Din Bucureştiul de altădată: „Un farmec imprecis”

bucuresti vechi pusa roth

Spuneam, doamnelor şi domnilor, spuneam că istoria unui oraş s-a scris, se scrie şi se va scrie şi prin operele literare ale unor scriitori, care surprind infefabilul locului, care redimensionează uneori aspecte pe lângă care noi, ceilalţi trecători, trecem în grabă. Personalitatea unui oraş capătă un plus de culoare, de tandreţe, de mister (de ce nu?), sub condeiul celui care cunoaşte dimensiunea metaforei, rolul ei pentru mintea şi ochiul cititorului. Astăzi am ales un citat din lucrarea Cu bastonul prin Bucureşti de Tudor Arghezi, sub condeiul căruia Bucureştiul capătă o dimensiune aparte, se metamorfozează aproape într-o Fata Morgana. Că poetul Arghezi avea geniu, este evident, avea „ochiul enorm” al uriaşilor creatori de literatură.

„Bucureștii au un farmec imprecis, şi cu atât mai decisiv absoarbe, catifelează şi digeră. Străinului nu i se arată monumente nemaivăzute, colecții moarte, muzee mai mari şi mai bine înzestrate decât ale țărilor cu o veche cultură a pietrei şi a canalizării. Străinul ia contact prin toate ventuzele lui cu viața, încă de la gară. Viața este pe stradă, mai mult decât într-alte părți ale continentului, unde populațiile țin în rezervă pentru zidurile închise un secret al personalității de multe ori derizoriu. Ulița și mahalaua românească intră pretutindeni nestânjenită.”

strada din bucurestiul de altadata

Un alt fragment face referire la numele Capitalei, referindu-se la faptul că adevăratul ei nume are formă de plural şi nu de singular, aşa cum au folosit-o mulţi scriitori care, voluntar sau involuntar, s-au abătut de la norma gramaticală, îndepărtându-se astfel de farmecul sonorităţii iniţiale:

„O generație de prozatori de gazetă a caricaturizat, prin denaturare, probabil involuntară, numele Bucureștilor în Bucureștiul, abatere gravă de la limbă. Numeroase denumiri de locuri românești (treaba savanților grămătici să se întrebe de ce) stau, de când sunt, la plural: Piteştii, Ploieştii, Călăraşii, Galaţii, Iaşii… A zice Ploieştiul, Călăraşul, Iaşul jignește gingășia nuanței, care nu variază după ins şi anotimp, ca prețurile la castraveți. Am primit Bucureștii așa cum i-am găsit, gata făcuți.” (Tudor Arghezi, Cu bastonul prin București, București, Editura Minerva, 1972).

Pușa Roth

Vezi: arhiva rubricii „Din Bucureștiul de altădată”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *