„Cranach din toate părţile”, expoziție la Praga

lucas cranach cel batran batranul nebun

corespondenta rubrica liber sa spunDin 23 iunie 2016 până pe 22 ianuarie 2017 la Palatul Šternberk din Praga este deschisă expoziţia intitulată Cranach din toate părţile.

Expoziţia îl prezintă pe pictorul renascentist german Lucas Cranach cel Bătrân (c. 1472 – 16 octombrie 1553) şi atelierul său nu numai prin intermediul operelor unice din colecţia Galeriei Naţionale din Praga, dar şi cu ajutorul celor mai interesante rezultate ale cercetărilor realizate de specialişti de la Cranach Digital Archive Düsseldorf, sub conducerea lui Gunnar Heydenreich.

Colecţia de opere pragheze legate de numele lui Cranach este extrem de variată, incluzând cunoscutele tablouri Bătrânul nebun (imaginea de sus), Iisus și femeia desfrânată sau Păcatul originar. Aflăm numeroase date importante despre etapele de creare a operelor, şi mai ales ale copiilor acestora. Astfel expoziţia din Palatul Šternberk le prezintă vizitatorilor cele mai noi descoperiri legate de cele mai valoroase opere ale Galeriei Naţionale Cehe, dar şi atelierul lui Cranach ca unul perfect organizat, cu etape precise de lucru.

Lucas Cranach cel Bătrân Iisus și femeia desfrânată

Lucas Cranach cel Bătrân, Iisus și femeia desfrânată

Caracterul de excepţie al expoziţiei îl constituie participarea activă a vizitatorilor. Partea interactivă a expoziţiei va fi substanţial accentuată, sub conducerea secţiei de lectorat a Galeriei Naţionale incluzând numeroase programe şi ateliere de creaţie. Vizitatorii îşi vor putea desena sau picta o copie proprie după Cranach cu ajutorul tehnicilor de reproducere folosite în atelierul artistului. Celor interesaţi le va sta la dispoziţie copia actuală a tabloului în lucru, cu ajutorul căreia vor copia contururile tabloului cu foaie de calc şi vor putea picta (aproape) ca şi Cranach.

Curatoarea expoziţiei este Olga Kotková. Expoziţia este organizată sub egida Ambasadei Germaniei la Praga.

Adresa: Šternberský palác, Hradčanské nám. 15, 118 00 Praha 1. Doprava. Tramvai 22, stația Pražský hrad.

Lidia Našincová

Corespondență de la Praga

logo liber sa spun

Vezi: Arhiva rubricii Corespondență

Arhiva categoriei Pictură

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *