Concursul Naţional de Proză „Mihail Sadoveanu”

Muzeul Literaturii Române din Iaşi lansează ediția a II-a a Concursului Naţional de Proză „Mihail Sadoveanu”, inclus în Festivalul Naţional „Mihail Sadoveanu”, care se va desfăşura în perioada 4–6 noiembrie 2011 la Iaşi. Este anul în care comemorăm 50 de ani de la dispariția scriitorului.

Coordonatorul Festivalului, Liviu Apetroaie (Muzeul „Mihail Sadoveanu”) a prezentat regulamentul concursului care se desfăşoară în conformitate cu regulamentele Uniunii Scriitorilor din România şi este organizat de Muzeul Literaturii Române Iaşi, Societatea Culturală „Junimea ’90” şi Uniunea Scriitorilor din România – filiala Iaşi, în parteneriat cu instituţii publice şi de cultură.

Concursul îşi propune descoperirea şi sprijinirea tinerilor prozatori de limbă română, din ţară şi străinătate, şi promovarea lor în lumea literară contemporană, după aprecierea unui juriu format din personalităţi ale literelor româneşti..

La concurs pot participa autori de până la 40 de ani, care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor şi nu au debutat editorial.

Participanţii vor trimite până la 3 lucrări în proză, dactilografiate la 1,5 rânduri, de cel mult 10 pagini format A4 (fiecare lucrare), semnate cu motto şi fără alte precizări privind persoana.

Sunt acceptate în concurs lucrări nepublicate şi nepremiate la alte concursuri literare.

Lucrările, dactilografiate în trei exemplare, vor fi trimise pe adresa: Muzeul Literaturii Române Iaşi, str. V. Pogor nr. 4, cod. 700110, Iaşi, tel. 0747.499.400, cu menţiunea Pentru Concursul „Mihail Sadoveanu”. Lucrările se trimit până la data de 14 octombrie 2011 (data poştei). Ele vor purta în loc de semnătură un motto ales de autor. În coletul poştal va fi introdus un plic închis (având acelaşi motto), care va conţine numele şi prenumele autorului, locul şi data naşterii, o copie după cartea de identitate (opţional), studii, activitate literară, adresa completă, numărul de telefon şi adresa electronică (dacă există).

Lucrările nu se returnează, ele urmând a intra în patrimoniul concursului, iar cele premiate vor fi publicate, cu acceptul autorului, în antologia Festivalului Concurs Naţional de Proză „Mihail Sadoveanu”, ediţia a II-a, 2011.

Lucrările care nu respectă condiţiile de mai sus nu vor fi înscrise în concurs.

Ele vor fi jurizate de un juriu alcătuit din scriitori şi critici din ţară, care va fi format după primirea lucrărilor. Premiile vor fi anunţate pe data de 31 octombrie 2011.

Organizatorii vor oferi, în şedinţa festivă din 5 noiembrie 2011, care va avea loc la Muzeul „Mihail Sadoveanu”, următoarele premii:

• Marele premiu „Mihail Sadoveanu” şi Premiul Uniunii Scriitorilor din România – filiala Iaşi;

• Premiul I; Premiul al II-lea; Premiul al III-lea; menţiuni, cu posibilitatea publicării în revistele literare partenere în cadrul festivalului.

Primele 15 texte vor fi publicate în Antologia Festivalului Naţional „Mihail Sadoveanu”, ediţia a II-a. Participanţii premiaţi vor primi exemplare din această antologie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *