Din Bucureștiul de altădată: Cârciumi şi cântece de inimă albastră

M-am gândit ca astăzi să mă opresc pe la margine de Bucureşti, la o cârciumă mititică unde vinul era de Drăgăşani, cam oţetos, dar bun pentru chefurile ce se prelungeau până-n geana dimineţii. Iar la masă se aduceau, pe talere de lemn, fripturi în sânge, vrăbioare şi fleici, momiţe, fudulii şi mititei făcuţi din tocătură de carne amestecată cu seminţe de ardei iute, ca s-aţâţe, iar scripcarii bruneţi cântau tot cu dragoste de mahala, uneori cu mânie în glas, dar ştiau ei de ce. Din revista „Ion Creangă”, aşa îi era numele, după cel al genialului povestitor, am luat câteva versuri ca să auziţi domniile voastre cum se cânta pe la margine de Bucureşti, pe timpul străbunicilor noştri:

„Fire-ai blestemat să fii,

Carnea ta din prăvălii

Şi sângele-n terezii;

Eu de tine mi-oi uita

Când mi-o suna scândura

Popa cu cădelniţa.”

Ei, parcă mai poţi să te miri! Toate-s vechi şi nouă toate!

Cârciumele ce colorau Bucureştii de odinioară erau botezate după pofta inimii proprietarilor: Băiat bun, Cocoş, La Balcanii, La Unchiu’ şi nepotu’, La tarapanaua lui Vlad Ţepeş, Mielul blând, Potcoava de aur, Cuibul Veseliei, Aristotel, Pompei, Oituz. Toate aveau însă grădiniţa lor, cu măsuţe sub salcâmi, tei sau castani în floare, de uitai pentru o clipă ce se întâmplă dincolo de gard. Doamnelor şi domnilor, eu doar v-am povestit, nicidecum nu v-am îndemnat să vă înfruptaţi din vreo delicatesă. N-am uitat nici o clipă că suntem în criză sau la vreo cură de slăbire.

Puşa Roth

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *