Din Bucureștiul de altădată: Primarii Capitalei (6)

Din 1 februarie 1893 (după alte surse, 9 februarie) şi până în 7 octombrie 1895 a condus primăria Capitalei deputatul de Brăila, Nicolae Filipescu, primarul cu numărul 23, în ordinea ocupării scaunului de prim edil. Nicolae Filipescu (5 decembrie 1862, București–30 septembrie 1916, București) avea doar 30 de ani atunci când a pus bazele ziarului „Epoca”, la care au colaborat, printre alții, I. L. Caragiale, Alexandru Vlahuță, Titu Maiorescu, Barbu Ștefănescu Delavrancea. În lucrarea sa Memorii, Ion Gheorghe Duca îl descrie pe boierul Filipescu ca find de „statură mijlocie, bine legată, fără eleganță, ochii mari, puțin holbați, verzi cenușii, te priveau în față cu o candoare copilărească”, iar Octavian Goga spune despre el în Însemnări din zilele războiului nostru că era „curajos până la temeritate, excesiv de pătimaș, violent ca un tigru și bun ca un copil”.

O realizare importantă a acestui primar a fost completarea reţelei de canale pentru scurgerea apelor menajere. Primarul și-a promovat demersurile prin expresia „totul la canal”. Astfel, a fost făcut un studiu despre configurația orașului, studiu care analiza și curbele de nivel, canalele colectoare și gurile de canal. În plus, în timpul mandatului său a fost dezvoltată alimentarea cu apă potabilă a oraşului. Primarul a dispus captarea izvoarelor subterane din preajma Bucureştiului, precum și repararea filtrelor de la Bacu-Arcuda. Filipescu a construit pentru oamenii săraci o baie populară în ultimul său an de mandat, lângă Piața Bibescu Vodă, pe strada care astăzi se numește Ienăchiţă Văcărescu. Aceasta avea un bazin uriaș cu apă rece, dar și cabine cu băi calde și dușuri, separate, pentru bărbați și femei. Pentru construcția ștrandului au fost alocați 150.000 de lei. Prețul biletului de intrare era de 10 bani.

Piața Bibescu-Vodă

Realizarea cea mai mare rămâne însă introducerea tramvaiului electric. În 1894, 9 decembrie, tramvaiul începe să circule pe traseul Marele Bulevard, astăzi bulevardele Mihail Kogălniceanu, Carol I şi Pache Protopopescu. În Cronologia Bucureştilor de Gheorghe Parusi se precizează faptul că „este pus în funcţiune primul tramvai electric, cu numărul 14 pe linia Cotroceni-Obor (la Târgul Moşilor). Era alimentat de centrala electrică de la Grozăveşti, pusă în funcţiune în 1889. Pornea din faţa acesteia, străbătea bulevardul deschis de Pache Protopopescu în 1888 (Kogălniceanu–Elisabeta–Carol–Pache) şi întorcea la început în faţa actualei Şcoli a Iancului, apoi la Biserica Iancu Vechi (Agricultori–Mătăsari), după aceea dincolo de Piaţa Iancului, în faţa ţesătoriei de azi (pe strada Sătucu, actuala At. Ionescu). Parcul de tramvaie avea 8 vagoane-motor şi 8 remorci.” Filipescu și-a continuat proiectul și a înființat noi linii de tramvai în Capitală. Mai mult, s-a asigurat că orașul va fi iluminat cu gaz și electricitate. Totuși, a fost contestat de presa de atunci din cauza prețului practicat pentru un metru cub de gaz. Dacă la Berlin acesta costa 20 de centime, la București pentru fiecare metru cub de gaz erau percepute 28 de centime.

Halele Centrale și Palatul Brâncovenesc

Tot lui Nicolae Filipescu i se datorează înfiinţarea „Buletinului Statistic Lunar al Orașului Bucuresci”. Acesta cuprindea informații referitoare la populație, căsătorii, decese, boli infecțioase, numărul persoanelor din penitenciare.

În timpul mandatului său, Nicolae Filipescu a ridicat trei școli, pentru care a cheltuit peste 400.000 de lei, a înființat patru posturi de pompieri în zone diferite ale Bucureștiului. Primarul a investit 1,5 milioane de lei în Antrepozitul de la Rahova, a început construcția Halei Traian, a Observatorului Astronomic, a Garei Obor, a dispus și deschiderea unui pavilion de boli venerice la spitalul Zerlendi, dar şi construcția unei Gări de gunoaie în Tunari.

Gara Obor

Tot din lucrarea Cronologia Bucureştilor aflăm că în mandatul Filipescu în „Bucureşti s-au pavat cu piatră cubică 52.718 metri pătraţi şi cu bolovani de râu 56.391 metri pătraţi, s-au instalat 6.510 metri de canale aşa că, la finalul anului în Bucureşti erau 90 de km de canale publice. Între străzile canalizate s-au aflat şi Calea Criviţei, Ştirbei Vodă, Spătarului, Popa Soare, Labirint, Bateriilor, Principatele Unite, Şerban Vodă, Leon Vodă, Lânăriei, Sevastopol, Frumoasă. […] În mandatul primarului Nicolae Filipescu este terminată marea arteră nord-sud, începută de Pache Protopopescu în 1888. Este tăiat acum Bulevardul Lascăr Catargiu, între Piaţa Romană şi Piaţa Victoriei, iar la sud este deschis Bulevardul Principesa Maria.”

Petre Chirea, Calea Șerban-Vodă

O altă iniţiativă extrem de utilă a fost realizarea planului cadastral al oraşului, stabilindu-i-se limitele. Proiectul făcut de primărie, denumit „Raza oraşului” a fost votat în Parlament în luna mai 1895. Acestea erau zonele limitrofe ale Bucureştilor: „Şoseaua Kiseleff la kilometrul 5, intrarea în Herăstrăul Vechi, nordul gropilor Floreasca, lacul Tei, podul de la Zalhana, malul drept al Colentinei şi al Lacului Fundeni, până la Fabrica de Oţet a lui Niculae, Şoseaua Căţelu, Mănăstirea Văcăreşti, Calea Rahovei, Cimitirul Ghencea, Pirotehnia (Militari), moara lui Macedon (Ciurel), Cimitirul Pomenirea (Sfânta Vineri).” (Gheorghe Parusi, Cronologia Bucureştilor).

Nicolae Filipescu s-a implicat şi în comerţul cu produse alimentare, interzicând comercianţilor să aibă „în odaia de la stradă cuptor, grătar, cotlon sau maşină pentru preparat mâncăruri”, iar pâinea se transporta doar „cu trăsuri închise cu arcuri”. Același regulament stabilea numărul „latrinelor urinare” pentru hoteluri și restaurante.

Nicolae Filipescu, bust de Oscar Späthe, 1932, Palatul Cercului Militar Naţional, Bucureşti

Se spune, pe bună dreptate, că omul sfinţeşte locul. Primăria Capitalei a fost condusă de 93 de primari de la înfiinţare şi până astăzi, dar mult mai puţini au fost aceea care s-au îngrijit ca oraşul să se dezvolte, să se modernizeze, să devină capitală europeană în adevăratul sens al cuvântului. De aceea mulţi dintre ei sunt doar consemnaţi de cronicile vremii, ca fiind doar ocupanţi ai scaunului de primar. La fel facem şi noi, ţinând cont de ceea ce au lăsat ca moştenire oraşului, contemporanilor, dar şi urmaşilor lor.

Pușa Roth

4 comentarii la „Din Bucureștiul de altădată: Primarii Capitalei (6)”

  1. Un nou volum de versuri semnat de Nicolae Grigore Mărășanu este, cu siguranță, un câstig pentru poezia românească adevărată. Spun „adevărată” nu întâmplător, pentru că este evidentă avalanșa de non-poezie prezentată de unii (cică) cronicari ai momentului drept… lirism de cea mai bună calitate, întreținându-se, astfel, o nedorită confuzie a valorilor din poezia actuală. Poezia lui Mărășanu este substanțială, novatoare și generoasă prin idei, limbaj și adresabilitate. Salut cu bucurie noua lui ieșire în lume…

Lasă un răspuns la Pusa Roth Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *