Doamnelor şi domnilor, ne vom opri astăzi în Bucureştii anului 1871, pe Podul Mogoşoaiei (Calea Victoriei), iar ghid ne este şi de această dată Constantin Bacalbaşa*), autorul volumului „Bucureştii de altădată” (București, Editura Eminescu, 1987, pag. 122).
Teatrul cel Mare (Teatrul Național) din București în 1956. Fotografie de Ludwig Angerer
„Am poposit” la Teatrul cel Mare, în anul 1871, pentru a afla cam ce se juca la acea vreme, dar şi pentru a intra în culise, aflând detalii despre rivalitatea făţişă dintre doi mari actori: Mihail Pascaly şi Matei Millo. Putem spune şi azi, ca şi ieri sau, poate, şi mâine, că vremurile se schimbă, dar năravurile rămân aceleaşi.
Mihail Pascaly
„La Teatrul Naţional sau «Teatrul cel Mare» trona M. Pascaly**). Pascaly era directorul trupei sale, căci pe vremea aceea nu exista încă Compania dramatică de astăzi.
Repertoriul era compus din foarte puţine piese originale, majoritatea pieselor erau traduceri şi mai ales melodrame. Genul melodramatic era genul cel mai plăcut al lui Pascaly.
Dar şi în comedia de salon acest actor se distingea. Avea un aer de distincţie şi purta fracul cu o rară eleganţă.
Matei Millo. Fotografie de Carol Popp de Szathmáry, Biblioteca Națională a României
Matei Millo, cel mai mare actor al României de atunci, nu era administrator, de aceea toate trupele înjghebate de el s-au dizolvat repede. Matei Millo juca mult prin oraşele din ţară iar în Bucureşti juca, când avea trupă, în mica sală Bossel, astăzi dispărută. Totuşi, câteodată Millo juca şi la Teatrul Naţional la vreo reprezentaţie extraordinară cu aprobare specială.***)
Astăzi vom reproduce afişul Teatrului Naţional din 3 martie 1871.
TEATRUL NAŢIONAL
Cu autorizaţiunea onor. Comitet instituit de guvern
Reprezentaţie extraordinară
[miercuri la 3 martie 1371]
Se va da în beneficiul
D-lui M. FELBARIAD
Piesa
LIPITORILE SATELOR
Vodevil naţional de V. Alecsandri şi dl. Millo
PERSOANELE
Chir Jani Avdelas D-nul Felbariad
Jupân Moise Comino
Vîntură ţerră Gestian
Ion, Teslaru G. Botez
Catrina, femeia lui D-na Dimitrescu
Niţu, copilul lor D-nul Fraivalt
Gavril Sîrbu D-nul Magheru
Mariuca, orfana D-na F. Sarandi
Jupîneasa Lucsandra * * *
Subprefectul Dl. Protto
Un ţerran Dl. Mihăilescu
Martin, păduraru Dl. Deleanu
Ţărani, ţărance şi soldaţi.
Scena se petrece la moşia Haramului.
Beneficientul se crede dator a mulţămi domnilor şi doamnelor artiste pentru concursul graţios ce au dat la această reprezentaţiune. Asemenea mulţămeşte d-nei F. Sarandi că a primit să joace din complesenţă rolulu Mariuchei.
Preciurile: Bendrele şi loja I, 24 lei nuoi; loja II, 12 lei; stal I, 4 lei; stal II 3 lei; stal III, 2lei; galleria 1 leu nuoi.”
Pușa Roth
*) Ziarist, memorialist și om politic român, Constantin Bacalbaşa (21 august 1856, Brăila–5 februarie 1935, București), a fondat ziarele cotidiene: „Țara”, „Patriotul”, „Românimea” și revista umoristică „Ghiță Berbecul”. A lăsat memoriei colective multe informaţii despre Bucureştii vremii sale.
**) Actorul Mihail Pascaly (1830—1882) obţinuse în septembrie 1871, concesiunea Teatrului cel Mare din Bucureşti pentru o perioadă de trei ani, până în luna iunie 1874.
***) În anii la care se referă Bacalbaşa (1871–1874), Matei Millo, cu trupa creată de el, îşi disputa întâietatea, la Bucureşti, cu trupa lui Mihail Pascaly. După ce acesta din urmă va obţine concesiunea Teatrului cel Mare, Matei Millo va da, timp de câteva săptămâni, spectacole cu comedii şi vodeviluri, mai agreate de către publicul bucureştean, în sala Bossel. La mijlocul anului 1874, datorită intervenţiei lui Vasile Alecsandri, lui Millo i se vor acorda în mod excepţional două zile de reprezentaţii pe lună la Teatrul cel Mare (v. Ioan Massoff, „Teatrul românesc”, vol. II, pag. 319–320).
Vezi: arhiva rubricii „Din Bucureștiul de altădată” de Pușa Roth