Din Bucureștiul de altădată: Şosele şi bariere

Aproape toată luna aprilie am străbătut Bucureştiul cu maşina, cu autobuzul, tramvaiul, metroul dintr-o parte în alta, aşa cum se spune, cu treburi importante. Am avut vreme să privesc în jurul meu, să văd străzile bătrânei capitale, să fiu atentă la oameni, la maşini, la case, la obiceiurile concitadinilor mei, dar şi la năravurile unora dintre ei. Gândindu-mă în fel şi chip, privind la lumea pestriţă de azi, imediat mi-a venit ideea să fac o „plimbare imaginară” prin Bucureştiul de acum un veac, pe vremea străbunicilor noştri, curioasă să aflu ce s-a schimbat, cum s-a schimbat, cât s-a schimbat oraşul dar şi locuitorii lui.

Cum se comportau oamenii pe stradă, ce obiceiuri aveau, cum se distrau şi, mai ales cum trăiau? Arătau altfel străzile oraşului? Cu siguranţă, da, fiindcă vorbim de epoci diferite. Am ales, graţie informaţiilor de care am beneficiat, anul 1909. În acel an, conform statisticilor vremii, Capitala avea de 7 ori mai puţini locuitori decât acum, doar 300.000. Oraşul era, evident, mult mai mic, având doar un sfert din suprafaţa de astăzi. Ca să avem o imagine mai exactă a dimensiunilor, vă reamintesc că străzile care, şi atunci dar şi acum, poartă numele de „şosele”, formau centura Bucureştilor: Şoseaua Ştefan cel Mare, Şoseaua Mihai Bravu, Şoseaua Viilor, Şoseaua Panduri, Şoseaua Basarabilor (Şoseaua Nicolae Titulescu), Şoseaua Bonaparte (Şoseaua Iancu de Hunedoara). În afara lor erau comunele limitrofe şi aş aminti doar Giuleşti, Tei, Berceni.

Spiru Vergulescu, Mahala bucureșteană

Bucureştiul avea bariere, puncte de control ale autorităţilor la intrarea sau ieşirea din oraş: Bariera Vergului, aflată la întretăierea Căii Călăraşi, numită pe vremuri Calea Vergului cu Şoseaua Mihai Bravu, Bariera Vitan, la intersecţia Căii Vitan cu Şoseaua Mihai Bravu, Bariera Şerban Vodă de la întâlnirea Şoselei Viilor cu Calea Şerban Vodă, în faţa Cimitirului Bellu, Bariera Moşilor, acolo unde se află astăzi Magazinul Bucur Obor etc. Acum un veac, străzile care purtau numele de „cale” erau arterele de intrare-ieşire în şi din oraş: Calea Victoriei, Calea Moşilor, Calea Griviţei, Calea Văcărești etc., iar la intersecţia unei „căi” cu o „şosea” se afla şi o „barieră” de acces în Bucureşti.

Mă uitam la amestecul de blocuri, majoritatea clădiri triste, fără „personalitate”, cu casele care au scăpat de furia comunistă, unele frumoase, îngrijite, altele părăginite, scorojite de ploi şi de vânt, şi m-am întrebat cum arăta Bucureştiul, din acest punct de vedere, acum o sută şi ceva de ani.

Blocurile din Bucureşti se puteau număra pe degete, cele mai înalte aveau doar trei etaje şi erau toate situate în centrul oraşului. Oamenii acelor vremuri locuiau în case, majoritatea fără etaj, dar cu curte şi grădină, atât în centru cât şi la marginea oraşului. Cele mai înalte clădiri erau turlele bisericilor, oraşul era plin de verdeaţă, cu grădini, vii şi parcuri, iar străzile erau străjuite de copaci falnici. Încet dar sigur, blocurile au luat locul caselor, grădinilor, viilor, comunele din preajma oraşului au devenit cartiere, lumea s-a schimbat, oraşul s-a schimbat, însă merită să ne reamintim de oraşul străbunicilor noştri. În fond, amintirile reprezintă zestrea spirituală a fiecăruia dintre noi. Vom continua.

Pușa Roth

4 comentarii la „Din Bucureștiul de altădată: Şosele şi bariere”

  1. Placerea mea de duminica , prin anii ’70, era sa ma urc intr-un tramvai si sa lenevesc , dus de vise si curiozitate,ceasuri intregi ,fara nici o tinta, studiind oamenii ,preocupati de treburi cotidiene ,cum urca si coboara cu sacosele lor , cu gindurile lor .Era o lume straina mie , provincialul ,venit deodata in tumultul unei lumi cosmopolite dintr-un mic tirg moldovenesc Nimic nu mai corespundea mintii mele de adolescent , cu viata tihnita de acasa ,Era o lume tumultoasa , galagioasa, cu obiceiuri si vorbe ciudate ,o lume grabita, straini unul cu altul Coboram in praful si caldura sufocanta a strazilor si o luam la pas pe Calea Victoriei , pe Magheru si daca aveam bai intram la un film si gata , ziua pentru mine era o sarbatoare , cu o stare de fericire de nedescris Une-s timpurile de altadata , cu tineretea aceea prostuta si nestiutoare ?

  2. Ei,ce timpuri! Şi eu mă plimbam cu tramvaiul 26 care circula non-stop. Voiam să iau pulsul orasului şi să visez la cine ştie ce. Perioada romantică, pentru noi, cei de atunci. Aşa am văzut oraşul, din transportul în comun. Astăzi, în circulaţia infernală, nu poţi vedea mare lucru şi nu te mai poţi bucura de oraş, mai ales de la volan. Păcatele maturităţii! Vă mulţumesc frumos!

  3. Sa fii bolnav de romantism ,e un dar divin Ce ar fi viata noastra , fara nostalgia timpului trecut ? Va multumesc mult pentru starea suflteasca ce mi-ati creat si astept mult sa ne coplesiti cu alte momente minunate ale trecutelor timpuri Va multumec , sincer .Sarut mina !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *