Din Bucureștiul de altădată: Strada Smârdan (2)

Continuăm, doamnelor şi domnilor, povestea străzii Smârdan reamintindu-vă că a fost atestată pentru prima oară într-un document din 1 mai 1672, „drept uliţa care merge de la Curtea Domnească spre Biserica Grecilor”, iar în documentele din secolul al XIX-lea apare ca Uliţa Germană şi este trecută astfel şi în Planul Bucureştilor din anul 1871.

În secolul al XIX-lea, pe această stradă cu nume glorios au început să se construiască magazine, ateliere de reparaţii, dar şi un număr de hoteluri importante pentru Bucureștiul acelor vremuri. Unul dintre cele mai importante şi frumoase hoteluri era Hotelul Brenner (după numele proprietarului, un vienez) sau Hôtel D’Europe menţionat şi de consulul Wilkinson în anul 1820, acesta afirmând că este „bine mobilat şi înzestrat cu toate cele necesare, foarte folositor pentru călători”.

Pe strada Smârdan, la numărul 39, Hotel Concordia, în seara zilei de 23 ianuarie 1859, membri de frunte ai Partidei Naţionale hotărăsc în unanimitate alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Țării Românești. Şi astăzi, în 2012, trecătorii mai pot observa placa memorială care atestă acest eveniment istoric: „În această clădire se afla în anii Unirii Ţărilor Române, Hotelul Concordia, unde în seara de 23 ianuarie 1859 s-a hotărât dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, de către fruntaşii Partidei Naţionale, ca domn al Ţării Româneşti”.

Vă propun, doamnelor şi domnilor, ca acum, în ziua de 24 ianuarie să apelăm la cartea de istorie şi să reamintim contextul în care a avut loc unirea Principatelor Române. Este obligatoriu ca în fiecare an să ne reamintim de ziua de 24 ianuarie.

Unirea Principatelor Române a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea și reprezintă unificarea vechilor state Moldova și Țara Românească. Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească. Totuși, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări. Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodământul războiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor adunări ad-hoc în 1857 a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune. La începutul anului următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, aducându-le într-o uniune personală. În 1861, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar Constituția adoptată în acel an a denumit noul stat România.

Pușa Roth

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *