Din Bucureștiul de altădată: Grădina Rașca

gradina rasca

 În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în zona Pieţei Universităţii se afla una dintre grădinile de elită ale Bucureştilor, cunoscută sub numele de Grădina Raşca, iar cei care o frecventau erau oameni cu stare.

Celebra grădină Raşca funcţiona de prin anul 1860 pe terenul din spatele aripii din stânga a Universităţii, spre strada Academiei, acolo unde a apărut mai târziu Strada Nouă, astăzi Edgar Quinet. Iniţiativa a aparţinut unui anume Hrstka, un ceh care a deschis localul de consumaţie, birtul şi grădina de vară din strada Academiei.

 Numele cehului fiind greu de pronunţat, bucureştenii l-au românizat pur şi simplu şi de la Hrstka a devenit Raşca. Celebrul ziarist francez Ulysse de Marsillac, autorul lucrării Guide du Voyageur à Bucarest, apărută în anul 1877, face referire la Grădina Raşca afirmând că este „singura unde te poţi plimba ascultând muzică. În fiecare seară, grădina este iluminată şi, în zilele de sărbătoare, iluminatul este strălucitor. O stea mare din sticlă multicoloră şi palmieri de tablă purtând globuri colorate în loc de fructe anunţau marile serate. Mesele luminate de o lumânare protejată de un manşon de sticlă primesc consumatorii care pot, după voie, să cineze sau să bea bere, limonadă etc.”

Pe la 1872, la Grădina Raşca muzica era asigurată de două orchestre, plasate în locuri diferite ale grădinii. Una era fanfara militară, iar cealaltă orchestra Operei. Bucureştenii frecventau aproape exclusiv grădina de vară pentru că aici cânta celebrul violonist Weist. Restaurantul, care funcţiona şi iarna, avea pe atunci o clientelă exclusiv germană. Aici, la Grădina Raşca a cântat şi marele tenor Nicolae Leonard (1886–1928). Referindu-se la clientela celebrei grădini, Ulysse de Marsillac, fin cunoscător al vieţii cotidiene bucureştene, notează : „În materie de bărbaţi, societatea cuprinde tot ceea ce Bucureştii are mai distins; în ce priveşte femeile… este puţin mai complicat.”  Presa vremii găsea de cuviinţă să se amuze pe seama dificultăţii de a pronunţa numele proprietarului grădinii: „Grădina domnului Hhrrsstka, citiţi Raşca dacă puteţi, s-a deschis şi ea…” („Ghimpele”, nr.13/14 nov. 1872).

Unul dintre cele mai vizitate locuri de petrecere, Grădina a funcţionat până către primul război mondial.

 Pușa Roth

logo liber sa spunVezi: arhiva rubricii „Din Bucureștiul de altădată” de Pușa Roth

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *