Conferința „Lumea în care trăim” la Întâlnirile SpectActor de la Craiova

„Întâlnirile SpectActor” ale Teatrului Naţional „Marin Sorescu“ de la Craiova îl vor avea ca invitat în luna noiembrie pe Andrei Marga, președintele Institutului Cultural Român.

Andrei Marga a mai fost invitatul Teatrului Naţional „Marin Sorescu“ în anul 2011 şi revine la Craiova pentru conferinţa Lumea în care trăim, pe care o va susţine duminică, 18 noiembrie 2012, de la ora 11.00, în Sala „Ion D. Sîrbu”. Moderator: Nicolae Coande.

„Întâlnirile SpectActor” reprezintă un eveniment cultural important în viaţa Craiovei începând cu anul 2009. Printre cei care au conferenţiat până în prezent la Teatrul Național „Marin Sorescu” se numără personalităţi precum Ion Caramitru, Radu Beligan, Varujan Vosganian, Solomon Marcus, Răzvan Theodorescu, Matei Vişniec, Gabriela Adameşteanu, ASR Radu al României, Dan Grigore, Cristian Ţopescu, Eugen Negrici, George Banu, Florin Zamfirescu, Adrian Cioroianu, Adrian Streinu Cercel, Jean Askenasy, Dan C. Mihăilescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *