„Dezacordul vieţii” de Lică Barbu

covrigi- proza scurta lica barbu

proza scurta rubrica liber sa spun– Bună dimineaţa! Doi covrigei la 20 de bani, vă rog! – comand ca de obicei, în drumul meu către serviciu, porţia  matinală de covrigei la brutăria din colţ.

– ’Neaţa! Vă mai trebuie 20 de bănuţi. S-au scumpit cu 10 bani covrigeii – bolborosi plictisită vânzătoarea de atâta spus la toţi cumpărătorii.

Era mai simplu să fi afişat un preţ în geam şi scăpa de plictiseală.

– Daţi-mi doar unul!… Nu-mi ajung banii…

– Da’ unde este banii, bre?… I-ai băut? – aud în spatele meu o voce de bărbat. Dezacordul din vorba lui mi-a stricat toată ziua.

Într-o clipă, timpul s-a întors în trecut. Imagini din perioada şcolară au răbufnit în mintea mea. Îmi era cunoscut acest mod de exprimare şi nu m-am înşelat. În spatele meu se afla Mihăilescu Fănică, fostul meu coleg de clasă pe care, prin clasa a patra, îl meditam la matematică şi limba română. Mergeam la el acasă sau la şcoală, după ore.  Era o sarcină dată de „tovarăşa”.

Greu cu mintea lui Fănel. Nu-i intra în cap niciun calcul, nicio formulă. Vid total. Pe deasupra, se exprima mereu cu dezacord şi asta mă irita. Pentru fiecare greşeală îi dădeam câte un bobârnac. Nu se supăra, chiar râdea, dar nu reuşea sub niciun chip să se corecteze.

Nici viaţa lui nu şi-a corectat-o. De-o viață se învârte prin lumea interlopă şi a adunat ceva ani de puşcărie.

– Nu, nu i-am băut. Plec de acasă cu sumă fixă şi, na!… s-au scumpit covrigeii. Salut, măi Fănel! –veni răspunsul meu fără a fi surprins de „gluma” lui.

– Ce mai faci, măi Barbule?… Pe unde roboteşti?… N-ai ieşit la pensie?… Mai faci scamatorii, d’astea, caricaturi pe la ziare?…

– Lucrez în port… la o magazie. Mai am până la pensie.

– Aoleu!… Tot amărât ai rămas… Doamnă! Dă-i  lu’  pr’etenul meu zece covrigei! Plăteşte mandea.

– Lasă, măi Fane!… Îmi ajunge unul… Nu este nevoie, doamnă… Daţi-liber sa spun proza lica barbumi numai un covrigel!… Mulţumesc!… Tu ce mai ce faci, Fănică?… Ai ieşit la pensie?

– Ete, fleoşc!… Muncesc de noapte, cocoşel… Ia uite!..

Şi-mi arătă o maşină de lux  parcată la trotuar. În faţă, pe scaunul din dreapta, o tânără frumoasă, cam la 25 de ani, căsca şi se întindea a oboseală, aşteptând „iubitul” cu covrigei.

– Bine, măi Fănel!… Am înţeles… Hai, cu sănătate!…

Şi mi-am văzut de drumul meu.

Nu mă durea că am fost jignit, umilit. Nu mă deranja nimic din această întâlnire. Nu-mi păsa de situaţia individului Fane. Dar mă durea că, atunci, în copilărie, nu am reuşit, prin bobârnacele pe care i le dădeam în schimbul greşelilor lui gramaticale, să-l învăţ a vorbi corect. Nu am fost un profesor eficient şi asta mă făcea să mă simt inutil. Eşecul mă roade pe dinăuntru.

Am muşcat cu poftă din covrigelul cald, cu dor de o nouă zi de viaţă. Era al meu, câştigat din muncă cinstită.

lica barbu

Lică Barbu

rubrica nou liber sa spun proza scurta

logo liber sa spunVezi: arhiva rubricii Proză scurtă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *