actualităţi, între orele 24.00-3.00.

31 decembrie: Antena Bucureştilor emite pe frecvente speciale: 70,4 si 98,3 MHz programul special de Revelion.

 1995

Februarie: Pe Programul România Actualităţi debutează o nouă emisiune „Idei în actualitate” difuzată în fiecare marţi.

marin constantin

Marin Constantin

4 martie: Concert extraordinar al Corului Madrigal închinat dirijorului Marin Constantin cu prilejul împlinirii vârstei de 80 de ani.

19 aprilie: Pe România Actualităţi, miercuri, la ora 16.10, o nouă emisiune a Direcţiei de Relaţii Externe „Magazin internaţional”.

Iunie: Programul postului Antena Satelor a crescut cu o oră; iar sâmbătă dimineaţa spaţiul de emisie este de trei ore.

Mihai_Eminescu

Iunie: Emisiuni dedicate comemorării morţii lui Eminescu: „Mihai Eminescu – valenţele polemice ale publicistici”, România-Cultural; „Eminescu, dincoace de romantism” la Universitatea Radio, Programul România Actualităţi; „Muzică inspirată de scrierile lui Mihai Eminescu” la România Cultural; „Eminescu şi literatura populară”, România Cultural.

August: Se difuzează Festivalul de Comedie la Teatrul Radiofonic, ediţia a VI-a.

studioul mihai zirra

După 1990, Studioul de teatru, T1, poartă numele regizorului Mihai Zirra

Octombrie: Debutează emisiunea „Între monolog şi dialog”. Se difuzează în fiecare marţi pe Programul România Cultural, la ora 18.30.

Octombrie: Radio România Actualităţi primeşte Medalia de Aur pentru modul în care a relatat despre desfăşurarea TIB’ 95, iar Radio România-Internaţional Medalia de Argint.

Noiembrie: Emisiunea „Cafeneaua teatrală nocturnă” în fiecare vineri la ora 0.05. Emisiunea îşi propune un dialog interactiv despre faţa nevăzută a teatrului.

1 decembrie: Emisiuni dedicate Sărbătoririi Zilei Naţionale: „Trei culori cunosc pe lume”, România Actualităţi; „Unirea de la 1918 în conştiinţa contemporanilor”, România Cultural; „Unirea văzută cu ochi de copil”, România Tineret.

24 decembrie: Nouă serie de emisiuni de divertisment pe Programul România Tineret, axată pe umorul mai multor naţiuni.

1996

Ianuarie: Radio România Internaţional realizează transmiuni prin satelit.

Februarie: Sâmbăta pe programul România Cultural se difuzează o nouă emisiune a Departamentului Teatru – Varietăţi, „Romanele teatrului”.

Martie: Începe un nou ciclu de conferinţe pe teme de istorie sub genericul „Universitatea Radio în fiecare zi de vineri” pe programul România Actualităţi, ora 21.00.

nokia telefon vechiIunie 1996, la Antena Bucureștilor se transmite prima emisiune realizată în direct cu ajutorul primelor telefoane mobile Nokia din România. Emsiunea s-a initiulat De la Podul Mogoșoaiei la Calea Victoriei, o istorie pe viu a celei mai importante străzi a Bucureștilor.

Iunie: Emisiunea „Muza cu har” primeşte Premiul al III-lea la Concursul de emisiuni „Prix musical de Radio Brno”.

Iulie: Pe Programul România Actualităţi, transmisiuni de la Olimpiada de la Atlanta.

August: Se inaugurează „Universitatea de vară Radio” la Sibiu. Scopul acestei universităţi era de a pregăti şi perfecţiona profesionişti în munca de radio în colaborare cu specialişti olandezi. Totodată începe să emită un nou post „Radio Cibinium”.

1 noiembrie 1996: Redacţia Teatru se reorganizează, iar Teatrul radiofonic primește oficial denumirea de Teatrul Național Radiofonic.

Noiembrie: România Cultural iniţiază emisiunea „Tentaţii culturale”, difuzată zilnic între orele 8.00–9.45. Această emisiune este una de informaţie culturală.

Noiembrie: Apare revista „Radio România”, revistă săptămânală ce conţine programul radio.

1997

Ianuarie: Pe programul România Cultural se transmite o nouă emisiune, de luni până vineri, spaţiu orar 16.20–16.45, „Vorba dulce românească”.

Februarie: La România Actualităţi o nouă emisiune, „Calendar. Săptămâna în evenimente previzibile”, ce cuprinde comentarii asupra evenimentelor politice la zi, la ora 11.08:

În fiecare marţi, la ora 11.08 la România Actualităţi, „Turismul pas cu pas”;

Vinerea, la ora 23.15, la România Actualităţi „Blitz-Observator”.

24 martie: Începe să emită Radio România Muzical.

25 mai: La Radio România Cultural debutează o nouă emisiune: „Polemica – arena ideilor”.

Iunie: Se difuzează noi emisiuni pe România Cultural astfel:

În fiecare zi de luni până duminică între orele 14.30–14.45 un flux de emisiuni concurs cu premii sub genericul „Filoculturalii”;

Duminică între orele 16.00–17.00, emisiunea „Comorile credinţei”;

Luni, marţi, miercuri şi vineri, emisiunea „Capodopera în episoade” la ora 20.00;

De luni până joi, între orele 23.30–23.50, radioprogramul „Discografia marilor interpreţi”;

În fiecare sâmbătă a sfârşitului de lună între orele 23.00–3.00, o nouă emisiune „Radio Radios, informaţii şi muzică”.

Iunie: Radio România Internaţional lansează o nouă emisiune, „Fonoteca de aur”.

Iunie: Pe postul România Muzical se difuzează o nouă emisiune, „Radio Tur”, de luni până vineri, emisiunea Secţiei de relaţii şi schimburi muzicale.

Septembrie: Radio România Tineret lansează un concurs cu public „O lume de celuloid” pe teme de cultură cinematografică.

Octombrie: „Ora românilor de pretutindeni”, Radio România Actualităţi, duminica de la ora 12.00 la ora 13.00.

Decembrie: Pe Programul Radio România Tineret începe difuzarea unei noi emisiuni, în fiecare miercuri la ora 12.45, „Audio dicţionarul de morală”.

Decembrie: Radio România Tineret lansează mai multe emisiuni: „Tunelul”, difuzată vineri la ora 22.30, „Confident” difuzată în fiecare luni la ora 22.30.

4 decembrie: Debutează pe postul Radio România Actualităţi, o nouă emisiune „Convorbiri fără frontiere – cultură în politică, politică în cultură”.

7 decembrie: Apare o nouă emisiune realizată de Iosif Sava, „Muzica – Literatură – Filosofie” difuzată săptămânal, duminica la ora 8.05.

13 decembrie: Pe programul România Tineret începe difuzarea unei noi emisiuni „Ora misterelor”.

1998

Martie: Revista „Radio România” primeşte „Premiul de onoare” din partea Uniunii Criticilor muzicali din România pentru reflectarea consecventă a vieţii muzicale româneşti.

12–13 martie: Societatea Română de Radiodifuziune organizează seminarul internaţional „Radioul pentru tineret – Tradiţie, provocare, perspective”. Tematica abordată a cuprins problemele specifice radioului public pentru tineret.

16 martie: Luni, între orele 22.30–23.30, pe Canalul România-Cultural se difuzează emisiunea „Accent – Radiografia evenimentului cultural al săptămânii precedente”.

20–22 martie: Se desfăşoară „Festivalul de cânt pentru copii şi tineret de la Skinnskaheberg” (Suedia). Corul de Copii Radio primeşte Marele trofeu.

14 iulie: Emisiunea „Mediateca”, România Cultural începe un nou serial pe teme de filozofie.

August: La Radio Iaşi se difuzează primul interviu realizat cu ajutorul calculatorului, în emisiunea „Sâmbătă cu prieteni” cu tema: „Cum trăiesc românii în America”.

Septembrie: Prima ediţie a „Seminarului Internaţional – Limba română – Mijloc de comunicare şi informare radiofonică” reuniune organizată prin participarea posturilor de radio ce transmit programe în limba română.

Octombrie :Radio Timişoara iniţiază o nouă emisiune „Tinerii şi arta muzicii”.

La 31 octombrie 1998 se înființează Editura Casa Radio, care editează CD-uri cu piese de teatru din Fonoteca de Aur, muzică de toate genurile, audiobook-uri, cărţi şi alte materiale care se află în patrimoniul Radiodifuziunii.

Un an mai târziu, se inaugurează subredacţia Studioului Teritorial Târgu Mureş, Antena Braşovului.

Documentar realizat de Pușa Roth și Costin Tuchilă

Episodul 15, anii 1999 – 2003, click aici.

Radio România 85 (12)

istoria radioului la radio3net liber sa spun 85 ani 2013 1 noiembrie

ANII 1984–1988

1984

Ianuarie: Emisiunea „De la 1 la 3” se desfăşoară sub genericul: „1984 – anul 40. Anul celui de al XIII-lea Congres în toate domeniile de activitate, buna organizare, ordine, disciplină, iniţiativă muncitorească şi eficienţă superioară pentru o nouă calitate a muncii şi vieţii”.

Ianuarie: La România Tineret, debutează programul „Studioul T’ 84”. Se transmite de luni până sâmbătă între orele 9.00 şi 13.00.

Ianuarie: Se difuzează ediţii speciale sub genericul „40 ani – 23 august 1944 – 1984”: În întâmpinarea marilor evenimente social-politice ale anului, cuvântului ţării, faptelor, emisiunea „Consemnări”, Programul 2; Femeile României Socialiste angajare, participare activă în lupta pentru o nouă calitate a muncii şi a vieţii noastre, pentru progres şi pace în lume, emisiunea „Sub semnul lui 23 August”, Programul 1, ora 17.05; Sub semnul lui 23 August – 40 de ani în 40 de comparaţii, emisiunea „Politica noastră”.

22 ianuarie: Emisiunea „Revista literară radio” aduce un călduros omagiu Secretarului General al PCR: „Cinstind un om,sărbătorim o ţară”

nicolae-ceausescu-pcr-comunism26 ianuarie: Se transmit ediţii speciale dedicate zilei de naştere a lui Nicolae Ceauşescu.

Februarie: Pe Programul 2 se transmite emisiunea „Arte frumoase” dedicată spectacolului ,,Cântarea României” – „cadru optim de valorificare a potenţialului creator al poporului de îmbogăţire a vieţii spirituale.

Martie: Se difuzează emisiuni dedicate lui Nicolae Ceauşescu sub genericul: „10 ani de când Marea Adunare Naţională împlinind aspiraţiile şi voinţa întregii naţiunii, a proclamat într-o atmosferă de înaltă responsabilitate, de pătrunzătoare mândrie patriotică, alegerea tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, ca primul preşedinte al Republicii Socialiste România”. Tele-Radio, anul XXX, nr. 13.

Martie: „Memoria pământului românesc” prezintă glorioasa istorie naţională din ultimii 10 ani sub conducerea întâiului Preşedinte al Republicii Socialiste România: Ceauşescu – România în conştiinţa lumii”.

Mai: La „Tribuna Radio”, se discută semnificaţia zilei de „23 August; întrecerea socialistă – şcoală a înaltei răspunderi muncitoreşti”.

Mai: Emisiunea „Revista literară radio” realizează o paralelă peste ani: 23 August 1944– 1984. Din cuprins: „în spiritul concepţiei umanist-revoluţionare a secretarului general al partidului, despre literatura şi artă”.

Mai: Noul destin al patriei între 1944 – 1984 şi planurile cincinale cu rolul lor în consolidarea bazei tehnico-materiale a socialismului” sunt prezentate în emisiunea : ,,La trecutu-ţi mare, mare viitor”.

11 iunie: „Politica noastră”, din cuprins: „11 iunie 1948 – 1984, puternica afirmare a democraţiei muncitoreşti revoluţionare”.

19 iunie: „Colocviile radioşcoala”: Concepţia profund ştiinţifică a tovarăşului Nicolae Ceauşescu privind dezvoltarea intensiv-calitativă a economiei româneşti”.

Iulie: Raport utecist în cinstea marii sărbători de la 23 august – emisiunea „Antena tineretului”, Programul 1, ora 17.05.

Iulie: Studioul T ’84” „Sub semnul celor patru decenii de mari înfăptuiri revoluţionare – învăţăm, muncim, creăm pentru viitorul comunist al patriei” .

August: Jocurile Olimpice de vară din Los Angeles sunt transmise în corespondenţe speciale, ştiri, comentarii în radiojurnale şi buletinele de ştiri.

jocuri olimpiceOctombrie: Emisiuni dedicate celui de al XIII-lea Congres al PCR: „Congresul al XIII-lea al PCR – strategia unei etape calitativ superioare în dezvoltarea economico-sociale a României”; „Anii luminoşi ai epocii Ceauşescu. Itinerarii în economie”; „Proiectul de directive ale Congresului al XIII-lea al PCR. Obiective şi priorităţi; creşterea producţiei medii la hectar”.

Noiembrie: Se difuzează alte emisiuni dedicate Congresului al XIII-lea: „Ctitor de ţară nouă, ctitor de pace”; „Congresul partidului, glasul suprem al naţiunii”; „Eroul comunist în proza actuală” ; „Inscripţii la chipul de mâine al ţării”

Decembrie: Emisiuni difuzate sub genericul: „Sub semnul mareţelor perspective traşate de Nicolae Ceauşescu. Ampla mobilizare, spirit revoluţionar, pentru înfăptuirea hotărârilor Congresului al XIII-lea al partidului” ; „Hotărârilor Congresului al XIII-lea al PCR, bilanţ rodnic, măreţe perspective” ; „Noi orizonturi în promovarea gândirii revoluţionare”.

mircea albulescu

În ciuda presiunii sistemului, emisiuni de pe programul 2 și 3 reușesc să evite de multe ori apăsătoarea influență a ideologiei comuniste: emisiunile de cronici literare, de literatură universală, de cronici muzicale și plastice, emisiunile muzicalea. Ferite complet de ideologia comunistă sunt majoritatea pieselor de teatru radiofonic și concertele simfonice din această perioadă a anilor 80, în care presiunea regimului ajunsese la apogeu. Câteva exemple. După ce în 7 octombrie 1983 se difuzase Othello de Shakespeare, cu Mircea Albulescu, Dana Dogaru, Dan Condurache, George Constantin, Florian Pittiș, Ștefan Iordache, în regia lui Cristian Munteanu, în 21 și 28 mai 1984, se transmite Henric al IV-lea de Shakespeare, partea I și partea II-a, de asemenea ăn regia lui Cristian Munteanu, cu o distribuție excpțională în care strălucesc Gheorghe Cozorici, George Constantin, Ion Caramitru, Mircea Albulescu, Ion Marinescu, Dorna Lazăr, Florian Pittiș, Constatin Dinulescu.

adrian-pintea-

Adrian Pintea

În 1986 regizorul Dan Puican montează Romeo și Julieta de Shakespeare distribuindu-i în rolurile principale pe Adrian Pintea și Mariana Buruiană (data difuzării în premieră: 12 mai 1986). A douăsprezecea noapte este prezentată într-o nouă versiune radiofoncă, în regia lui Titel Constantinescu în 11 Aprilie 1988. Seducătorul de Bernard Shaw, în 4 noiembrie 1985, în regia lui Dan Puican; Ruy Blas de Victor Hugo, în 16 iulie 1984, regia: Cristian Munteanu, cu Alexandru repan, Adela Mărculescu, Mircea Albulescu, Ovidiu Iuliu Moldovan.

1985

În după-amiaza zilei de 12 ianuarie 1985 se desființează, din ordin politic, studiourile regionale. Programele 1 și 2 își reduc drastic emisia: program numai între orele 6.30 și 23.30, ulterior între orele 6.00– 24.00 în fiecare zi.

Ianuarie: Se transmit emisiuni omagiale dedicate lui Nicolae Ceauşescu: „Exemplul strălucit al unei vieţi consacrate partidului şi poporului”; Hotărârilor Congresului, chemările tovarăşului Nicolae Ceauşescu – programul nostru de acţiune revoluţionară” „Comunistul – exemplu de muncă şi viaţă militant revoluţionar pentru promovarea şi afirmarea noului în toate domeniile de activitate”; „Un om în inima oamenilor”.

Februarie: Emisiuni consacrate celui de al III-lea Congres al Frontului Democraţiei şi Unităţii Socialiste”: „Noi, judeţul, ţara : mari împliniri între două legislaturi” ; „Manifestul FDUS : bogata retrospectivă, luminoasa perspectivă a dezvoltării economico-sociale a tuturor judeţelor ţării”; „Votul nostru – opţiunea noastră fermă pentru continua prosperitate a patriei” ;

Martie: Ziua Femeii este marcată la Radio în emisiuni speciale: „Chipul femeii în literatura română” ; „Flori pentru tovarăşele noastre” ; „Omagiu femeilor patriei”.

Mai: Se difuzează noi emisiuni dedicate aniversării a 40 de ani de la victoria asupra fascismului şi sărbătorirea zilei independenţei”: „Lupta pentru libertate şi independenţa permanentă glorioasei istorii a patriei” ; „Eroi au fost, eroi sunt încă” ; „România pe locul al IV-lea între naţiunile care au luptat în războiul antihitlerist” ; „Monumentele independenţei noastre”.

Iunie: Emisiuni pentru Ziua Internaţională a Copilului: „Ceauşescu – România, ocrotesc copilăria” ; „Copilăria şi pacea” ; „Copiii – mândria şi datoria noastră”.

Iunie: Emisiuni dedicate aniversării a 20 de ani de la Congresul al IX-lea: „1965-1985 două decenii de strălucite înfăptuiri culturale”; „Glorioasa epocă Nicolae Ceauşescu în istoria patriei”; „Strălucit bilanţ al artei plastice româneşti în perioada 1965-1985”; „Perioada de mare înflorire a culturii româneşti”; „1965-1985. Dialectica noului şi continuitatea procesului revoluţionar”.

11 iunie: Programul 1 transmite prima ediţie a emisiunii „Politica noastră”; Sunt discutate teme de publicistică complexă consacrată prezentării principalelor orientări strategice ale edificării societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintării României spre comunism”.

17 iunie: Emisiunea „Universitatea radio” difuzată pe Programele I şi II se îmbogăţeşte cu noi rubrici: Știinţele sociale şi viaţa, Educaţie ateistă – conştiinţa revoluţionară, Pmul şi mediul său, Dicţionar enciclopedic, Mondorama.– Septembrie: În cadrul emisiunii „De la 1 la 3” sunt difuzate ştiri şi reportaje sub genericul : „Consiliile populare, cetăţeni – rodnica activitate pentru dezvoltarea tuturor zonelor, pentru înflorirea tuturor localităţilor”.

Septembrie: Transmisiuni directe de la concertele din cadrul Festivalului George Enescu, ediţia a X-a.

Octombrie: Programul I, transmite marţea emisiunea „Radiocabinet de informare şi documentare” sub genericul „În sprijinul învăţământului politico – ideologic”.

Liviu Rebreanu

Liviu Rebreanu

Octombrie: În emisiunea „Ediţie radiofonică permanentă clasicilor” se difuzează săptămânal ciclul „Centenar Liviu Rebreanu”.

Octombrie: Pe Programul de tineret începe o nouă emisiune difuzată săptămânal, denumită „Sport, natură, tinereţe”.

Noiembrie: Se difuzează o ediţie specială a emisiunii „De la 1 la 3”, realizată într-o localitate din ţară în legătură directă cu studioul din Bucureşti , cu titlul „Noi despre noi înşine”.

Noiembrie: Se difuzează emisiuni „în întâmpinarea Congresului ştiinţei şi învăţământului”: „Pentru răspândirea cunoştinţelor tehnico-ştiinţifice, pentru perfecţionarea pregătirii profesionale” ; „Două decenii de strălucită afirmare a învăţământului românesc”

Decembrie: Emisiuni dedicate actului Unirii sub genericul „Unitatea măreţ ideal şi împlinire istorică”.

Decembrie: Emisiuni de dezbateri pe tema „Energia – o problemă vitală a economiei naţionale, a noastră, a tuturor”.

Decembrie: Zilnic în „Radioprogramul dimineţii”, ora 7.30, se difuzează relatări şi instantanee ce reflectă realitatea economică, social-politică şi culturală.

Programul de emisie se încheie la orele 23.30 şi se reia la 6.00 dimineaţa.

1986

Ianuarie: Emisiuni sub genericul „Al optulea cincinal, etapă deosebit de importantă pentru ridicarea României pe noi trepte de progres şi civilizaţie”.

Februarie: Se difuzează o ediţie specială a emisiunii „De toate pentru toţi” sub genericul „Familia – copiii – viitorul”.

Februarie: Se difuzează emisiuni sub genericul „1921–1986, PCR – forţa politică conducătoare şi dinamizatoare a societăţii noastre”: „Partidul, patria, poporul, urmărindu-şi conducătorul”, „Rolul istoric al Partidului Comunist Român în viaţa poporului român”. ;

Februarie: Sub genericul „Economiei naţionale – cadre bine pregătite cu înalta conştiinţă revoluţionară” se difuzează emisiuni dedicate tinerilor : „A şti, a şti să înveţi, a şti să aplici” ; „Învăţăm, muncim, creăm pentru viitorul comunist al patriei”.

Martie: Se transmit emisiuni specifice de 8 Martie: „Femeile României socialiste – prezenţa activă în viaţa patriei, în lupta pentru pace, colaborare, progres” ; „Mamei cu mult drag”

Aprilie: Emisiuni sub genericul „În întâmpinarea aniversării partidului”: „Urmând îndemnurile tovarăşului Nicolae Ceauşescu toate forţele pentru îndeplinirea obiectivelor Congresului al XIII-lea”; „Omagiul ţării, primului său preşedinte”; „Partidul, ctitor de cultură şi civilizaţie, de noua renaştere românescă”; „Răspundem prezent la chemarea partidului! Contribuţia tineretului la realizarea marilor obiective ale „Epocii Nicolae Ceauşescu”; „Uniţi, spre comunism, urmăm partidul !”.

Aprilie: Emisiuni dedicate „Anului Internaţional al Păcii” sub genericul „Chemările preşedintelui Nicolae Ceauşescu înflăcărat program pentru Anul Internaţional al Păcii” ; „Dreptul fundamental al oamenilor – dreptul la viaţă prin pace” ; „Glasul României, glas de pace”.

Mai: „Partidul Comunist Român – 65 de ani de slujire devotată a poporului”; „Rolul istoric al Partidului Comunist Român în viaţa poporului român” ; „65 de trepte spre viitorul comunist al României” ; „PCR – ctitor al prezentului făuritor al viitorului” ; „PCR – 65 de ani de slujire devotată a poporului” ; „Sub flamurile PCR spre comunism prin gând şi fapta revoluţionară poporul omagiază partidul conducător”

Iunie: Se difuzează emisiuni dedicate copiilor: „Copiii – primăvara poporului, viitorul naţiunii”.

Iunie: Emisiuni dedicate împlinirii a „50 de ani de la procesul luptătorilor comunişti şi antifascişti de la Braşov” ; „Tinereţea revoluţionară a tovarăşului Nicolae Ceauşescu – înalt exemplu de eroism şi patriotism” ; „Braşov – mai, iunie 1936, ecouri interne şi internaţionale”

Iunie: Emisiuni dedicate zilei de 11 iunie 1948 sub genericul „Arc peste timp”: „11 iunie 1948 – 11 iunie 1986, 38 de ani de ani de la naţionalizare”.

Iulie: Cel de-al optulea cincinal „etapa deosebit de importantă pentru ridicarea României pe noi trepte de progres şi civilizaţie” este prezentat în cadrul unor emisiuni speciale.

Iulie: Emisiuni dedicate aniversării Congresului al IX-lea: „1965-1986, în epoca Nicolae Ceauşescu sub flamurile partidului spre comunism”; „Epoca de aur, conducător iubit” ;

August: Noi emisiuni dedicate zilei de 23 august.

Septembrie: Se desfăşoară „Congresul al II-lea al Consiliilor Oamenilor Muncii”, prilej cu care se difuzează emisiuni dedicate evenimentului.

Septembrie: Noi emisiuni sub genericul: „Răspuns comunist chemărilor tovarăşului Nicolae Ceauşescu” şi „Trecut de glorie, strălucitor prezent”.

23 noiembrie: Se desfăşoară referendumul programat pentru „înfăptuirea dezarmării, păcii şi colaborării internaţionale” prilej cu care sunt difuzate ştiri, reportaje, documentare. Zilnic se difuzează emisiunile: „Da hotărât la referendumul din 23 noiembrie!”; „Pentru înflorirea patriei socialiste, pentru dezarmare şi pace în lume!”; „Deplina adeziune la vibrantele iniţiative de pace ale preşedintelui Nicolae Ceauşescu”.

epoca ceausescu

1987

Radio România Internaţional emite în 13 limbi, 10807 ore anual.

Ianuarie: Emisiuni sub genericul „În spiritul indicaţiilor tovarăşului Nicolae Ceauşescu. Muncă susţinută, organizare exemplară pentru realizarea integrală a planului”.

Ianuarie: Noi programe dedicate lui Nicolae Ceauşescu: „Vibrant omagiu conducătorului iubit al partidului şi poporului nostru”.

Februarie: Se transmit noi emisiuni cu teme muncitoreşti: „Toate forţele şi mijloacele, pentru îndeplinirea exemplară a planului, cu precădere la export”; „Mobilizare exemplară, acţiuni ferme pe frontul producerii şi economisirii energiei”; „A munci, a lupta, a trăi în spirit revoluţionar – trăsătură a omului nou, constructor al societăţii socialiste multilateral dezvoltate”.

Februarie: Programe speciale dedicate împlinirii a 65 de ani de la crearea UTC şi 30 de ani de la înfiinţarea UASCR.

Martie: Sub genericul „Idei, teze, orientări din gândirea inovatoare a partidului, a tovarăşului Nicolae Ceauşescu” se difuzează emisiuni precum: „PCR – contribuţii originale la dezvoltarea gândirii revoluţionare” ; „Istoria – factor al apropierii şi înfrăţirii între popoare” ; „Satul în continuă transformare revoluţionară”.

24 martie: Se desfăşoară Plenara CC al PCR în spiritul căreia se difuzează emisiunea: „Răspuns comunist chemărilor tovarăşului Nicolae Ceauşescu, acţiuni hotărâte pentru realizarea sarcinilor de plan la producţia fizică, la ceilalţi indicatori, cu deosebire la export”.

Aprilie: 25 de ani de la încheierea cooperativizării sunt marcaţi prin emisiuni dedicate agricultorilor.

Mai: „Epoca Ceauşescu, epoca marilor împliniri”, program dedicat aniversării Partidului.

Iunie: Emisiuni dedicate „Zilei Internaţionale a Copilului” sub genericul „Copiii – primăvara poporului, viitorul naţiunii”.

Iulie: Documentare, reportaje, consemnări realizate pentru Congresul al IX-lea PCR şi marilor realizări ale epocii Nicolae Ceauşescu.

Iulie: Emisiuni ce fac parte dintr-un „Amplu program de acţiune revoluţionară pentru întâmpinarea Conferinţei Naţionale a partidului, a Congresului Educaţiei Politice şi Culturii Socialiste”.

Iulie: Se transmit programe dedicate aniversării a „22 de ani de măreţe înfăptuiri în cea mai glorioasă epocă din istoria patriei – Epoca Nicolae Ceauşescu”.

August: Noi emisiuni dedicate zilei de 23 august: „Contribuţii originale, inovatoare ale secretarului general al PCR, tovarăşul Nicolae Ceauşescu în dezvoltarea gândirii revoluţionare cu privire la rolul şi funcţiile conştiinţei socialiste” ; „Socialismul îl construim cu oameni şi pentru oameni!” ; „La temelia izbânzilor noastre, conştiinţa şi fapta comunistă” ; „Programul ideologic al partidului – programul unei ample activităţi de formare a omului nou”.

Septembrie: Emisiuni sub genericul „În lumina orientărilor şi sarcinilor subliniate de tovarăşul Nicolae Ceauşescu la Congresul Educaţiei Politice şi Culturii Socialiste”.

Septembrie: „Ţara întreagă întâmpină Conferinţa Naţională a PCR”, program special cu ocazia Conferinţei Naţionalei”.

Noiembrie: Emisiuni dedicate alegerilor de deputaţi în Consiliile Populare: „La temelia votului de la 15 noiembrie – faptele noastre de muncă!”.

Decembrie: Emisiuni dedicate zilei de 1 Decembrie sub genericul: „1 Decembrie 1918–1 Decembrie 1987” : „Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 – împlinirea unor aspiraţii legitime, temelie a unităţii independente şi suveranităţii naţionale”.

În ultima duminică a fiecărei luni în „Radioprogramul satelor” se difuzează concursul „Cine ştie agricultură câştigă”.

1988

Ianuarie: Emisiuni dedicate dezbaterii Raportului prezentat de Nicolae Ceauşescu la Conferinţa naţională a Partidului.

Ianuarie: După Conferinţa PCR emisiunile sunt dedicate dezbaterii „orientărilor şi sarcinilor trasate de Nicolae Ceauşescu”

Ianuarie: Sub genericul „Dăruire comunistă în muncă şi creaţie, înalta trăire patriotică – revoluţionară” se difuzează emisiuni dedicate zilei de naştere a lui Nicolae Ceauşescu.

Ianuarie: Pentru ziua lui Nicolae Ceauşescu se difuzează emisiuni sub genericul „Epoca Nicolae Ceauşescu – epoca de glorii, epoca de fapte revoluţionare”.

Februarie: Se începe difuzarea de emisiuni menite să întâmpine „Conferinţa pe ţară a preşedinţilor Consiliilor Populare, expresie a participării maselor la conducerea societăţii, coordonata esenţială a procesului de perfecţionare a democraţiei muncitoreşti revoluţionare”.

Februarie: Informaţii, reportaje, dezbateri cu tematica: „Consiliile Populare, deputaţii, cetăţenii – angajare şi participare activă la buna gospodărire a oraşelor şi satelor în înfăptuirea programului de sistematizare a teritoriului şi localităţilor”.

Aprilie: Emisiunile se difuzează sub genericul: „Sub semnul marilor înfăptuiri ale Epocii Nicolae Ceauşescu”.

Mai: Se difuzează emisiuni dedicate Zilei de 1 Mai: „Zilei muncii, faptele de muncă ale ţării” ; „Cultivarea datoriei de a muncii – obiectiv fundamental al activităţii cultural-educativă” ; „În primele rânduri ale muncii pentru ţară” ; „Munca noastră responsabilă pentru continuă înflorire”.

Mai: Sunt realizate emisiuni dedicate Zilei Independenţei, Aniversării PCR: „8 Mai: În epoca Nicolae Ceauşescu sub flamurile partidului spre comunism”; „Partid, popor, unire, unitate”; „Partidul glorios strateg de era comunistă” ; „Independenţa şi suveranitatea naţională – idealuri împlinite şi aparate prin luptă şi munca poporului nostru”.

Iunie: Emisiuni realizate sub genericul „Expunerea tovarăşului Nicolae Ceauşescu cu privire la unele probleme ale conducerii activităţii economico-sociale ale muncii ideologice şi politico-educative precum şi ale situaţiei internaţionale.

Iunie: Emisiuni dedicate Zilei Copilului: „Ceauşescu – România ocrotesc copilăria” ; „Scrisori din ţară copilăriei fericite”.

Iunie: „Arc peste timp: 11 iunie 1948–11 iunie 1988 emisiuni dedicate naţionalizării, „O strălucită confirmare a concepţiei secretarului general al PCR, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, privind dezvoltarea proprietăţii socialiste, continuă perfecţionare a democraţiei muncitoreşti revoluţionare”.

Iulie: Se transmite „Epoca Nicolae Ceauşescu – epoca de glorioasă istorie de măreţe înfăptuiri socialiste”; „PCR – ctitor al prezentului, făurar al viitorului”.

August: Emisiuni dedicate Zilei de 23 August: „Puternica angajare muncitorească pentru îndeplinirea planului, pentru a onora cu noi realizări sărbătoarea noastră naţională”.

Septembrie: Emisiuni difuzate sub genericul „Tezele şi orientările formulate de tovarăşul Nicolae Ceauşescu – program de muncă şi acţiune revoluţionară pentru întregul popor”.

Octombrie: „Tezele Plenarei CC al PCR din aprilie” sunt prezentate în cadrul emisiunilor politice.

Noiembrie: Sub genericul „Şapte decenii de la făurirea statului naţional unitar român„ se difuzează o serie de emisiuni specifice: „Lupta pentru izbândă idealului unităţii naţionale, coloana infinită a istoriei patriei”.

Decembrie: „Partid , popor – unire, unitate. Unitatea şi coeziunea întregului popor şi jurul partidului, al secretarului său general, tovarăşului Nicolae Ceauşescu, factor fundamental al făuririi societăţii socialiste” – emisiune difuzată în cinstea Zilei Unirii.

Decembrie: Emisiuni difuzate sub genericul „Expunerea tovarăşului Nicolae Ceauşescu la şedinţa comună a Plenarei Comitetului Central al PCR şi a celorlalte organisme ale democraţiei muncitoreşti revoluţionare – document programat pentru întreaga activitate politico – ideologică şi economico-socială”.

Documentar realizat de Pușa Roth și Costin Tuchilă

Episodul 13, anii 1989 – 1993, click aici.

Radio România 85 (11)

istoria radioului la radio3net liber sa spun 85 ani 2013 1 noiembrie

ANII 1979–1983

1979

19 ianuarie: În cadrul emisiunii „Tribuna Radio – 1979, o nouă treaptă în dezvoltarea multilaterală a patriei” se dezbate tema: „Forţa de muncă folosită raţional şi eficient în interiorul dezvoltării susţinute a economiei – democraţia muncitorească în acţiune”.

21 ianuarie: Se transmit noi emisiuni din ciclul „Revista Literară Radio”: „Idealul unităţii ţionale reflectat în spiritualitatea românească” şi „Răspunderea activă faţă de societate, implicarea directă în actualitate imperative ale muncii creatorului de artă”.

25 ianuarie: Pe Programul 2 emisiunea „Incursiuni în realităţile lumii contemporane” tratează următoarele subiecte: „Umanismul politicii noastre externe”; “Cultura în umanizarea relaţiilor internaţionale”; “Faţa invizibilă a lumii”; “Adâncirea contradicţiilor în viaţa internaţională actuală”.

28 februarie: Emisiunea „Radiomagazin” are ca temă: „Profundele transformări revoluţionare în agricultura românească – 30 de ani de la începerea cooperativizării agriculturii”.

Martie: La aniversarea a 50 de ani de la prima emisiune de Teatru radiofonic (18 februarie 1929) se subliniază rolul PCR pentru educarea socialistă a maselor şi de îmbogăţire a tezaurului inestimabil de valori transmis sub emblema „Teatru Românesc”.

5 martie: Pe Programul 2 se transmite emisiunea „6 martie 1945 – 6 martie 1979” cu tema: „Poporul, făuritorul propriei sale istorii”.

24 aprilie: Emisiunea „Mărturii contemporane” prezintă modalităţile de extindere ale lucrului simultan la mai multe maşini.

Iunie: Pe Programul 1 se transmite emisiunea „Radioprogramul satelor” care prezintă viaţa rurală românească ,,la 35 de ani de la eliberarea satelor”. Programul mai cuprinde şi reportaje despre activitatea consiliilor unice agro-industriale, investiţiile în agricultură şi căminul cultural sătesc.

15 iunie: În cadrul emisiunii „Coordonate economice” se dezbate subiectul: Productivitatea muncii, indicator al eficienţei creşte spiritul gospodăresc.

27 iunie: Emisiunea „Pagini din lupta împotriva fascismului” prezintă momentele premergătoare insurecţiei naţionale armate antifasciste şi antiimperialiste de la 23 August 1944.

Iunie: „Reflexele timpului”, o emisiune despre oameni şi faptele actualităţii socialiste.

Iulie: Pe programul 2 se transmite emisiunea „Coordonatele viitorului nostru” având ca temă al XII-lea Congres al PCR.

August: Sub genericul „23 august 1944–23 august 1979” se transmite emisiunea „Civilizaţia socialistă de la concept la fapt concret”.

21 august: Se transmite emisiunea „23 august 1979–23 august 1979” cu titlul: „România socialistă – stat al oamenilor muncii, independent, suveran”.

22 august: Opera teoretică, gândirea social-politică a preşedintelui Nicolae Ceauşescu sunt prezentate în emisiunea „Demiurg al României contemporane”.

23_august_

23 august: Pe Programul 2 emisiunea „Emblemele evului socialist” prezintă tema: „Inscripţii la chipul de mâine al patriei, strălucit pergament în Directivele congresului al XII-lea al PCR”.

Septembrie: Documentele Congresului al XII-lea sunt dezbătute în diverse emisiuni: „Orele serii”, „Student club”, „Clubul pasionaţilor”, „Azi în România”.

20 septembrie: Transmisiuni directe de la Festivalul Internaţional „George Enescu”, ediţia a VIII-a.

Octombrie: Se transmit emisiunile: „Partidul Comunist Român – inima şi conştiinţa naţiunii noastre socialiste la înălţimea misiunii istorice”; „Partidul Comunist Român – centrul vital al naţiunii noastre socialiste”; „Imperativul istoric al dezarmării, păcii şi colaborării internaţionale”.

Noiembrie: Emisiunea „Semnături în contemporaneitate” îndeamnă la realegerea în funcţia de secretar general a tovarăşului Nicolae Ceauşescu.

19 noiembrie: Toate cele trei Programe Radio transmit in direct lucrările Congresului al XII-lea al PCR orele (9.00–15.00).

21 noiembrie: Ediţie specială a emisiunii „Partidul – fierbinte omagiu tineresc”.

Decembrie: Se difuzează emisiunea: „Mobilizare exemplară – efort maxim pentru înfăptuirea Hotărârilor Congresului al XII-lea”.

carlo zecchi

Carlo Zecchi

Dintre concertele stagiunii Orchestrelor Radio se rețin festivalurile Mozart din 30 ianuarie 1979 și 14 iunie 1979, ultimul avându-l ca invitat pe marele dirijor italian Carlo Zecchi. În 7 iunie 1070, sub bagheta lui Iosif Conta, violonista Lola Bobescu interpretează Concertul de Brahms. În 29 septembrie Iosif Conta dirijează poemul simfonic Vox Maris de George Enescu și Simfonia a IX-a de Beethoven, având soliști renumiți: Sheila Armstrong, Penka Dilova, Reiner Goldberg, Gheorghe Crăsnaru.

lola bobescu

Lola Bobescu

1980

Emisiunea „Radiocabinet de informare şi documentare” cuprinde teme despre politica de investiţii şi amplasarea raţională a forţelor de producţie şi resorturile autodepăşirii.

Pe Programul 2 se transmite emisiunea „În temeiul legii electorale”, din cuprins: votul universal, egal, direct şi secret.

Apare o nouă emisiune pe teme de politică „Frontul democraţiei şi unităţii socialiste – coeziunea naţiunii noastre”.

„Revista literară radio” prezintă manifestările asociaţiilor scriitorilor organizate în întâmpinarea alegerilor.

Ianuarie: Alegerile din martie sunt prefaţate de noi emisiuni pe Programele 1 și 2: „Noi, judeţul, ţara la 9 martie ne alegem deputaţii”; „9 martie 1975 – 9 martie 1980”, cu tema: perfecţionarea relaţiilor sociale socialiste – cadru al afirmării şi dezvoltării personalităţii umane.

Ianuarie: „Noi despre noi înşine”, o discuţie cu studenţii în zilele premergătoare alegerilor.

Ianuarie: Pe Programul 2 se difuzează emisiunea culturală „Ateneu”, cu rubricile „Cântarea României”; „Cultura, bun al întregului popor şi creaţie a acestuia”; „Amfiteatrele hărniciei”, „Amfiteatrele cunoaşterii”.

Ianuarie : Emisiunea „Club Univers 20”, promovează extinderea în producţie a aplicaţiilor noilor metode fizice de laborator; radioastronomia revoluţionara şi concepţiile despre Univers.

Ianuarie: Pe Programul 3, dedicat tinerilor se transmite emisiunea „Student club” cu tema: pregătirea zilelor Unirii.

Ianuarie: Şi radiojurnalele îşi schimbă structura pentru scrutinul din martie. Acestea se difuzează sub genericul: Ţara se pregăteşte de alegeri.

Ianuarie: Emisiunea „Afiş electoral” se transmite pe ambele canale, din cuprins: egalitatea în drepturi a tuturor cetăţenilor ţării.

Ianuarie: Concentrarea şi specializarea consiliilor unice agro-industriale sunt prezentate în cadrul emisiunii Tehnica şi organizarea în agricultura.

Ianuarie: Emisiunea „Idei şi dialog”, din cuprins: cercetarea socio-economică şi organizarea ştiinţifică a producţiei.

Ianuarie: Implicarea activă a tinerilor la viaţa socială şi politică a ţării şi la alte acţiuni patriotice este prezentată pe Programul 3 la „Participarea directă”. Emisiunea se desfăşoară sub forma unei dezbateri cu tineri de diferite profesii.

26 ianuarie: Pe Programul 1, la ora 21.00 se difuzează un spectacol muzical-literar în care sunt accentuate, proslăvite marile succese obţinute de poporul român pe calea socialismului sub conducerea partidului şi a secretarului său general, Nicolae Ceauşescu.

Februarie : Continuă difuzarea emisiunilor de propagandă electorală:  „Afiş electoral”, din cuprins: industrializare-urbanizare.

Februarie: Agenda electorală se transmite zilnic pe programul 3 în cadrul emisiunilor: „Club Univers 20”; „Student Club”; Meridian-club”; „Clubul curioşilor”; „Clubul pasionaţilor”; „Clubul invitaţilor”.

Februarie: „Votul nostru viitorul comunist al patriei”.

Februarie: „Alegeri 80”, cu tema : România – societate a muncii libere, a umanismului socialist..

24 februarie: „Revista literară radio” invitată la „Cultivarea prin opere originale şi valoroase a înălţătorului sentiment al dragostei de patrie si popor.”

Martie: La „Universitatea Radio”, ”Organizaţiile Democraţiei şi Unităţii Socialiste” prezintă modul de participare activă, organizată a tuturor cetăţenilor în viaţa politică a ţării.

Martie: Apare o nouă emisiune pentru tineri : „Clubul invitaţilor”. Din cuprins: „E tinereţea noastră partidului datoare”. La şcoala înaltă a spiritului revoluţionar , Partidul Comunist Român – educatorul.

9 martie: Se transmit în direct reportaje de la secţiile de votare. Emisiunile se desfăşoară sub genericul „Trăiască victoria în alegeri a frontului Democraţiei şi Unităţii Socialiste”.

17 martie: Pe programul 1, de luni până sâmbătă, se difuzează un ciclu de emisiuni „1965-1980: anii cei rodnici din istoria patriei”. Este dezbătută o temă predilectă a democraţiei socialiste: participarea activă a maselor la viaţa politică, economică şi socială a ţării.

21 aprilie: Emisiunea „Cronica ideilor”, din cuprins: „Politica PCR de aplicare creatoare a marxism-leninismului în condiţiile României”.

24 aprilie: La „Orele serii” se anunţă noile cote ale eficienţei în producţie.

25 aprilie: Pe Programul 1, „Coordonate economice”, din cuprins: panoul de onoare al întrecerii socialiste; succese ale oamenilor muncii, ritm susţinut pe şantierele de construcţii industriale; reducerea importului, activitate prioritară.

1 mai: Programul 3 transmite o ediţie specială: tineretul primăvara ţării; la vetrele neatinse ale muncii; 1 mai în conştiinţa tinerei generaţii; aici tinerii şi-au pus semnătura; meridianele tinereţii.

8 mai: Cu ocazia aniversării partidului Programul 1 transmite noi cicluri de emisiuni: „Partidul – arhitectul vieţii”.

„Tribuna Radio”, din cuprins: „PCR stegarul luptei pentru independenţă şi suveranitate naţională”.

„Istoria – cartea iubirii de patrie”, având ca temă: unitatea, independenţa şi suveranitatea naţională – permanente ale gândirii şi acţiunii tinerei generaţii”.

7 iunie: În cadrul emisiunii „Orele serii” se difuzează o serie de anchete sub genericul „Investiţiile”.

Noiembrie: Se transmit noi emisiuni muzicale: „Tineri muzicieni”, emisiuni consacrate tinerilor amatori ; „Biografii ale cântecului”, emisiune de informare şi educaţie în muzică uşoară ; „Discul şi cartea sub semnul cerinţelor educative”.

Noiembrie: Emisiuni dedicate Centenarului Mihail Sadoveanu.

24 noiembrie: Pe Programul 2 emisiunea bilunară „Cum funcţionează instituţiile democraţiei socialiste”.

1 decembrie: „Armonii corale” – emisiune difuzată bilunar, luni, Programul 1, ora 12.35.

29 decembrie : Noua emisiune de reportaje şi comentarii: „Antena tineretului”, din cuprins: „Raport utecist în frontul muncii pentru ţară.

În cadrul emisiunii „Studioul politico-ideologic”, se prezintă „Cincinalul 1976-1980; spirit revoluţionar în acţiune”.

Pe Programul 3, pentru Tineret, se difuzează emisiunea „Cronica ideilor”, din cuprins: „România pe drumul progresului şi prosperităţii (opţiuni fundamentale în politica internă şi extern a partidului şi statului nostru).

În anii ’70 și începutul anilor ’80, cele trei canale ale Radiodifuziunii difuzau 56 de ore pe zi: 24/24 pe Programul 1, 19 ore pe Programul 2 și 11 ore pe Programul 3.

1981

Ianuarie: Emisiunea „Racord cu viitorul”, din cuprins: „Comuniştii promotorii consecvenţi ai spiritului revoluţionar”. Sub genericul : „Cincinalul noii calităţi şi al eficienţei” începe difuzarea unor emisiuni specifice: „Noul mecanism economico-financiar, cerinţe şi priorităţi”, luni, Programul 1, ora 16.25; „Întrecerea socialistă la cota anului 1981; lucru simultan la mai multe meserii. Marţi, Programul 1, ora 16.20 ; „Recuperare, recondiţionare, refolosire”. Miercuri, Programul 1, ora 16.20; „Productivitatea muncii, izvor al bogăţiei naţionale”. Vineri, Programul I, ora 16.20.

6 ianuarie: Pe Programul 1 se transmite emisiunea „Memoria pământului românesc”, cu tema „Rolul istoric al partidului în viaţa poporului”.

La „Universitatea radio”, se prezintă planurile de dezvoltare pe următorii 5 ani: „1981–1985 – orizonturi noi ale civilizaţiei noastre socialiste: societate, stat, politică, mod de producţie, tip de proprietate, mod de viaţă.

7 ianuarie: Din cuprinsul emisiunii „Studioul politico-ideologic”, 1981-1985, dimensiuni economice, semnificaţii sociale, agenda muncii politice, mecanismul jafului imperialist, capitalismul, aparenţe înşelătoare, realităţi amare.

11 ianuarie: Cincinalul în agricultură este prezentat ca o adevărată revoluţie în mediul rural. Emisiunea pentru agricultori „Radioprogramul satelor”, se transmite pe Programul 1 de la ora 8.00.

26 ianuarie: Programele 1, 2 şi Canalul de Tineret transmit emisiuni speciale dedicate aniversării zilei de naştere a lui Nicolae Ceauşescu: „Om între oameni pentru oameni om” ; „Omagiu omului de oameni”, pagini corale ; „De slavă şi de mulţumire vers şi cânt pioneresc, preşedintelui ţării” ;

„Clubul adolescenţilor”, din cuprins: „Omagiu partidului, omagiu întâiului comunist al ţării”.

muzeul-national-de-arta

26 ianuarie: Debutează o emisiune de educaţie artistică : „Capodopere ale artei româneşti şi universale în muzeele din ţara noastră”.

Februarie: Formaţiile muzicale ale Radioteleviziunii încep o serie de concerte cu public în mai multe oraşe, „pentru muncitorii de acolo”.

Februarie: Pe Programul 3 începe o nouă emisiune dedicată „tinerilor iubitori ai radioelectronicii”.

Februarie: Se difuzează emisiuni sub genericul: „În întâmpinarea celui de al II-lea Congres al consiliilor de conducere ale unităţilor agricole socialiste, al întregii ţărănimii. Programul 1.

În grila de programe a Radioului apar alte emisiuni pentru săteni: „Cum ne pregătim pentru recoltele viitoare?” ; „Tehnică şi organizare în agricultură” ; „Înnoiri în viaţa satului contemporan”.

Februarie: Noi emisiuni dedicate „Daciadei” sub genericul „Sub culorile Daciadei”.

Martie: O nouă emisiune consacrată limbii române: „Extemporal radiofonic la … limba română ! ”

Martie: Cu prilejul zilei de 8 Martie se difuzează o serie de emisiuni: „Omagiul ţării femeilor ţării” ; „Femeile patriei, opţiuni şi angajare revoluţionară” ; „Inima şi conştiinţa femeii consacrate patriei socialiste”.

Martie–aprilie: Programul 1 difuzează emisiuni în cinstea aniversării PCR: „Rolul istoric al partidului în viaţa poporului român în cadrul emisiunii „Memoria pământului românesc” ; „60 de trepte spre viitorul comunist al României” în emisiunea „Poezia – glas al cetăţii” ; „Ctitor de cultură şi civilizaţie socialistă” în emisiunea „Revista literară radio”.

Martie–aprilie: Informaţii despre „Campania agricolă de primăvară” sunt transmise zilnic în jurnale, buletine de ştiri şi alte emisiuni speciale.

Mai: Se difuzează noi emisiuni dedicate muncii : „Fapte de muncă în întâmpinarea Congresului Oamenilor Muncii” ; „Consiliile Oamenilor Muncii”; „Panou de onoare al întrecerii socialiste”.

22 mai: Pe Programul 2 se transmite prima emisiune „Idei – Concepte – Confruntări”.

1 iunie: Se difuzează emisiuni dedicate „Zilei Internaţionale a copilului”: „M-am născut în România” ; „Pace pentru toţi copiii lumii”.

Iulie: În fiecare zi se transmit ediţii speciale consacrate hotărârilor „Congresului Consiliului Oamenilor Muncii”.

Iulie: „Universiada Bucureşti 1981”, competiţie sportivă. Zilnic sunt transmisiuni diferite, informaţii, ştiri: „Universiada ’81” ; „La start Universiada de vară”.

Iulie: Emisiunile pentru copii au ediţii de vacanţă: „Microfonul pionierilor”; „Paşi spre viitor”.

August: Radiojurnalele şi emisiunile de actualităţi transmit ştiri, reportaje, ediţii speciale „consacrate oamenilor muncii în întrecerea socialistă”.

August: Încep emisiunile de propaganda care prefaţează ziua de 23 august: „Prin slova tipărită, prin viu grai, pe calea undelor – cuvântul partidului !” ; „Umanismul revoluţionar, sinteză a spiritualităţii societăţii noastre socialiste”.

„23 August 1944–23 august 1981, impetuos progres economic şi social. Concepţie originală, profund ştiinţifică la temelia strategiei creşterii şi modernizării economiei naţionale” ; „23 August 1981 Poporul asigură ridicarea României pe noi trepte de progres”.

6 august: Se difuzează în premieră înregistrarea integrală a oratoriului „Tudor Vladimirescu” de Gheorghe Dumitrescu, simultan pe Programul 2 şi 3, la ora 19.30.

19 august: Cele trei canale difuzează emisiuni dedicate Centenarului George Enescu: „Chemările capodoperelor”; „Clio şi Euterpe – scriitori români despre George Enescu” ; „Biografia unei capodopere”;

Septembrie: Debutează un nou ciclu de emisiuni – serial de anchete sociale: „A trăi prin munca şi gândirea ta” ; „Problemele fundamentale ale construcţiei socialiste în ţara noastră” ; „A fi revoluţionar – a fi tânăr comunist”.

„George Enescu de la Poema Română la Simfonia de cameră”, program muzical care se transmite pe tot parcursul lunii septembrie.

Septembrie: Debutează o nouă emisiune săptămânală, vinerea pe Programul 1, ora 18.05: „Idealul muzicianului – slujirea patriei şi a culturii naţionale”.

Septembrie: Se transmit concertele Festivalului Internaţional „George Enescu”.

Noiembrie: Se difuzează zilnic reportaje, ştiri, transmisiuni directe sub genericul: „Pentru dezarmare şi pace – o nouă şi strălucită iniţiativă a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, a României Socialiste”.

Noiembrie: Emisiuni dedicate „Noii revoluţii agrare”.

Noiembrie: Se transmit ediţii speciale de la Plenara comună a CC al PCR”.

1 noiembrie: Emisiuni dedicate zilei recoltei: „Oamenii ogoarelor raportează – sărbătorind munca de peste an, chibzuim asupra rezultatelor viitoare”.

Decembrie: Emisiuni difuzate în cinstea aniversării RSR: „Raport muncitoresc- ţărănesc în întâmpinarea zilei Republicii” ; „Sub nimbul de lumină al Republicii”.

iosif conta

Iosif Conta

În stagiunile 1981–1982 și 1982–1983, la Sala Radio are loc un eveniment memorabil al vieții muziale românești : pentru prima dată în România se prezintă integral Tetralogia „Inelul Niebelungului” de Richard Wagner sub formă de opere în concert : dirijor Iosif Conta, Orchestra Radio, redutabili soliști români și străini, toate instrumentele prevăzute de compozitor în partitură. Cele patru opere au fost programate astfel : 17 decembrie 1981, Aurul Rinului; 11 martie 1982, Walkiria; 10 martie 1983, Siegfried; 23 și 25 iunie 1983, în două părți, Amurgul zeilor (cu titlul schimbat pe afiș, Crepusculul zeilor).

amurgul zeilor afis radio

 1982

Apare revista de program „Teleradio“

Ianuarie: Emisiuni difuzate „în spiritul expunerii tovarăşului Nicolae Ceauşescu la Plenara CC al PCR şi Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice şi Sociale”: „Întrecerea socialistă la cota anului 1982; creşterea exportului, reducerea importului, cerinţe ale unei economii moderne echilibrate”; „Realizări de prestigiu ale creaţiei tehnice româneşti” ; „Noul mecanism economico- financiar, cerinţe şi priorităţi, ordine, disciplina, spirit de răspundere la organizarea şi efectuarea la timp a reparaţiilor utilajului minier”.

1 februarie: Pe Programul 2 începe o emisiune dedicată istoriei muzicii uşoare româneşti „Cântecul românesc – tradiţii, realităţi, perspective”.

Martie: Se difuzează emisiuni în sprijinul „activităţii politico-ideologice şi cultural-educative”: „Democraţia nouă – democraţia adevăraţilor stăpâni ai ţării” ; „Unitatea noastră – forţa noastră” ; „Două decenii de agricultură socialistă” ; Martie : Ziua Internaţională a Femeii este marcată prin emisiuni speciale: „Consemnări, gânduri de ziua femeii” ; „Jumătate plus unu din populaţia ţării” ; „Femeia – factor activ în progresul continuu al ţării” ; „Antologie poetică: lirică feminină”.

31 martie: Se difuzează emisiuni sub genericul „în spiritul expunerii tovarăşului Nicolae Ceauşescu la Plenara CC al PCR.

Mai: Emisiuni dedicate Zilei de 8 Mai – Aniversare a PCR: – „Sub conducerea partidului, ţara îşi îndeplineşte destinul socialist”.

Iunie: Ştirile şi reportajele transmise prezintă teme despre producţie: „O iniţiativă muncitorească pe săptămână” ; „Noul mecanism economico-financiar” ; „Ritmicitate, adaptabilitate la cerinţele beneficiarului, factori esenţiali în realizarea şi livrarea produselor la export”.

Iunie: Emisiunile „Coordonate economice” şi „Radioprogramul satelor” sunt difuzate sub genericul: „Acţiuni hotărâte pentru transpunerea în viaţă a măsurilor stabilite la consfătuirea de lucru de la CC al PCR”.

Iunie: Sunt difuzate emisiuni în cinstea „Zilei Internaţionale a copilului”: „Cântec pentru planeta copilăriei” ; „Copilărie fericită”.

Iunie: Se difuzează emisiuni ce au ca subiect expunerea lui Nicolae Ceauşescu la Plenara lărgită a CC al PCR denumit „excepţional document programatic pentru activitatea revoluţionară a întregului partid, a întregului popor”.

Iunie: Se desfăşoară „Congresul Educaţiei Politice şi Culturii Socialiste” care este amplu ilustrat în emisiuni de radio : „Socialismul este opera conştientă a poporului, care se construieşte cu poporul, pentru popor”.

Iulie: Se transmit ediţii speciale dedicate aniversării Congresului al IX-lea al PCR.

August: Emisia Programului 1 se scurtează până la ora 3.00. Între orele 23.30 – 3.00 se difuzează „Non-stop muzical” cu buletine de ştiri la orele 24.00 şi 2.00. În zilele de sâmbătă emisia continuă până la ora 6.00, iar duminica până la ora 5.00.

August: Evenimentele de la 23 August 1944 sunt marcate în cadrul emisiunilor „Axe peste timp 1944–1982 – 38 de ani din vârsta ţării”.

August: Cu ocazia „Consfătuirii de lucru de la CC al PCR” se difuzează emisiuni specifice : „Reducerea consumurilor, valorificarea resurselor energetice secundare” ; „Gospodar – consiliul popular” ; „Contribuţii ale literaturii actuale la patrimoniul spiritual naţional” ; „Drumul spre o nouă calitate”.

Octombrie: Studioul de Radio Iaşi iniţiază ciclul radiofonic: „Momente din istoria teatrului românesc”. Emisiunea se difuzează marţea, de la ora 20.00.

Noiembrie: Emisiuni desfăşurate sub semnul „Conferinţei naţionale a PCR” şi al alegerilor de deputaţi în consiliile populare.

Decembrie: În cadrul emisiunii „De la 1 la 3” se realizează un circuit radiofonic în judeţele ţării sub genericul „Gândul, inima, faptele noastre Conferinţei Naţionale a Partidului”.

 1983

Ianuarie: Emisiuni închinate lui Nicolae Ceauşescu cu prilejul zilei sale de naştere: „Din milioane de inimi, vibrant omagiu” ; „Din gândirea social – politică a secretarului general tovarăşului Nicolae Ceauşescu – chezăşia marilor victorii socialiste” ; „Uniţi în trunchiul nemuritor de ţară” ; „Nicolae Ceauşescu fiu şi conducător iubit al poporului român”.

Ianuarie: Zilnic se difuzează ştiri, reportaje, ediţii speciale dedicate Conferinţei Naţionale a Partidului.

Martie: Emisiuni realizate în cinstea Zilei Femeii: „Femeia – prezenţă activă în viaţa politică şi social economică a României Socialiste” ; „Munca şi lupta noastră, iubirea noastră de viaţa, de progres şi pace” ; „Aportul femeii la creaţia tehnico-ştiinţifică”.

Aprilie: Personalitatea lui Nicolae Ceauşescu şi realizările socialiste sunt prezentate în emisiunile: „La panoul de onoare al muncii. Cu toate forţele pentru înfăptuirea planului de producţie a hotărârilor Conferinţei Naţionale a Partidului ; „Din gândirea social-politică a Preşedintelui României, tovarăşul Nicolae Ceauşescu”; „Creşterea statutului democraţiei muncitoreşti în conducerea vieţii economico-sociale”; „Concepţia materialist-dialectică baza ideologică a politicii şi activităţii PCR. Criteriile progresului în societatea socialistă multilateral dezvoltată”

Mai: Emisiuni dedicate zilei de 1 Mai şi Zilei Partidului: „Socialismul, forma cea mai înaltă de patriotism. Personalităţi ale culturii româneşti celebrând marile izbânzi în edificarea noii orânduiri” ; „Azi o aniversare scumpă: 62 de ani de la făurirea partidului nostru comunist” ; „PCR – educatorul şi îndrumătorul tinerei generaţii”; „Partidul glasul biruitor al României”.

Mai: Sub genericul „35 de ani de la naţionalizarea principalelor mijloace de producţie. 35 de ani de industrializare socialistă” se difuzează emisiuni „consacrate dezvoltării economico – sociale a ţării pe baza trainică a industrializării socialiste”: „Oamenii muncii proprietari, producători, beneficiari” ; „Anotimpurile de rodnicie ale socialismului”.

11 mai: Prima ediţie a emisiunii „Meridiane radiofonice” – emisiune de actualităţi radiofonice din lume. Aceasta va înfăţişa săptămânal evenimente, oameni, preocupări, instantanee din lumea contemporană”.

Iunie: Sub semnul „Orientările şi cerinţele formulate de tovarăşul Nicolae Ceauşescu la recentele şedinţe de lucru – program de muncă însufleţitor pentru îndeplinirea obiectivelor dezvoltării economico-socială a patriei” se difuzează zilnic emisiuni de ştiri şi reportaje.

Iunie: Se difuzează noi emisiuni culturale: „Cultura socialistă, izvor de valori ale patrimoniului spiritual românesc” ; „Dragoste supremă România” ; „Studioul de poezie – recital Lucian Blaga” ; „Semnături în contemporaneitate” ; „Ateneu Cântarea României”.

Iulie: Sub genericul „18 ani de la Congresul al IX-lea al PCR se difuzează emisiuni omagiale: „1965–1983, 18 ani – 18 zile pe un traseu al vieţii româneşti”; „1965–1983, 18 ani în epoca Ceauşescu, 18 ani de creaţie, demnitate şi cuceriri revoluţionare” ; „Satul românesc după cel de al IX-lea Congres al Partidului”; „1965–1983, Ceauşescu – România, nume înfrăţite în conştiinţa lumii” ; „Un bogat bilanţ al creaţiei literare în anii de la Congresul al IX-lea”

August: Emisiuni dedicate zilei de 23 August: „23 August la panoul de onoare al muncii” ; „23 August 1944– 1983. Un bilanţ glorios – măreţe împliniri socialiste, prestigiu internaţional fără precedent” ; „Tinereţea comunistă pe cel mai mare şantier al tineretului, Canal Dunăre – Marea Neagră”.

Octombrie: Emisiuni difuzate sub genericul „Pentru dezarmare, pentru pace”.

evocare-nichita-stanescu

Nichita Stănescu

În octombrie 1983, cu puțin timp înaintea morții sale (13 decembrie 1989), Nichita Stănescu citește un poem tulburător la Radio, acompaniindu-se la pian. În acest poem presentimentul morții este evident. Această ultimă înregistrare este cuprinsă pe CD-ul apărut la Editura Casa Radio, 57 de poeme rostite la Radio de Nichita Stănescu între 1964-1983, ediţie îngrijită şi prefaţată de regretatul critic literar Alexandru Condeescu (1950–2007). Postfaţă de Titus Vîjeu, 4 ediții (ultima în 2010), colecția „Biblioteca de poezie românească. Seria Colecţionarul de voci”. „Atunci când îşi spunea versurile, dar şi atunci când vorbea pur şi simplu, vocea lui Nichita, rostirea sacadată, pauzele, cadenţa inconfundabilă a versurilor scandate dădeau măsura unicităţii poetului. Pentru că Poetul trăia în propria lui Poezie.” „Nichita Stănescu vorbea despre vocea lui Eminescu. Despre vocea lui Nichita Stănescu vorbesc poemele sale. 57 dintre ele au fost adunate într-o carte elegantă, în roşu şi negru, o ediţie care restituie nu atât opera poetica, ci poezia rostirii. Nichita Stănescu devenise, în timp, actorul propriilor sale replici. Arta aceasta, şlefuită cu grijă ani la rând, este materia din care se compune compact discul. Pentru cei care preferă propriul joc de nuanţe, rămân întotdeauna filele cărţii.”

Noiembrie: Se transmit emisiuni dedicate aniversării a 65 de ani de la făurirea Statului naţional unitar român: „Ideea unităţii naţionale, trăsătură definitorie a literaturii române”; „Idealul unităţii naţionale în conştiinţa artiştilor contemporani”; „Unitatea naţiunii noastre socialiste în concepţia PCR a secretarului său general”; „Uniţi în trunchiul nemuritor de ţară”.

Decembrie: Se difuzează un serial de 42 de episoade adresate pionierilor şi şcolarilor, ce vor reflecta realităţile economico-sociale şi culturale ale fiecărui judeţ.

Documentar realizat de Pușa Roth și Costin Tuchilă

Episodul 12, anii 1984 – 1988, click aici.