Din Bucureștiul de altădată: Podul Mogoșoaiei (1)

Podul_Mogoşoaiei foto f duschek 1874

Podul Mogoşoaiei, fotografie de F. Duschek, 1874

Atunci când scrii despre istoria unui oraş, cauţi şi citeşti documentele vremii, vizitezi muzeele pentru a vedea ce s-a păstrat din memoria acestuia, apoi tablourile, fotografiile, presa, dar şi cărţile unor autori care notează pur şi simplu, care comentează, care aduc un plus de informaţie, de cele mai multe ori subiectivă, despre ceea ce am putea numi portretul Bucureştilor, în cazul nostru.

gh crutzescu podul mogosoaei

M-am oprit astăzi la cartea Podul Mogoşoaei. Povestea unei străzi de Gheorghe Crutzescu*)(Editura Librăriei Socec, 1931), lucrare ce evocă în primele pagini imaginea începuturilor acestei străzi bucureştene (Calea Victoriei de astăzi), sub domnia lui Constantin Brâncoveanu**). Anii domniei lui Brâncoveanu au fost marcați de un progres economic și cultural-artistic, de inițiative de modernizare a aparatului statal, de reformare a sistemului fiscal. A organizat cancelaria statului în vederea întreținerii raporturilor cu puterile străine. Epoca brâncovenească s-a deschis influențelor occidentale care au început să prevaleze asupra celor orientale.

bucuresti-gravura pe lemn 1789

București, gravură pe lemn, 1789

„Un an după moartea bunicii sale – scrie Gheorghe Crutzescu în primul capitol, Nașterea și copilăria – Constantin Brâncoveanu se suie pe scaunul Ţării. Era fire plecată spre cele frumoase şi mare iubitor de construcţii. De ce oare nu şi ar fi legat palatul lui din Bucureşti cu castelul de la Mogoşoaia, pe care tocmai îl isprăvise? Ar fi nu numai lucru de trebuinţă pentru dânsul, dar încă supărător din cale afară pentru rudele lui, care îşi vor vedea proprietăţile tăiate în două.

Astfel, într-o zi, din poarta casei sale de lângă gârlă (unde sunt azi marile temelii cu destinaţie necunoscută), Vodă pune sfoară drept spre Mogoşoaia, tăind astfel uliţă nouă prin mahalaua existentă a Scorţarului, prin întinsele proprietăţi ale mătuşii sale Doamna Maria, văduva lui Şerban Vodă Cantacuzino, prin locurile Bălăceanului, văr bun şi cel mai duşmănit dintre duşmanii lui Brâncoveanu, în sfârşit, prin terenurile Zlătarilor şi, ieşind din oraş dincolo de mahalaua Sărindarilor, prin cele stăpânite de mănăstirile Snagov şi Căldăruşani.

«Şi astfel», scrie Gion, «îşi croi Vodă un drum mai drept şi mai scurt spre moşia Măriei Sale. Aceasta s-a petrecut în anul 1692. Podul Mogoşoaei se deschisese şi deschis a rămas şi va rămâne cât or fi Bucureştii»…

Acest drum nou s-a născut şerpuit, spre ciuda «edililor» şi «urbaniştilor». Dar n-au ce i face: el urmează creasta dealului, care din Dâmboviţa porneşte spre miazănoapte – căci pe deal e uscat, în vale e baltă – şi de aceea drumul, fiind pe creastă, toate străzile care azi ies spre apus din Calea Victoriei, până în dreptul Ateneului, merg la vale. Şi râpa era mult mai repede, pe vremuri.

Fiind pe muchie de deal, locurile erau uscate şi sănătoase şi de aceea, de-a lungul uliţei noi croite, pe terenuri întinse cât o moşie, au început boierii să-şi facă case. Case încăpătoare, întru nimic deosebite de conacele lor de la ţară, căci până mai acum o sută de ani, când au apucat să vie în ţară arhitecţi străini, meşterii noştri ridicau clădiri după obiceiul ţării şi cum apucaseră dela părinţi.”

Pușa Roth

*) Gheorghe Crutzescu (1890–1950) a studiat dreptul şi a lucrat în diplomaţie. Podul Mogoşoaei este unica sa lucrare de o deosebită valoare documentară şi chiar literară.

**) Constantin Brâncoveanu (1654–15 august 1714), mare boier, Domn al Țării Românești între 1688 și 1714 și nepot al domnitorului Șerban Cantacuzino. În 1714, pe 15 august, a fost executat la Istanbul, împreună cu cei patru fii ai săi (Constantin, Ștefan, Radu și Matei), precum și cu sfetnicul său Ianache Văcărescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *