Dan Brad expune la Savona, Italia

Dan Brad, Aldo Capasso, O Dio

Artistul român Dan Brad va participa la Expoziţia cu Licitaţie de Caritate „Il Colore Degli Sfrattati”, găzduită la Atrio del Comune di Savona, în perioada 5–11 noiembrie 2012. Vernisajul va avea loc luni, 5 noiembrie 2012, la ora 11.30, informează revista bilingvă online Orizonturi culturale italo-române / Orizzonti culturali italo-romeni.

Expoziţia cu Licitaţie de Caritate „Il Colore Degli Sfrattati”, organizată de Rita Vitaloni şi Asociaţia Villa Cambiaso, a fost găzduită în perioada 28 septembrie–5 octombrie 2012 la Villa Cambiaso din Savona.

Tot în Italia, Dan Brad a iniţiat în 2009 proiectul artistic Poesia di Aldo Capasso sulla Tela (Altare, Savona), realizat în cadrul omagierii centenarului naşterii poetului Aldo Capasso, care s-a născut la Veneţia în 1909 şi s-a stins din viaţă în 1997. Artistul român a interpretat pe pânză poezia cunoscutului autor italian, la invitaţia doamnei Florette Morand Capasso, laureată a Academiei Franceze, care a descoperit o similitudine între curentul artistic creat de Dan Brad, Realism de Concepţie, şi Realismul Liric, curent literar creat de Aldo Capasso. Proiectul a fost realizat în perioada 1 septembrie–20 octombrie 2009, la Altare, Savona, şi expus între 21 octombrie–28 noiembrie 2009 la NH Savona Darsena.

Dan Brad, Protecție

„Dan Brad este un artist cu originalitate al momentului, cu activitate internaţională şi mare succes la public şi critică. Opera sa se află în galerii de artă din S.U.A. şi Europa, în colecţiile multor instituţii şi colecţionari particulari din întreaga lume. Creează Realismul de Concepţie (2003), manieră ce aduce o nouă dimensiune şi substanţă ideatică de reprezentare în arta contemporană. Iubitorii de artă sunt în contact cu creaţia sa, în cadrul expoziţiilor permanente, proiectelor artistice, expoziţiilor personale şi de grup, începând din 1983.” (International Contemporary Artists, vol. II, p. 28).

 

Dan Brad, Amintiri din viitor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *