Concert Cantemir cu Jordi Savall la Bruxelles

Maestro_Savall_Musica_Antigua

eveniment liber sa spunInstitutul Cultural Român de la Bruxelles omagiază personalitatea enciclopedică a lui Dimitrie Cantemir printr-un regal muzical pus în scenă de Jordi Savall și Ansamblul „Hesperion XXI” în cadrul Festivalului Internaţional de Arte Europalia Turcia.

Evenimentul are loc sâmbătă 24 octombrie 2015, ora 20:00, la Palatul Artelor Frumoase (Bozar) din Bruxelles, instituție de referință pentru viața culturală a capitalei europene. 

Domnitor al Moldovei şi figură de prim ordin a culturii române și europene, Dimitrie Cantemir (1673–1723) este recunoscut pentru aportul său fundamental în domeniul componisticii, artei interpretative şi al didacticii muzicale.

Dimitrie Cantemir

Dimitrie Cantemir

Programul concertului îmbină compoziţiile lui Cantemir din tratatul ştiinţific Cartea ştiinţei muzicii (Kitab-i-musiki), scris de savant în limba turcă, cu piese tradiţionale din tezaurul muzical al evreilor sefarzi şi al armenilor trăitori la Istanbul, în secolul al XVII-lea.

Cartea ştinţei muzicii a lui Dimitrie Cantemir este un document excepţional sub multiple aspecte: mai presus de toate, ca sur fundamentală a cunoaşterii teoriei, stilului şi formelor muzicale ale veacului XVII, dar şi ca mărturie de prim ordin despre viața muzicală a uneia dintre cele mai importante ţări din Orient, descrie virtuozul violist, compozitor şi dirijor catalan Jordi Savall această importantă culegere de muzică instrumentală.

Jordi Savall

Jordi Savall, muzician cu reputație mondială, a înregistrat și editat peste 120 de albume, iar repertoriul său cuprinde de la muzică medievală, renascentistă și în special barocă la cea a secolului XIX. În 2009, a lansat albumul „Istanbul. Dimitrie Cantemir 1673–1723. Le Livre de la Science de la Musique, produs de propria sa casă de discuri, Alia Vox din Paris.

Evenimentul face parte din programul Festivalului Europalia Turcia (6 octombrie 2015–31 ianuarie 2016), ediţie aniversară a celei mai mari manifestări dedicată artelor din Belgia. Începând cu 1970, manifestarea bienală pune în valoare patrimoniul şi diversitatea culturală a unei ţări invitate.

Concertul este organizat de Institutul Cultural Român de la Bruxelles în parteneriat cu Bozar, Europalia şi Centrul cultural turc Yunus Emre Bruxelles. Evenimentul constituie punctul de plecare al unei strategii de promovare a patrimoniului cultural şi a creativității româneşti în cadrul festivalului Europalia.

Ascultă: Dimitrie Cantemir, Le Livre de la science de la musique – Jordi Savall

logo liber sa spunVezi: Arhiva categoriei  Muzica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *