Din Bucureștiul de altădată: Ziarul „Universul”

Ziarul_Universul istoric pusa roth

Doamnelor şi domnilor, revin pe strada Ion Brezoianu 23-25 din Bucureşti, dar nu pentru a continua discuţia despre Palatul Universul, ci despre cel mai popular cotidian central, „Universul”, care  îşi avea sediul în Palatul Universul.

Se cuvine totuşi să reamintim faptul că acestă clădire a fost inaugurată pe 2 noiembrie 1930. Construcţia a început pe 17 octombrie 1926, din inițiativa lui Stelian Popescu, cu scopul de a găzdui sediul ziarului pe care îl conducea, cel mai mare din România, la momentul respectiv, după planurile unui celebru arhitect al timpului, Paul Smărăndescu, cel care proiectase, în 1911, și reședința lui Stelian Popescu din strada Dionisie Lupu nr. 10 (astăzi Tudor Arghezi). Paul Smărăndescu a lucrat în colaborare cu ing. Emil Prager pentru a finaliza acest monument reprezentativ pentru perioada de tranziție dintre tradiționalismul și masivitatea specifice stilului neoromânesc și detaliile geometrice tipice modernismului. Clădirea de pe strada Ion Brezoianu 23-25 a constituit odinioară nucleul presei bucureştene, fiind celebră agitaţia din jurul ei, când vânzătorii de ziare strigau în gura mare titlurile ediţiilor.

istoria presei romanesti ziarul universul

„Universul” a fost unul dintre primele cotidiane de informație românești, care apărea la București. În apropiere de Cişmigiu există o stradă care poartă numele unui ziarist Italian, Luigi Cazzavillan, cel care a  fondat la 20 august 1884 ziarul „Universul”.

Luigi Cazzavillan a venit în Vechiul Regat al României în anul 1877, în calitate de corespondent de război. Ziarul a apărut în două etape, cu o pauză în primul război mondial, și anume 20 august 1884–5 noiembrie 1916 și 31 noiembrie 1918–20 iulie 1953.

numar din ziarul universul

Pe prima pagină, alături de titlu erau două vignete, statuia lui Mihai Viteazul și un dorobanț în stânga, și respectiv statuia lui Ștefan cel Mare în dreapta și două devize: „Dreptate pentru toți” în stânga și „Toți pentru dreptate” în dreapta. Subtitlul iniţial a fost „Foaie politică ilustrată”, apoi „Curierul dimineții”, înlocuit cu „Cele din urmă știri din lumea întreagă, telegrafice și telefonice”, care a rămas până în 1953, atunci când ziarul a fost desfiinţat.

Ziarul a cucerit piaţa românească şi pentru faptul că apărea dimineaţa, pe când celelalte apăreau după-amiaza. Desigur, au mai fost şi alte motive, să spunem aşa, precum introducerea rubricilor „Faptul divers” şi „Micul anunţător”, adică rubrică de mică publicitate. Acest cotidian a avut succes şi pentru faptul că existau condiții de imprimare și de difuzare moderne (rotativă, servicii telegrafice directe), fiind un precursor al presei de marcă industrială.

În numărul din 1 noiembrie 1937 al ziarului „Vestitorul”, organul oficial al Eparhiei unite a Oradei (1925–1937) apăreau următoarele explicaţii privitoare la succesul acestui cotidian:

„Universul a ajuns ziarul cel mai popular grație destoiniciei întemeietorului său, Luigi Cazzavillan. El l’a ieftenit, i-a înmulțit rubricile, a desvoltat reportajul, l’a pus la îndemâna celor mulți cu o uimitoare repeziciune. Pe timpul celebrului proces Dreyfus, el își instalează legătură directă cu Parisul pentru a aduce în aceeași zi știrile ce pasionau mulțimea. A instituit și premii de cercei, braslete, ceasornice, etc. pentru abonați. În acest chip ajunsese să aibă de pildă într’un orășel ca Mizilul peste o mie de abonați.”

luigi cazzavillan caricatura de jiquidi

Luigi Cazzavillan, caricatură de C. Jiquidi

A editat suplimentele: „Ilustrațiunea română”, „Universul copiilor”, „Universul literar”, „Universul ilustrat”, „Duminica Universului”, „Ziarul științelor populare și al călătoriilor”, „Hoțul”, precum și o colecție de romane și diverse alte scrieri de autori români și străini. După moartea lui Cazavillan, în 1903, soția sa a moștenit averea familiei și a devenit, implicit, proprietara celui mai mare cotidian al Capitalei. „Coana Tudorița” s-a recăsătorit în 1909 cu Nicolae Dumitrescu Câmpina, acesta preluând directoratul ziarului până la divorțul acestora, în 1914. În perioada interbelică (1918–1943) ziarul a fost condus de Stelian Popescu și a avut o orientare de centru-dreapta. După naționalizarea din 1948, ziarul a continuat să apară sub conducerea unui „comitet de direcție”. Ziarul fost desființat la 20 iulie 1953.

Aceasta a fost istoria pe scurt a unuia dintre cele mai importante ziare româneşti, care a apărut preţ de un secol şi ceva, mai exact 104 ani, fiindcă aproape doi ani, în perioada primului război mondial şi-a încetat activitatea.

Pușa Roth

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *