Din Bucureștiul de altădată: Podul Mogoșoaiei (3)

Podul_Mogoşoaiei foto f duschek 1874

Spuneam la începutul acestui capitol dedicat celebrei străzi bucureștene că atunci când scrii despre istoria unui oraş, apelezi şi la cărţile unor autori care aduc un plus de informaţie, de cele mai multe ori subiectivă, despre ceea ce am putea numi portretul Bucureştilor, în cazul nostru.

cezar-petrescuAstăzi m-am oprit la romanul Calea Victoriei de Cezar Petrescu, apărut în anul 1930, când vorbeam deja de București ca de Micul Paris. Romancierul, nuvelistul, traducătorul și gazetarul Cezar Petrescu (1 decembrie 1892, Cotnari, Iași–9 martie 1961, București) aspira să scrie o nouă Comedie umană, precum Honoré de Balzac, o Cronică românească a veacului XX. Cezar Petrescu este unul dintre cei mai de seamă gazetari din prima jumătate a veacului. A fost redactor la „Adevărul”, „Dimineața”, „Bucovina”, „Țara nouă”, „Voința”, fondator și codirector, alături de Pamfil Șeicaru, al revistei social-politice și culturale „Hiena”, care a apărut între anii 1919–1924. Alături de Lucian Blaga, Adrian Maniu și Gib Mihăescu, întemeiază revista „Gândirea” în anul 1921. Este fondator al ziarelor „Cuvântul” și „Curentul” în 1928; director al ziarului „România” în 1938 și al revistei „România literară”, 1938, suprimate în 1940. Cezar Petrescu devine membru al Academiei Române în 1955. Obține Premiul național pentru literatură în 1931 și Premiul de Stat pentru dramaturgie în 1952 pentru piesa Nepoții gornistului, în colaborare cu M. Novicov. Dintre scrierile sale amintim: Întunecare, volumele I-II (1927–1928); Calea Victoriei, 1930; Oraș patriarhal, 1930; Fram, ursul polar, 1931; Greta Garbo, 1932; Duminica orbului, 1934.

Iată ce scrie Cezar Petrescu în romanul Calea Victoriei:

„Ca să ne înţelegi, trebuie să înţelegi farmecul acestui Bucureşti aşa cum se afla înainte de pospăiala lui de modernizare şi de occidentalizare. Bucureştii cei mai apropiaţi de Orient decât de Apus… Ca să înţelegi oamenii şi stările de acum trebuie să te întorci la vremea lui Caragea şi a lui Alexandru Constantin Moruzi – acolo se află rădăcinile stărilor de azi, acolo năravurile şi tradiţia; tot ce-i bun şi ce-i rău, ce ne-a dat viaţă şi ce ne-a pierdut. Occidentalizarea e numai lustru; a schimbat doar Podul Mogoşoaiei în Calea Victoriei.[…]

Uneori trotuarele negre par negre omizi cu mii de picioare articulate. De unde vin şi ce îi goneşte pe toţi? E greu să admiţi că în fiecare palpită o altă durere, alt sânge, alte ambiţii şi poate o scânteie din focul divin. E greu să admiţi că dintr-o mie de mii, cu feţe la fel, cu ochi la fel, cu haine la fel, doar unul ales între toţi va supravieţui peste toţi… el singur încă va mai trăi peste veac, într-o carte, într-o pânză, într-un muzeu.”

cezar petrescu calea victoriei

Cezar Petrescu motivează alegerea unui astfel de subiect, dedicat aparent unei străzi, recunoscând că în acest demers a fost „ajutat” de gazetarul Cezar Petrescu:

„Calea Victoriei e fructul experienţei personale într-o mare măsură, dar este mai ales fructul experienţei altora, la care am asistat şi adesea am participat vreme de zece ani. Calitatea mea de gazetar mi-a permis să observ, de la un post privilegiat şi indiscret, toate tainele vieţii bucureştene. Drame intime şi morale, înălţări şi prăbuşiri, triumful ambiţios şi falimentul vanităţilor, tot ceea ce colcăie, abject şi sublim, în acest bâlci care e Calea Victoriei, culminând pe distanţa dintre Capşa şi Palat.”

Pușa Roth

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *