Christian Zacharias și Orchestra Națională Radio deschid Festivalul Internațional al Orchestrelor Radio, „RadiRo”

Festivalul Internațional al Orchestrelor Radio, „RadiRo” începe duminică 23 septembrie 2012, la ora 19.30, la Sala Palatului din București. În prima seară vom asculta Orchestra Națională Radio, la pupitrul căreia se va afla Christian Zacharias, directorul artistic al festivalului. Programul cuprinde Trei Entr’acte din opera „Rosamunda”, op. 26 (D 797) de Franz Schubert și Simfonia nr. 9 în re minor, op. 125 de Ludwig van Beethoven. Participă Corul Academic Radio, dirijat de Dan Mihai Goia. Soliști: soprana Sibylla Rubens, mezzosoprana Ruxandra Donose, tenorul Jörg Dürmüller, bas-baritonul Sebastian Holecek.

Christian Zacharias (n. 1950) este considerat unul dintre marii pianiști contemporani, totodată și un remarcabil explorator muzical. În 1969 câștiga Concursul de la Geneva. În 1975 devenea laureat (Premiul I) al Concursului „Ravel ” de la Paris. Acesta este anul în care pianistul german și-a început cariera internațională, cu recitaluri și concerte în principalele centre muzicale europene, apoi ca dirijor. După 1992, a dirijat cele mai importante orchestre din Europa, în anul 2000 s-a aflat la pupitrul Orchestrei Filarmonice din Los Angeles iar în 2006, al celei din New York. Începînd cu stagiunea 2002–2003, este dirijor principal invitat al Orchestrei Simfonice din Göteborg iar din 2009, „partener artistic” al Orchestrei de Cameră St. Paul (Minnesota).

Christian Zacharias a cântat alături de Cvartetul „Alban Berg”, Cvartetul „Guarneri”, Cvartetul de coarde din Leipzig, alături de Heinrich Schiff și Frank Peter Zimmermann.

Christian Zacharias est director artistic al Festivalului „Mozart” de la Barcelona, care se desfășoară anual, în compania Orchestrei Simfonice din Barcelona, cu care în 2008, când tema festivalului a fost „Parisul și spiritul francez”, a interpretat muzică de Mozart, Haydn, Ravel, Gounod, Poulenc.

Până în 1997, muzicianul a făcut înregistrări pentru Casa de discuri EMI, apoi cu MDG (Musikproduktion Dabringhaus & Grimm). A primit numeroase premii ale discului – printre ele: „Diapason d’Or” pentru CD-ul cu fantezii, rondo-uri și sonate pentru pian de Mozart. În 2007, Christian Zacharias a înregistrat Sonata în La major, D 959 de Franz Schubert iar în 2008, al treilea album cu concerte de Mozart, în compania Orchestrei de Cameră din Lausanne.

Din anul 2000, Zacharias este dirijor principal al Orchestrei de Cameră din Lausanne şi împreună cu aceasta a realizat un număr de înregistrări aapreciate de critici, ce includ lucrări de Mozart, Schumann, Chopin şi Michael Haydn. Remarcabil este ciclul complet, aflat în curs de desfăşurare, al concertelor de pian ale lui Mozart, ce au fost premiate cu premii ca ECHO Classic, Diapazonul de Aur şi Choc du Monde de la Musique. În 2010, Volumul V (Concertele pentru pian KV 175, 246 şi 488) a fost de asemenea încununat cu premiul ECHO Classic. În octombrie 2011, a fost lansat Volumul VII (Concertele pentru pian pian KV 238, 415 si 451).

În septembrie 2011, în cadrul ediției a XX-a a Festivalului Internațional „George Enescu”, Christian Zacharias și Orchestra de Cameră din Lausanne au ofeit publicului, la Ateneul Român, Integrala simfoniilor lui Schumann și piese concertistice ale compozitorului german.

Marți 25 septembrie, Christian Zacharias va fi solistul celui de-al doilea concert al Orchestrei RAI Torino, dirijată de Juraj Valcuha (Sala Palatului, ora 19.30). Îl vom asculta interpretând dificilul Concert pentru pian și orchestră nr. 2 în Si bemol major de Brahms. Programul mai cuprinde lucrări de Richard Strauss: poemul simfonic Till Eulenspiegel și Suita de concert „Cavalerul rozelor”.

Pentru publicul din țară, toate concertele festivalului vor fi transmise în direct pe frecvențele în FM ale posturilor Radio România Cultural și Radio România Muzical și online pe www.radioromaniacultural.ro și www.romaniamuzical.ro.

Programul complet al festivalului poate fi consultat pe site-ul oficial:  www.radirofestival.ro.

Costin Tuchilă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *