Din Bucureștiul de altădată: Pache Protopopescu, primar al Capitalei

pache-protopopescu-primar-bucurestiul-vechi-istoric-bucuresti

Primarul Capitalei, Pache (Pake) Protopopescu*) a rămas în memoria colectivă poate şi pentru faptul că un mare bulevard bucureştean poartă astăzi numele său. Pache Protopopescu a fost ales primar în aprilie 1888 şi a rămas în funcţie până în decembrie 1891.

Bogdan Calciu, Casă veche în București, tuș, peniță

„La sfârşitul secolului al XIX-lea, când s-a tăiat bulevardul Cotroceni–Obor de către Em. Protopopescu-Pake, primarul oraşului, pentru interes şi necesitate edilitaro-urbanistică, au fost demolate biserica Caimata şi biserica Armenească”, scrie istoricul George Potra în cartea sa Din Bucureştii de ieri. „După ce Em. Protopopescu-Pake a deschis noul bulevard care lega cartierul Cotroceni cu mahalaua Oborului, s-a pus problema iluminării lui după noile cerinţe, dar pentru că nu se putea altfel la acea dată, s-a hotărât scoaterea lămplilor electrice din grădina Cişmigiu «care nu avea nevoie de lumină pe timpul iernii şi instalarea lor pe bulevard, între actuala piaţă Sf. Elefterie şi Calea Moşilor»”, mai notează istoricul George Potra.

În anul 1890, Protopopescu a finalizat prelungirea fostului bulevard al Orizontului, iar la insistenţele primarului conservator Nicolae Filipescu, strada a fost redenumită şi poartă şi acum numele lui Pache Protopopescu.

A trasat inclusiv axa Bucureştiului de la est la vest, de la Piaţa Operei, Sf. Elefterie până la Mihai Bravu. Tot Pache Protopopescu este cel care construieşte în Bucureşti primele trotuare, care aveau rolul de a uşura circulaţia.

Sub conducerea primarului de atunci s-a ridicat şi un azil de noapte făcut după model occidendal. Edilul a acordat o atenţie deosebită şi învăţământului în Capitală, în anul 1889 fiind construite 28 de şcoli şi Liceul „Gheorghe Lazăr”. Totodată, el a fondat şi numeroase ziare.

Înainte de a se pune în circulaţie tramvaiele cu cai ale noii societăţi, Em. Protopopescu-Pake, primarul oraşului, a dat o ordonanţă alcătuită din şase articole cu mai multe subpuncte, cu dispoziţiile care trebuiau respectate atât de personalul tramvaielor, cât şi de pasageri. Astfel, „conductorii vor păstra ordinea în vagoane, vor îngriji ca pasagerii să se aşeze pe bănci, fără să aducă supărare unul altuia”, notau istoricii vremii.

„În mijloacele de transport în comun de la acea vreme, era interzis să urce mai mulţi călători decât câte locuri sunt pe bănci şi pe platformă, nu vor fi primiţi în vagoane cei îmbrăcaţi murdari, în stare de beţie sau cei însoţiţi de câini. Nu vor admite nimănui cu tinichele sau ulcioare cu lichide care ar putea să mânjească sau să supere pe ceilalţi călători. Agăţatul de vagoane, fie chiar pe scări este strict interzis şi periculos. Taxa fixată era de 30 de bani pentru toată linia, 20 de bani pentru două secţii şi 15 bani pentru o secţie, toţi călătorii erau obligaţi să prezinte biletul la cerere”, menționează George Potra.

Revenind la iluminatul public, câţiva ani mai târziu, în 1906, străzile oraşului erau luminate de 3.969 de becuri cu gaz, dar şi cu mii de lămpi cu petrol, cu ulei mineral şi altele. Cu toate acestea, multe străzi mărginaşe nu aveau lumină deloc.

Pușa Roth

*) Emilian Pake-Protopopescu (1845–1893), doctor în drept al universităților din Paris, Bruxelles și Geneva a fost unul dintre cei mai importanţi primari ai Bucureștiului. Timp de nouă ani (1879–1888) a fost profesor de drept la Școala Comercială (care se numește astăzi Școala Superioară Comercială „N. Kreţulescu”) din București (al cărei director a fost pentru o scurtă perioadă, în anul 1881), funcție la care a renunțat în aprilie 1888 pentru calitatea de primar al Capitalei, pe care a exercitat-o până în decembrie 1891. Activitatea edilitară nu l-a îndepărtat de Școala Comercială, el având o contribuție esențială la ridicarea edificiului instituției. Moare la 48 de ani, din cauza unei pietre la ficat, „care a rupt vezica fierei și a căzut în pântece unde a făcut puroi”. Monumentul ridicat în memoria lui Emilian Pake-Protopopescu în anul 1903, a fost realizat în marmură albă de Carrara de către sculptorul Ion Georgescu, dar a fost demolat în anul 1948. Era amplasat lângă Biserica Greacă din București, în actualul Parc Izvorul Rece, pe locul unde la 6 decembrie 2007 a fost inaugurat monumentul Nicolae Bălcescu, turnat în bronz de sculptorul Mircea Corneliu Spătaru.

Vezi: arhiva rubricii „Din Bucureștiul de altădată” de Pușa Roth

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *