Concert în grădina ICR: Lavinia Ștefan, Judy Florescu și un moment in memoriam Amy Winehouse

concert love is afis

Seria Concertelor Institutului Cultural Român continuă marți, 18 august 2015, de la ora 20.00, cu recitaluri susținute de Lavinia Ștefan și de Judy Florescu sub genericul „Love Is”. Concertul va cuprinde compoziții proprii ale interpretelor și reinterpretări ale unor piese de Amy Winehouse, căreia îi va fi dedicat un moment special în cadrul evenimentului.

Concertul Love Is – By Lav & The Haters, susținut de Lavinia Ștefan, propune o voce caldă, care atinge adâncul inimii, într-o companie încântătoare. După piesele originale Ia lumină și Mai frumoasă, va urma o plimbare printre repere precum Tracy Chapman, Dorris Day și Diana Krall. Lav & The Haters adaptează cu pasiune piese moderne de succes într-un live acustic de calitate, preluând cu stil hituri ale unor nume mari: Amy Winehouse, Norah Jones sau Adele.

Judy Florescu va interpreta piese de pe toate cele trei albume semnate de regretata artistă britanică Amy Winehouse, în cadrul unui concert-poveste in memoriam.

Accesul publicului la concertul din Aleea Alexandru 38 este liber.

Vezi: arhiva categoriei  Muzica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *