Din Bucureștiul de altădată: Presa şi politica

presa si politica

Doamnelor şi domnilor, şi azi ca şi ieri şi alaltăieri, atunci când se vorbeşte despre presă, supranumită „câinele de pază al democraţiei”, se vorbeşte implicit şi despre libertatea de exprimare a acesteia. Au fost şi mai sunt încă încercări din partea puterii de ieri, de azi şi dintotdeauna de a îngrădi această libertate, mai ales că ziaristul, atunci când doreşte să facă lumină, scormoneşte şi găseşte un fir de care să se agaţe, devenind incomod pentru cei luaţi în vizor. Dar nu numai ziariştii „atacă”, ci şi unii scriitori care n-au ezitat să arunce vorbe grele către clasa politică. Dacă n-ar fi aşa, sunt sigură că ar fi o mare tristeţe, o cruntă lipsă de interes, findcă şi unii şi alţii, criticii şi criticaţii ar privi linia orizontului în aşteptarea unei schimbări.

constantin-bacalbasa

Unul dintre scriitorii care a trimis săgeţi, destul de otrăvite, la adresa clasei politice din vremea sa este şi Constantin Bacalbaşa (21 august 1856, Brăila–5 februarie 1935, București), ziarist, memorialist și om politic român. A fondat ziarele: „Țara”, „Patriotul”, „Românimea” și revista umoristică „Ghiță Berbecul”. A îndeplinit funcțiile de membru fondator al Societății Presei și al Sindicatului Ziariștilor, președinte al Sindicatelor Ziariștilor (din 1919) și a scris patru volume despre Bucureștiul dintre anii 1927-1932. Am ales, doamnelor şi domnilor, câteva epigrame „dedicate”clasei politice din vremea sa. Putem spune, fără să greşim, că nimic nu e nou sub soare.

„Senatului român

– De ce fac atâta larmă

Senatorii în ocol?

– Nu pot fi tăcuţi urmaşii

Gâştelor din Capitol.

Ion Brătianu

În scufie şi-n halat

Stă în colţul unui pat.

Pentru ţară e sinistru,

Pentru rege-i prim ministru.

 

Lui MaiorescuTitu_Maiorescu

Domnul Titu Maiorescu,

Cel cu capul plin de prisme,

De când este la Domenii,

Face legi în aforisme.

 

Vai! de când…

Vai! de când ţin visteria

Cei ce nu duc la urechi,

N-a rămas în România

Nici o litră de vin vechi.

 

Cneazului

Un duel avu Moruzi

C-un rival învăpăiat,

Şi străpuns fiind de-un glonte,

La pământ căzu mort… beat!

 

Lui Beizadea Bostan

Dă-ţi demisia, Mitică,

Nu te pune und’ te-ai pus…

C-au să-şi strâmbe porcii gâtul

Căutându-te pe sus.

 

Beizadelei (lui Dimitrie Ghica)

De ţi-ai pune-o stea în frunte

Aş propune Adunării

Ca de-a stânga, lângă vultur,

Să te bage-n marca ţării!

 

Lui Ion Brătianu

Pe franţuzi i-ai tras pe sfoară

Când le-ai spus c-ai nebunit,

Căci atncea, ca şi-acuma,

Erai numai ramolit.

D-lui Dimitrie Ghica

Beizadea mult strălucită,

Căptuşită-n decoraţii,

De-ai tăcea pitic din gură,

Ai fi slava astei naţii!”

Pușa Roth

Vezi: arhiva rubricii „Din Bucureștiul de altădată”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *