Dedicație de 8 Martie: poem de Paula Romanescu

femeie adina romanescu

Femeie

Te-a numit Floare Albastră un Luceafăr.
Tu erai
Mireasmă cu alcătuiri de rai
Şi cânt – ecou luminii în cuvânt.
Ţi s-a mai spus când Eva, când Dalila,
Ai fost pricina
Războiului Troian – Elena,
Pe treapta cea mai joasă – Magdalena,
Pe friza tainei – Mona Lisa,
Între regine, Cleopatra
Din vatra Nilului slăvit
Iar pentru neamul urgisit
Al lumilor ai fost Fecioara
Cea născătoare de Mesia –
Ai fost Maria.
Ţi s-a spus balsam şi blestem,
Altar de linişti, pacea serii,
Miezul fierbinte din poem,
Aroma pâinii, gustul mierii;
Dar eşti cu mult mai mult de-atât:
Eşti vieţii veşnic început,
Paznic de far, ţărm fără vamă,
Sensul vorbei acasă – mamă!

Paula Romanescu

grafica de adina romanescu

Grafică de Adina Romanescu

logo liber sa spun

Vezi: Arhiva categoriei Poezie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *