Destine în ruleta rusească

ruleta fatala

cronica literara liber sa spunScriitoare cu o certă aplecare spre locul acela magic în care lumea lui „eu” se intersectează cu lumea lui „ei”, Teodora Bunea Popescu explorează acest univers misterios, în noua sa carte, Ruleta fatală*), dintr-o perspectivă inedită.

Mă gândesc la ceea ce însuşi titlul cărţii mai degrabă sugerează, pentru că, dacă ar fi făcut asta într-o naraţiune-fluviu (la care, sincer vorbind, tema se pretează atât de bine!), nu ar fi făcut decât să irosească încărcătura de înţelesuri ale experienţelor existenţiale pe care o traversează eroii săi. Aşa stând lucrurile, trebuie să citim acest mirco-roman prin ceea ce titlul său ne dă de înţeles. Este vorba despre jocul absurd între fatalitate şi evadare, între damnare şi izbăvire, în care fragila noastră fiinţă este prins fără putinţă de scăpare.

Totul pleacă de la viaţa sordidă şi de la copilăria întunecată la care par să fie menite cele două fete de cam 15 ani, Adela şi Elvira. În limbajul curent şi inept al prozaicului cotidian, ele ar fi nişte „copile ale străzii”, o lume despre care Teodora Bunea Popescu a scris o carte incitantă şi iscusită, Școala maidanului, dar ceea ce va urma în această nouă carte a autoarei scapă din încorsetarea canoanelor unei asemenea condiţii.

Adela este violată de o brută şi, totuşi, această întâmplare, departe de a-i spori marasmul vieţii de hoinară fără orizont şi fără scăpare, îi va oferi un sens de viaţă şi şansa, unică, a evadării. Adela îl va cunoaşte pe Eduard, student la medicină, care o va îngriji nu doar ca viitor discipol al lui Esculap ci şi ca un admirabil tămăduitor de suflete. La rândul ei, prietena sa, Elvira, va avea norocul de a se întâlni şi de a-şi lega destinele de Ion Cozma, un tânăr poliţist care va veghea ca liniştea şi siguranţa vieţii sale să fie pecetluite prin legământul sacru al familiei. Aşa încât nici nu este de mirare dacă, odată ce şi-au aflat împlinirea şi liniştea, Adela şi Elvira se vor dedica unui proiect social şi educativ menit să ocrotească alte tinere vlăstare pe care împrejurări vitrege ar putea să le rănească sau chiar să le piardă.

Împrejurări faste fac, mai departe, ca atât Adela cât şi Elvira, odată intrate în ceea ce s-ar putea numi o lume normală – cuvântul „normă” definind regulile dreptăţii şi ale omeniei care trebuie să călăuzească bunul mers al trebilor cetăţii şi ale semenilor noştri –, să nu fie socotite nici „paria” şi nici „tolerate”. Dimpotrivă, ele vor fi primite în noile lor familii fără umbră de îndoială, vor fi iubite aşa după cum prea bine cer legile supreme ale omeniei. Emblematică fiind, în acest fel, familia lui Eduard, de fapt părinţii săi, Ioana şi Ovidiu Enăchescu, intelectuali de marcă pe care îi uneşte în chip fericit îngemănarea ştiinţei şi a conştiinţei. În aceeaşi frumoasă ordine morală se vor regăsi şi alte personaje cu suflet curat şi inimă dăruită binelui şi iubirii de aproape, cum ar fi soţii Ileana şi Gigi Vasilescu precum şi Lucian Pescariu, om de afaceri prosper dar şi generos, care se va dedica unui om el însuşi frumos, Floricăi. În această suită de personaje, un loc aparte îl ocupă, pe bună dreptate, Florica, un om în puterea vârstei, care a trecut ea însăşi printr-o asemenea traumatizantă experienţă prin care a trecut şi Adela şi care, acum, socoteşte de datoria să a se consacra ocrotirii şi educării altor tinere destine urât şi dureros încercate.

Întregesc şi nuanţează naraţiunea aceasta, densă şi captivantă ( să nu ne speriem de cuvinte!), câteva inspirate meditaţii ale autoarei asupra unor împrejurări anume pe care le traversează eroii săi. Şi trebuie să spun numaidecât, departe de a fi doar simple paranteze pe parcursul firului epic, asemenea reflecţii au darul de a ne pune pe gânduri şi de a ne descoperi idei generoase pe care le trăiesc şi le respectă cele mai multe dintre personajele cărţii. Am spus „cele mai multe” fiindcă, de bună seamă, într-o lume măcinată de orgolii bolnăvicioase, de cupiditate şi de vulgaritate, în scenă vor apărea şi inşi fără scrupule, fără frică de Dumnezeu şi fără respect pentru semeni.

Numai că, sincer vorbind, citind cartea cu ochii unuia care, în egală măsură, citeşte şi viaţa noastră de fiecare zi, eram foarte aproape să îi reproşez Teodorei Buna Popescu un anumit idilism, mai bine spus un optimism care nu întotdeauna cadrează cu mentalităţile şi cu faptele care dau măsura hibridului nostru „capitalism de cumetrie”. Fireşte, cei care s-au făcut vinovaţi de nelegiuiri care le-au rănit pe Adela sau pe Floricea îşi vor primi, la un moment dat, pedeapsa meritată, dar, aşa după cum impune legea nefastă a ruletei ruseşti, câteva destine vor cunoaşte dramatice încheieri de drum. Astfel, Mioara, fiica Floricăi va intra în nişte combinaţii dubioase şi va sfârşi în închisoare, adeverind amara învăţătură că nu întotdeauna sămânţa bună semănată de părinţi găseşte şi solul prielnic în fiinţa urmaşilor.

Dar cea mai neagră şi dureroasă poveste a cărţii vine abia către sfârşitul ei, atunci când luăm cunoştinţă despre accidentul teribil în care au sfârşit părinţii lui Eduard. Ceea ce dă finalului cărţii un dureros însemn al negrului joc al ruletei ruseşti.

De aceea, cred că este datoria sufletească a autoarei ca, într-o viitoare carte, să reia povestirea şi să ne aducă noi întâmplări – pe care le dorim a fi numai dintre cele frumoase – prin care urmează să treacă Elvira, Adela, Eduard, Ion dimpreună cu copiii lor şi cu cei care au dobândit chip şi suflet în acest inspirat roman. Teodora Bunea Popescu făcând, până la urmă, dovada că oricât de absurd ar lucra ruleta rusească, Dumnezeu veghează ca binele să învingă. Acesta fiind şi mesajul luminos al cărţii de faţă, aşa după cum atât de inspirat l-a tălmăcit Alexandra Terzi în ilustraţia de pe coperta volumului.

Şerban Cionoff

*) Teodora Bunea Popescu, Ruleta fatală, Editura Danubius, 2015. Cartea a fost lansată recent la Biblioteca Metropolitană din Bucureşti.

Vezi: arhiva rubricii Cronica literară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *