Din Bucureștiul de altădată: Satele din București

Actualii locuitori ai Capitalei noastre sunt foarte mândri de statutul lor de orășeni, statut pe care nu uită să-l amintească adesea mai ales în mijloacele de transport în comun, cu referire la o anume civilizație care i-ar diferenția pe bucureșteni de cei proveniți „de la țară”.

Mai puțin cunoscut este faptul că la origine Bucureștii au fost un simplu sat, asemănător cu multe altele care se găsesc în regiunea de pădure și luncă întinsă între Argeș-Mostiștea, Ialomița și Dunăre. Chiar extinderea localității după transformarea ei în capitală a Țării Românești s-a făcut pe seama numeroaselor sate din jur pe care le-a înglobat în decursul vremurilor, fenomen caracteristic de altfel formării tuturor orașelor europene.

Inițial, locul pe care s-au format Bucureștii era o moșie domnească pe care s-a construit vatra orașului și care cuprindea nu numai spaţiul construit și o anumită suprafață destul de mare în jurul localității. Pe această moșie, orășenii aveau vii și livezi, mori, prisăci, grădini de zarzavat etc. Proprietari de drept erau numai cei care cumpăraseră porțiuni de teren de la domnie sau fuseseră împroprietăriți de un domnitor pentru anumite servicii aduse acestuia. Ceilalți locuitori aveau numai dreptul de folosință, drept care se transmitea din generație în generație, domnitorul, adevăratul proprietar, putând să doneze sau să vândă din această moșie ce porțiuni dorea. Există documente care atestă acest lucru.

În acest sens, amintim un act de la 1683 prin care voievodul Șerban Cantacuzino dăruiește fratelui Mihai 250 de stânjeni de moșie, de la Târgul din Afară până la apa Colentinei; sau voievodul Nicolae Mavrocordat care, în 1726, donează mănăstirii Schitul Maicilor, construită de Tatiana Hagi Dina, 300 de stânjeni din „moșia domnească ce iaste pe marginea orașului București despre Podul Calicilor deasupra.”

Cea mai veche mențiune despre un sat din zona Bucreștilor, cunoscută până în prezent, este datată 29 aprilie 1453, când Vladislav voievod întărește mănăstirii Bolintinul satul „Dragomireștii de pe Dâmbovița” – este vorba de cunoscuții, astăzi, Dragomireștii din Deal și Dragomireștii din Vale. După cum aflăm dintr-un document din 30 ianuarie 1577, în acest sat avea ocină vel-vornicul Ivașco Golescul.

Nu știm câți dintre studenții care locuiesc în celebrele cămine de la Grozăvești au cunoștință că aici era odinioară satul Grozăvești, pomenit într-un document din 9 octombrie 1492. Un alt document, din 21 aprilie 1559, amintește de Grozăveștii de Sus, ccea ce ne face să bănuim că existau și Grozăveștii de Jos. Satul era cunoscut mai ales prin morile sale aflate pe râul Dâmbovița.

Pușa Roth

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *