Conferințele practice BookLand Evolution

conferintele practice bookland

Luni, 21 septembrie 2015, încep Conferințele practice BookLand Evolution, un proiect cultural de mare anvergură care își propune să îi aducă pe tinerii cu vârsta între 14–24 ani din București față în față cu marile personalități ale României. Evenimentul se desfășoară în intervalul orar 15.00–17.00, la Academia de Studii Economice din București (Aula Magna). Intrarea este liberă.

În prima zi a Conferințelor practice, invitații speciali sunt: Vasile Calofir – actor, Maia Morgenstern – actriță şi manager al Teatrului Evreiesc de Stat din București, Denis Todirică – Antreprenor Start-up Chile şi Fondator Get STATUS, și Cristina Nemerovschi – autoare a opt romane devenite bestseller. În calitate de moderator se va afla Cristian Cuciureanu, fondatorul şi vicepreşedintele Asociaţiei Tineri de Succes. Timp de 2 ore, tinerii le vor cunoaște poveștile de succes și le vor putea adresa întrebări, descoperind astfel secretul succesului lor și ce a stat la temelia lui.

Le transmit tinerilor ca mine să se gândească și la alternativa antreprenoriatului. Tot ce îți dorești în viață se poate realiza, trebuie să fii curajos și să îți dorești să se întâmple.” – Denis Todirică.

Cred cu tărie că pentru a fi un om împlinit, care să poată oferi ceva celor din jur, trebuie să știi cine ești cu adevărat. Iar cărțile pot face asta pentru tine – te ajută să îți găsești drumul, să-ți descoperi pasiuni de care nu știai, să înțelegi ce te face cu adevărat unic în lumea din care faci parte. Am încurajat dintotdeauna adolescenții să citească, și mă bucur că am reușit să adun în jurul meu cititori tineri care împărtășesc această pasiune care deschide drumuri. Dacă România va putea fi schimbată în viitorii ani, cu siguranță ei vor fi cei care o vor face!” – Cristina Nemerovschi.

Fiecare tânăr al acestei generații, cred eu, se face responsabil să învețe de unul singur experiența nașterii pe un tărâm nou, al cunoașterii, democrației, libertăților de tot felul, dar și gestionarea ei emoțională pentru a putea crea o bază sănătoasă generației următoare care nu va mai fi marcată de niciun fel de constrângeri și restricții. Deocamdată noi (eu) nu-i putem învăța nimic, pentru că nu știm cum e. Am avut și noi momentul nostru de îndrăzneală, de a descoperi, dar nu a fost ca astăzi. Eu m-am născut în vremea în care n-aveai «voie». Ei au! Nu-mi rămâne decât să aștept și să mă pregătesc să apreciez! Recunosc, am niște zâmbete deja pregătite întru satisfacția generală. Că așa va fi!” – Vasile Calofir

Cred cu tărie că pentru a fi un om împlinit, care să poată oferi ceva celor din jur, trebuie să știi cine ești cu adevărat. Iar cărțile pot face asta pentru tine – te ajută să îți găsești drumul, să-ți descoperi pasiuni de care nu știai, să înțelegi ce te face cu adevărat unic în lumea din care faci parte. Am încurajat dintotdeauna adolescenții să citească, și mă bucur că am reușit să adun în jurul meu cititori tineri care împărtășesc această pasiune care deschide drumuri. Dacă România va putea fi schimbată în viitorii ani, cu siguranță ei vor fi cei care o vor face!” – Cristina Nemerovschi.

BookLand Evolution pune la dispoziția tinerilor platforma online www.inPractica.ro, prin care au acces la programe de practică, internship, traineeship, part-time jobs și voluntariat în companii sau organizații din România.

Mai multe detalii pe http://book-land.ro/conferinte

Parteneri media: KISS TV, KISS FM, TVR 2, Radio România Cultural, Tango, Rol.ro, Femina.ro, Ziarul Ring, Kudika, Intuitext, Suntpărinte.ro, Didactic.ro, Olimpiade.ro, Eva.ro, Edu News, BUZZ!Camp, Integral Edu, pemeserie.ro, 4Career, Learn & Go, Business Woman, românialiberă.ro, Casa mea, Caminul, Be Where, Terra Magazin, Ziare.com, Business24, Getlokal.ro, Urbankid.ro, Calendar evenimente, Orașul meu, regielive.ro, IQool,sfatulpărinților.ro și studenție.ro. 

bookland-evolution1

Despre BookLand

BookLand a luat naștere în 2011 ca prim târg urban de carte la mall. S-a dezvoltat rapid într-o caravană națională, vizitând timp de 3 ani peste 40 orase. Librăria online www.book-land.ro si Tabăra Coolturala BookLand au devenit extensii naturale ale brandului, iar seria de Conferințe practice pentru tineri BookLand Evolution și site-ul www.inPractica.ro îi completează abordarea social-educațională asumată.

logo liber sa spun Vezi: Arhiva categoriei Educație 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *