Un imens izvor de frumusețe și două mici semne de întrebare

caracal primaria

valorile trecutuluiNu spun vorbe mari, fiindcă aceasta este realitatea: fiecare popas al meu la Caracal – „Oraşul meu natal cu flori în gară,/ Cu chioşc în parc şi festival urmat de bal” (aşa cum atât de frumos spun versurile scrise de Constantin Cârjan pentru melodia pe care i-a dedicat-o inegalabilul Radu Şerban) – este asemenea unei întâlniri a lui Anteu cu pământul. Îmi dă forţe noi şi mă încarcă de un optimism nebănuit. Contribuie la asta, desigur, revedrea unor oameni de excepţie, primul în ordinea sufletească fiind Tavi Tianu, cel mai bun prieten, mai bine spus, fratele meu de suflet de care m-am legat din anii copilăriei. Nu pot, însă, trece mai departe fără a spune că, de fiecare dată când revin pe aceste meleaguri binecuvântate, aici, la Caracal, întâlnesc oameni tineri, entuziaşti şi frumoşi, despre care îmi face plăcere să mai vorbesc, fiindcă sunt convins că ei înşişi îmi vor oferi prilejul. Un asemenea tânăr de toată isprava este Octavian Stănescu, inimosul vice-primar al municipiului Caracal, un entuziast şi dăruit iubitor de Cultură şi care, chiar în aceste zile, a păşit împreună cu Doamna Inimii Sale pe un drum nou de viaţă. Prilej minunat, pentru mine, de a mă alătura celor care le urează din toată inima: „Casă de piatră!” şi, după vorba poetului, „Sănătate, Fericire şi Luceferi în Privire!”

Continuă lectura „Un imens izvor de frumusețe și două mici semne de întrebare”

Carl Sagan

carl sagan calendar annie musca

calendarProfesorul american Carl Sagan (9 noiembrie 1934–20 decembrie 1996), specialist în Astronomie și Științe Spațiale, dar și Director al Laboratorului pentru Studii Planetare al Universității Cornell, născut la New York, a devenit extrem de popular prin serialul de televiziune Cosmos (1978-1979), o pledoarie în 13 episoade pentru știință, rațiune și umanism, reluată în capitolele cărții sale, apărută în 1980 la Random House, în Statele Unite, sub același nume.

carl sagan cosmos

Cartea lui Carl Sagan a fost tradusă în limba română și lansată anul acesta de Editura Herald, la 12 mai 2014, cu două zile înainte de momentul zborului în Cosmos a unicului român.

În România, serialul Cosmos a fost difuzat în anii ’80 în cadrul emisiunii „Teleenciclopedia”, iar muzica lui Vangelis a însoțit călătoria fantastică prin Univers…

Annie Muscă

profesorul carl sagan

cosmos carl sagan

Profesorul Carl Sagan

Vangelis, Albumul „Cosmos” – integral

Vezi: arhiva rubricii „Calendar”

Vezi și: arhiva Dumitru-Dorin Prunariu, biografie, evenimente recente, cronologia zborului în Cosmos, 14–22 mai 1981, Annie Muscă

Radio România – 86

aniversare radio romania 86 de ani

calendarAstăzi, 1 noiembrie 2014 Radio România împlinește 86 de ani de existență. 

Joi, 1 noiembrie 1928, la ora 17.00, s-a difuzat oficial prima emisiune a postului Radio România, auzindu-se pentru prima dată apelul: „Aici, București, Radio România”. Emisiunea a început cu discursul profesorului Dragomir Hurmuzescu, președintele Consiliului de Administrație al Societății de Difuziune Radiotelefonică din România, denumirea de până în 1936 a radioului românesc. Profesorul Hurmuzescu insista asupra rolului extraordinar al radiofoniei în dezvoltarea unei țări și a unui popor: „Radiofonia este de o mare importanță socială, cu mult mai mare decât teatrul, pentru răspândirea culturii și pentru unificarea sufletelor, căci se poate adresa la o lume întreagă, pătrunzând în coliba cea mai răzleață a săteanului. În curând va deveni criteriu de judecată a gradului de dezvoltare a unui popor.”

dragomir hurmuzescu

Dragomir Hurmuzescu

După discursul inaugural, pînă la ora 19.00, s-au difuzat versuri de Horia Furtună, muzică de dans și muzică românească cu Cvintetul Radio, informații de presă, o conferință ținută de Horia Furtună. Emisia s-a reluat la ora 21.00, până la miezul nopții difuzându-se muzică interpretată de solista Băicoianu, buletin meteorologic, știri sportive, muzică de Johann Strauss, interpretată de Cvintetul Radio. Șeful serviciului muzical era Mihail Jora. Programele erau alcătuite de un consiliu alcătuit din Dragomir Hurmuzescu, I. Al. Brătescu-Voinești, Dimitrie T. Alleseanu, Mihail Jora. Primul crainic al Radioului: Margareta Marinescu, care era și secretară a programelor.

bogdan calciu desen primul sediu al radio romania str general berthelotSocietatea de Difuziune Radiotelefonică din România (numele de până în 15 august 1936 al Radioului românesc) – clădirea veche Radio din str. G-ral Berthelot. Desen de Bogdan Calciu

În zilele următoare programele, asemănătoare, au fost transmise între orele 17.00–19.00 și 20.30–24.00. Schema de programe a primei săptămâni era: ora 17.00: muzică de dans; 17.45: știri de presă și bursă; 18.00: muzică de ansamblu; 18.05: lecturi literare sau conferințe; 18.35: muzică în interpretarea orchestrei studioului radiofonic, dirijată de Mihail Jora; apoi, de la ora 20.30, soliști vocali, instrumentali, coruri; 22.30: buletin meteo și știri; 23.00: muzică cu orchestra horia furtunaRadio.

În 2 şi 3 noiembrie 1928 programele au anunţat recitări, fără să ştim cine a interpretat. În schimb, duminică, 4 noiembrie, între orele 18–19, s-a difuzat muzică uşoară, între melodii recitând Victoria Mierlescu, actriţă la Teatrul Naţional din Bucureşti. Tot ea citea povestirea lui Horia Furtună, Sufletul copiilor, în 10 noiembrie, iar în 11 noiembrie recita Făt-Frumos de acelaşi poet şi Calendarul lui Aghiuţă de George Coşbuc. În aceste ultime două emisiuni găsim în embrion „Ora copiilor” şi „Ora satului”.

Vineri, 9 noiembrie 1928 a apărut primul număr al revistei săptămânale „Radiofonia”, organ de publicitate al Societății de Difuziune Radiotelefonică din România.

Remember

Istoria Radio România la Radio 3Net „Florian Pittiș”

sigla radio 3 netVineri, 1 noiembrie 2013, de la ora 7.00 la ora 24.00, la Radio România 3Net „Florian Pittiș” ați putut urmări istoria de 85 de ani a Radio România, de la prima emisiune difuzată, joi, 1 noiembrie 1928 până la 1 noiembrie 2013. Evoluția instituției, programele și emisiunile devenite branduri ale radioului românesc, principalele evenimente din istoria Radio România, personalitățile care și-au pus amprenta asupra dezvoltării radiofoniei românești și a instituției Radio România au fost prezentate în ordine cronologică timp de 17 ore. Fiecare oră de emisie a fost rezervată unui interval de cinci ani: 1928–1933, 1934–1938, 1939–1943, 1944–1948 ș.a.m.d.

sigla liber sa spunÎn același timp, în ziua de 1 noiembrie 2013, pe site-ul „Liber să spun” a fost publicat din oră în oră materialul documentar care a stat la baza acestor emisiuni, rămânând permanent la dispoziția voastră.

Materialul documentar a fost realizat de Pușa Roth și Costin Tuchilă.

Vezi: arhiva Radio România 85

Festivalul de Muzică Veche Bucureşti la a IX-a ediţie

festival muzica veche afis

Muzicianul Regelui Soare, sărbătorit la Bucureşti

eveniment liber sa spunAsociaţia Antiqua şi Medieval Praxis organizează, în perioada 30 octombrie–21 noiembrie 2014, cea de-a IX-a ediţie a Festivalului de Muzică Veche București.

Considerat drept cel mai important eveniment de muzică veche din sud-estul Europei, Festivalul oferă anul acesta un regal dedicat muzicii vechi.

Muzicieni şi dansatori din România şi artişti invitaţi din Franţa şi Spania, specializaţi în tehnica interpretativă a muzicii vechi. vor reînvia pe scenă perioada Renaşterii şi a Barocului muzical.

Jean-Philippe_Rameau-portret-atribuit-lui-Joseph_Aved-cca-1728

Jean-Philippe Rameau, portret atribuit lui Joseph Aved, c. 1728

„Muzicianul palatelor regale ale Franței”, Jean-Philippe Rameau va fi prezent în cadrul a două proiecte inedite. Primul dintre ele, concertul-spectacol de excepţie Rameau – Le Musicien du Roi, cu care debutează festivalul pe 30 octombrie, reunește într-un concept original muzica lui Rameau și coregrafiile de epocă ale lui Louis Guillaume Pécour și Raoul Auger Feuillet. Ansamblul de muzică veche Gli Studiosi di Sebastiano (Bucureşti) şi doi dansatori din Ansamblul de dans medieval şi baroc Passegio (Cluj) vor evolua în acest spectacol găzduit, de la ora 19.00, la Sala Unirii a Palatului Cotroceni.

Al doilea concert, Rameau – 250, va fi susţinut pe 13 noiembrie de clavecinista Ralucaclavecin rameau Enea la Biserica Anglicană, la ora 19.00. Repertoriul spectacolului cuprinde, în principal, selecţiuni din colecţia Pièces de Clavecin en Concerts (1741) şi din opera sa Les Indes Galantes.

Evenimentul va fi urmat de Par mes Chants, un recital solo Marco Horvat, Franţa, voce, teorbă şi chitară barocă, la Salonul Cerchez al Muzeului Cotroceni, pe 19 noiembrie, la ora 19.00.

Concertul de închidere a Festivalului are în program Musicas Para la Camara de Isabel de Castilla, susţinut de Ansamblul de muzică veche Cinco Siglos și soprana Delia Agúndez, Spania, pe 21 noiembrie, ora 19.00, la Palatul Bragadiru.

Printre artiștii participanţi la Festival se află nume importante ale muzicii vechi europene, precum Hopkinson Smith (lăută, teorbă, SUA/Elveția), Marcel Ponseele (oboi baroc, Belgia), Jan de Winne (flauto traverso, Belgia), Hervé Douchy (violoncel baroc, Belgia), Ketil Hausand (clavecin, Norvegia), alături de artiști români specializați în muzică veche: Raluca Enea (clavecin), Dorel Iuga (flauto traverso), Melinda Béres (vioară barocă), Soma Salat-Zakarias (viola da gamba), Csilla Juhazs, Tamas Tóth (dans baroc), Harry Tavitian (jazz) etc.

rameau portret de greuze

Jean-Philippe Rameau, portret de Greuze

Organizator: Antiqua

www.earlymusic.ro

Biletele la concertele Festivalului de Muzică Veche Bucureşti 2014 pot fi procurate prin reţeaua Eventim.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Administrației Prezidențiale, ICR, Ministerului Culturii, ARCUB și al Primăriei Bucureștiului prin Programul „București 555”, al Muzeului Național Cotroceni, Palatului Bragadiru, Bisericii Anglicane, Institutului Cervantes, Institutului Ballasi, Accion Cultural Espagnol, Muzeului Țăranului Român.

Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Brâncoveanu, Cramele Rotenberg, Marshal Hotel, Elmiplant, DACIA.

Revista Teatrală Radio a împlinit un an

reviste online

Proiect Radio România Cultural, site-ul Revista Teatrală Radio a împlinit astăzi, marți, 21 octombrie 2014, un an de funcționare

Realizată de o echipă de redactori și realizatori din cadrul redacțiilor Teatru și România Cultural ale Societății Române de Radiodifuziune, această publicație online, în format multimedia, s-a lansat cu ocazia aniversării a 85 de ani de existență a Radio România (1 noiembrie 2013). Primele postări pe site: 21 octombrie 2013. Redactor șef: Attila Vizauer. Realizator site: Costin Tuchilă. Continuă lectura „Revista Teatrală Radio a împlinit un an”

Proiecte organizate de rețeaua ICR în cadrul Programului Național „Anul 2014 – Anul Brâncoveanu”

anul brancoveanu icr

Institutul Cultural Român de la Berlin 

Institutul Cultural Român de la Berlin organizează, în colaborare cu Ambasada României de la Berlin, o expoziţie şi proiecția unui film documentar prin care este marcat tricentenarul Brâncoveanu în Germania, în perioada 20 noiembrie–2 decembrie 2014. Expoziţia Brâncoveanu 300 – Tradiţia continuă, realizată cu sprijinul Uniunii Arhitecţilor din România, va avea loc în spaţiile de reprezentare ale Ambasadei României la Berlin, urmând a fi expusă şi cu ocazia marcării Zilei Naţionale a României. O suită de 40 de panouri fotografice de mari dimensiuni (cca. 70 x 100 cm) va ilustra fenomenul cunoscut sub numele de artă și arhitectură brâncovenească. Fiecare panou fotografic va fi însoțit de un text explicativ. Expoziția va fi prezentată de Marius Marcu Lăpădat, decan la Facultății de Arhitectură de Interior din cadrul UAUIM, și co-realizator al conceptului expoziţiei de faţă, împreună cu Acad. Răzvan Theodorescu şi cu prof. univ. Augustin Ioan, Preşedintele Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice. Vernisajul expoziţiei va fi însoţit de proiecția filmului documentar, dedicat Mânăstirii Hurezi, intitulat Sub aripa lui Constantin Brâncoveanu – Ctitoria Hurezi, regizor: Cristian Amza și produs de postul naţional de televiziune TVR +.

Institutul Cultural Român de la Bruxelles 

Pentru a marca împlinirea a 300 de ani de la martiriul Brâncovenilor, Institutului Cultural Român de la Bruxelles va organiza expoziţia Brâncoveanu – Tradiţia continuă la Bruxelles, în colaborare cu echipa europarlamentarei Adina Ioana Vălean şi cu sprijinul misiunilor diplomatice ale României în Belgia (Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă UE şi Ambasada României în Belgia), la Parlamentul European, în perioada 10–14 noiembrie 2014. La vernisajul expoziţiei, marţi, 11 noiembrie 2014, vor fi prezenţi academicieni, profesori şi rectori din diferite instituţii de învăţământ superior din România; va participat şi prof. dr. arh. Marius Marcu-Lăpădat, decanul Facultăţii de Arhitectură de interior și co-autor al expoziţiei. Expoziţia a fost organizată în urma colaborării dintre acad. prof. dr. Răzvan Theodorescu, prof. dr. arh. Marius Marcu-Lăpădat şi prof. dr. arh. Augustin Ioan, cu sprijinul Uniunii arhitecţilor din România şi al ARCUB. La Bruxelles vor fi expuse 25 de panouri, din cele 40 care formează expoziția, în armonie cu suprafaţa spaţiului de expunere din Foyer (PE). Panourile vor fi expuse temporar în localurile Reprezentanţei Permanente a României.

constantin-brancoveanu

Institutul Cultural Român de la Budapesta

Institutul Cultural Român de la Budapesta organizează, în cadrul seriei de evenimente dedicate arhitecturii ,,Luna Arhitecturii” (6 octombrie–1 decembrie), expoziţia Tradiţia continuă – Brâncoveanu 300, concepută de prof. dr. arh. Marius Marcu Lăpădat de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, la sediul Reprezentanţei Comisiei Europene la Budapesta, în perioada 13–27 octombrie 2014. În data de 13 octombrie, după vernisajul expoziţiei, a avut loc masa rotundă pe tema utilizării caracteristicilor arhitecturale brâncoveneşti în arhitectura contemporană din România şi impactul acesteia pe plan internaţional. Din partea României a participat dr. Augustin Ioan, iar din partea maghiară au fost invitați: dr. Zorán Vukoszávlyev, reprezentantul Camerei Arhitecţilor din Ungaria, profesor universitar la Universitatea Politehnică din Budapesta, catedra de Istoria Arhitecturii şi a Patrimoniului Naţional, prof. János Krähling, şeful catedrei de Istoria Arhitecturii şi a Patrimoniului Naţional de la Facultatea de Arhitectură a Universitaţii de Ştiinţe şi Economie din Budapesta şi dr. Péter Sugár, arhitect laureat cu premiul „Ybl” , membru al Academiei de Arte „Széchenyi” , profesor universitar la aceeaşi universitate. Dezbaterea va fi axată pe utilizarea caracteristicilor arhitecturale brâncoveneşti în arhitectura contemporană din România.

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chișinău 

Expoziția Constantin Brâncoveanu şi epoca sa, la Galeria la Rond (18 iulie–11 august 2014), pentru marcarea a 300 de ani de la martiriul lui Constatin Brâncoveanu şi a fiilor acestuia, anul 2014 fiind declarat Anul Constantin Brâncoveanu. Expoziţia stradală a prezentat o serie de imagini şi documente legate de viaţa şi faptele lui Constantin Brâncoveanu și opinii ale istoricilor cu privire la personalitatea şi epoca sa. În cadrul manifestării au luat cuvântul: acad. Valeriu Matei, directorul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chişinău, istoricii Silvia Corlăteanu, Gheorghe Negru şi Valentin Constantinov, scriitorii Vitalie Ciobanu, Iulian Filip şi Nichita Danilov, directorul adjunct al Institutului Cultural Român de la Chişinău.

bis sf gheorghe nou

Suită de manifestări dedicate comemorării a 300 de ani de la martiriul Brâncovenilor în perioada 7–15 august 2014, în organizarea Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chişinău. Evenimentul a cuprins: 1. Tabără de pictură și grafică la Soroca, încheiată cu expoziția Arta românească – tradiție și contemporaneitate. Au participat: Anatol Danilișin (Chișinău), Ghenadie Tâciuc (Chișinău), Anatol Lazarev (Chișinău), Petru Jireghea (Chișinău), Florentin Leancă (Chișinău), Cristian Diaconescu (Iași). 2. Conferințele: Epoca lui Constantin Brâncoveanu (14 august), la Biblioteca „Basarabia” din Soroca, acad. Valeriu Matei; Secolul XVII românesc și epoca lui Constantin Brâncoveanu, dr. Silvia Corlăteanu, Institutul de Istorie al AȘM, „Domnitorul martir Constantin Brâncoveanu – fondator al stilului brâncovenesc”, dr. Valentin Constantinov, Institutul de Istorie al AȘM; Realizări culturale în Țara Românească în perioada domniei lui Constantin Brâncoveanu, paroh Sorin Huluță, Parohia „Sfinţii Martiri Brâncoveni” din Soroca; Sfântul martir Constantin Brâncoveanu. 3. Expoziția Constantin Brâncoveanu și epoca sa (15 august), la Biserica „Sfinţii Martiri Brâncoveni” din Soroca. Expoziția a prezentat imagini, date biografice legate de Constantin Brâncoveanu, opinii ale istoricilor și criticilor cu privire la personalitatea și epoca sa. Parteneri: Asociația „Grigore Vieru – Soroca” , Parohia „Sfinţii Martiri Brâncoveni” , Biblioteca „Basarabia”, Muzeul de Istorie și Etnografie din Soroca.

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chișinău a organizat expoziția Constantin Brâncoveanu și epoca sa pentru a marca 300 de ani de la martiriul lui Constantin Brâncoveanu și a fiilor acestuia, în cadrul seriei de expoziţii de la Vălenii de Munte. Lucrările au fost expuse la Casa Memorială „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte, în perioada 17–24 august 2014.

În colaborare cu Asociaţia Istoricilor „Grigore Vieru” din Soroca, în perioada 19 septembrie–17 octombrie 2014, expoziţia Constantin Brâncoveanu şi epoca sa a fost deschisă și la Liceul Teoretic din satul Visoca, raionul Soroca. La eveniment au participat: directorul ICR Chişinău, acad. Valeriu Matei, preşedintele Asociaţiei „Grigore Vieru” din Soroca, Ana Bejan, conducerea Liceului Teoretic din Visoca şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.

Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul

Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul va organiza, în perioada 11 noiembrie–12 decembrie 2014, expoziția și lansarea de carte Constantin Brâncoveanu – 300, la sediu. Asociația culturală Dar Development Association a realizat în cadrul unui proiect cultural finanțat de AFCN o expoziție și un album documentar cu titlul Constantin Brâncoveanu – 300. Albumul, în ediție bilingvă româno-engleză, conține 300 de documente de arhivă privitoare la domnia lui Constantin Brâncoveanu, numărul acestora fiind ales simbolic la 300 de ani de la tragica moarte a domnitorului muntean și a celor patru fii ai săi. Cu această ocazie, publicul prezent va avea posibilitatea să se familiriarizeze cu date și fapte din viața și domnia principelui muntean. Expoziția cuprinde 25 de panouri cu dimensiuni între 50×70 cm și 100×120 cm. Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul găzduieşte expoziția și lansarea albumului documentar pe data de 11 noiembrie. Expoziția va fi deschisă timp de o lună la sediul institutului. Cu această ocazie, directorul ICR Istanbul, Dr. Silvana Rachieru, va susține prezentarea Pe urmele lui Brâncoveanu în Istanbulul contemporan. Expoziția și vernisajul albumului Constantin Brâncoveanu – 300 aduc în atenția publicului un episod important din moștenirea culturală comună. De asemenea, calitatea foarte bună a tipăriturii face ca albumul să fie de real interes pentru cercetătorii din domeniul osmanisticii. Albumul va fi distribuit în principalele biblioteci universitare și ale centrelor de cercetare din Istanbul.

sf c brancoveanu

Institutul Cultural Român de la Londra

Participare românească, pentru a șaptea oară consecutiv, la Târgul Internațional de Carte de la Londra (8–10 aprilie) – unul dintre cele mai mari evenimente ale industriei mondiale de carte, destinat profesioniștilor din domeniu – cu un program conceput și organizat de Institutul Cultural Român, prin Institutul Cultural Român de la Londra și Centrul Național al Cărții, în parteneriat cu Ambasada României la Londra, Asociația pentru Performanță și Cultură, Literature Across Frontiers, English PEN, British Centre for Literary Translation, AmazonCrossing și European Bookshop din Londra. Participarea românească a fost, în același timp, un omagiu adus voievodului Constantin Brâncoveanu care, la 300 de ani după martirajul său, rămâne în continuare o referință culturală și morală pertinentă. Pentru a-l comemora pe marele voievod, formele stilului brâncovenesc, moștenirea sa cea mai durabilă, precum și culorile iconografiei brâncovenești au format suportul vizual al standului românesc, precum și al tipăriturilor adiacente. Proiect implementat în colaborare cu Centrul Național al Cărții.

Institutul Cultural Român de la New York

Institutul Cultural Român de la New York comemorează 300 de ani de la martirajul Sfinţilor domnitori Brâncoveni prin expoziţia de grafică şi pictură Rădăcini brancoveneşti / Brancovan Roots, ce aparţine artistului plastic Elena Murariu, 24 octombrie–7 noiembrie 2014. Expoziţia cuprinde 32 de lucrări ce au avut ca sursă de inspiraţie viaţa Sfinţilor Brâncoveni, arta brâncovenească şi tradiţiilor spaţiului românesc. La vernisajul expoziţiei, va lua cuvântul curatorul expoziţiei, Monica Morariu şi directorul Muzeului Naţional al Ţăranului Român, Virgil Niţulescu, care va susţine prelegerea Civilizaţia de la începutul modernismului românesc, exact de la începutul domniei lui Constantin Brâncoveanu, până la intrarea României în contemporaneitate şi va fi lansat albumul bilingv română-engleză Rădăcini brâncoveneşti / Brancovan Roots, un catalog orientativ al expozițiilor închinate de Elena Murariu Sfinților Brâncoveni. De asemenea, va fi prezentat şi albumul Constantin Brâncoveanu – Puterea viziunii. Textele sunt scrise de acad. Răzvan Theodorescu, Doina Mândru, Nicoletta Isar şi Elena Murariu. La evenimentul de la ICR New York va fi prezentat un slide-show cu imagini de atelier ale artistei şi cu fotografii ale unor lucrărilor prezentate în alte expoziţii şi va fi proiectat filmul documentar Puterea viziunii, realizat de Marilena Rotaru pentru TVR 2. Documentarul este dedicat proiectului Elenei Murariu închinat Sfinţilor Brâncoveni fiind realizat în cadrul programului TVR consacrat Anului Brâncoveanu. Filmul a fost difuzat pe data de 3 august 2014 pe TVR 2. Expoziţia, slide-show-ul şi filmul documentar vor fi itinerate la Biserica Sfânta Maria din Queens şi la Biserica Sf. Ioan Valahul din Alpine, New Jersey. De asemenea, Asociaţia Communauté Moldave du Québec, condusă de Ala Mîndicanu, a solicitat prezentarea slide-show-ului şi a filmului Marilenei Rotaru la Montréal, urmând ca evenimentul să fie mediatizat la radio şi la televiziune.

Institutul Cultural Român de la New York organizează o serie expoziții dedicate arhitecturii românești din diferite perioade istorice, solicitând în acest sens colaborarea profesorului univ.dr. arhitect Sorin Vasilescu. Primul proiect major din această serie este expoziția Brâncoveanu – Treasures in Romanian and European Patrimony, realizată cu prilejul comemorării a 300 de ani de la matiriul sfinților Brâncoveni. De asemenea, această expoziție aduce un omagiu patrimoniului arhitectural de secol XVII, început de secol XVIII pe care-l deține România, prezentând publicului american monumente emblematice ale stilului brâncovenesc, a căror valoare le înscrie pe lista patrimoniului european și universal. La vernisajul de la sediul ICR New York, din data de 3 octombrie 2014, au vorbit: prof.univ. dr. arh. Sorin Vasilescu de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București; prof. univ. dr. architect Livio Dimitriu de la Pratt Institute din New York, Doina Uricariu – doctor în poetică și stilistică, și director al ICR New York, Eduard Andrei – doctor în istoria artei. Expoziția organizată la sediul ICR New York a avut ca interval de expunere perioada 3-16 octombrie. Această expozitie va fi apoi itinerată, până la sfârșitul lunii, la The New York School of Interior Design. Proiect implementat de EUNIC.

Institutul Cultural Român de la Paris 

Institutul Cultural Român de la Paris a organizat o serie de evenimente pentru a marca 300 de ani de la martirajul domnitorului Brâncoveanu, în cadrul celei de-a patra ediții a Festivalului „Din Dragoste pentru Frumos” (29 mai–1 iunie) desfășurat la Catedrala Mitropolitană Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail, Biserica Saint Sulpice, Cripta Puțului, Reședința Mitropolitană Limours, Institutul Cultural Român de la Paris, Ambasada României la Paris. Din cadrul seriei fac parte: conferința Martirul și poetul – Constantin Brâncoveanu oglindit în imnografia lui Ioan Alexandru, conferenţiar invitat dr. teolog și scriitor Costion Nicolescu; Expoziția de caligrafie și grafică sacră Rădăcini brâncovenești, artist invitat Elena Murariu, difuzarea filmului Un chip de lumină – Arhimandritul Ioan, Starețul Mănăstirii Hurezi 1692–1726, scenariul și regia Iuliana Mateescu; masa rotundă în jurul filmului, invitați: Anca Vasiliu, cercetător la CNRS și Iuliana Mateescu, producător; și o conferinţă despre arta epocii brâncoveneşti, susţinută de Monahia prof. dr. Atanasia, istoric de artă şi muzeograf al Mănăstirii Stavropoleos (Bucureşti). Proiect implementat de Direcţia Românii din Afara graniţelor şi Limba română.

Cu ocazia celebrării Anului Brâncoveanu, Institutul Cultural Român de la Paris organizează conferinţa istoricului Matei Cazacu, cu titlul Constantin Brâncoveanu, de la prinţul aurului la martirul creştin, urmată de proiecţia unui documentar dedicat lui Constantin Brâncoveanu, în data de 27 octombrie 2014, la Sala Bizantină a Palatului Béhague. Filmul documentar este realizat de Georges Boisnard, cu sprijinul arheologului prof. univ. dr. Sergiu Iosipescu.

biserica stavropoleos

Institutul Cultural Român de la Praga 

Institutul Cultural Român de la Praga a marcat împlinirea a 300 de ani de la martiriul Brâncovenilor, prin organizarea proiecţiei, la sediu, în data de 12 iunie 2014, a două episoade biografice despre Doamnele şi Domniţele Brâncovence, din seria de documentare a realizatorului Anca Filoteanu. Martiriul a avut loc pe data de 15 august 1714: Constantin Brâncoveanu a fost executat la Istanbul, împreună cu cei patru fii ai săi (Constantin, Ştefan, Radu şi Matei), astăzi cinstiţi de Biserica Ortodoxă Română ca Sfinţii Mucenici Brâncoveni.

Institutul Cultural Român de la Varşovia

Institutul Cultural Român de la Varşovia organizează la Białystok un eveniment dedicat Anului Brâncoveanu care va consta în expoziţia Brâncoveanu 300. Tradiţia Continuă , o prezentare despre stilul brâncovenesc susţinută de prof. dr. arh. Marius Marcu‐Lăpădat, decan al Facultăţii de Arhitectură de Interior din cadrul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti, o prelegere despre arhitectura românească susţinută de Françoise Pamfil, redactor-şef al revistei „Arhitectura” din Bucureşti şi o recepţie. Expoziţia va fi deschisă publicului în perioada 28 noiembrie–31 decembrie 2014. Momentul central dedicat Anului Brâncoveanu şi, totodată, Zilei Naţionale a României, va avea loc în spaţiul expoziţional al Facultăţii de Arhitectură a Universităţii Politehnice din Białystok. Proiectul este realizat în colaborare cu Consulatul Onorific al României la Białystok, consul Ewa Moroz-Ustymowicz.

 Institutul Cultural Român de la Viena 

Proiecţia filmului documentar Un chip de lumină – Arhimandritul Ioan, stareţ al mânăstirii Hurezi între anii 1692 şi 1726, în contextul marcării Anului Brâncoveanu, în data de 21 mai, la sediul Institutului Cultural Român de la Viena. Proiecţia a fost urmată de prelegerea Mănăstirea Hurezi: un monument reper al artei brâncoveneşti, susţinută de Doina Petrescu, arhitect, specialist în restaurarea monumentelor istorice. Partener: Ambasada României la Viena.

De asemenea, Institutul Cultural Român de la Viena organizează expoziţia itinerantă Brâncoveanu în documente de arhivă, care se va desfășura la sediu, în perioada 28–30 octombrie 2014. În data de 28 octombrie va fi prezentat la sediul ICR Viena volumul omagial Constantin Brâncoveanu 300 – documente de arhivă. Expoziţia fotodocumentară prezintă într-un format grafic deosebit o colecţie de documente de cancelarie brâncovenească inedite, elemente de sigilografie precum şi documente legate de moştenirea brâncovenească, toate aflate în păstrare la Arhivele Naţionale Centrale din Bucureşti. Proiectul este dezvoltat de Asociaţia DAR Development şi finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Evocare Adrian Pintea la Majestic

afis auditie majestic adrian pintea

eveniment liber sa spunLuni, 20 octombrie 2014, la ora 11.00, în cadrul audițiilor de la Clubul Ramada-Majestic din București (Calea Victoriei nr. 38-40), Teatrul Național Radiofonic vă invită la o Evocare Adrian Pintea, prilej de a-l reasculta în spectacolul Seducătorul din Sevilla și Oaspetele de piatră de Tirso de Molina. Invitați: Marina Spalas, Leonard Popovici, Mircea Constantinescu, Valentin Teodosiu. Prezintă: Costin Tuchilă. Intrarea liberă. 

Revista Teatrală Radio a dedicat luna octombrie 2014 actorului Adrian Pintea (9 octombrie 1954–8 iunie 2007). 

adrian pintea

Adrian Pintea

„Enigmatic și visător.

Frenetic.

Cel care în ultima vreme purta la gât crucea cu Iisus răstignit, recita dumnezeiește, cânta la chitară și compunea…

Se mistuia cu fiecare rol și renăștea în iubirea pentru semeni.

Citise multă literatură și scria enorm de frumos, fără să facă prea mult știut lucrul acesta.” (Annie Muscă, Adrian Pintea la rubrica „Remember”, Revista Teatrală Radio”, 9 octombrie 2014).

el burlador de sevilla y convidado de piedra

Spectacolul pe care îl vom asculta luni, 20 octombrie, Seducătorul din Sevilla și Oaspetele de piatrăde Tirso de Molina, îl are în rolul lui Don Juan Tenorio pe Adrian Pintea, în regia lui Leonard Popovici. Traducere de Aurel Covaci. Adaptare radiofonică de Costin Tuchilă. Înregistrare difuzată în premieră în 19 ianuarie 2003.

La sfârșitul anului 2002 se materializa o mai veche intenție: aceea de a monta în premieră la Teatrul Național Radiofonic „faimoasa comedie” a maestrului Tirso de Molina, Seducătorul din Sevilla şi Oaspetele de piatră (El burlador de Sevilla y convidado de piedra), care a lansat în 1630 mitul lui Don Juan. Citește integral în Revista Teatrală Radio.

Costin Tuchilă

Jacques Brel

jacques brel

calendar8 aprilie 1929–9 octombrie 1978

Autor, compozitor, interpret, poet, actor, realizator de emisiuni, Jacques Brel s-a născut în Belgia, la Schaerbeek. Școala nu-i plăcea, dar adora orele de franceză. La 16 ani a creat o trupă de teatru cu câțiva colegi și a scris piese pe care le jucau ca amatori în cadrul mișcării catolice „Franche Cordée”.

Iubitor al muzicii clasice și admirator al lui Schubert și Ravel, Jacques Brel compune primele melodii la pianul familiei și la chitară.

calendar jacques brel annie musca

Jacques Brel

La 1 iunie 1950 se căsătorește cu Thérèse Michielsen (Miche), secretară într-o întreprindere, pe care o cunoscuse la „Franche Cordée”. În 1951 devenea tatăl primei dintre cele trei fiice: Chantal, France și Isabelle.

La 24 de ani cucerește Parisul. Înregistrează succes după succes. Scrie, compune, joacă în filme…

Aviatorul Jacques Brel…

Pilot privat cu brevet de zbor din 28 iunie 1965, Jacques Brel a pilotat un Beechcraft Twin Bonanza pe care l-a botezat „Jojo”, în amintirea unui vechi prieten dispărut în 1974.

avion jacques brel

O embolie pulmonară, ca urmare a unui cancer la plămâni, îi provoacă moartea la doar 49 de ani. Artistul odihnește în Polinezia Franceză, în cimitirul din satul Atuona de pe insula Hiva Oa, lângă pictorul Paul Gauguin care a creat și a murit aici în 1903.

După dispariție, fiica lui, France, a creat la Bruxelles Fundația „Jacques Brel” destinată cunoașterii operei artistului, dar și cercetărilor în domeniul medicinei, în special lupta împotriva cancerului. Un an mai târziu, tot în capitala Belgiei este inaugurată o stație de metrou care-i poartă numele.jacques brel sansonete franta

La 9 octombrie 2008, a fost inaugurat la Atuona, „Aéroclub des Marquises – Jacques Brel”, în prezența unor figuri importante din lumea aeronautică franceză și a soției sale, Miche.

„Ne me quitte pas”…

Annie Muscă

Ascultă

Ne me quitte pas

Jacques Brel în concert, 1964

Duminică, 5 octombrie 2014, la cea mai mare sărbătoare a culturii populare românești din Londra

traditii romanesti costume populare la londra

reportaj liber sa spunO foarte interesantă sărbătoare românească a avut loc la Londra în week-end-ul trecut, în după-amiezele de 4–5 octombrie 2014. Trăind într-o țară unde multiculturalismul este motor al progresului economic și social, am așteptat cu mare nerăbdare să particip la evenimentul prilejuit de deschiderea marii expoziții de țesături și costume populare românești România esențială – Viață și făptuire în lumea de demult și a expoziției de fotografie Români din Londra, ce a avut loc în grădinile Muzeului Horniman din sud-estul Londrei.

Cu această ocazie, consistente forțe artistice au îmbogățit substanțial prezența românească reușind ceea ce presa diasporei a apreciat drept „cea mai mare sărbătoare a culturii populare românești din Londra”.

Organizatori: Institutul Cultural Român din Londra în colaborare cu Muzeul Horniman, cu sprijinul Ambasadei României și al Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”.

revisiting romania

Tradiția românească a fost expusă într-o paletă foarte bogată: costume populare, o galerie fotografică semnată de Ion Paciu, conținând chipuri ale românilor care trăiesc la Londra, arta făurarilor de altădată – olăritul (Daniel Leș), icoane și măști (Mihaela Bîdescu și Paul Buta), lumea satului tradițional în film (Blestemul ariciului – Dumitru Budrală, 2004 și Pe drumuri neumblate – Dieter Auner, 2011), poezie în dialog (Ioana Ieronim și Fiona Sampson), concertele de pe tăpșan (Ovidiu Lipan Ţăndărică, Fanfara 10 Prăjini, vocalista Irina Sârbu, orchestra alcătuită din Bogdan Văcărescu, Matt Bacon, Paul Moylan şi Cristian Cozma) și, nu în ultimul rând, generoasa ofertă a renumitei bucătării tradiționale (mici, sarmale, fasole cu ciolan și prăjituri – Ileana Artisan și Maestro Deli).

fiona sampson ioana ieronim

Fiona Sampson și Ioana Ieronim

S-a dorit, în esență, o „transpunere” a elementelor „originale” din România în Marea Britanie – asta cu excepția mâncării care, din rațiuni de cost, bănuiesc, a fost oferită sub forma de „rețete culinare românești folosind ingrediente din UK”. Rezultatul a fost pozitiv fără însă ca gustul original să fie în întregime păstrat. Cred însă ca aceasta s-a tranformat într-o dovada a „universalității” rețetelor de mici și sarmale românești. Succesul a fost dovedit de cozile lungi unde, deopotrivă, români, englezi și alte nații așteptau disciplinați să le vină rândul la bucatele proaspăt preparate. O experiență foarte plăcută și interesantă, mai ales atunci când nu ești „acasă”!

daniel les arta olaritului

Daniel Leș

Spre marele meu regret, din pricina distanței mari, nu am putut fi prezentă la sărbătoarea de la Muzeul Horniman decât în ziua de duminică. M-am bucurat de tot și de toate dar, am vrut, în mod special să o ascult pe Irina Sârbu, despre care știam că este o voce nouă, din tânăra generație, o artistă completă. Cu nerăbdare am căutat-o mai întâi pe internet ca să îmi dau seama de opțiunile și potențialul ei. Evident că bagajul cu care am plecat de acasă era mult prea bogat: Irina este actriță, cântăreață de jazz și muzică tradițională românească, autentică și „jazzy”. Evenimentul londonez ne-a prezentat-o însă numai în postura de cântăreață de muzică tradițională românească. M-a încântat vocea ei limpede, pură și usurința cu care, după o educație muzicală clasică și studii superioare de actorie, cânta muzică populară. Gândul mi-a mers apoi și mai departe, cu un asemenea „bagaj” nu cred că este imposibil pentru ea să evolueze spre genul Diana Krall unde amalgamul muzică – feeling bogat – educație muzicală clasică solidă – calitate vocală deosebită se regăsește din plin în personalitatea sa. Cariera Irinei Sârbu se anunță interesantă.

irina sarbu

Irina Sârbu

Grupul instrumental care a acompaniat-o a fost de asemenea o surpriză: doi români și doi englezi (Bogdan Văcărescu – vioară, Cristian Cozma – țambal, Paul Moylan – contrabas și Matt Bacon – ghitară) care vorbeau aceeași limbă cu o deosebită măiestrie, aceea a muzicii.

O duminică foarte placută, un demers artistic pe care îl dorim din ce în ce mai des, nu numai în Marea Britanie, dar și în alte țări din lume. Agenda de manifestări a Institutului Cultural Român la Londra este cu siguranță demnă de urmărit:

www.icr-london.co.uk

Adriana Bennett

Corespondență de la Londra

Vezi și: http://www.horniman.ac.uk/

http://londra.mae.ro/en

http://www.muzeul-satului.ro/

https://www.facebook.com/IleanaUK

http://maestrodeli.co.uk/

Primul proiect de amploare dedicat culturii tradiţionale româneşti în Marea Britanie

proiect romanesc londra

Vineri, 3 octombrie 2014–duminică, 5 octombrie 2014

eveniment liber sa spunInstitutul Cultural Român de la Londra împreună cu prestigiosul Muzeu de antropologie şi etnologie Horniman lansează, pe 3 octombrie 2014, cel mai amplu program de celebrare a artei şi culturii populare româneşti organizat până în prezent în capitala Marii Britanii, însumând o serie de evenimente care se vor desfăşura în incinta muzeului, precum și în grădinile acestuia, pe toată durata primului weekend al acestei luni, între 3 și 5 octombrie 2014. 

România esențială își propune prezentarea surselor ancestrale și profunde ale identității românești prin intermediul mai multor expoziții, concerte, demonstrații de meșteșuguri tradiționale, proiecții de film antropologic și colocvii, adresându-se unui public larg, internațional. Totodată, este o sărbătoare a românilor din Marea Britanie și urmărește să contribuie la întărirea sentimentului comunitar al diasporei românești. Programul se derulează cu sprijinul Ambasadei României la Londra, Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Ileana Artisan, Maestro Deli, Media Cars și cu susținerea media a „Diaspora românească”, „Ziarul românesc”, „Gazeta românească”, Biskit Radio și „Români în UK”.

costum popular banat

Programul este prilejuit de deschiderea marii expoziţii de obiecte, ţesături şi costume populare româneşti Revăzând România. Îmbrăcăminte şi identitate (Revisiting Romania: Dress and Identity), prin care publicul britanic va putea admira, timp de un an, peste 500 de obiecte casnice, țesături şi costume populare din diferite zone etnografice ale României. Expoziția, a cărei pregătire a început în anul 2011, este curatoriată de muzeografa Fiona Kerlogue și realizată cu sprijinul Institutului Cultural Român și al mai multor muzee etnografice din România.

Alături de această mare expoziţie etnografică va fi deschisă şi expoziţia de fotografie Români din Londra (Portraits from London), o galerie de 35 de portrete ale unor români stabiliți în capitala britanică, semnate de Ion Paciu. Fotografiile românilor care trăiesc la Londra – o selecție diversă, reprezentând toate categoriile de vârstă şi sfere sociale diferite – vor fi însoţite de scurte fragmente narative documentate de poveştile de viaţă ale acestora. Printre protagoniștii expoziției se numără Sir George Iacobescu, Șerban Cantacuzino, Anda Anastasescu, Anamaria Marinca, Alexandru Bălănescu ș.a.

Lansarea oficială a programului va avea loc la Muzeul Horniman în seara zilei de 3 octombrie, prin vernisajul celor două expoziţii, care vor fi deschise de d-na Janet Vitmayer, director general al Muzeului Horniman, d-na Fiona Kerlogue, curatorul expoziției, și dl. Dorian Branea, directorul ICR Londra. Vor susține intervenții, ca invitați din România, d-na Ioana Drăgan, directorul general al Direcţiei Generale a Reprezentanțelor în Străinătate din cadrul Institutului Cultural Român, și d-na Paula Popoiu, directorul Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”.

icoana pe sticla

A doua zi, în 4 octombrie, weekendul românesc va debuta cu ateliere demonstrative de meşteşuguri, având ca protagoniști trei dintre cei mai cunoscuţi meşteri populari din România: Daniel Leş, Mihaela Bădescu şi Paul Buţă. Cele trei ateliere vor presupune realizarea unor vase ceramice din lut, demonstraţii de pictură de icoane pe sticlă, piatră şi lemn, cât şi executarea unor măşti populare, însoțite de descrierea orală, aşa cum sunt transmise tradiţiile de la o generaţie la alta.

În paralel, cei prezenţi vor putea viziona, în sala de proiecţii a muzeului, o selecţie de filme cu caracter etnografic, precum Blestemul ariciului (regia: Dumitru Budrala, 2004) şi Pe drumuri neumblate (regia Dieter Auner, 2011).

Atelierele demonstrative şi proiecţiile de filme etnografice, programate pentru ambele zile ale weekendului, vor fi completate, în data de 5 octombrie, de un eveniment literar susținut de poetele Ioana Ieronim şi Fiona Sampson. Evenimentul, urmare a strânsei colaborări dintre cele două autoare la proiectul Village Europe: An East-West Dialogue, va avea o tematică inspirată de universul rural, propunând o privire comparativă a vieţii la sat în România şi Anglia. Cele două autoare vor discuta despre tradiţie, satul românesc, existența în spațiul rural, punctând dialogul cu lectura unor fragmente din propriile scrieri.

Pentru a da mai multă savoare incursiunii în universul tradițional românesc, dar și pentru că bucătăria națională rămâne o dimensiune fundamentală a identității noastre, România esențială va însemna, în aceste două zile pline de evenimente, și o expoziție culinară, realizată de Ileana Artisan și Maestro Deli, care vor oferi celor prezenți posibilitatea de a descoperi sau redescoperi gusturile și aromele celor mai cunoscute bucate românești.

ovidiu-lipan-tandarica-fanfara-zece-prajini

Ovidiu Lipan Ţăndărică şi Fanfara 10 Prăjini 

Nu în ultimul rând, fiecare dintre cele două zile de weekend se va încheia cu o sărbătoare a muzicii româneşti de inspiraţie tradiţională, cu participarea câtorva dintre cei mai apreciaţi muzicieni în rândul iubitorilor de sonorităţi folclorice autentice: Ovidiu Lipan Ţăndărică şi Fanfara 10 Prăjini pe 4 octombrie, iar pe 5 octombrie, Irina Sârbu împreună cu un grup de muzicieni români şi britanici din Londra: Bogdan Văcărescu (vioară), Vasile Cozma (ţambal), Matt Bacon (chitară) şi Paul Moylan (contrabas).

Mai multe detalii la: www.icr-london.co.uk.