Cum (nu) și-a cumpărat Morel pantofi de lux…

amintiri studentie restaurant pisica epileptica bucuresti

amintiriO lege nescrisă dar, tocmai prin aceasta, de netrecut a vieţii noastre de căminişti în Compexul studenţesc Grozăveşti spunea, prin anul ’68, că în ziua în care urma să-ţi vină bani „de-acasă”, tu, adrisantul, trebuia să fii musai prezent fix la ora 12. Ora la care se afişa lista de la oficiul poştal aflător în blocul C-D al complexului! Altminteri existând posibilitatea, deloc de invidiat, ca ştirea să ajungă, înaintea ta, la niscai creditori a căror răbdare se apropia vertiginos de cotele de avarie… Ca să nu mai vorbim despre puzderia de prieteni cărora, musai, trebuia să le faci trataţie cu o cafea şi un coniac la „Tosca”.

De acest adevăr, crud şi neiertător, avea să se convingă pe propria piele, mai bine zis pe propriul buzunar, minunatul meu coleg, de grupă – la facultate şi de cameră – la căminul Grozăveşti, Morel Zelţer.

Văzuse el, Morel, prin târg, nişte pantofi de lux şi cum muza lui, Olguţa, neapărat l-ar fi vrut înţolit şi încălţat ca la jurnal a bătut depeşă acasă, la Galaţi, spre a solicita finanţarea necesară. Băiat prevăzător de felul său, Morel a suplimentat cererea cu o sută de lei, adică fix 500 lei, faţă de 390 lei, cât ar fi costat pantofii cu pricina.

Un singur lucru nu a prevăzut în scenariul său Morel, şi anume să nu cumva să depăşească ora X, adică fix ceasurile 12 ale prânzului.

Aşa s-a şi facut că, ajungând la oficiul poştal din incinta complexului, Morel al nostru a avut o mică şi nu chiar extrem de plăcută surpriză. Vorba aia: „Ceasul rău, pisica neagră!” Pe barele din faţa blocurilor C şi D ne aflam, în grup compact, dar ferm şi hotărât, câţiva dintre colegii şi prietenii săi de grupă şi de suflet.

Vestea i-a dat-o, se putea altfel?, chiar poetul grupului, George Ţărnea:

– Morel dragă, vezi că ţi-au venit bani…

Iar Dorin Glăvan (cel care, după absolvirea facultăţii, a fost reputatul secretar literar al Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani) a punctat sec:

– Am văzut, sunt fix 500 de lei, aşa că ai de unde să faci cinste.

Buun! a încasat Morel suma, dar ne-a prevenit:

– Eu, mai întâi, merg să îmi iau pantofii şi după aia mai vorbim.

– Morel dragă – i-a şoptit cu glas mieros, ca de sirenă, tot George Ţărnea – eu zic să mergem pe jos, fiindcă, visător cum eşti, s-ar putea să îţi fure cineva banii, în tramvai.

pantofi de lux magazin

Drept pentru care ne-am aşternut la drum. Şi aşa de bine am mers noi că, atunci când am ajuns la magazinul situat în coasta Podului Haşdeu, pe uşa închisă tronau un lacăt şi anunţul: „Închis între orele 12,30–16”.

– Păi bine, măi Morele, l-a luat din scurt Olimpiu Naicu (zis „micul logician”, dată fiind pasiunea sa declarată pentru logica aristotelică), aşa ne-a fost vorba? Adică ne porţi pe drum până aici şi magazinul e închis? Ce să facem noi până la 4?

Chiar aşa, ce să facem?…

Tot George, poet prin naştere, a venit cu soluţia:

– Haideţi să intrăm la „Pisica epileptică” (locanta aflată în spatele clădirii Facultăţii de Drept), bem o cafea sau o bere şi suntem aici exact atunci când se deschide magazinul.

De cum am intrat, prietena şi ocrotitoarea noastră, Sabina, ospătăriţa de nici 20 de ani, o zvârlugă cu nişte ochi numai văpaie, nu altceva, ne-a luat în primire:

– Offf, mânca-i-ar mama pe studenţii mei, ce dor îmi era, de când nu i-am mai văzut?

Am comandat, noi, câte 100 de votcă cu sirop „pe cap de locuitor”, după care Dorin a deschis vorba:

– Măi Morele, să mă bată Ăl de Sus dacă te înţeleg. Eu ştiu că ai în sânge spirit de întreprinzător, de asta te şi întreb: ce garanţie ai tu că, la pantofii ăia, de 390 de lei, există şi un certificat de calitate? Nu, nu te mira… Certificat care să îţi garanteze că există o corelaţie între preţ şi calitatea produsului. Adică un certificat pe baza căruia poţi să ceri despăgubiri dacă nu eşti mulţumit de calitatea pantofilor.

Şi, văzând că Morel a căzut pradă îndoielii, a urmat, tot calm şi tot meticulos:

– Atunci, nu crezi că ar fi mai bine să iei nişte pantofi de 320 de lei? Vorba aia, mai economiseşti din pierderi. Am văzut eu unii din ăştia într-o vitrină, dar e imposibil să nu aibă şi aici.

După care, văzând că Morel a căzut pe gânduri, Dorin i-a făcut semn Sabinei cum că să mai vină un rând.

carciumi bucuresti camine studentesti boema anii 60

Era de-acum momentul să intervină, cu vocea-i gravă, Paul D. (nu îi dau tot numele fiindcă, acum, este universitar sadea şi se supără pe mine, n.n.):

– Băieţi, da’ pe-ăia de 275 i-aţi văzut? Phiiii, nici nu ştiţi ce marfă e aia. Eu, la bursa pe luna asta, cum vând cartela, de-ăştia mă duc să îmi iau. Tu i-ai văzut, Morele?

Şi iar un semn, cu ochiul şi cu mâna, Sabinei, ca să mai vină un rând.

Ei şi, de-aici, nu m-a mai lăsat nici pe mine sufletul:

– Fugiţi, domnule, de aici cu fleacurile voastre. Sunt ăia de la Clujeana, de 240 fix, o splendoare. Chiar mâine când iau banii de la „Viaţa Românească” pe alea două recenzii, mă duc, mai întâi şi mai întâi, să îmi iau pantofi… Dacă o să mai găsesc, fiindcă pantofi din ăştia se vând ca pâinea caldă, ce mai?!…

Şi uite-aşa, din aproape în aproape, am ajuns ca, la ora 4 fără 10, când am ieşit de la „Pisica…” şi am plecat spre prăvălie, să fie nevoie să punem mână de la mână pentru ca Morel să aibă suma necesară pentru a-şi lua perechea de pantofi mult râvnită.

Pantofi de aţâcă, ce mai?, calitatea I.

De 41 de lei, ban numărat!…

Șerban Cionoff

7 comentarii la „Cum (nu) și-a cumpărat Morel pantofi de lux…”

  1. „Prăjală” ca între colegi de suferinţă.Noi preferam să ne „lipim” grupurilor „cinstite” de către profesori.Dacă de la folclorişti puteai să speri la rom cu bere, Eugen Simion de pildă nu ne dădea dăcât prăjituri.

  2. phii,si acum e musai sa scoti rapid banii de la bancomat ca nu cumva baietii specialisti in phishing sa te lase fara bani de pantofi…

  3. Superbe amintiri, acestea scrise de Serban, dar sa le auziti pe acelea Spuse de Serban, la o cafea tare si neagra (ca tot nu bea decat sirop). De toata splendoarea, nu te mai saturi. Incerc sa mi-i imaginez tineri si nebuni la Pisica…auzi „epileptica” (de aici am inceput sa rad – pana sa aud finalul povestirii), un cartel unit de prieteni pusi pe fapte mari. Serban & Company prin Grozavesti, iti mai asteptam postarile. Costin, multumim si tie, prietenul la nevoie se cunoaste. Montajul este demential…a tunat si v-a adunat dragii mei.

  4. Șerban, am îndoieli cu denumirea cârciumii. Eu o știam de „Cățeaua leșinată”… Unde mai sunt: Morel, Pif, Garo? George și Sandu știu că s-au dus…

  5. Pisica epileptică este „Tismana”, cârciuma din spatele Facultăţii de drept în spatele casei lui G. Coşbuc. Nu am mai trecut prin zonă de vreo trei luni dar se pare că imobilul era aproape părăsit. Despre Piff chiar că nu mai ştiu nimic, iar de Garo nu mai vreau să mai ştiu nimic, având in vedere circoteca la care s-a pretat imediat după decembrie 1989 câmd poza in mare dizidentă, anti-comunistă, persecutată a regimului etc. Eu şi soţia mea ne vedem relativ constant cu Sandra Săcăluş, acum Pârvu, soția academicianului Ilie Pârvu, cu Cătălina Scorţeanu – de acum mai bine de 40 de ani Crisiarcu, cu Gaby Mazilescu. Dintre cei de la început de drum, 1965, s-a prăpădit şi fumoasa noastră Minodora Petrescu, ea locuiala Rosiorii de Vede. Despre Morel chiar că nu mai ştiu nimic decât nişte zvonuri cam contradictorii, am să încerc să p contactez pe Ica Veja, la Galaţi, poate mai are ea amănunte noi. Până atunci, îţi mulţumesc pentru consemnări şi mă pregătesc de jubileu: pe 1 aprilie facem 35 de ani de căsnicie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *